Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Dan Norea         Publicat în: Ediţia nr. 1301 din 24 iulie 2014        Toate Articolele Autorului

Şaia pipenu
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Tocmai m-am întors dintr-un scurt concediu la Predeal. Nouă zile binecuvântate de Dumnezeu. Timp excelent, a nins aproape tot timpul. Companie ideală, fata cea mare, Monica, împreună cu soţul ei Cătălin şi cu cei doi nepoţei. Condiţii de cazare şi masă practic ireproşabile, două camere în aceeaşi vilă, ne vizitam în papuci.  
 
Eroii principali, aflaţi tot timpul în centrul atenţiei, au fost cei doi nepoţi.  
 
Gabi e o fetiţă de 5 ani şi 10 luni, cu nişte ochi verzi superbi. Tocmai a învăţat să citească şi ca orice om care a prins de curând plăcerea lecturii, nu are pic de discernământ. Citeşte cu voce tare reclame, etichete, meniul din sala de mese, numere de maşină, orice înşiruire de litere.  
 
Teo e un băiat de 2 ani şi 4 luni, argint viu. Vorbeşte un pic stâlcit, dar aproape fără pauză. Dacă nu are nimic de comunicat îi imită pe ceilalţi. Când e vorba despre el foloseşte persoana a treia.  
 
Ziua începe cam aşa. Teo deschide uşa apartamentului, îşi îndreaptă privirea spre becul de pe hol şi strigă pe un ton de comandă:  
 
- ‘uminaa !  
 
Becul de pe hol are ataşat un senzor de mişcare şi Teo ştie că nu e nevoie de comutator. Gabi ţâşneşte pe lângă Teo, lumina se aprinde şi Teo, mulţumit, o urmează pe Gabi până ajung amândoi la uşa noastră. Nu bat la uşă ci strigă tare la unison:  
 
- Cioc, cioc !  
 
- Intrăă, răspunde soţia mea dinăuntru.  
 
Copiii năvălesc şi îşi rotesc ochii peste tot.  
 
- Bunicu' unde e ? întreabă Gabi.  
 
- Doarme, ia mergeţi voi şi treziţi-l !  
 
Cei doi atâta aşteaptă. Sar pe mine, unul pe o parte, altul pe cealaltă parte a patului. Gabi încearcă să mă gâdile, Teo mă pupă. Eu mă feresc şi mă prefac somnoros în continuare. Teo, ca orice bărbat care a eşuat în îndeplinirea unei misiuni, merge să pârască pe vinovat şefului ierarhic, pentru a se dezvinovăţi:  
 
- Buni, bibitu nani. Puşi funte.  
 
Ceea ce în traducere liberă înseamnă:  
 
- Bunica, vezi că bunicul nu vrea să se trezească. L-am pupat pe frunte, dar degeaba.  
 
În privinţa apelativelor, Teo e o excepţie. Până la el erau simetrice. De exemplu, Gabi la vremea ei ne-a spus, pentru o scurtă perioadă, Bubu şi Buba, chestie foarte amuzantă. Pentru mine. În cazul lui Teo am încercat să-mi expun timid o teorie “bibitu vine de la iubitu”, dar rezultatul a fost o privire plină de milă. Adică “te crezi mai iubit decât alţii ?”.  
 
Intru în baie. Deşi am barbă, o aranjez o dată la două zile. Cu faţa plină de spumă scot capul pe uşă:  
 
- Baau !  
 
Efectul nu e cel scontat.  
 
- Babii, bibitu Moş Ciciun. Adică “Gabi, bunicul seamănă cu Moş Crăciun”.  
 
Coborâm spre sala de mese. Pe trepte îi întind mâna lui Teo, dar refuză, plin de demnitate:  
 
- Teo şingu', Teo bă'bat.  
 
La masă, întâmplările par trase la indigo în fiecare dimineaţă. Teo este întrebat succesiv:  
 
- Vrei pâine cu unt şi miere ? Vrei ouţe prăjite ? Vrei caşcaval pane ?  
 
- Daa.  
 
La toate întrebările Teo aprobă, ca un copil cuminte, dar refuză sistematic să deschidă gura. Într-un final îşi trădează preferinţele: “duduci”, cremwurşti calzi. Suflă îndelung la fiecare îmbucătură şi ne comunică şi nouă:  
 
- Teo şuflă.  
 
- Nu mai sufla atât, că s-au răcit deja.  
 
Aici Teo ne dă dovada bogatelor lui cunoştinţe:  
 
- A ‘ăcit ? Apciuu !  
 
Plecăm să ne plimbăm. În privinţa deplasărilor, lucrurile au mers diferit de la o zi la alta. În prima seară Monica a decretat:  
 
- Maşina va zăcea în parcare. Am venit să respirăm aer curat, să facem sport, să dăm jos burţile.  
 
- Excelent ! am aprobat eu plin de însufleţire, amintindu-mi toate păhărelele ratate datorită calităţii de şofer.  
 
La dus a fost cum a fost. Dar după o oră de mers prin zăpadă, Teo face grevă în stilul său personal. Se opreşte în mijlocul drumului şi se aşează pe vine, hotărât:  
 
- Teo b'aţe !  
 
Nici o şansă să îl urneşti. Cătălin ajunge la vilă obosit şi transpirat. Monica aduce corecturi:  
 
- Mâine închiriem două săniuţe.  
 
S-a dovedit că pentru transportul persoanelor săniile nu erau bune de nimic. Trotuarele erau pline de troiene, iar pe drumurile principale trecea destul de des un camion din care un tip, Dorel, arunca nisip cu lopata. Cătălin a ajuns la vilă mai obosit decât în prima zi.  
 
Aşa încât din a treia zi mi-am reluat calitatea de conducător auto. Burţile n-au scăzut nici un pic.  
 
În schimb timp de o săptămână am folosit săniile la fiecare derdeluş întâlnit în cale, până am dat de unul ideal ca pantă, lungime şi lipsă de aglomeraţie. Singura care nu s-a dat cu sania a fost bunica, datorită unei pasiuni recente, filmatul. Ea era regizor, cameraman şi reporter în acelaşi timp. Stătea la baza pârtiei, filma şi după fiecare coborâre reuşită lua interviuri:  
 
- Cum a fost ? Ţi-a plăcut ? Mai vrei ?  
 
În afară de săniuţe aveam cu noi şi un lighean cu toarte, din plastic, cumpărat special din Constanţa. La început l-am cam dispreţuit, dar pe urmă am început să studiez problema.  
 
- Monica, nu înţeleg de ce vă răsuciţi atâta. Se poate cârmi cu picioarele.  
 
Fără alte comentarii, Monica îmi întinde ligheanul.  
 
- Arată-ne tu.  
 
Până la jumătatea pantei am păstrat controlul. Dar după un dâmb ligheanul s-a răsucit şi am ajuns la finiş cu spatele, în hazul general. Bunica îmi ia şi mie un interviu, cu voce mieroasă:  
 
- Ţi-a plăcut ? Mai vrei ?  
 
Cătălin are o voce dezamăgită:  
 
- Dom'le, şi eu care credeam ca ne-am pricopsit cu un nou Cârmaci ...  
 
După amiază copiii dorm, noi ne uităm la televizor. Olimpiada de iarnă de la Torino era în toi. Datorită bunei dispoziţii, găseam tot timpul motive de haz: numele unui sport –curling-, numele unui sportiv –Andi Kapp- şi chiar căzăturile de la patinaj artistic.  
 
- Asta este săritura LuLuLu.  
 
- De ce ?  
 
- Este un triplu Lutz neterminat.  
 
La masa de seară, fiecare dintre nepoţi iese în evidenţă în stilul personal. Teo imită tot. Dacă cineva zice:  
 
- Dă-mi, te rog, sarea şi piperul ! Teo se aude ca un ecou:  
 
- Şaia pipenu !  
 
Gabi citeşte meniul poziţie cu poziţie. Când ajunge la “Cot-let de porc cu sos pi-cant şi ciu-perci” bunica oftează:  
 
- Nu îmi aduce aminte, un fel atât de picant nu am mai întâlnit. Am mâncat o singură dată şi m-a usturat de două ori.  
 
Gabi, ascultătoare, întoarce foaia şi citeşte mai departe:  
 
- Ţui-ca ca-sei.  
 
- Poftiim ? sărim deodată Cătălin şi cu mine şi comandăm câte un pahar. După ce gustăm, cădem de comun acord: “ţuica casei” merită să devină a patra cacofonie permisă a limbii române.  
 
Gabi termină de citit şi până ne aduce comenzile, începe să propună diverse jocuri:  
 
- Mami, eu sunt un iepuraş, tata regele animalelor şi tu mama pădurii.  
 
Nu prea înţelege de ce râdem, aşa că insistă în altă direcţie:  
 
- Bunica, hai să jucăm un joc, eu sunt un câine şi tu eşti o vacă.  
 
Cuvintele “tu eşti o vacă”, rostite clar şi răspicat, picate pe un fond de linişte, răsună în toată sala de mese. Momentul de jenă este întrerupt de râsul sănătos al bunicii. Mai târziu îi propun lui Gabi:  
 
- Îţi dau o ciocolată, mă înveţi şi pe mine jocul ăla ?  
 
Ajunşi în camere, bunica ne anunţă:  
 
- În seara asta avem vizionare, s-a terminat prima casetă.  
 
- Cam repede, îmi dau eu cu părerea.  
 
Ne instalăm în diverse poziţii. După ce îşi aude prima oară numele, Teo îşi lipeşte nasul de televizor şi începe să converseze cu eroii filmului.  
 
- Teo, ţi-a plăcut ? Mai vrei? întreabă bunica din televizor.  
 
- Daa, răspunde Teo din televizor.  
 
- Daa, răspunde cu convingere şi Teo din faţa televizorului.  
 
La un moment dat ne dăm seama de ce se terminase caseta aşa de repede: bunica uitase camera aprinsă. O bună perioadă imaginea era albă, se auzeau vagi conversaţii şi un zgomot de fond. Cătălin, politicos dar persuasiv, se preface că ciuleşte urechea:  
 
- Ce sunt zgomotele astea ? Nu cumva aţi uitat aparatul deschis şi noaptea ?  
 
- Dacă era noaptea ai fi auzit un sforăit puternic, râde bunica.  
 
De schi nu eram interesaţi, din diverse motive. Motivul meu avea o vechime de douăzeci de ani şi se numea “fractură dublă de tibie şi peroneu, cinci luni de spitalizare”. În schimb pe la mijlocul concediului descoperim că în Predeal există un patinoar. Neîntreţinut, gheaţă zgrunţuroasă, dar pentru Gabi putea fi un bun început. I-a plăcut, puteai merge pe gheaţă cu patine şi cu pantofi la fel de bine. Dar Monica şi cu mine fusesem pe un patinoar adevărat şi ne-am dat seama că n-avea nici o şansă să înveţe mişcările corecte. Ştiam că la Poiană era un patinoar bun, dar ni se părea cam incomod, eram legaţi de mesele la ore fixe. O mămică ne-a dat o veste bună: se deschisese de curând un patinoar bine întreţinut la Sinaia. Aşa că a doua zi ne-am înfiinţat acolo. Gabi a fost total nemulţumită, îi alunecau picioarele în toate direcţiile, protesta de zor:  
 
- Vreau la patinoarul meu din Predeal !  
 
Monica i-a angajat un monitor timp de o oră. Acesta i-a arătat câteva mişcări, i-a dat un butoi pe care trebuia să-l împingă pe gheaţă, dar nu a ajutat prea mult, Gabi rămânea în continuare ţeapănă. Lipsa de curaj era evidentă. În schimb a ajutat ambiţia. Când au sosit pe gheaţă alte câteva fetiţe de vârsta ei, Gabi n-a vrut să rămână de ruşine şi şi-a dat drumul. După o oră străbătea patinoarul fără probleme, cu mişcări cam scurte dar corecte. După câte o piruetă mai reuşită ne arunca o privire mândră şi bucuroasă.  
 
În timpul ăsta, Teo nu pierdea vremea. A avut câteva tentative eşuate să intre şi el pe patinoar, după care şi-a îndreptat atenţia către partea feminină de pe margine. Vârsta nu conta, a cucerit pe rând domnişoare de trei ani şi doamne de patruzeci. I-am studiat metoda. Alegea subiectul din ochi, mergea aţă până în faţa lui unde rămânea proţăpit cu privirile fixe până capta atenţia. Urmau întrebările clasice:  
 
- Cum te cheamă, câţi ani ai ?  
 
Aici se vedea înţelepciunea lui de adevărat cuceritor. Deşi de obicei guraliv, cu noile cunoştinţe Teo rămânea mut. Pe o femeie nou cucerită trebuie să o laşi să vorbească ea cât mai mult. Eram obligat să intervin eu. Aşa am aflat cum fusese vremea în Sinaia în ultima perioadă, de când se construise patinoarul, câte ceva despre copiii subiecţilor. Am primit chiar şi un compliment:  
 
- Cum, e nepot ? Eram convinsă că e fiul dumneavoastră !  
 
Ipocrizia era evidentă. Datorită cheliei şi a bărbii înspicate am figură clasică de bunic încă de pe vremea când, în calitate de tătic, îmi duceam la grădiniţă fata cea mică, astăzi liceancă. Dar mi-am propus în sinea mea ca mai spre primăvară să îl iau pe Teo la plimbare în fiecare duminică în parcul din Constanţa.  
 
Au mai fost şi alte întâmplări. Oameni de zăpadă, bătăi cu bulgări, o căsuţă săpată de Cătălin într-un troian imens. Într-o seară am făcut câteva partide de biliard. Pe toată perioada concediului am comparat fluidele fierbinţi din Predeal. Vinul fiert cu scorţişoară de la telescaun e mai bun decât vinul fiert cu mere de la Fulg de Nea. Dar cea mai bună este “ţuica casei” fiartă cu piper.  
 
În weekend au venit pentru două zile din Bucureşti a doua fată cu soţul ei. Singurii care n-au putut veni au fost băiatul, detaşat pentru o lună în Suedia şi fata cea mică, elevă la liceu. Au fost şi unele încercări de schi, soldate cu febră musculară şi chiar unele reuşite ale ginerelui cu un snowboard.  
 
Dar “şaia pipenul” întregului concediu au fost cei doi nepoţi.  
 
21.02.2006  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Şaia pipenu / Dan Norea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1301, Anul IV, 24 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Dan Norea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Norea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!