Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Ganduri > Mobil |   


Autor: Dan Norea         Publicat în: Ediţia nr. 1284 din 07 iulie 2014        Toate Articolele Autorului

Despre bogăţie
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Problema principală pe care şi-o pun cei mai mulţi este “Care e limita, de unde începe bogăţia ?” Mi se pare incomplet, sau chiar fals. Am întâlnit de-a lungul vieţii mai multe criterii de clasificare.  

 

Cantitativ, după venituri  

În Occident au fost definite praguri în valoare absolută, în dolari sau în euro. Aplicarea lor la noi este indiscutabil nerealistă. E drept că bogaţii noştri sunt comparabili cu bogaţii lor. Dar săracii noştri sunt incomparabili ! Cu alte cuvinte, limita sărăciei este sub orice limită.  

Paranteză. Rândurile de faţă au fost scrise cu mulţi ani în urmă. Între timp, în urma unei vizite în Egipt, mi-am dat seama că totul e relativ. Vezi pe malul Nilului case dărăpănate, neterminate, multe fără geamuri şi chiar fără acoperiş. Vezi oameni disperaţi, care trag de tine să-ţi vândă o bucată de pânză vopsită, un bibelou sau un papirus pictat, toate contrafăcute. Sunt ca un roi de muşte de care nu poţi scăpa până nu ajungi la vapor. Prin comparaţie, cerşetorii şi bişniţarii noştri sunt plini de decenţă. În Cairo există kilometri pătraţi de blocuri în stil comunist, în formă de cutie de chibrituri, care lasă impresia permanentă că sunt în construcţie - netencuite, etajele superioare începute şi neterminate, fără geamuri. Dar dacă te uiţi mai atent vezi antene parabolice şi câte o rufă agăţată. Cartierele vechi de la periferie, de exemplu Giza, localitate separată, unită ulterior cu Cairo, arată înfiorător. Paragina şi igrasia sunt la ele acasă şi poate le-ai găsi o scuză, dacă n-ar fi munţii de gunoi. În Alexandria discrepanţa dintre lux şi mizerie e maximă. Vezi pe faleză câte un hotel de 7 stele, strălucitor şi la propriu şi la figurat şi, lipit de el, un bloc cu tencuiala cojită, cu igrasia ieşind prin toţi pereţii, cu geamuri sparte şi cu rufe atârnând la ferestre. Ei bine, nu ştiu dacă ce vă spun dovedeşte o lipsă totală de compasiune din partea mea, dar m-am întors din Egipt plin de optimism.  

 

După raportul între cheltuieli şi venituri  

Se zice: “Eşti om bogat când cheltui un leu mai puţin decât câştigi. Eşti sărac atunci când cheltui un leu mai mult decât câştigi”. Cu alte cuvinte, nu te întinde mai mult decât îţi e plapuma. Cred că zicala vrea să sugereze: economii sunt bogaţi, risipitorii sunt săraci. E o zicală veche, născută pentru a-i îndemna pe oameni să-şi depună economiile la bănci. Astăzi, în plină societate de consum, e cam perimată, interesul este invers, sistemul te încurajează să cheltui cât mai mult, chiar mai mult decât câştigi. De aici şi criza.  

Revin la zicală. Dacă citeşti printre rânduri, sugerează să controlezi cheltuielile. Se presupune că ai un venit constant şi cheltuieli variabile. Ori eu cred cătrebuie procedat invers. Când îţi cresc nevoile, încearcă să îţi creşti veniturile.  

 

După raportul între veniturile tale şi ale celor apropiaţi  

Aici proverbul care se aplică este “În ţara orbilor, chiorul e împărat”. Dacă vecinul are termopan, trebuie neapărat să îţi pui şi tu. Se impune şi un aer condiţionat, e atât de vizibil! Dacă vecinul are un Logan, tu trebuie să îţi cumperi cel puţin un Opel. Dacă reuşeşti, eşti (mai) bogat.  

Mi se pare un punct de vedere limitat. Are la bază invidia şi naşte, în caz de reuşită fudulia mârlănească şi în caz de nereuşită, ranchiuna.  

Uneori nevasta este cea invidioasă, dar se poate întoarce împotriva ei: ”Vecinul şi-a luat maşină nouă, ai vrut şi tu, am luat. Vecinul şi-a făcut mansardă la casă, ai vrut şi tu, am făcut. Acum vecinul şi-a luat altă nevastă. Ce fac?”  

 

După raportul între dorinţe şi realizări  

Lăsând visurile deoparte, fiecare om are nişte dorinţe minimale. Părerea mea:  

- Dacă dorinţele minimale se îndeplinesc şi pe lângă ele mai apar şi nişte realizări nescontate, şi dacă asta te mulţumeşte, eşti un om bogat.  

- Dacă dorinţele minimale nu se îndeplinesc niciodată pentru că pe măsura atingerii lor îţi creşti standardele, eşti veşnic nemulţumit. Cu alte cuvinte, oricât ai avea, eşti sărac.  

În mod evident, ambiţia, respectiv modestia individuală joacă un rol determinant în definirea setului de dorinţe minimale la un moment dat. Mai contează şi invidia, vezi exemplele cu vecinul. Şi, uneori esenţial, mai contează şi nevasta, cu dorinţele ei, cu ambiţia ei, cu invidia ei…  

După acest ultim criteriu, fac parte din prima categorie. Sunt un om bogat.  

Atenţie, deşi aici mă refer la realizări materiale, cred că putem aplica acest criteriu şi la cele familiale sau profesionale. Ca în strofa următoare:  

 

O dorinţă minimală  

E să am un pic de şcoală.  

Dacă am un doctorat,  

Fie el şi plagiat,  

Am ajuns un om bogat.  

 

E adevărat că cei din ultima categorie împing societatea înainte. Ambiţioşii, invidioşii, nemulţumiţii. Săracii…  

 

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
Despre bogăţie / Dan Norea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1284, Anul IV, 07 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Dan Norea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Norea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!