Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Reportaj > Mobil |   


Autor: Dan Norea         Publicat în: Ediţia nr. 1295 din 18 iulie 2014        Toate Articolele Autorului

Un concediu epigramatic
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Partea I – Trei Ierarhi  

Cuvânt explicativ  

În lirica japoneză există un gen aparte - haibun. Este o combinaţie de proză scurtă şi haiku. Mai exact, într-un scurt fragment de jurnal (de călătorie sau autobiografic) sunt strecurate trei- patru micropoeme adecvate.  

Plecând de la acest gen literar, încerc o inovaţie – o descriere a zilelor mele de concediu, împănată nu numai cu poze, dar şi cu două- trei catrene. Mai ales că, veţi vedea, de-a lungul concediului, epigrama a fost un subiect la ordinea zilei.  

 

Concediul a fost un circuit în care toţi trei – pilotul (eu), copilotul (soţia mea) şi maşina ne-am comportat impecabil. Pe mine mă bate gândul ca, după câte serpentine în ac de păr am străbătut, să mă înscriu în formula… mă rog, într-o formulă. Soţia mea a învăţat să-şi schimbe rapid ochelarii pentru a citi alternativ tăbliţele cu indicatoare şi harta de pe genunchi. GPS-ul celălalt, de metal, zăcea stricat în portbagaj.  

 

O primă oprire am făcut-o la Buzău. Conform unei înţelegeri prealabile, am petrecut o după-amiază frumoasă cu domnul Mihai Sălcuţan (pentru necunoscători, vicepreşedintele Uniunii Epigramiştilor din România şi organizatorul celui mai fastuos festival de epigramă din ţară). Ce puteam altceva discuta decât despre epigrame şi epigramişti. Totuşi, subiectul numărul unu era cel pentru care propusesem întâlnirea –problemele organizatorice ale unui cenaclu.  

În câteva rânduri l-am sunat pe Florin Rotaru, fiind vineri seara erau toate şansele să fie în Buzău. În zadar.  

 

A doua zi, după câteva halte la vulcanii noroioşi şi la mausoleul de la Mărăşeşti, am oprit la Bacău. Acolo gazdă amabilă a fost Tincuţa Bernevic care, după ce mi-a înmânat câteva exemplare din revista “Plumb” în care îmi apăruseră nişte epigrame, ne-a condus prin Muzeul local. Fiind locul ei de muncă, am beneficiat de cel mai competent ghid pe care l-am avut vreodată.  

 

Seara am ajuns la Iaşi. Ca şi în ocaziile precedente, datorită unor email-uri, eram aşteptaţi. Anda Andrieş a depăşit toate aşteptările – ne-a rezervat cameră la hotel şi ne-a însoţit într-o lungă plimbare prin oraş, terminată cu o cină la Bolta rece.  

Dimineaţa următoare a fost de neuitat. La celebrul anticariat al lui Grumăzescu au sosit pe rând Anda Andrieş, Carmen Anghelina, Maria Prochipiuc, Ioan Toderaşcu, Daniel Bratu. Persoane dragi, cu care am încrucişat replici pe agonia atâţia ani de zile, dar pe care abia acum le vedeam pentru prima oară la faţă.  

Locul întâlnirii nu era întâmplător. În câteva minute anticariatul a devenit neîncăpător. Sosiseră cei aproape treizeci de membri ai “Academiei Păstorel”, cel mai prestigios cenaclu de umor din întreaga ţară. Am avut onoarea să-i cunosc pe câţiva din epigramiştii renumiţi ai ţării - George Petrone, Vasile Larco, Vasile Vajoga, Eugen Deutsch, Constantin Iuraşcu Tataia. De altfel, Petrone este considerat cel mai bun epigramist român în viaţă.  

 

În Iaşi, cu ascuţişul lamei,  

Învins-au inamici, cu tone,  

Cei Trei Ierarhi ai epigramei,  

Vajoga, Larco şi Petrone.  

 

Nu numai că am fost invitaţi să participăm şi noi la cenaclu, dar Petrone, cel care conducea şedinţa, ne-a instalat pe Carmen şi pe mine lângă el, la prezidiu, ca unii care eram acolo în premieră. La rugămintea lui, am citit fiecare câteva epigrame, primite cu bunăvoinţă de un public obişnuit de ani de zile cu producţii de geniu.  

După care agoniştii şi câţiva dintre membrii cenaclului am mers la o bere. Din păcate, momentul culminant – o poză de grup – a fost ratat datorită terminării bateriilor. Şi îmi stătea atât de bine între Anda Andrieş şi Carmen Anghelina !  

 

După Iaşi, ne-am instalat tabăra în Gura Humorului, un loc ideal pentru a vizita mănăstirile Bucovinei, adevăratul ţel al concediului. Dar până la mănăstiri, am vizitat Cetatea Sucevei. Nu intru în amănunte, subliniez doar faptul că pe ziduri, din loc în loc, erau tăbliţe care indicau destinaţia diverselor încăperi, în mai multe limbi.  

La un moment dat, nevastă-mea exclamă:  

- Uite, aveau şi berărie !  

Îmi mijesc ochii, după care izbucnesc în râs, primele litere erau un pic mai şterse. Îmi venise ideea unei epigrame, şi din aproape în aproape, am ajuns la forma actuală, a unei descrieri de vacanţă împănată ici- colo cu epigrame.  

 

Ai lui Ştefan bravi ostaşi,  

La Cetate,-n Berărie,  

Se fac pulbere, de-i laşi.  

…I-au zis, deci, “Pulberărie”.  

 

 

Partea a II-a – Zilele Humorului  

 

În Gura Humorului am stat o săptămână, timp în care am vizitat aproape toate mănăstirile din zonă.  

Am aflat lucruri interesante. Se pare că sunt cinci mănăstiri surori, fiecare cu o culoare specifică:  

- albastru de Voroneţ – singura ajunsă celebră  

- galben de Moldoviţa – închisă la culoare în timp  

- verde de Suceviţa – cea mai bine păstrată dintre ele  

- roşu de Humor, respectiv de Arbore - ultima fiind numai biserică, nu şi mănăstire.  

Remarcaţi culorile tricolorului ?  

 

Mi-au plăcut mult Moldoviţa,  

Voroneţ şi Suceviţa,  

Dar m-atrage mai cu spor  

Mănăstirea de (H)umor.  

 

Am făcut diverse topuri:  

- Putna – cea mai renumită, poate şi datorită mormântului lui Ştefan cel Mare  

- Dragomirna – cea mai înaltă şi mai zveltă  

- Probota – cea mai frumoasă şi cea mai bine reconstituită pictură interioară – acolo se găseşte mormântul lui Petru Rareş, cel mai activ dintre ctitorii bisericilor din Bucovina  

- Râşca – cei mai amabili călugări – au instalat o plăcuţă cu inscripţia “Dacă doriţi informaţii, bateţi de două ori în tochiţă”  

 

N-am vizitat numai mănăstiri.  

Am poposit în comuna Marginea, celebră pentru olărit, unde poţi vedea şi cumpăra o ceramică superbă.  

Am vizitat Casa memorială Nicolae Labiş din Mălini.  

Am coborât în salina Cacica. Aici ne-am oprit ceva mai mult, există lângă salină o piscină numită “bazinul cu saramură”. Am făcut plajă şi ne-am îmbăiat într-o apă pe lângă care cea de la Techirghiol e apă dulce.  

 

Precum Achile m-am scăldat  

În saramura protectoare.  

De-acum la ace sunt blindat,  

Iar în seringă am la sare…  

 

După care au urmat zilele Humorului - un amalgam de distracţii de tot felul - bâlci, tarabe, turtă dulce, icoane, oale, cămăşi populare, terase cu mici si bere, festivaluri folclorice, defilări canine, defilări cabaline, aterizări cu paraşuta, demonstraţii aviatice, Nicolae Furdui Iancu, Smiley, Pepe, concurs de sarmale, concurs de epigrame, concurs de caricaturi, expoziţii de caricaturi, demonstraţii de caricaturi…  

 

Aţi ajuns cu cititul până la concursul de epigrame ? Ei bine, m-a dezamăgit. La Gura Humorului caricaturiştii – cei mai buni din ţară - erau stăpâni, iar epigramiştii ruda săracă. Festivalul de epigramă a durat douăzeci de minute, timp în care, pe treptele Muzeului, s-au dat diplomele, iar primii doi premianţi au citit fiecare câteva epigrame.  

Pentru cei interesaţi, juriul a fost compus din Cornel Udrea din Cluj, Carmen Steiciuc din Suceava şi Mihai Batog Bujeniţă din Iaşi, ultimul menţionat dar absent.  

Se pare că au fost 41 participanţi, cu texte constând în epigrame şi proză umoristică, cu tema “Electorale”. Premiile au fost următoarele:  

 

I – Epigramissima – Florina Dinescu, Ploieşti – 300 euro  

II – Scripta manent – Eugen Albu, Cluj – 200 euro  

III – Humoresca – Gheorghe Solcan, Gura Humorului (numele premiului sugerează că e rezervat pentru un localnic) – 100 euro  

Menţiunea ludica:  

- Elis Râpeanu, Bucureşti  

- Iulian Bostan, Galaţi  

 

Din păcate, ultimii doi, pe care îi cunoşteam, nu s-au prezentat.  

Am încercat să obţin epigramele premiate, dar n-am prea fost băgat în seamă.  

Dezamăgit, am trecut pe la mesele caricaturiştilor, unde m-am ales cu două noi caricaturi. Şi am constatat cu tristeţe că nu mai sunt caricaturiştii de altădată, când de sub cărbune ieşea un tânăr vesel şi arătos. Eh !  

 

 

Partea a III-a - Mocăniţa  

 

După o săptămână de stat la Gura Humorului, am schimbat Bucovina cu Maramureşul. Singurul drum posibil trece prin pasul Prislop. Peisajul e mirific dar din păcate, eu ca şofer, n-am putut admira nimic din cauza gropilor din asfalt.  

 

Ne-am cazat la o pensiune în Onceşti, un sat de oameni gospodari, pe Valea Izei.  

Să vă povestesc cum îmi petreceam o după amiază la pensiune. Venim de pe traseu pe la 16-17. Ne aşezăm la o masă lungă, unde la mijloc trona o sticlă de doi litri, plină cu palincă şi alta, identică, plină cu afinată. Aflu de la gazdă că putem să luăm la discreţie, nu numai un păhărel, cum am văzut la alte pensiuni.  

Masa de prânz începea cu un castron imens de ciorbă rădăuţeană, care bate de departe ciorba de burtă. Felul doi consta în câteva castroane pline cu de toate. Nu lipseau mămăliguţa şi mujdeiul. La desert urma o farfurie plină ochi cu clătite sau gogoşi. Am încercat să mâncăm măcar jumătate din cele puse în faţă, dar când am simţit cum dau să sară nişte nasturi, ne-am oprit, dezolaţi.  

Dupa masă venea găzdoiul şi ne arăta frigiderul:  

- Dacă vreţi, luaţi-vă câte beri doriţi. Dacă nu, continuaţi cu palincă sau afinată. Băuturile sunt incluse în preţ.  

“Ia te uită” îmi zic eu în gând “ăsta e un fel de All inclusive, dar la preţuri româneşti”. Nu vă spun preţurile, ca să nu fac reclamă demascată.  

Drept care în prima după- amiază, obosit de drumul lung şi accidentat, am profitat din plin de ofertă. Palincă, evident, bere am şi acasă.  

 

La plecare primisem un sfat “Nu rataţi mocăniţa de pe Valea Vaserului, e singura din ţară”. Ne-am conformat şi nu ne-a părut rău. Traseul are cam 30 km, e paralel cu Vaserul, o apă vijelioasă şi, cum drumul urcă destul de mult, pleci dintr-o pădure de foioase şi cobori sus (antipleonasm) într-una de brazi. Trenuleţul merge cu 10-12 km pe oră, aşa încât faptul că vagoanele sunt deschise nu deranjează. Ba dimpotrivă, poţi face sute de poze. Şi ai ce fotografia.  

 

Pe Vaser, iubea o fată  

Un mocan de veche viţă  

Şi, având cale ferată,  

Şi-a adus-o… mocăniţă.  

 

În zilele următoare am mers pe Valea Izei în sus şi-n jos. Am văzut câteva biserici vechi de lemn de pe la 1300, în Ieud şi în Bârsana, am vizitat pe îndelete noile şi bogatele mănăstiri Bârsana şi Săpânţa- Peri, am trecut pe la o palincărie locală (mai am şi acum), am colindat din casă-n casă în Muzeul Satului din Sighetul Marmaţiei. Singurul loc pe care am refuzat să-l vizităm a fost închisoarea din Sighet, deşi ne fusese recomandată. Poate cu altă ocazie, mai sobră.  

 

Am lăsat la urmă o epigramă epitaf.  

 

Sub această cruce grea  

Zace biata soacră-mea.  

Trei zile de mai trăia  

Zăceam eu şi citea ea.  

 

O recunoaşteţi ? Se găseşte pe o cruce din Cimitirul Vesel. În Săpânţa, evident. Este singurul loc din lume unde epigramele epitaf se găsesc la locul lor, adică pe cruci. Şi unul din puţinele locuri unde un om, unul singur, a adus celebritatea mondială a unei localităţi. Ion Stan Pătraş e numele lui.  

 

Şi veni ultima zi,  

Mă opresc să mai înşir.  

Mergeţi, de mai vreţi citi,  

La Săpânţa-n cimitir.  

 

iulie 2008  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
Un concediu epigramatic / Dan Norea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1295, Anul IV, 18 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Dan Norea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Norea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!