Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Reportaj > Mobil |   


Autor: Dan Norea         Publicat în: Ediţia nr. 1285 din 08 iulie 2014        Toate Articolele Autorului

O saga suedeză
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În urmă cu trei ani, una din fetele mele s-a stabilit în Suedia, împreună cu soţul ei. Iniţial au venit în ţară în fiecare an însă, prin primăvară, ne-au anunţat că se mută din garsonieră într-un apartament de trei camere şi că, din cauza investiţiilor strict necesare, anul acesta nu îşi mai permit să vină în România. Am hotărât cu Leni: “Dacă voi nu ne vreţi, noi vă vrem!”, cu atât mai mult cu cât acum nu se mai punea problema cazării. Aşa că prin iulie, luna lor de concediu, ne-am urcat în avion cu destinaţia Stockholm. Imediat după aterizare ne-am dat seama că vom beneficia de un avantaj neplanificat la plecare: un soare blând, alternând cu scurte burniţe, în locul caniculei insuportabile din România. Am avut parte chiar de o grindină, fenomen neîntâlnit pe acolo. Noi stăteam la adăpost şi îi priveam amuzaţi pe cei câţiva suedezi entuziaşti, care culegeau şi studiau boabele de gheaţă mari cât unghia.  
 
Înainte de a pleca, am revăzut în minte toate cunoştinţele mele despre Suedia, nu prea multe. Mai întâi, ştiam încă din copilărie că suedezii s-au războit cu polonezii (din romanele lui Sienkiewicz) şi cu ruşii (dintr-un roman biografic despre Petru cel Mare de Aleksei Tolstoi). Odată ajunşi acolo, am aflat că polonezii sunt în continuare foarte rău văzuţi în Suedia, nu datorită sechelelor istorice, ci a comportării anumitor specimene, asemănătoare cu cele care ne fac nouă reclamă proastă în Italia şi Franţa.  
 
Mai ştiam despre Suedia un lucru, în general mai puţin cunoscut: că actuala dinastie regală se trage dintr-un mareşal al lui Napoleon, Bernadotte. Făcusem în minte chiar o paralelă cu unul din generalii lui Alexandru cel Mare, Ptolemeu, care a întemeiat în Egipt o dinastie ce a durat sute de ani. Însă când am vizitat Parlamentul Suediei, ghida mi-a schimbat un pic impresiile – Bernadotte n-a fost impus pe tron de Napoleon, ci de Parlamentul suedez, în momentul în care regele, bătrân, nu avea urmaşi la tron. De ce Bernadotte? Printre altele, pentru că, în urma unei bătălii, eliberase cu generozitate 1600 soldaţi suedezi.  
 
În sfârşit, mai ştiam despre Suedia un lucru de dată mai recentă, că în 2010 avusese loc nunta prinţesei Victoria, moştenitoarea tronului. A fost evenimentul monden cel mai mediatizat din Europa, după nunta anterioară a prinţesei Diana şi înainte de cea ulterioară, a prinţului William cu Kate Middleton. Şi aici aveam să aflu lucruri noi – prinţesa Victoria s-a măritat cu antrenorul ei personal de fitness, lucruri imposibile cu o sută de ani în urmă. Şi fitnessul şi mezalianţa.  
 
Odată ajunşi la domiciliu, am aflat că Anca şi Cornel locuiesc în Stockholm doar cu numele. De fapt, apartamentul lor se găseşte la 20 kilometri de centrul oraşului, lucru mai degrabă avantajos – se îmbină în mod fericit confortul vieţii urbane cu liniştea vieţii de la ţară. Cartierul lor este înconjurat de parcuri, printre blocurile rare poţi vedea terenuri de joacă pentru copii, terenuri de sport, fântâni arteziene, mese, băncuţe şi locuri amenajate pentru grătar. Când am văzut primul iepure traversând o alee am făcut ochii mari, după aceea ne-am obişnuit. La zece minute distanţă se găseşte un lac cu o mică plajă şi cu locuri amenajate pentru pescuit, înconjurat de o pădurice străbătută de alei, numai bune pentru plimbări şi jogging.  
 
Într-o seară pe la 10, când pe acolo încă e lumină (nu sunt chiar nopţi albe, dar sunt foarte scurte), am plecat cu Cornel şi încă un vecin la pescuit. Eu am renunţat primul şi era cât pe-aci să prind un pui de somn, întins pe pontonul din lemn. Ei n-au prins nici atât. Şi totuşi, avea balta peşte, peste câteva zile Cornel a prins în faţa noastră un păstrăv frumuşel, în timp ce doamnele se ocupau de pregătirea unei mese în sânul naturii, iar eu nu mă mai săturam să fotografiez în stânga şi-n dreapta.  
 
În ciuda distanţei, în 20 minute ajungi până în centru cu un tren rapid suburban, o combinaţie între un tren obişnuit şi metrou. În Stockholm mijloacele de locomoţie fiind de multe tipuri, au alocate câte o literă – tramvai, autobuz, metrou, tren suburban (pe ăsta îl ţin minte, pentru că-l foloseam zilnic, J = pendeltag), tren obişnuit de persoane, bărci. Bărcile sunt un fel de vaporetto, ca în Veneţia. De ce bărci? Pentru cei care nu ştiu, Stockholm se găseşte pe un arhipelag, toate insulele fiind legate între ele printr-o reţea de poduri. De altfel, oraşul vechi (Gamla Stan) era numit şi “Oraşul dintre poduri”. Cu un card valabil o săptămână am folosit toate mijloacele de locomoţie, dar de departe cea mai plăcută plimbare a fost cea cu un vaporaş, o adevărată croazieră de două ore.  
 
Spre deosebire de alte concedii, petrecute sub formă de circuit, în care abia dacă aveam timp pentru obiectivele turistice, de data asta am încercat să fiu atent şi la aspecte specifice, tradiţii şi obiceiuri. Suedezii mi s-au părut a fi ordonaţi, dar nu pedanţi, civilizaţi, dar fără o politeţe excesivă, calmi şi zâmbitori, dar nu exuberanţi. Au cutume la care nu te-ai fi gândit, respectate de toată lumea. Pe scările rulante, cei mai puţin grăbiţi se aşează pe latura dreaptă şi lasă în stânga un culoar pentru tinerii care vor să urce sau să coboare treptele în viteză. Pe stradă, dacă izbeşti pe cineva din greşeală, îţi zâmbeşte vag dar nu pierde vremea cu reproşuri şi nici nu aşteaptă scuze. În metrou, Cornel a încercat în primele zile să ofere locul unei persoane mai în vârstă şi a fost apostrofat timp de câteva minute de doamna furioasă, jignită că a fost luată drept o handicapată.  
 
Suedezilor le place să bea, dar nu îşi permit excesele, pentru că băuturile alcoolice sunt foarte scumpe şi se vând numai în magazine speciale. O scăpare o constituie vasele de croazieră, unde după ce se iese din apele teritoriale suedeze, băutura este Tax free.  
 
Când merge cineva la medic, prima întrebare este dacă face sport. Lipsa de mişcare este considerată prima cauză a bolilor. Drept care vezi peste tot persoane în aer liber, mişcându-se sau profitând de soarele blând. Vezi oameni pe bănci, pe iarbă, pe pietre, pe scări, pe parapete, peste tot unde se poate face un pic de plajă. Am văzut câteva persoane în costume de baie pe gazonul din faţa Parlamentului. În multe locuri publice, inclusiv pe iarba din parcuri, sunt puse la dispoziţie şezlonguri, lucru care mi-a adus aminte de St James's Park din Londra.  
 
Pe aleile din parcuri se face jogging. Pe canalele dintre insule vezi caiace sau alte tipuri de bărcuţe. Există peste tot piste pentru biciclete şi Anca a trebuit de câteva ori să mă smulgă de acolo, pentru că eu mergeam cu capul în nori şi cu ochii în aparatul de fotografiat, iar bicicliştii nici nu concep că pietonii le stau în cale în zone unde e dreptul lor exclusiv.  
 
Şi din alte puncte de vedere a fost un concediu atipic. N-am planificat nimic, n-am făcut nicio documentare prealabilă. Şi totuşi, am ajuns să văd aproape toate atracţiile turistice din Stockholm. La Palatul Regal, am avut norocul, la schimbarea gărzii, de o fanfară care a ţinut un concert de peste jumătate de oră. La Parlament am prins o zi de vizită cu ghid. În Piaţa Mare (Stortorget), am fotografiat Academia Suedeză, locul unde se dau anual premiile Nobel. Mi-a fost jenă să bat la uşă, mi-am zis “Las' că, dacă e cazul, mă anunţă ei”. În apropiere, am vizitat Biserica Regală, unde sunt încoronaţi regii Suediei şi unde s-a oficiat nunta prinţesei Victoria. Am ajuns la Primărie, o clădire veche cu un turn spectaculos; la podul Katarina, de unde poţi admira de sus o bună parte din Stockholm; la Piaţa Sergel (Sergels Torg), supranumită T-Centralen, pentru că e un fel de kilometru zero al oraşului, capul de linie al metroului (T este litera specifică metroului).  
 
Surprinzător, am văzut mult mai multe muzee decât planificasem. În Muzeul bărcilor am văzut o barcă somptuoasă, cu care a fost dusă prinţesa Victoria la Palatul regal. În Muzeul Vasa am văzut o corabie imensă, cea mai mare din epocă, scufundată pe la 1600, imediat după lansare şi scoasă la suprafaţă în secolul XX, cu mari eforturi. Muzeul Skansen este un fel de combinaţie între Muzeul satului şi o grădină zoologică – poţi vedea acolo pe viu obiceiuri, tradiţii, manufacturi, floră şi faună specifică. La Palatul Regal, cu un singur bilet, vezi cinci muzee diferite – tezaurul, unul despre istoria castelului, unul cu armuri şi caleşti, unul cu antichităţi colecţionate de regi. Palatul propriu-zis constituie el însuşi un muzeu, cu apartamentele regale şi capela regală. Iniţial fusese un castel de apărare, cu un simbol ce apare peste tot –trei coroane- care aminteşte perioada în care regele din Stockholm stăpânea trei regate unite, Suedia, Norvegia şi Danemarca.  
 
Un capitol aparte, poate cel mai spectaculos, l-au constituit croazierele la Tallin şi Riga, prima la începutul concediului, a doua la sfârşit. Încep cu o paranteză. Vasele de croazieră din ziua de azi îmi amintesc de “Insula cu elice” de Jules Verne. Cu alte cuvinte, sunt adevărate oraşe plutitoare, de sute de metri lungime, cu 10-15 etaje, cu sute de cabine, care pot transporta mii de persoane. Primul vas de asemenea dimensiuni pe care am urcat a fost un ferryboat, la traversarea Canalului Mânecii, din Anglia spre Franţa. Pe cele trei punţi de jos erau parcate maşinile şi autocarele, iar pasagerii aveau la dispoziţie alte patru-cinci etaje cu restaurante, cafenele, autoserviri, magazine de tot felul. Nu avea în schimb cabine, pentru că traversarea durează câteva ore şi are loc ziua. Despre vasele de croazieră propriu-zise nu mai vorbesc, aţi auzit sau văzut că au în plus piscine, săli şi terenuri de sport, săli de spectacol. Ei bine, vasele care străbat în lung şi-n lat Marea Baltică sunt o combinaţie între cele două tipuri şi se numesc cruise-ferry. Datorită distanţelor relativ egale, au program fix, pleacă seara şi ajung dimineaţa la destinaţie. Ca urmare, au şi punţi pentru maşini, au şi sute de cabine pentru pasageri. La masa de seară am înţeles, în sfârşit, de ce bufetul suedez se numeşte aşa. N-am văzut niciodată atâtea sute de feluri de mâncare, de la cele orientale până la felurile picante din America de Sud. Nici după masă nu te plictiseşti, poţi bea un cocktail la un bar, poţi urmări un spectacol de variete din loja unui teatru, poţi pierde ore în magazinele de parfumerie, dulciuri sau băuturi, la preţuri Tax free. Personal, am stat pe punte până a apus soarele şi am făcut sute de fotografii. Câteva ore, până iese vasul în largul mării, peisajele sunt mirifice – insule, peninsule, cu stânci sau cu verdeaţă, câte-o casă singuratică, bărci cu vele plutind alene sau bărci nervoase cu motor, mulţi pescăruşi şi, din când în când, un alt dinozaur ca al nostru, care poartă în pântece mii de oameni.  
 
În particular, trebuie să spun că în urma croazierelor am avut încă un câştig neplanificat – în sfârşit am început să diferenţiez cele trei ţări baltice. Până anul acesta, ştiam trei nume de ţări –Estonia, Letonia şi Lituania- şi trei nume de capitale –Riga, Tallin, Vilnius- fără nicio corespondenţă între ele. Ei bine, acum ştiu că Estonia, cea mai nordică dintre ţările baltice, are capitala Tallin, moneda euro şi o bunăstare care se vede atât în magazine, cât şi în aspectul clădirilor. Tallinul vechi are un iz de oraş medieval timpuriu, cu turnuri şi ziduri de apărare, cu case îngrijite, dar înghesuite, cu un etaj sau două, cu acoperişuri roşii şi ţuguiate.  
 
Letonia, pe de altă parte, are monedă proprie –lats- şi un nivel de trai ceva mai scăzut, lucru convenabil pentru vizitatori, pentru că toate preţurile sunt mai mici. Riga veche are un aspect complet diferit de Tallin, se vede că odinioară a fost o capitală înfloritoare. Clădirile, cu alură de palate, mi-au amintit de Praga şi alte oraşe din imperiul habsburgic. E drept că jumătate din ele au un aspect cam ponosit, dar de sub tencuiala coşcovită iese la lumină splendoarea de odinioară.  
 
În Lituania, cea mai sudică dintre cele trei ţări, n-am ajuns şi probabil nici nu voi ajunge vreodată. Mai ales că Vilnius nu e port la mare, deci posibilitatea unei croaziere este exclusă.  
 
Înainte de a încheia, să nu uit: Stockholm, Tallin, Riga, trei capitale, trei halbe la colecţie!  
 
Şi cum am ajuns la sfârşitul călătoriei, pot face o apreciere de ansamblu: a fost cel mai reuşit concediu, din toate punctele de vedere. N-am stat tot timpul cu ceasul în mână şi cu teama că nu ne încadrăm în program. N-am făcut nicio planificare prealabilă, tot ce am văzut a fost o noutate absolută. Pe de altă parte, am văzut mai multe decât în multe alte concedii. Şi, mai presus de toate, l-am petrecut cu oameni dragi.  
 
iunie 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
O saga suedeză / Dan Norea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1285, Anul IV, 08 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Dan Norea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Norea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!