Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   


Autor: Octavian Curpaş         Publicat în: Ediţia nr. 203 din 22 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

Dan Isăcescu – Visul francez sub glasul roţilor de tren!
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Întotdeauna timpul petrecut în compania lui nea Mitică - pentru că de-acum întâlnirile noastre deveniseră o adevărată delectare - se scurgea pe nesimţite, iar neobositul meu prieten reuşea cu abilitate să-mi ţină atenţia trează ore în şir, provocându-mi o poftă nestăvilită de a-i asculta poveştile adevărate, atât de interesante. Întâmplări şi personaje cu profiluri psihologice foarte variate, din toate categoriile sociale ale vremii reveneau clare în amintirile lui, deşi trecuseră mai multe decenii de când se derulaseră sub ochiul lui ager şi fuseseră analizate în detaliu, de mintea-i ascuţită. 
  
Povestea lui Dan Isăcescu nu este una obişnuită, şi la fel ca multe alte întâmplări îndrăzneţe şi riscante prin care au trecut atâţia şi-atâţia emigranţi români în anii ce-au urmat instaurării dictaturii comuniste, are specificitatea şi picanteriile ei ...  
  
Compartiment „de lux” spre Occident – curaj şi inventivitate! 
  
În jurul anului 1948, numărul românilor care părăseau ilegal România dominată de comunişti era din ce în ce mai mare; ceea ce se întâmpla se considera a fi un curent pe care prietenul meu, nea Mitică, îl numea „paşoptismul secolului XX”. 
  
Majoritatea celor care luaseră această hotărâre, erau foarte speriaţi de noul regim instaurat. Prigoana exercitată de comunişti asupra unui segment anume al populaţiei ţării noastre, nu avea limite. Dar totul avea un preţ şi pentru o mare parte din cei care se deciseseră să înfrunte teama şi să-şi încerce norocul în Vest, preţul plătit nu poate fi echivalat în bani niciodată. Şi-au riscat propria lor viaţă pentru a se bucura de gustul libertăţii şi au uzat de inteligenţă şi mult curaj pentru a-şi atinge ţelul. 
  
Cazul lui Dan Isăcescu, românul care a ajuns în Franţa sub un tren, a fost mediatizat multă vreme şi s-a aflat pe prima pagină a gazetelor din Paris. 
  
Speriat de ceea ce se întâmpla în România anilor 1948, tânăr şi deosebit de agil, cu o minte plină de inventivitate, dar şi ispitit de libertatea vieţii din Occident, ispită ce-i da târcoale mereu, într-o bună zi, lui Dan Isăcescu i-a străfulgerat prin cap o idee năstruşnică. Studiind atent o garnitură de tren şi dându-şi seama că ar exista o posibilitate de strecurare în afara graniţelor pe calea ferată, acesta a făcut un experiment, fixând o cutie care urma să-i servească drept compartiment „de lux” spre Occident, într-un loc identificat de ochiul lui ager, sub tren. 
  
„Dacă cutia se află tot acolo când trenul se întoarce în România, înseamnă că nu verifică nimeni sub tren, aşa că pot să mă duc acolo în condiţii sigure” – a gândit românul nostru. Şi nea Mitică zâmbea admirativ, relatându-mi întâmplarea cu lux de amănunte. Zis şi făcut. Experimentul s-a dovedit a fi o posibilitate de evadare, întrucât la întoarcerea în ţară a trenului respectiv, cutia se afla în acelaşi loc, neatinsă. Şi astfel, Dan Isăcescu şi-a pus în aplicare planul, acel loc servindu-i drept „compartiment” în drumul său spre Paris. 
  
„Tu câţi ani ai?” – Prietenie la prima vedere! 
  
Nea Mitică l-a întâlnit pe Dan Isăcescu în Italia, la Torino. Venise din Franţa, tot sub tren, pentru că auzise că la Torino era un grup de români, într-o tabără. „Câţi ani ai?” – au fost primele cuvinte pe care Isăcescu i le-a adresat lui Mitică. „Tu îi cunoşti pe ăştia pe toţi?” – a continuat să-l întrebe Isăcescu studiindu-şi atent partenerul de dialog. Ceva însă, din subconştientul lui i-a stimulat încrederea pe care i-a acordat-o prietenului meu, spunându-i pe un ton deschis: „Eu am venit din Franţa dar să nu spui la nimeni! Le voi spune eu odată la toţi, să audă direct de la mine”. S-au împrietenit imediat. Într-adevăr, faptul că Dan Isăcescu venea de la Paris a stârnit interesul celor din tabără, căci ei vedeau în Franţa visul vieţii lor şi priveau spre această ţară ca o destinaţie finală. 
  
Paris – „Oraşul luminilor şi-al libertăţii!” 
  
La scurtă vreme, până şi refugiaţii de alte naţionalităţi au aflat că există printre ei un român care a venit din Franţa şi s-au grăbit să-l întrebe cum este acolo. Isăcescu îşi depusese cerere de azil ca şi refugiat român, exprimându-şi dorinţa de a fi trimis legal în Franţa. Italienii au fost expeditivi, aşa că, în scurtă vreme, grupul lărgit de prieteni a lui nea Mitică s-a reînchegat în „Oraşul luminilor”.  
  
A urmat o perioadă plină de aventură şi inedit, iar prietenia care a unit sufletele lor îndepărtate de ţară, le-a făcut necazurile mai uşor de trecut şi totodată, bucuriile vieţii să fie savurate la maxim... 
  
De la „cloşar” – la inginer! 
  
Chiar dacă vântul libertăţii i-a purtat în barca vieţii spre mult râvnitul Vest, n-a fost uşor pentru niciunul dintre emigranţii români în vremurile acelea. Condiţia emigrantului într-o societate occidentală era limitată, iar barierele ce trebuiau trecute până la a ajunge la „integrare” nu erau simplu de depăşit. Intelectual sau pauper, emigrantul, şi nu numai, trecea prin furcile caudine până la desăvârşirea lui ca cetăţean al unei ţări din Vest. 
  
„Cum în America e bine cunoscut termenul de „homeless” echivalent într-un fel cu „oamenii străzii” din România noastră, „cloşarii” vieţuiau în Parisul anilor '50”, îmi spune nea Mitică, încruntându-şi involuntar sprâncenele-arcuite. Pe semne că îşi amintise el ceva anume ... apoi îşi continuă povestirea cu o tristeţe vizibilă pe faţă: „Cloşarii” însă, spre deosebire de „homeless” deţineau un fel de permis de şedere pe malul Senei şi făceau parte din toate categoriile sociale, dar mai ales din rândul intelectualilor. Dan Isăcescu stătea pe cheiul Senei, împreună cu aceşti „cloşarii”. „Lor li se permitea să locuiască pe chei, afară”, îmi relatează prietenul meu, răscolind în cutia cu amintiri ... „Stive de cărţi tronau printre locaşurile improprii, construite după pricepere şi mai ales după posibilităţi, de către unii dintre ei. Daniel Isăcescu citea foarte mult, era dornic de cunoaştere şi îşi dorea cu înverşunare să ajungă inginer”, continuă nea Mitică. 
  
Nu de puţine ori el însuşi fusese întrebat de către „cloşari” despre Panait Istrati sau despre Cioran, pe care îi citiseră majoritatea dintre ei. 
  
„Tu citeşti mult, măi Dane, dar n-ai făcut nimic în viaţă!” – i-a spus prietenul meu într-o zi lui Isăcescu ... Era vorba de realizarea lui pe plan profesional. Într-o bună zi, când nea Mitică repetase această frază, pe care Dan o ura de-a dreptul, i-a spus pe-n ton confidenţial: „Măi, tu zici că eu n-am făcut nimic! Du-te la Grenoble şi vei vedea că apar şi eu pe lista celor care s-au remarcat. Au scris că sunt inginer, deşi nu am o diplomă în mână!” 
  
O floare şi ... trei „grădinari” sau trei se bat, al patrulea câştigă! 
  
Unul dintre cele mai interesante episoade care a avut loc la Paris şi de care nea Mitică şi-a amintit cu lux de amănunte, a fost cel legat de o tânără franţuzoaică de origine română, pe nume Nadine. 
  
Această tânără lucra împreună cu mama ei la un hotel şi locuiau tot acolo. Nadine era o fată frumoasă şi era privită cu admiraţie de către românii emigranţi din Paris. În grupul de prieteni în care se învârtea şi nea Mitică, existau trei pretendenţi care îi făceau curte asiduu lui Nadine, în scopul căsătoriei: căpitanul Epuran, ajuns inginer, doctorul Miclea şi doctorul Aerichide - un grec născut în România. 
  
Însă tânăra Nadine nu comunica cu ei, aşa că aceştia au găsit o modalitate ingenioasă de a-i transmite mesajele lor. Ştiind că Dan Isăcescu, cel care a ajuns în Franţa sub tren - e un tip „descurcăreţ” şi care deschidea cu uşurinţă orice uşă, au convenit să le ducă el scrisorile lor, tinerei Nadine. La scurtă vreme, Isăcescu a ajuns un fel de curier neoficial al lui Nadine. Dar n-o făcea pe gratis, bineînţeles, pentru că cei trei „feţi-frumoşi” intelectuali îl plăteau pentru serviciul prestat, pentru a transmite „misivele” lor frumoasei, misterioasei şi intangibilei fete. Nea Mitică se luminase la faţă povestindu-mi şi relata cu atâta precizie totul încât mă transpusese în miezul acţiunii, fără doar şi poate! 
  
„Hercule- Savinien” – varianta românească! 
  
Când Dan îi ducea corespondenţa lui Nadine, dialogul cu fata decurgea cam în felul următor: „Ai o scrisoare de la Aerichide” o anunţa Isăcescu calm. „Păi deschide-o şi citeşte-o!” – spunea fata zâmbind ştrengăreşte. „Eşti neserioasă, riposta Dan, cum să citesc eu corespondenţa ta?”. Era un şmecheraş înnăscut şi mai mult decât atât, foarte simpatic în societate. 
  
Uneori, când Dan intra la ea în cameră, Nadine se afla în pat, într-o ţinută lejeră... „Pune ceva pe tine - striga el înfuriat – cum poţi să stai aşa în faţa unui bărbat?” Stilul acesta confident a început să-i placă lui Nadine ... Alteori, „curierul” îi citea scrisorile şi tonul lui era ferm, dar totodată cuceritor. Era la fel ca în piesa „Hercule - Savinien”, de Cyrano de Bergerac, unde o tânără se îndrăgosteşte de cel care-i citea scrisorile ... Încet, încet, domnişoara Nadine se îndrăgosteşte de vocea lui Dan, bătăile inimii i se accelerează tot mai mult în prezenţa lui, iar sentimentele frumoase prind contur... 
  
Nu peste mult timp, spre dezamăgirea mamei sale care ar fi dorit să o mărite cu un intelectual, Nadine se căsătoreşte într-o bună zi cu Dan Isăcescu. Omul care a ajuns la Paris sub tren, care apoi a locuit cu „cloşarii” pe malul Senei, ajunge să aibă o familie! 
  
Tatăl lui Nadine era român - căpitan de vas -, iar mama ei era franţuzoaică. Fata vorbea bine româneşte; deşi era născută în Franţa; locuise pentru o perioadă în România. După ce şi-a adunat nişte bani, Dan a trimis-o pe Nadine în vizită în România să o vadă pe mama lui. 
  
„Lupu-şi schimbă păru' ... da' năravu' ba!”  
  
Însurat cu o femeie deosebită, frumoasă şi serioasă şi cu care avea doi copii, Dan Isăcescu nu a putut renunţa însă la stilul de „aventurier” în care se obişnuise să trăiască şi care i se potrivea ca o mănuşă. Şi astfel, inevitabilul s-a produs, neînţelegerile ţinându-se lanţ în familia lor, după o perioadă de încercări de reconciliere, cuplul s-a destrămat. Nadine a intentat divorţul şi s-au despărţit, fiecare dintre ei urmându-şi calea. 
  
Nadine totuşi nu l-a putut uita. Când a prins de veste că Dan s-a mutat aproape de graniţa dintre Franţa şi Elveţia, s-a mutat şi ea într-o zonă adiacentă; dorea ca Dani să fie mereu aproape de ea, căci îl iubise enorm ...  
  
Nea Mitică s-a oprit din relatare şi parcă i-am citit pe faţă o undă de tristeţe amestecată cu nostalgia acelor vremuri ... Îl năpădiseră amintirile ...  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Dan Isăcescu – Visul francez sub glasul roţilor de tren! / Octavian Curpaş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 203, Anul I, 22 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Curpaş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Curpaş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!