Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Reportaj > Mobil |   


Autor: Dan Norea         Publicat în: Ediţia nr. 1277 din 30 iunie 2014        Toate Articolele Autorului

O zi în Deltă
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Spre sfârşitul lunii mai, am fost câteva zile în Deltă. Ginerele meu a făcut rezervare la o pensiune unde fusese şi anul trecut, pe un domeniu particular, înconjurat de ape, lângă Maliuc. Am mers, cu două maşini până la Tulcea, o trupă destul de eterogenă. Mai întâi fata mea cea mare, Monica, însoţită de soţul ei, Cătălin şi de cei doi nepoţi, Gabi, în vârstă de 9 ani şi Teo, de 5 ani jumătate. Nu e lipsit de interes faptul că, invizibilă deocamdată, era prezentă încă o fetiţă, ce urmează să apară pe lume prin iulie. Pe lângă mine şi soţia mea, Leni, a venit cu noi încă una dintre fete, Anca - singură, soţul ei fiind în Suedia. În sfârşit, trupa era completată de un coleg de serviciu căruia, datorită abundenţei de Dani, i se spune într-un cuvânt - Danflorea.  
 
Să vă povestesc cum decurge o zi. Dimineaţa, cum scoţi nasul la aer, te întâmpină o aromă puternică de sălcii şi un ciripit viu de păsărele, parcă bucuroase că nu mai sunt singure.  
 
Facem câţiva paşi până pe malul canalului interior. Asistăm la scene care ne taie răsuflarea, anunţându-ne ca am ajuns într-o altă lume.  
 
Dincolo de canal, pe un lac la câţiva metri distanţă, câteva zeci de lebede plutesc maiestuos, ca nişte regine, indiferente la privirile avide ale supuşilor.  
 
Pe malul opus al canalului, două găinuşe de baltă îşi învaţă puii să înoate. Deodată, o cioară plonjează către pufurile negricioase. Cele două găinuşe chirăie şi se reped la cioară, atacând-o sincron, până o pun pe fugă.  
 
Pe malul nostru, un şarpe de apă prinde în gură o broască, apucând-o de picior. Cătălin apucă şarpele de coadă şi îl ridică în aer. Acesta scapă broasca şi, furios, se răsuceşte să îl muşte. Nu reuşeşte şi se pare că a fost un mare noroc pentru că, aşa cum am aflat ulterior de la un pescar care o păţise, deşi nu au venin, muşcătura şerpilor de apă poate provoca febră şi frisoane, destul să îţi strice vreo două zile de concediu.  
 
Pe la ora 11 era programată o călătorie prin Deltă cu bărcile. Până atunci, joc de voie. Începem cu o plimbare cu lotca pe canalul interior. Copiii, pasageri permanenţi, sunt plimbaţi pe rând de mine, Cătălin şi Danflorea. Nu mai mersesem cu o lotcă de aproape 40 ani, de când fusesem salvamar la Eforie. Dar am constatat că mânuitul vâslelor, ca şi mersul pe bicicletă, nu se uită niciodată.  
 
După care Cătălin propune un fazan, spre bucuria copiilor. Se aud replici de genul:  
 
Teo:  
 
- Iepure.  
 
Monica:  
 
- Teo, încă n-ai învăţat că după asta te închide cu "restaurant" ?  
 
Teo:  
 
- Ba nu, că tati e milos şi îmi mai dă câteva şanse.  
 
Într-adevăr, Cătălin continuă cu:  
 
- Rechin.  
 
Gabi, importantă:  
 
- Inorog.  
 
Teo se gândeşte un pic şi izbucneşte, fericit:  
 
- O gorilă.  
 
Izbucnim cu toţii în hohote de nestăpânit.  
 
Cătălin şi Danflorea pleacă să caute un loc de pescuit, pentru după-amiază. Au adus de acasă scule sofisticate, precum şi sfaturile unor colegi hârşiţi în ale pescuitului.  
 
Doamnele se întind pe şezlonguri, să facă plajă.  
 
Copiii îmi propun un badminton. Nu mă pricep şi nici mobilitatea de altă dată nu o mai am, dar accept. Deşi jocul nu prea se leagă, continuăm cu sârg. Gabi:  
 
- Bunicule, atâta transpirăm, că o să slăbim.  
 
În sinea mea îi dau dreptate, dar mă fac că nu înţeleg aluzia. Evident, e vorba de burta mea, Gabi e o zvârlugă de fată.  
 
La un moment dat, Monica îl cheamă pe Teo să îi dea o limonadă cu miere. Se întoarce plin de entuziasm:  
 
- Bunicule, m-am energizat, să vezi ce-o ard !  
 
Şi Teo, care până atunci nu prea reuşea să servească, pocneşte fluturaşul cu sete şi mi-l înfige drept în bărbie.  
 
În timp ce eu îmi frec bărbia, doamnele sunt gata-gata să cadă de pe şezlonguri de atâta râs.  
 
Suntem anunţaţi că au venit barcagii. Ne îmbarcăm pe două bărci cu motor, pentru o plimbare ce avea să dureze peste patru ore. Pe tot parcursul, Leni a filmat, Danflorea a fotografiat, Anca a pozat, iar cu al doilea aparat au făcut poze pe rând Cătălin, Monica, Gabi şi Teo. O familie de fotoreporteri.  
 
Din braţul Sulina intrăm imediat pe un canal lateral, spre nord. Deşi pare un termen uzat, singurul potrivit este "labirint de canale". Există intersecţii în T, în Y şi chiar în cruce, de te miri cum ştie apa pe unde să curgă. Destul de repede ajungem să trecem printr-un canal îngust, unde sălciile de pe ambele maluri erau aplecate una spre alta, unindu-şi coroanele, parcă îmbrăţişându-se ca să-şi plângă pe umăr. Pentru că, evident, erau sălcii plângătoare.  
 
De caracterul plângăreţ al sălciilor ne-am dat seama destul de repede. Ne plângeau şi nouă pe umăr. Lacrimi rare, seva sălciilor, ne picau pe haine.  
 
Abia în următoarele canale am început să ne uităm atenţi în stânga şi-n dreapta. Libelule colorate, verzi şi albastre, se învârteau în jurul nostru. Pe maluri vedeai câte o pasăre, care ne îndemna să ne etalăm cunoştinţele:  
 
- Uite o egretă !  
 
- Ăla e un stârc !  
 
- Ba nu, e cormoran !  
 
Unde nu ştiam, îl întrebam pe pescarul care conducea barca. Aşa am aflat că o pasăre mică şi negricioasă se numeşte ţigănuş, iar alta mică şi albastră - dumbrăviţă. Ulterior, cei din cealaltă barcă ne-au spus că barcagiul lor îi zicea dumbrăveancă. Mă rog, Umberto Eco are dreptate, trandafirul e trandafir indiferent cum îi spui.  
 
La un moment dat rămânem înmărmuriţi. La un metru de barcă, într-un loc unde până atunci apa era oglindă, iese la suprafaţă, ca un periscop, un cap de pasăre. Ne studiază o secundă, cu ochii vii, după care plonjează iarăşi în adânc. Ca o străfulgerare, îmi amintesc singurul nume de pasăre care se potriveşte - scufundac. Pescarul îmi confirmă.  
 
Ajungem la un lac - Rotund. L-am reţinut nu datorită numelui, de altfel sugestiv, ci pentru că acolo am văzut primii nuferi. Nuferi mari, albi, spre deosebire de nuferii galbeni, văzuţi mai târziu, mult mai frecvenţi pe canale, dar mai mici ca dimensiuni.  
 
Din Rotund am ajuns la un canal larg, Şontea. Pescarul-ghid ne spune că, înainte de a fi fost săpat pentru navigaţie braţul Sulina, Şontea, supranumit Dunărea Veche, era canalul navigabil al Deltei. Mergem pe el până la Mila 23, unde facem o pauză pentru dezmorţire şi o băutură răcoritoare.  
 
Iarăşi canale, iarăşi păsări, iarăşi nuferi... Următorul popas îl facem pe lacul Ligheanca. Apa era atât de limpede, încât mă înţeleg din ochi cu Anca şi propunem o baie. Trebuie să vă spun că şi eu şi copiii mei suntem mari amatori de înot. Cu mulţi ani în urmă, pe vremea în care aveau cam vârsta lui Gabi de azi, am făcut baie cu Monica şi Anca în lacul glaciar Bucura, rece ca gheaţa. Între timp colecţia a crescut substanţial. Piesele de rezistenţă se numesc Egeea la Insula Skyathos, Mediterana la Cannes, Adriatica la Opatija...  
 
Cu acordul barcagiilor, ne dezbrăcăm şi sărim în apă. Cătălin după noi. Mai greu a fost cu urcatul în barcă, greutatea mea a crescut de la 75 la 100 kile, dar muşchii sunt tot ăia. Mai mult în partea de nord...  
 
Remarcăm că pe lacuri predomină păsările de talie mare - cormorani, pelicani, lebede... Cu ocazia asta am observat câteva aspecte pe care nu le ştiam până atunci. Cormoranii stau nemişcaţi perioade îndelungate cu aripile larg desfăcute, pentru a le usca. Lebedele, atât de elegante când plutesc, sunt de fapt nişte păsări greoaie, care abia reuşesc să decoleze. Pentru asta, în timp ce dau cu putere din aripi, mai întâi aleargă vreo şapte-opt paşi pe apă.  
 
De altfel, alergatul pe apă este o metodă frecventă de deplasare. Am văzut păsări de talie mai mică, traversând prin faţa noastră canalul în fugă. Dar la ele motivul nu este neputinţa decolării verticale, ci viteza, crescută faţă de alte metode, înotatul prin apă, mai lent, sau prin aer, unde se pierde vremea cu etape distincte - decolare, zbor, aterizare.  
 
Iarăşi pe canale. La un moment dat trece pe lângă noi o barcă de mare viteză, făcând valuri care ne leagănă un pic mai periculos. Pescarul zice:  
 
- A trecut ca vântu'.  
 
Văzând că nu ne cade fisa, ne explică:  
 
- De Sorin Vântu vorbeam. Şi el şi oaspeţii lui au nişte bărci care zboară cu 200 kilometri la oră. Odată un zăpăcit din ăsta a trecut prea repede şi prea aproape de o barcă de pescari, cu turişti şi a răsturnat-o. L-au urmărit pescarii, l-au prins, l-au bătut şi i-au făcut praf barca.  
 
Încă un lac, Fortuna, pronunţat de pescari Furtuna. E cel mai mare din zonă şi furtunile sunt mai periculoase decât în alte părţi. Încă nişte canale şi ajungem la pensiune.  
 
Cum sosim, gazdele ne anunţă ca e gata masa. Dar înainte de orice, scoatem de la congelator vodca aburindă. Nu că n-am fi avut poftă de mâncare.  
 
Începem cu un mezelic - icre şi chiftele de peşte. Urmează borşul de peşte, ca la carte - într-un castron bucăţi mari de somn, crap şi ştiucă, în alt castron - zeama. Alături, mămăliguţă şi mujdei, pentru bucăţile de peşte. Deja suntem sătui, dar când vedem ce urmează, facem ochii mari - un platou imens, pe care tronează un crap umplut.  
 
Nu rezistăm şi mâncăm câte puţin din minunăţia de peşte din faţa noastră. Pe care îl înecăm într-un Aligote gălbui, sec şi rece.  
 
După amiază, încercarea cea mare - pescuitul. Cătălin şi Danflorea scot la iveală sculele lor pe care dăduseră o mulţime de bani, lansete cu monturi complicate, la care meşteriseră câteva zile înainte de plecare, împreună cu alţi colegi, pescari cu experienţă; undiţe cu momeli meşteşugite, plus câteva borcane cu râme, porumb, mămăligă, la care ulterior, în disperare de cauză, au adăugat piept de pui tocat mărunt şi chiar nişte bucăţi de cârnat picant.  
 
Mergem pe malul unui canal din apropiere unde, dacă erai atent, zăreai şi auzeai pleoscăit de peşte. Constat că băieţii, grijulii, îmi hărăziseră şi mie o lansetă. Ba chiar, văzându-mă nepriceput, mi-au instalat o montură şi m-au învăţat să pun momeala şi să fac lansări.  
 
După care fiecare şi-a văzut de treaba lui. Ca să n-o mai lungesc, spre ruşinea noastră, singura care a prins ceva a fost Anca. În două zile a reuşit să adauge pe fundul minciogului, una câte una, vreo 5-6 roşioare. Pe care în ultima zi, copiii le-au aruncat în apă, aplicând deviza lui Teo. Deviză pe care am auzit-o de mai multe ori, mai exact de câte ori îl prindea maică-sa că fură mâncare ca să le dea cânilor din curte:  
 
- Eu sunt Iubitorul Animalelor!  
 
Ca să revin, aventurile mele de pescar n-au durat mult. După o jumătate de oră de lansări fără niciun rezultat, observ la Danflorea că lansează nu din lateral, ca mine, ci peste cap. Încerc şi eu şi, într-adevăr, plumbul se duce mult mai departe. Iar la a treia aruncare cu stilul cel nou, se duce atât de departe, încât exclam fericit:  
 
- Aţi văzut până unde am aruncat ?  
 
Abia când mulinez observ că ceva e în neregulă - lipsea montura. Mi-am cerut scuze băieţilor că nu mai pescuiesc împreună cu ei şi am plecat acolo unde îmi era locul - cu o carte în mână, pe un şezlong, împreună cu doamnele.  
 
Înainte de plecare am făcut o poză de grup, cu trepiedul, ca să putem fi prezenţi toţi.  
 
Şi cu asta, ne luăm cu toţii rămas bun. Până la următorul concediu.  
 
mai 2009  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
O zi în Deltă / Dan Norea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1277, Anul IV, 30 iunie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Dan Norea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Norea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!