Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Vizual > Mobil |   


Autor: Dan Caragea         Publicat în: Ediţia nr. 954 din 11 august 2013        Toate Articolele Autorului

Dan CARAGEA - ARTISTUL ŞI MODELUL
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Aşa grăit-a Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” ... „bărbat şi femeie i-a făcut”, ceea ce înseamnă că Divinul a zămislit cele două arhetipuri ale umanului după propria-i înfăţişare. Ulterior, povestea e mai detaliată, Dumnezeu modelează lutul, apoi îl însufleţeşte şi aşa apare Adam. Pentru facerea Evei, Atotputernicul îl anesteziază pe Adam, îi ia o coastă şi, astfel, os şi carne din carnea bărbatului vor trece în femeia sa, drept pentru care bărbatul se va împreuna cu ea şi vor fi un singur trup. Mai ştim că, în Eden, Adam şi Eva „erau goi şi nu se ruşinau”. Pudoarea este rodul diferenţei, a cunoaşterii de sine şi a Celuilalt.  
 
Antichitatea greco-latină este mult mai prolifică în împreunări şi zămisliri prin tot felul de şiretlicuri şi metamorfoze. Miturile abundă de copulaţii, naşteri fantastice, infanticide care suscită profund imaginarul şi reprezentarea simbolică. Dacă miturile au străbătut istoria ca motiv de inspiraţie pentru literatură şi artă, astăzi mitologia este mult mai puţin prezentă, deşi unele scenarii originare, aparent „uitate”, se regăsesc frecvent în vise şi poezie.  
 
Asemenea zeilor sau lui Dumnezeu, fie urmând exemplul mitologic, fie pe cel biblic, artistul va aşeza la temelia esteticii corpul omenesc, de a cărui nuditate nu se va ruşina. Arta, ca şi sexualitatea, abolesc pudoarea, cerând omului contemplarea goliciunii ca „stare naturală”. Cu toate acestea, în istoria milenară a civilizaţiei noastre s-au păstrat până astăzi tabuurile corporale, părţile numite „intime”, şi reflexul firesc al acoperirii acestora. Când Dürer aşează abil câteva frunze pe penisul şi testiculele lui Adam, artele plastice ne amintesc şi ele de acest lung parcurs, de luptă morală între nevoia ascunderii şi tentaţia dezvăluirii.  
 
În multe picturi renascentiste, în care reapar nudurile, artistul se ghidează mai mult după un model mintal al femeii, cu variaţii puţin imaginative, dar cu preocupări de compoziţie, în scenele mai populate. Poate şi de aceea, cine priveşte azi „Diana şi Calisto”, de Palma cel Bătrân, are senzaţia că vede acelaşi trup în diverse ipostaze. De acum, tema nudurilor îmbăindu-se va face o lungă carieră în pictura europeană, până ce, târziu, femeia se izolează, efectul erotic se intensifică, asociat şi cu ameninţarea surprinderii inopinate, care a devenit, în ultimii ani, un poncif cinematografic hollywoodian: scena duşului care anunţă crima.  
 
Este adevărat că Renaşterea a readus nudul în artă, descoperind perfecta îngemănare a esteticii cu erotica. În opinia mea, revelarea acestui adevăr face ca artele şi viaţa să se aşeze pe acelaşi temei psihologic, corpul fiind deopotrivă obiect estetic şi sexual. Ceea ce nu se mai poate contesta este că sexualitatea va fi prezentă la toţi marii artişti, după strălucitul exemplu al lui Michelangelo, în opere cu subiecte sacre sau profane, al căror clivaj se va accentua însă cu trecerea timpului.  
 
De la imagini, mai ales ale femeii, elaborate în minte, de cele mai multe ori pe baza experienţei cotidiene, artistul îşi va „ademeni” soţia, slujnica, femeile umile care îl inspiră spre un efort de idealizare şi plăsmuire fantasmatică a frumuseţii trupului gol. La început, nudul este cumpărat de oamenii bogaţi, de nobili, deşi adesea artistul amestecă în „surplusul”erotic al tablourilor atât elemente aristocratice cât şi plebee, cu o intenţie mereu ambiguă.  
 
Astfel, ne întrebăm în ce măsură o persoană pregătită pentru a poza nu este ea însăşi un obiect estetic autonom, opera de artă neputând fi o transpunere perfectă, o clonă, ci un fel de imagine secundă, analogă, dar care refuză mimesis-ul orb. În bună măsură, creaţia apare ca distanţare între ceea ce artistul vede şi ceea ce el îşi reprezintă. De multe ori, femeile care pozau s-au arătat însă „nemulţumite” de transfigurare, pentru că nu este vorba de o oglindire „realistă”. Cu toate acestea, multe din fotografiile contemporane, merg nu doar spre expuneri provocatoare, dar şi spre satisfacerea narcisică a modelului. Pentru ca artistul şi modelul să reuşească, este nevoie astăzi de dorinţa fantasmatică a modelului de a-l poseda emoţional pe artistul care îl va plasa, ulterior, într-un fel de spaţiu colectiv al excitaţiei.  
 
Astfel, dacă o persoană este aleasă să pozeze pentru frumuseţea sa, iar trupul acesteia este în sine un obiect estetico-erotic, atunci ne putem întreba cine este pictat sau fotografiat şi dacă imaginea aceasta analogă persoanei reale este, de asemenea, un obiect de artă şi prezentat ca opera unui artist. Va trebui mai întâi să distingem între frumuseţea corpului viu şi cea pictată sau fotografiată. Tot ce se poate afirma este că între un privitor oarecare, între un fotograf care surprinde modelul în cea mai neutră ipostază posibilă, „aşa cum acesta este”, şi opera unui artist care pleacă de la acelaşi model, distanţa este nu doar surprinzătoare, dar, practic, irepetabilă. Dacă modelul are trăsăturile sale de fiinţă unică, recognoscibilă în ipostazierile cotidiene, obiectul din opera de artă care are la bază acest model este atât de bine „imaginat” de artist, încât devine irepetabil.  
 
Un alt artist poate crea o altă operă, dar cele două creaţii nu-şi pierd nici autonomia, nici valoarea. Ele nu se intersectează decât iluzoriu în punctul de plecare. Astfel, modelul se oferă mai întâi Celuilalt, artistului, pentru ca, în regia acestuia, să iasă pe scenă, dezgolit, pentru public. O parte din emoţie scade prin medierea artistului, o parte din frumuseţe creşte în ochiul public ce absoarbe stereotipiile. Poate de acea, o anumită estetică erotizată dar inefabilă rămâne captivă în „atelier”, în inima artistului.  
 
Pentru reuşită, o regulă pare confirmată: cei ce pozează trebuie să o facă cu naturaleţe, controlând tocmai plăcerea de a se expune. Cu cât aceasta este mai disimulată, mai ambiguă, cu atât seducţia, farmecul modelului, este mai mare. Instantaneul trebuie să surprindă, iar surpriza vine din felul în care modelul aşteaptă succesiunea şi jocul fotografierii. Nonşalanţa potenţează întotdeauna momentanul. La fel, în pictură, privirea poate fi când fixă, când hipnotică, când insesizabilă, dar numai ghidaţi de artist, de voinţa şi sensibilitatea Celuilalt, putem vedea trupul în perfectul său echilibru dintre frumuseţe şi manifestare a dorinţei, putem să receptăm artistic corpul ca imagine holistică şi, în acelaşi timp, ca obiect în sine.  
 
Dan CARAGEA  
Bucureşti  
10 august 2013  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Dan CARAGEA - ARTISTUL ŞI MODELUL / Dan Caragea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 954, Anul III, 11 august 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Dan Caragea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Caragea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!