Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Vizual > Mobil |   


Autor: Dan Caragea         Publicat în: Ediţia nr. 958 din 15 august 2013        Toate Articolele Autorului

Dan CARAGEA - MISCARE ŞI REPAUS
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Spectacolul străzii este, înainte de toate, spectacolul corpurilor în mişcare. Este suficient să stai la o masă pe o terasă în inima marilor oraşe pentru a înţelege că dinamica mersului este cea mai simplă şi mai naturală formă de reprezentaţie. Pe trotuare sau pe străzile pietonale surprindem admirabile corpuri care îşi revelă frumuseţea şi erotismul într-o succesiune de imagini (instantanee), căci timpul privirii şi al captării, ca şi cel al expunerii, este destul de scurt, insuficient pentru a putea fixa bune fotomemorii. Un burete invizibil vine şi şterge parcă traseul şi trăsăturile unei apariţii fermecătoare. Nu ne rămâne decât să continuăm în aşteptare, să stăm la pândă.  
 
Este adevărat că nu vom vedea o defilare de nuduri ‒ acest lucru se poate vedea doar pe o plaja unde se practică naturismul ‒, dar frumuseţea şi senzualitatea corpului nu este doar a trupului gol, ci şi al celui îmbrăcat, căci costumaţia face parte din spectacol.  
 
Privesc acum o tânără care trece pe stradă: poartă o rochie violet mulată pe corp, fără mâneci, iar în picioare, sandale cu tocuri foarte înalte. Părul lung, blond, de culoare nisipului, este perfect întins, ajungând până aproape de centură, unduindu-se la fiecare pas. Dacă violetul îi pune în evidenţă carnaţia foarte albă a membrelor, parcă ferite de soare, muşchii picioarelor ies uşor în evidenţă. Am văzut-o venind, din faţă, iar acum o privesc îndepărtându-se. O frumuseţe trecătoare, o evanescenţă.  
 
Să facem acum câteva remarci. În cele mai multe cazuri, când ne referim la un corp în mişcare, imaginea frontală este a apropierii, în timp ce vederea din spate este cea a îndepărtării. În artă, mersul nu a devenit o temă prea recurentă pentru revelarea frumuseţii şi senzualităţii corpului, cu excepţia filmului. Nici măcar fotografii nu insistă să-şi surprindă modelele în mers, în afară de pasarelele de modă unde mersul profesionist trebuie să pună în evidenţă croiala impecabilă şi calitatea materialelor unei rochii de mireasă, de exemplu.  
 
În majoritatea operelor de artă plastică, mişcare este reprezentată, oximoronic, prin „încremenire”, ca în jocul acela de copii, în care brusc, la comandă, trebuie să te prefaci în statuie pentru a nu putea fi atins. Istoria este aici a unei secunde care s-a oprit pentru ca noi să putem să ne bucurăm din plin de reprezentaţie. Astfel, nudurile execută mişcări acrobatice, piruete, răsuciri şi contorsionări, coregrafii complexe sau exerciţii de gimnastică. În toate aceste cazuri, frumosul şi dorinţa poartă masca surprizei, a neaşteptatului, încât putem afirma că întreaga estetică erotizată este, în fapt, emergentă.  
 
În istoria sculpturii şi a picturii, reprezentaţia corpului în mişcare o întâlnim încă din Antichitate. Celebra sculptură a lui Miron, „Discobolul”, este poate cea mai cunoscută viziune a corpului în mişcare din acea epocă, cel al atletului care se află în momentele premergătoare lansării discului.  
 
În Renaştere, scenele de gen, cum ar fi îmbăierea mitologică, sunt picturi esenţialmente dinamice, motiv pentru care asistăm la o complicată geometrie a dispunerii trupurilor care, deşi se mişcă, sunt surprinse în momentul perfectei armonii şi care reprezintă coregrafia imaginată de artist. Toată arta europeană vă trai din acest moment kairotic, al surprinderii unei scene în momentul ei de apogeu. Aceasta este în esenţă arta, măiestria. De aceea, privirea poate compune din setul de imagini revelate şi unite mintal un nud sculptural, privit de jur împrejur, într-o rotire completă de 360°. Mai mult, în compoziţii, artiştii vor alterna corpurile în mişcare cu cele în repaus, pentru ca frumuseţea şi seducţia să se manifeste din plin.  
 
Într-o excepţională frescă, „Triumful lui Bachus şi al Ariadnei” (1597-1599), pe care o putem admira în Palatul Farnese din Roma, Annibale Carracci ne înfăţişează fastuoasa procesiune a lui Bachus, prilej de a expune nuduri masculine şi feminine în alai de petrecere, cu o foarte bună tratare a expresiilor feţei.  
 
Aş mai alege, din aceeaşi epocă, „Venus şi Diana” (c. 1550), de Lorenzo Lotto, pentru „efectele speciale” ale zborului celor două şi pentru paleta mai închisă, dominată de culori mai reci. Trupul Venerei este luminat nocturn, zeiţa având pletele răsfirate şi luceafărul deasupra capului. Un medalion la gât şi o brăţară pe braţul drept sunt semnele cochetăriei aristocratice. Cam de pe acum, unele nuduri, de un erotism mai accentuat, vor apărea purtând podoabe care le intensifică parcă voluptatea carnaţiei, cu o subtilă aluzie la păcat.  
 
Cu toate acestea, idealul expunerii nudului nu este mişcarea, ci starea de repaus în care femeia apare de obicei tolănită fie în natură, pe iarbă, fie pe un pat din alcov. Să privim acum tabloul „Nimfe lângă un izvor” (c. 1650-1655), de Sir Peter Lely, unde, dincolo de convenţii, nu putem să nu admirăm expunerea cu faţa şi spatele a nimfelor din planul apropiat, ambele de o frumuseţe robustă şi surprinse, ca şi celelalte, în stare de somn. Nu mai puţin interesantă este tratarea acestei scene mitologice într-o manieră mai degrabă realistă. În fundal, izvorul decorat cu amorezi de piatră creează un efect şi mai puternic de distanţate de canonul mitologizant în favoare unei compoziţii realiste, cu aer câmpenesc. Pe de altă parte, corpurile adormite impun o domolire a dorinţei de a le poseda, contrabalansând îndrăzneala unei viziuni cât mai aproape de natural.  
 
În sfârşit voi mai prezenta un tablou dintr-o perioadă mult mai apropiată de noi, „Pubertate” (1895), de Edvard Munch, care dezvăluie o exagerată pudoare a posturii în contrast cu proiecţia angoasei interioare, tipică expresionismului, şi antidot al seducţiei.  
 
Am spus că frumuseţea şi seducţia sunt asociate mai ales cu corpul în repaus, a cărui stare extremă nu poate fi decât cadavrul, imobilitatea absolută, pe care o găsim la mulţi fotografi contemporani în laborioase creaţii de artă digitală.  
 
Fireşte, repausul este poziţia „în aşteptare”, fapt care măreşte, în opinia mea, tensiunea erotică şi permite nu doar admirarea îndelungată a frumuseţii, cât şi contactul vizual prelungit. Este şi postura preferată de majoritatea lucrărilor pornografice. Mai mult, nu doar seducţia, dar şi frumuseţea par a se revela plenar atunci când modelul stă nonşalant în fotoliu sau pe divan, transmiţând acea bucurie a expunerii care sporeşte dorinţa pentru că induce un cadru intimist.  
 
Şi totuşi, privind sute şi sute de nuduri, de la dansatoarea acrobatică care execută podul, o frescă egipteană realizată cu mai bine de o mie de ani înainte de Hristos, şi până la producţiile expuse zilnic pe Facebook, aş spune că jocul imobil/mobil se corelează ingenios cu cel al frumuseţii şi seducţiei. Astfel, dacă frumuseţea tinde spre imobilism, spre statuar, spre moarte, seducţia este dinamică, umană, o puternică manifestare a vieţii. Iată cum, în marea reprezentaţie a corpului în viaţă şi în arte, mişcarea şi repausul sunt simbolicele ipostaze ale unei alte perechi în care se circumscrie corpul: Eros şi Thanatos.  
 
Dan CARAGEA  
Bucureşti  
14 august 2013  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Dan CARAGEA - MISCARE ŞI REPAUS / Dan Caragea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 958, Anul III, 15 august 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Dan Caragea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Caragea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!