Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Reportaj > Mobil |   


Autor: Dan Norea         Publicat în: Ediţia nr. 1245 din 29 mai 2014        Toate Articolele Autorului

Clanul sicilienilor
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Când mă uit în calendar, nu-mi vine să cred: au trecut 40 ani de la absolvirea facultăţii. Cu siguranţă, pe tineri cifra îi duce cu gândul la un moşneguţ venerabil, care merge la aniversare sprijinit în baston, dacă nu cumva într-un cărucior cu rotile. Textul de faţă vine cumva să contrazică această imagine.  
 
În ultimii zece ani, ţinând legătura pe internet cu colegii de facultate, am organizat împreună întâlniri anuale în Bucureşti, urmate de sejururi în comun. Anul acesta, fiind cifră rotundă, am stabilit că ar fi cazul să facem o excursie mai deosebită, că doar la Mamaia, Bran şi Sâmbăta am tot fost. Din lista de propuneri (Portugalia, Creta şi Sicilia), a fost votată Sicilia, un lobby puternic venind din partea unei colege care, în timpul liber, e ghid la o agenţie. Culmea e că, în final, colega în cauză n-a mai putut veni cu noi, fiind solicitată să conducă un grup în America de Sud. Sincer să fiu, am fost uşor dezamăgit de alegere, despre Portugalia şi Creta mai ştiam câte ceva şi îmi doream să văd, de exemplu, civilizaţia minoică la ea acasă. Despre Sicilia nu ştiam mai nimic şi nici nu-mi închipuiam că ar fi mare lucru de văzut. Dar dorinţa de a petrece o vacanţă cu colegii de facultate era prea puternică pentru a renunţa în favoarea altei destinaţii.  
 
Uite aşa, pe la sfârşitul lui aprilie a debarcat pe aeroportul din Catania un grup de opt persoane plecat din Bucureşti şi, aproape simultan, încă un fost coleg îmbarcat la Stuttgart. Ultimul, Chris, e un personaj simpatic, în ciuda originii sale teutone, prin definiţie lipsită de umor. De fapt, ar trebui să-i fim cu toţii recunoscători, pentru că sursele principale ale fondurilor structurale sunt Franţa şi Germania, ori el îşi plăteşte de mulţi ani impozitul pe casă în Franţa şi cel pe venit în Germania.  
 
Am fost cazaţi la un hotel din Letojanni, o staţiune mică dintre Catania şi Messina. Hotelul este cocoţat pe vârful unui deal, pe malul mării, oferind o panoramă superbă. Undeva, în zare, se zăreşte Italia continentală.  
 
Menţionez, în trecere, că am beneficiat de condiţii excelente de cazare şi masă, all inclusive, o expresie care mi-a devenit tare dragă după ce am constatat că “all” includea şi o sticlă de vin la fiecare masă. Toate la nişte tarife modice, pentru seniori. Remarcaţi eleganţa cuvântului “seniori”, complet diferit de vulgara expresie “old men”.  
 
Ceilalţi colegi de sejur erau, în marea lor majoritate, mai seniori decât noi. Erau şi câteva senioare singure şi cochete, prilej de tachinări permanente la adresa lui Chris, sosit fără consoartă.  
 
Excepţie făcea o pereche de tineri, vecini de balcon, care plătiseră un supliment de tinereţe. Ne-au mărturisit că fuseseră cu un an în urmă în Grecia, în condiţii de 5 stele super all inclusive şi li s-a acrit de snobismul românilor de acolo. Cică o cucoană nu contenea să ofteze:  
 
- Mi-e dor de vila mea din Snagov!  
 
Tânăra noastră a încercat să strecoare o vorbă:  
 
- La mine la bloc ...  
 
La care cucoana, cu ochii mari, plină de respect:  
 
- Aveţi un bloc ??  
 
Am mers în excursie cu două aparate de fotografiat după mine. Unul, proaspăt achiziţionat, avea un zoom de 35x şi când îl foloseam la maxim, stârneam invariabil exclamaţii de uimire:  
 
- O, ce sculă ai!  
 
Cum aparatul nou nu avea acumulator de rezervă, îl căram după mine şi pe cel vechi. Lucru care s-a dovedit salutar, fără să vreau am ascultat sfatul profesorului de la cursul de foto: “Un aparat se poate oricând strica, aşa că e bine să aveţi în permanenţă la voi unul de back-up”. Într-o seară, la întoarcerea dintr-o excursie lungă şi obositoare, am scos de la gât simultan puloverul şi aparatul foto care, căzând de la înălţime, s-a făcut praf. Iniţial mi-am spus: “Norocul meu că e asigurat!” Azi, după şase săptămâni, încă mai sper că asigurările funcţionează normal în România.  
 
Deşi aprilie, vremea era bună de plajă, se putea face baie nu numai în piscină, ci chiar în mare. Doar că, fiind constănţeni, Leni şi cu mine nu eram atât de dornici de plajă, aşa că ne-am înscris în toate excursiile posibile. Am avut un singur uşor regret - din cauza lipsei de participanţi, excursia din Malta, pe care o aşteptam cu interes încă din ţară, cea mai scumpă şi cea mai obositoare din toate, n-a mai avut loc. Dar vă dau un exemplu grăitor al faptului că fiecare rău are şi ceva bun în el: ştiţi ce reconfortant e să primeşti înapoi nişte bani după ce deja îi cheltuiseşi?  
 
Una peste alta, excursiile ne-au făcut să constatăm că, în ciuda părerii mele preconcepute, în Sicilia faţă de multe alte locuri, ai ce vedea. Ba chiar, pe zi ce trece, am rămas din ce în ce mai încântaţi. Poate şi din cauză că n-am avut aşteptări prea mari. Uneori, ignoranţa e un rău care are şi ceva bun în el.  
 
Insula are o suprafaţă de zece ori mai mică decât România şi totuşi vezi munţi mai înalţi decât Bucegii noştri. “Vezi” nu e doar o figură de stil, vulcanul Etna, înalt de peste 3.300 metri, este vizibil din toată jumătatea de est a insulei. Este un vulcan activ, care fumegă în permanenţă. Când am trecut prima oară pe lângă el, părea un moşneguţ cu părul alb, pufăind din pipă. Dar în prima dimineaţă petrecută pe insulă, ne-am convins că nu e doar un vulcan ieşit la pensie - am găsit terasa acoperită cu o pulbere de zgură fină, cenuşă trimisă în timpul nopţii în semn de “Bun venit!”, ca de la un senior la alt senior. Ulterior ne-am dat seama că era o operaţie cosmetică, de întinerire. Dacă în prima zi, versanţii Etnei erau înzăpeziţi, de un alb imaculat, la următoarea excursie am văzut un întreg versant înnegrit de zgura eruptă peste noapte.  
 
Etna nu e singurul munte, întreaga insulă este un lanţ de munţi şi de dealuri, care îşi înalţă coamele direct din mare. Poate că există şi câmpii ascunse între munţi, dar pe unde am trecut noi, n-am văzut nicăieri o suprafaţă plată, măcar de mărimea unui teren de fotbal. Din acest motiv, oraşele construite în pantă au un aspect interesant, cu soluţii arhitectonice care de care mai ingenioasă. În multe locuri, denivelările au dus la apariţia unor tradiţii locale, cu caracter de sărbătoare, atracţii cu totul inedite pentru turişti. În Caltagirone există o scară de aproape două sute de trepte care, în funcţie de sezon, este ornată cu diverse tipuri de flori. În Noto, în anumite perioade, o stradă în pantă este acoperită de sus până jos cu picturi realizate din petale. Din păcate, pe ultima am văzut-o doar în pliante.  
 
Datorită climei mediteraneene, dar şi a reliefului montan, vegetaţia este cât se poate de variată. Găseşti, unul lângă altul, pe de o parte mirt, viţă de vie, palmieri, oleandri, cactuşi, agave, migdali, măslini, citrice, pe de altă parte, pini, stejari, fagi, conifere. Totul într-un amestec multicolor care îţi încântă privirile. Şi nu doar privirile, ci şi celalalte simţuri. În sala de mese se făcea în permanenţă o coadă mică la un aparat care producea suc din portocale mici şi roşii. Am auzit că din cactuşi se face o dulceaţă deosebită. Nu mai vorbesc de migdale, măsline sau de vinul de Marsala, cunoscut în întreaga lume.  
 
Istoria Siciliei începe din cele mai vechi timpuri, când se pare că insula avea numele Trinakria. În traducere înseamnă “trei puncte” şi cea mai evidentă semnificaţie are legătură cu forma triunghiulară a insulei. Dar, cu siguranţă, simbolistica, mult mai profundă, are implicaţii religioase. Cert e că expresia plastică a trinakriei, un cap de meduză înconjurat de trei picioare, este nelipsită la toate tarabele de suveniruri.  
 
Din tot ce am vizitat până acum, eram convins că Spania are diversitatea cea mai mare de influenţe culturale. Ei bine, Sicilia o depăşeşte şi cred că în Europa este incomparabilă din acest punct de vedere. Ca o curtezană la colţ de stradă, a fost cucerită pe rând de fenicieni, greci, cartaginezi, romani, arabi, spanioli, bizantini, normanzi ... Nu s-au găsit încă dovezi că ar fi fost violată de vikingi, dar se fac cercetări în acest sens.  
 
După ce Zeus, respectiv Jupiter, au căzut în uitare, religiile dominante au fost pe rând ortodoxă, musulmană, romano-catolică.  
 
Sicilia de astăzi, variată şi atractivă, este rezultatul acestor cuceriri succesive. Fiecare rău are şi ceva bun în el.  
 
Aşa că am putut vedea în Taormina şi Siracuza teatre antice greceşti, de formă semicirculară, cu o acustică perfectă, unde şi astăzi se ţin spectacole cu piesele lui Eschil şi Euripide. În Agrigento, pe Valea Templelor, există câteva temple greceşti, unele mai bine conservate decât Parthenonul.  
 
Tot din epoca antică am văzut câteva teatre romane, de formă elipsoidală, iar în Piazza Armerina, o vilă romană cu mozaicuri foarte bine păstrate, în suprafaţă totală de 3500 metri pătraţi.  
 
În Siracuza, rezistenţa pereţilor catedralei este dată şi acum de coloanele masive ale unui templu antic. Lăcaşul a fost pe rând templu, moschee, biserică.  
 
Apropo' de Siracuza, îmi mărturisesc pe această cale ignoranţa. Ştiam că Arhimede a trăit în Siracuza, unde din când în când făcea baie şi striga “Evrika”. Ştiam că a inventat acolo focul grecesc, cu ajutorul căruia a incendiat flota romană. Ştiam că a fost ucis acolo de un soldat roman şi că ultimele lui cuvinte au fost “Noli tangere circulos meos”. Dar eram convins că Siracuza e un oraş în Grecia şi, când am auzit de Siracuza din Sicilia, credeam că e o coincidenţă. Ei bine nu - am păşit în Siracuza pe urmele lui Arhimede, iar o piaţă îi poartă numele.  
 
Urmele lăsate de diverşii cuceritori ai insulei nu sunt totdeauna distincte. În Piaţa Domului din Catania există o fântână din Evul Mediu, pe care tronează un elefant din perioada cartagineză, care duce în spate un obelisc egiptean.  
 
Chiar mai interesant este amestecul de stiluri, vizibil în Catedrala din Monreale şi în Capela Palatină din Palermo, ambele construite de aceiaşi meşteri, dovadă asemănarea evidentă. Deşi arhitectura generală dovedeşte că au fost ridicate în perioada normandă, pereţii sunt acoperiţi de mozaicuri de tip bizantin, iar în partea de jos şi în curtea mănăstirii vezi arabescuri – ornamente cu motive geometrice şi florale.  
 
Ocupaţiile principale ale sicilienilor sunt pescuitul şi agricultura, atât cât permite relieful. Dar există şi ocupaţii locale, tradiţionale. Caltagirone e cunoscut pentru ceramica sa care împodobeşte, printre altele, celebra scară înflorată. Noto e renumit pentru balcoanele din fier forjat, cu susţineri ornamentale fanteziste. Siracuza are mari cariere de calcar, dintre care una e vizitată de numeroşi turişti. Are o acustică excepţională, o formă ciudată şi o legendă care a făcut-o cunoscută tuturora. Pe vremea aceea, cariera era săpată de condamnaţi, iar Dyonisos, tiranul Siracuzei (nicio legătură cu zeul omonim) stătea ascuns în nişa de sus pentru a asculta, profitând de acustică, eventualele planuri de evadare. Datorită formei, dar şi a legendei, peştera se numeşte astăzi “Urechea lui Dyonisos”.  
 
Sicilienii, fiind oarecum izolaţi de lumea aşa-zis civilizată, au principii mai conservatoare. În Palermo, o fântână împodobită cu statui dezgolite este numită de locuitori “Fântâna ruşinii”. De altfel, onoarea este un principiu de bază în rândul Mafiei, o organizaţie veche în Sicilia de sute de ani. Cum Mussolini încă din anii ‘20 a început o campanie anti-Mafia, mafioţii au devenit cei mai înfocaţi antifascişti, sprijinind în mod eficient debarcarea aliaţilor. Acordul cu anglo-americanii a dus la o înflorire a afacerilor Mafiei după al doilea război mondial şi abia după câteva decade s-a reuşit o reducere a influenţei acesteia. Astăzi, din ce în ce mai multe magazine au un afiş “Pizzo free”, prin care anunţă că refuză să plătească taxa de protecţie.  
 
Deşi lipsit total de simpatie pentru o organizaţie de acest gen, mi-am cumpărat o şapcă specific mafiotă, numită coppola. Uşoară, comodă, răcoritoare. Fiecare rău are şi ceva bun în el.  
 
N-am vorbit nimic despre Palermo, al cincilea oraş al Italiei, cu palatele, monumentele, Teatrul Massimo, unde a cântat celebrul Caruso, catacombele capucinilor ... Doamne, ce macabri pot fi oamenii uneori!  
 
N-am vorbit despre catedralele impresionante din Palermo, Catania, Siracuza, adăugate la şirul nesfârşit al domurilor măreţe din Europa ...  
 
N-am vorbit nimic despre Insula Bella de lângă Taormina, al cărui nume spune totul.  
 
Dacă le-aş descrie pe toate, ar ieşi un volum imens, pe care Sicilia chiar îl merită. Dar nu cred că e acesta rolul meu. Pentru că, spre deosebire de alte lumi, Sicilia trebuie nu numai văzută ci simţită prin toţi porii. Acolo, la faţa locului.  
 
Închei adresîndu-i mulţumiri, pe această cale, colegei noastre, fără îndemnul căreia n-am fi ajuns în Sicilia.  
 
aprilie 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Clanul sicilienilor / Dan Norea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1245, Anul IV, 29 mai 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Dan Norea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Norea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!