Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Vizual > Mobil |   


Autor: Dan Caragea         Publicat în: Ediţia nr. 975 din 01 septembrie 2013        Toate Articolele Autorului

Dan CARAGEA - METAMORFOZĂ ŞI ANTROPOMORFIZARE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Corpul uman nu se înscrie doar în stereotipiile culturale cunoscute, puse în circulaţie prin literatură şi artă, ci este, la drept vorbind „măsura tuturor lucrurilor”, referinţa noastră fundamentală, şi, dacă vreţi, cea dintâi şi cea de pe urmă justificare a artei.  
 
Mitologia greacă abundă în descrieri sau exchibiţii, dar şi în transformări simbolice sau metamorfoze. Orânduită ca o fastuoasă curte monarhică, lumea zeilor este plină de intrigi şi jocuri de culise, de iubiri, gelozii, inceste şi adultere, crime şi răzbunări familiale, care satisfac propensiunea teatrală a grecilor şi pe care o regăsim în operele marilor lor dramaturgi şi, mai târziu, la Shakespeare. Pe de alta parte, incestul, gelozia şi tema castrării, evocate de Freud în descrierea sexualităţii infantile, îşi au originea în panteonul primordial, la care se vor adăuga complexele: cel al lui Oedip şi al Electrei, cu toată încărcătura lor dramatică. Dincolo de orice anecdotică, lumea stăpânită de Zeus înseamnă triumful cosmosului. Este, comparativ cu panteonul primordial, o lume nouă, a luminii, a ordinii şi dreptăţii.  
 
Nudul a fost creaţia grecilor. Şi acesta a fost, cu precădere, nudul masculin. Să privim magnifică statuie din bronz a lui Zeus, găsită în mare, lângă capul Artemison (Zeus din Artemison, c. 450 î. Hr.), fără să putem ştii cu siguranţă dacă îl reprezintă pe Zeus sau pe Poseidon. Corpul, cu muşchii bine reprezentaţi, dă impresia elasticităţii şi nu a efortului. Trunchiul, cu picioarele îndepărtate, pe verticală, este compensat de orizontalitatea braţelor care aruncă fulgerul. Interesant este faptul că lungimea braţelor întinse excede înălţimea corpului. Este aidoma orizontului, a peisajului decis de armonia proporţiilor şi a ordinii macrocosmosului.  
 
După spusele lui Homer, Afrodita este fiica lui Zeus, dar Hesiod arată că acesta s-a născut din spuma mării fecundate de sexul lui Uranus, tăiat de Cronos. Pentru greci şi pentru cultura europeană, aceasta este versiunea care s-a impus. Purtată de vânt, Afrodita ajunge în Cythera şi apoi în Cipru, numele fiindu-i adesea întregit de cognomenul Cyterea sau Cypris.  
 
Cu rare excepţii anterioare, nudul feminin este o creaţie a epocii târzii, helenistice. Există o frumoasă statuie a Afroditei cu corpul drapat, de pe care apa ce se scurge este figurată cu măiestrie. Prin Venus din Milo (c. 130-100 î. Hr.), descoperită în 1820, se poate înţelege canonul helenistic al frumuseţii femeii, la care impresionează echilibrul posturii, robusteţea formelor şi splendoarea carnaţiei. Renaşterea înseamnă, între altele, descoperirea mitologiei şi a nudului uman. Cred că pictura lui Botticelli continuă să fie capul de serie al iconografiei venusiene. Un element simbolic ne atrage îndeosebi atenţia: marea scoică care o va purta pe Afrodita pe mare şi care este un marcat simbol feminin. Dacă Botticelli figurează o cochilie striată, cu pliuri naturale în evantai, şi pe care ibericii o numesc vieira, la Odilon Redon scoica capătă o figurare accentuat vaginală.  
 
Am călătorit până la originile nudului pentru a putea reflecta mai bine asupra metamorfozelor corpului uman. Ovidiu, marele poet latin, va vedea în ele, aşa cum bine a observat Bernardin de Saint-Pierre, o suită mai degrabă de metempsihoze („Ses métamorphoses sont des métempsycoses : le corps d'une pie renferme l'ame d'une princesse.”). Dar ideea că un corp omenesc s-ar putea transforma într-un corp animal, vegetal sau mineral, sub puterea privirii sau a magiei, a făcut ca mulţi artişti să reprezinte corpul ascuns, pe care îl purtăm în noi, fie ca natură latentă a unui alte vieţi, trecute sau viitoare, fie ca expresie a transgresiunii frumosului şi atracţiei erotice. Frumosul devine astfel monstruos, atracţia devine repulsie, dar puterea de impresionare a spectatorului sporeşte odată cu revelarea esteticii erotice de sens contrar.  
 
În multe împrejurări ale vieţii, privind atent o persoană, dintr-un anume unghi, avem impresia că aceasta seamănă cu o pisică, cu un câine sau un lup. Licantropia nu este doar un delir psihotic sau folcloristic, ea se regăseşte, adesea, în viziunile sau visele multor oameni normali, mai ales când aceşti sunt impresionaţi de anumite detalii din imaginea danturii sau a ochilor unei persoane.  
 
Alunecăm deseori în fantastic, iar această glisare are totdeauna la bază detaliul monstruos: culoarea neobişnuită şi forma ciudată a ochilor, o anume căutătură a privirii, dezvelirea gingiilor şi a caninilor mai lungi şi ascuţiţi, lungimea exagerată a unghiilor semănând cu nişte gheare, paloarea pielii din care sângele s-a retras parcă ş.a.m.d. La fel de anamorfotic se dovedeşte a fi şi unghiul monstruos, acel unghi unic care transformă chipul, cu o minimă imaginaţie, în animal sau pasăre.  
 
Corpul perfect al unei femei este comparat cu cel al unei feline. Pasul ei este de gazelă, iar gâtul de lebădă. În fine, detaliile anatomice, de la Cântarea Cântărilor şi până la lirica modernă, sunt metaforizate, adică metamorfozate. Acesta este repertoriul de imagini şi reprezentări simbolice care au invadat arta contemporană, mai ales fotografia digitală.  
 
Este vorba nu doar de recuperări mitologice, de resimbolizări, ci, mai ales, de avansul unei estetico-erotici noi, în care urâtul şi repulsivul atrag în acelaşi fel cum se simte Frumoasa fascinată de Bestie, în celebrul basm. S-a spus că atracţia vine din iubire, numai că, după Freud, avem de-a face mai curând cu o iubire-ură, cu polii interschimbabili, aşa cum frumuseţea-monstruozitatea sunt denunţate de artişti ca reprezentaţii iluzorii.  
 
Dimineaţa, când masca chipului s-a şters, frumoasa cu care am petrecut noaptea se dovedeşte o femeie banală, dacă nu chiar urâtă; delicioasa colegă de liceu, pe care o reîntâlnim după treizeci de ani, a devenit o femeie cu trăsături respingătoare; bărbatul de şaizeci de ani, cu corpul deformat, cu burta proeminentă şi pieile căzute nu mai poate deşteptă interesul tinerei de douăzeci de ani de care s-a îndrăgostit, decât dacă aceasta a rămas fascinată de statutul social şi material al acestuia, sau, mai rar, dacă este dominată de tendinţe gerontofile, pornite dintr-un complex patern nerezolvat.  
 
În artele contemporane, nu doar fiinţele umane străbat regnurile până la împietrire, la transformarea lor în statui, aşa cum se întâmpla cu cel ce privea în ochii Gorgonei, ci şi pietrele sau plantele iau înfăţişări umane, se antropomorfizează, pentru că noua estetico-erotică este biunivocă şi, psihologiceşte, reversibilă. Din nou poezia este chemată în imaginar, pentru că substanţa ei se regăseşte în viziunile artiştilor contemporani. Fotografia digitală este expresia maximă a fascinaţiei acestor transformări.  
 
Pietrele rotunjite pot părea sânii „de piatră” a unei adolescente, încreţirile nisipului pot sugera şolduri şi coapse, ramurile copacilor sunt braţe lungi, mlădioase, peştele se poate plimba pe uscat, iar şarpele este un falus viguros şi puternic care poate excita o femeie. Mai mult, viaţa poate fi amfibie, submearsă, sau efemeră, ca a lepidopterelor.  
 
Credinţa în metempsihoză este anxiolitică şi neutralizează spaima căderii în bestiar. Poate de aceea, imaginaţia regizorilor contemporani, care pun în scenă spectacole fantastice ale corpului, este influenţată de viziuni orientale şi meridionale. Şi în acest punct ne întâlnim nu doar cu metamorfozele lui Vişnu, ci şi cu ritualuri din religiile africane sau ale societăţilor aşa zis primitive.  
 
Pe lângă putinţa de a migra prin regnuri, artistul decide, în numele omului contemporan alienat, că propriul corp este iluzoriu şi nu-i mai aparţine. Corpul devine un element de recuzită, un manechin, un loc de experienţă a durerii şi plăcerii, ceea ce ar explica dezordonata sexualitate de astăzi care încă îi intrigă pe moralişti. Nu este vorba doar spectacole de sex, de orgii, dar şi de mutilări sau maltratări, motiv pentru care sado-masochismul pare a fi temelia psihico-comportamentală profundă a eroticii estetice contemporane.  
 
Moartea, cu scenariile sale, nu mai este o graniţă de netrecut, un tărâm al angoasei, căci imaginea cadavrului din noi sau a scheletului costumat cu haine de piele este frecventă la artiştii contemporani. Baudrillard numea corpul un „osuar de semne”, ceea ce poate însemna că simbolistica corpului trebuie citită deopotrivă în două registre, al vieţii şi al morţii.  
 
Estetica erotică actuală plasează, aşadar, în centrul ei, corpul uman, cu tot potenţialul sau metamorfic, înscris în Eros şi Thanatos deopotrivă, sediu al plăcerii şi durerii, al iubirii şi urii, al frumosului şi urâtului, al atracţiei şi repulsiei. Este un corp privat dar şi public, revelat şi ascuns, expus şi camuflat, spectacol şi dramă, reprezentaţie şi simbol, un corp a cărui figură oximoronică este înşelătoare precum frumuseţea mărului putred.  
 
Dan CARAGEA  
Bucureşti  
31 august 2013  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Dan CARAGEA - METAMORFOZĂ ŞI ANTROPOMORFIZARE / Dan Caragea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 975, Anul III, 01 septembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Dan Caragea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Caragea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!