Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Reportaj > Mobil |   


Autor: Dan Norea         Publicat în: Ediţia nr. 1233 din 17 mai 2014        Toate Articolele Autorului

Viaţă pe Nil
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Am citit în adolescenţă un roman de Agatha Christie, “Moarte pe Nil”. Pe vremea aceea, o croazieră pe Nil părea un vis la fel de irealizabil ca un zbor pe Lună. Totuşi, dorinţa mi-a rămas într-un colţişor al minţii şi, de îndată ce am putut, am ales o călătorie în Egipt înaintea multor alte ţări. 
  
Am fost iniţial cazaţi la vreo 30 km de Hurghada, într-un "hotel" de 5 stele, situat în golful Makadi. Ghilimelele indică faptul că nu este pur şi simplu un hotel, ci un complex de câteva sute de clădiri de diverse dimensiuni, pe hectare întregi, cu săli de masă imense, piscina aşijderea, plajă proprie la Marea Roşie, set bogat de servicii. Clădirile sunt unite fie prin alei pline de verdeaţă (deşi în jur e deşert), fie prin podeţe peste lagune. Cineva, hotarât să-şi petreacă sejurul, se simte acolo în al nouălea cer. Asta presupune să plătească “all inclusive” -mâncare, băutură şi o parte din servicii la discreţie- şi să poarte în permanenţă la mână o brăţară din plastic pentru a semnala acest lucru. Noi, având numai demipensiune, nu purtam brăţări, dar nici n-aveam nevoie, am stat acolo numai 4-5 zile cu totul, două la sosire şi două la plecare. Iar în timpul ăsta am făcut excursii care asigurau masa de prânz. 
  
În Hurghada e plin de ruşi, cred că peste 80 %. Explicaţia e următoarea: prin anii '60, barajul de la Aswan a fost construit cu ajutor rusesc, ajutor care nici până în ziua de azi n-a fost plătit. În compensaţie, turiştii ruşi au subvenţii de cca 50-70% din tarif, probabil acordate prin facilităţi fiscale. Personalul hotelului o rupe bine pe ruseşte şi, când constată că nu eşti rus, urmează secvenţa clasică “Where are you from?” “Romania” “Aa, Romania! Haghi!”. 
  
În prima zi ne-am plimbat prin împrejurimi şi am făcut câteva ore de plajă. Fără nicio grijă, bătea vântul şi nu simţeam nimic. Abia seara am simţit câte ceva.  
  
A doua zi am fost într-o excursie cu un vaporaş la o insulă, în scop de snorkeling - înotat la suprafaţă cu mască şi tub, pentru a admira recifele de corali şi peştii de o varietate fantastică.  
  
A fost frumos, dar înotatul şi un pic de plajă s-au adăugat la cea din ziua precedentă si rezultatul a fost dezastruos. M-am convins că Marea Roşie îşi merită numele - după două zile eşti roşu ca racul. O săptămână n-am putut dormi decât într-o singură poziţie. M-am cojit practic pe tot corpul, mă felicit pentru faptul că n-am facut nudism. Leni a scăpat mai ieftin – a purtat vreo trei zile un plasture pe nas. 
  
În ziua următoare am plecat cu autocarul spre Luxor. Pe drum am văzut satele egiptene, păzite cu puşca, se autoizolează singuri. Nu-şi păzesc averea, e o sărăcie lucie, ci îşi apără intimitatea, Alah ştie de ce.  
  
În Luxor ne-am îmbarcat pe un vaporaş, cu care am mers pe Nil în sus timp de 5 zile, până la Aswan. Nilul e plin de astfel de vaporaşe, sunt 500-600 în total. Pe drum am văzut o mulţime de temple - din Karnak, din Luxor, al reginei Hatsepsut, mormintele faraonilor din Valea Regilor (inclusiv al lui Tutankamon), din Edfu, din Kom Ombo, de pe insula Philae şi ultimul - cel de la Abu Simbel. Am aflat multe despre istoria şi mitologia Egiptului antic, dar şi câteva obiceiuri şi întâmplări din Egiptul actual.  
  
Câteva exemple interesante. 
  
Amun Ra e zeul cel mare, iar pe lângă el mai sunt o mulţime: Isis, Osisris, Seth, Horus, Hator ... Dar unul e mai simpatic. Se spune că un faraon, mergând la o bătălie, a lăsat în fiecare sat câte un soldat să păzească. La întoarcere, în unul din sate, jumătate din femei erau însărcinate. Ca să-l pedepsească pe vinovat, faraonul i-a tăiat un braţ şi un picior. Ulterior şi-a dat seama de greşeală, omul îi adusese câţiva zeci de viitori ostaşi. L-a înnobilat şi mai târziu a fost zeificat sub numele de Amun Min. Pe pereţii câtorva temple, de exmplu la Luxor, este prezentat fără o mână, fără un picior, dar cu un penis imens in erecţie. 
  
În faţa templului din Luxor se găseşte un obelisc. Iniţial erau două, de-o parte şi de alta a intrării, dar unul din ele a fost oferit Franţei prin 1830. Astăzi împodobeşte Place de la Concorde şi este una din celebrităţile Parisului. La schimb, egiptenii au primit un ceas care n-a funcţionat niciodată. 
  
În multe temple existau nilometre, nişte puţuri oblice care duceau până la Nil şi unde creşterea Nilului era urmărită de preoţi pe nişte scări gradate. Dacă inundaţia era abundentă, era semn de belşug şi creşteau impozitele. În perioadele de secetă, impozitele erau reduse.  
  
Faraonii din vechime îşi respectau intelectualii –preoţii, scribii- mai mult decât faraonii de azi. De altfel, arhitectul Imhotep, cel care a proiectat prima piramidă din Egipt, piramida în trepte de la Sakkara, a fost zeificat. 
  
Câteva temple (Edfu, Kom Ombo, Philae) sunt ceva mai noi, din perioada ptolemeică, adica de prin 300-400 îen. Evident, s-au păstrat mai bine decât celelalte, cu 1000-1500 ani mai vechi. Dar constaţi că dacă timpul a fost mai îngăduitor, oamenii în schimb n-au fost. La Edfu, şi nu numai, figurile zeilor şi ale faraonilor au fost distruse cu dalta de către creştini. La vânturi şi cutremure, la lăcomia care a dus la jefuirea majorităţii mormintelor, inclusiv a celor din piramide, la războaiele care au dus la distrugeri masive, un exemplu fiind Biblioteca din Alexandria, s-a adăugat intoleranţa religioasă.  
  
Câteva din temple urmau să fie inundate în urma barajului de la Aswan. Ca urmare, au fost mutate cu ajutor Unesco, la zeci de km distanţă. E cazul templului de la Philae şi a celui, mult mai celebru, de la Abu Simbel, săpat în munte. 
  
Deşi în jurul Nilului a înflorit Egiptul, pe malurile lui e multă sărăcie. Case dărăpănate, neterminate, multe fără geamuri şi chiar fără acoperiş. Vezi oameni disperaţi, care trag de tine să-ţi vândă o bucată de pânză vopsită, un bibelou sau un papirus pictat, toate contrafăcute. Sunt ca un roi de muşte de care nu poţi scăpa până nu ajungi la vapor. Prin comparaţie, cerşetorii noştri sunt plini de decenţă. Ştiam că în Egipt se negociază, dar pe stradă e bine să eviţi tranzacţiile, pentru că habar n-ai care e preţul real. Pleacă de la o sumă astronomică şi, văzând că nu eşti interesat, coboară succesiv până la 5-10 % din preţul iniţial. E clar că dacă, neavertizat, accepţi preţul iniţial, esti jefuit pe faţă. 
  
La Esna, pe Nil e un baraj cu ecluză. În particular, e construită de români, pe fronton era o placuţă "Romenergo SA". E o ecluză îngustă, încap numai două vaporaşe, şi stăteau la coadă câteva zeci. În orele de aşteptare, în jurul vaporaşelor se învârteau zeci de bărci cu bişniţari. Îti ofereau o galabie (haină largă până la pământ), o maramă, un prosop, toate vopsite strident şi de proastă calitate. Interesant este ca mergeau pe încredere. Îţi aruncau într-o pungă de plastic obiectul pe vapor, te uitai la el, negociau prin strigăte (vaporaşele au toate câte trei etaje) şi în final le trimiteai înapoi fie obiectul, fie banii înfăşuraţi în aceeaşi pungă de plastic. Multe cădeau în apă, dar recuperau totul.  
  
În afară de temple am mai văzut şi alte locuri - un atelier de alabastru, o carieră de granit unde piesa principală e un obelisc antic imens, neterminat (era crăpat din naştere), barajul de la Aswan, un sat nubian, am facut o plimbare cu feluca pe Nil (o barcă cu pânze). 
  
Merită să spun două vorbe despre nubieni.  
  
Nubia e un teritoriu la sud de Aswan. Când s-au construit barajele (prin '30 unul făcut de englezi şi prin '60 altul, mult mai mare, făcut de ruşi), o bună parte din satele nubienilor au fost înecate de apele lacului artificial Nasser. Nubienii au fost obligaţi să se mute şi să-şi părăsească ocupaţiile tradiţionale. Drept care acum, majoritatea personalului de pe vaporaşe e formată din nubieni. Sunt mai negri, dar nu au caracteristicile africanilor, dimpotrivă, sunt mai frumoşi şi decât africanii şi decât egiptenii. De altfel, cea mai iubită soţie a lui Ramses al II-lea, Nefertari, era nubiană. Nefertiti, la fel. Rădăcina nefer înseamnă "frumos".  
  
Revenind la nubieni, sunt mai curaţi, mai cinstiţi şi mai puţin agresivi decât egiptenii. În satul pe care l-am vizitat, toţi munceau - meşteşuguri diverse, tatuaje pentru turişti, creşteau crocodili pentru piele ...  
  
De la Aswan am luat un tren de noapte, cu cuşete de dormit. Dimineaţa eram în Cairo, în gara Giza. Apropo' de bagaje, de la coborârea pe aeroport, absolut nicăieri nu eşti lăsat să ţi le cari singur. Deşi hamalii sunt deja plătiţi, peste tot trebuie să laşi "bakşiş". La sosirea pe Băneasa mi s-a părut tare ciudat să îmi târăsc singur valizele după mine. 
  
In Cairo am fost cazaţi la hotelul Oasis. Numele e sugestiv, e un fel de oază de lux într-un deşert de sărăcie. Ca şi cel din Hurghada, nu e o singură clădire, ci multe vilişoare numai cu parter, aruncate aparent haotic într-un fel de grădină botanică. Evident, găseşti de toate: piscină, terenuri de tenis, de baschet, bar, casă de schimb valutar ... Ca să ajungi la camera ta ai nevoie de o hartă, afişată pe panouri din loc în loc. 
  
Mâncarea se gaseşte şi aici din abundenţă. Doar că, fiind în capitală, parcă felurile sunt ceva mai apropiate de cele europene. Fără să vrem, mâncăm mult şi amestecat, nu te poţi abţine şi guşti din toate. Într-o dimineaţă, după micul dejun, am făcut socoteala - mâncasem cam de trei ori cât acasă: omletă, brânzeturi, clătite, salată de fructe ... Credeam ca voi pune pe mine câteva kilograme bune. Totuşi n-a fost aşa, m-am întors cu aceeaşi greutate. Probabil căldura şi mişcarea au compensat. 
  
Cairo are 26 milioane de locuitori, mai mult decat România. Periferia te convinge că, prin comparaţie, România se află în Europa. Kilometri pătraţi de blocuri în stil comunist, în formă de cutii de chibrituri, lasă impresia permanentă că sunt în construcţie - netencuite, etajele superioare începute şi neterminate, fără geamuri ... Dar dacă te uiţi mai atent vezi antene parabolice şi câte o rufă agăţată ... Cartierele vechi de la periferie, de exemplu Giza, localitate separată, unită ulterior cu Cairo, arată înfiorător. Paragina şi igrasia sunt la ele acasă şi poate le-ai găsi o scuză, dacă n-ar fi munţii de gunoi. Cineva întreba: 
  
- Oare cum de nu colcăie şobolanii ? 
  
- Probabil îi mănâncă. 
  
Un aspect particular al oraşului Cairo este traficul. Se zice ca în Egipt capeţi carnetul de conducere în şase zile. Nici nu e nevoie de mai mult timp, nu se respectă nicio regulă de circulaţie, iar partea maşinii cea mai utilizată nu este volanul şi nici schimbătorul de viteze, ci claxonul. De altfel, uitându-te mai atent, cele mai multe maşini sunt usor şifonate în diverse locuri. În intersecţia aglomerată a două bulevarde am văzut trecând agale o cămilă.  
  
În prima zi am mers la Sakkara, unde am văzut prima piramidă din istoria Egiptului, o piramidă în trepte. Aici merită facută o paranteză – evoluţia mormintelor faraonilor.  
  
În prima perioadă, mormintele se găseau în aşa numitele mastape, nişte clădiri cu un singur nivel, de formă patrată, în care se intra printr-un culoar oblic ce cobora la subsol.  
  
Imhotep, un arhitect genial, s-a gândit să-i ofere stăpânului său, faraonul Zoser, un mormânt mai special. Mai exact, s-a gândit să aşeze mastapă peste mastapă, cu perimetru descrescător. Astfel a apărut prima piramidă, treptele având rolul ca sufletul faraonului să ajungă mai uşor la cer.  
  
Ulterior, celelalte piramide au fost construite netede, conceptele fiind îmbunătăţite - razele protectoare ale lui Amun Ra trebuie să se reverse în mod egal pe toate laturile mormântului. Pe drum, ne-a fost aratată şi o piramidă strâmbă, care dovedea că rolul arhitectului era esenţial. 
  
Numai că, fie datorită efortului exagerat, fie din motive de protecţie (mormintele începuseră să fie jefuite), faraonii din dinastiile ulterioare au renunţat la piramide şi au început să-şi ascundă mormintele în munte. Aşa a apărut celebrul cimitir de faraoni - Valea Regilor şi, destul de aproape, Valea Reginelor. 
  
Cu privire la Valea Regilor, merită spuse câteva vorbe despre mormântul lui Tutankhamon. E celebru pentru că a fost descoperit abia în secolul XX, intact - mai exact înţesat cu lucrurile faraonului, care în acest moment ocupă un etaj întreg în Muzeul in Cairo. Dar abia la faţa locului am înţeles de ce a rămas nedescoperit atâta vreme - era prea în drum şi a fost acoperit cu mormanele de nisip rezultate din excavarea celorlalte morminte.  
  
Un alt aspect interesant: în momentul în care un faraon ajungea pe tron, se începea lucrul la viitorul mormânt, lucru care continua pe toată durata domniei. Faraonii bătrâni beneficiau de tuneluri lungi de zeci de metri, din care se deschideau în lateral zeci de camere. Dar Tutankhamon a murit copil, pe la 17 ani. Aşa încât mormântul lui nu are decât două camere. Vă daţi seama ce ar fi însemnat pentru arheologi mormântul intact al lui Ramses al II-lea, care a ajuns pe la 90 ani. 
  
Revin la mormintele din perioada timpurie. Am coborât într-o mastapă de pe vremea piramidei de la Sakkara. Un tunel, lung de câţiva zeci de metri şi înalt de un metru jumătate, m-a obligat să merg în pasul piticului. Câteva zile m-a durut mijlocul, aşa că la alte coborâri sau urcări în piramide am renunţat. Pe vremea aceea, oamenii erau tare scunzi. O excepţie, din toate punctele de vedere, a constituit-o Ramses al II-lea – 1,96 m înălţime. 
  
A urmat vizita în vechiul Cairo, câteva biserici creştine şi Citadela lui Saladin - o fortăreaţă în punctul cel mai înalt al oraşului, în mijlocul căreia se găseşte o moschee imensă. Încă de la intrarea în curte a trebuit să ne descălţăm şi să umblăm cu adidaşii în mână. 
  
A doua zi am fost la Alexandria. Din antichitate nu prea erau multe de văzut - nişte catacombe, un obelisc numit pilonul lui Pompei ... Farul celebru si biblioteca nu mai există în ziua de azi. Nici măcar insula Pharos, de la care vine numele farului, nu mai există, acum e unită cu ţărmul.  
  
În locul farului e o citadelă, similară cu cea din Cairo, cu o moschee în mijloc. Fiind zi de rugăciune, înghesuiala era maximă. Numai că pe noi ne-a luat de suflet un poliţist, care ne făcea loc şi ne prezenta citadela, pe post de ghid. La sfârşit am încercat să-i dau 5 lire -circa un dolar- dar a protestat - "twenty". N-am mai negociat, avea armă. 
  
Alexandria e un oraş diferit de restul Egiptului. Pe de o parte cosmopolit, pe de altă parte cu o clima mediteraneeană, ceea ce face ca în verile toride, o parte din egiptenii cu dare de mână să-şi petreacă vacanţele aici. Vara, populaţia Alexandriei creşte brusc de la 5 la 8 milioane de locuitori.  
  
Am străbătut faleza lungă cu autocarul. Aici, discrepanţa dintre lux şi mizerie e maximă. Vezi câte un hotel de 7 stele, strălucitor şi la propriu şi la figurat şi, lipit de el, un bloc cu tencuiala cojită, cu igrasia ieşind prin toţi pereţii, cu geamuri sparte şi cu rufe atârnând la ferestre. 
  
A venit în sfârşit şi ziua piramidelor.  
  
Despre ele, multe n-ar fi de povestit, piramida lui Keops e singura din cele şapte minuni ale lumii antice care dăinuie până în prezent. Dăinuie şi misterul construcţiei, nu se pot face decât supoziţii, niciuna certă. Interesant e că faraonul Keops, deşi pare cel mai grandoman din toţi faraonii, a interzis cultul personalităţii, toate statuile care îl reprezintă au maximum 7 centimetri înălţime. Peste câteva sute de ani, faraonii au renunţat la piramide, dar statuile lor din temple au zeci de metri înălţime, culminând cu cele care îl reprezintă pe Ramses al II-lea, la Abu Simbel.  
  
Ca o particularitate, când am ajuns pe platoul Giza, am avut impresia că suntem martorii unei invazii – majoritatea turiştilor era formată din chinezi.  
  
În ultima după amiază din Cairo am fost la bazar, trebuia să cumpărăm cadouri pentru rude. Ne-am completat colecţiile, eu mi-am luat un şah, cu piesele sub formă de zeităţi antice, o halbă, iar Leni câteva linguriţe. În plus nimicuri - tricouri, papirusuri, bibelouri din granit negru cu zei şi faraoni, chiar şi nişte desfăcătoare de bere cu zei pe mâner, nişte tutun de narghilea (comandă specială). 
  
În bazar, arta negocierii a ajuns la desăvârşire. În general nu se coboară la mai mult de 40-50 % din preţul iniţial, dar e un ritual, trebuie să treci prin toţi paşii. Dacă cedezi prea devreme, vânzătorul îţi dă un obiect –“bonus”- în compensaţie. Dacă insişti să cobori sub preţul limită, esti mustrat cu apelativul Ali Baba. În plus trebuie să fii atent la cursul valutar, vânzătorii jonglează uşor cu euro, dolari americani şi lire egiptene. 
  
Ne-am întors cu autocarul la Hurghada. O zi am "pierdut-o", scufundarea în costum de scafandru (diving) a fost anulată din motiv de furtună. Dar a doua zi am ieşit cu un vas care avea părţile laterale din sticlă, aşa încât se vedeau destul de bine recifele de corali şi bancurile de peşti.  
  
După amiază - jeep safari. Îmbarcaţi în jeep-uri, am fost căraţi în viteză, ca nişte saci de cartofi, zguduiţi şi zgâlţâiţi, la un sat de beduini din deşert. De fapt într-o vale dintre munţi, nişte ridicături pe jumătate calcar, pe jumătate nisip. Ni s-au prezentat ocupaţiile şi obiceiurile beduinilor, un neam aparte, mai apropiaţi de arabi. 
  
Punctul culminant a fost cămilitul. E un termen inventat de mine, călăritul vine de la cal şi mi se pare un paradox să spui "călăritul unei cămile". 
  
Seara am scos din adidaşi câte un pumn de nisip.  
  
Şi ... gata. A fost mult, au fost multe, dar ca orice concediu, s-a terminat prea repede. 
  
martie 2008 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Viaţă pe Nil / Dan Norea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1233, Anul IV, 17 mai 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Dan Norea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Norea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!