Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Redactia > Autori > Mobil |   


Autor: Dan Petrescu         Publicat în: Ediţia nr. 1611 din 30 mai 2015        Toate Articolele Autorului

Jurnalul unui violonist
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
 
Jurnalul unui violonist  
 
Ropotele de aplauze care veneau din sala de concert îl treziră din visare pe tânărul violonist care cântase o lucrare a lui Nicolo Paganini.Dirijorul ridicase în picioare întreaga orchestră și arătând către violonist mulțumea publicului, care ridicat și el în picioare nu contenea cu aplauzele și trimiteau către scene flori multicolore. Violonistul privea sala cu ochii umezi și se întreba dacă aceste aplauze se datoresc interpretării lui, sau sunetelor ce ieșiseră din vioară Stradivarius cu care avusese șansa să fie înzestret. Știa că se străduise foarte mult ca prin corzile ei să facă să izvorască muzica ce venea din adâncul sufletul lui, pe care o dorise să fie cât mai aproape de ceea ce crease marele compozitor.Era prima dată când, invitat fiind de Filarmonica orașului, cânta în fața concitadinilor săi.Aici se născuse, crescuse și se formase ca om.Primele amintiri ce îi veneau în memorie, erau de pe la vârsta de 7ani pe când locuia într-un cartier mărginaș al orașului, într-o casă construită pe un teren în pantă, astfel încât pentru a ajunge la intrarea casei trebuia să coboare de la poartă câțiva metri buni, Iarna, când era zăpadă, putea să se dea foarte bine cu sania, de la poartă până în fundul grădinii. Casa era puțin înclinată deoarece fusese construită de bunicii lui, pe un teren viran, care datorită faptului că proprietarul nu l-a folosit ani de zile, devenise un loc unde cei din cartier își aruncau gunoaiele. Bunicii lui care nu erau prea înstăriți au venit la oraș dintr-o comună limitrofă orașului, pentru ca fiul lor să poată învăța la o școală din oraș,și au cumpărat terenul la un preț modic.L-au curățat de gunoaie și au costruit aici o casă în stil țărănesc din paiantă și pământ pe jos, așa cum aveau mulți locuitori din acest cartier, dar care strălucea de lumină și curățenie. E drept că era lipsită de utilități, la fel ca majoritatea caselor de aici. Tatăl meu îmi povestea că pe vreame lui, părinții cărau apa de la o fântână cu ciutură situată cam la 100m de casa lor. Când m-am născut eu, în cartier se introdusese apă curentă dar puțini reușiseră să o aducă în curtrea și casa lor. Ai mei trebuiau să care apa de la o fântână amplasată la un colț de stradă, t cam la 30 m de casa noastră. Aici mă mai trimitea mama să aduc apă de băut cu o căldare pe care putem eu să o aduc plină. Îmi amintesc câte drumuri trebuia să facă mama atunci când spăla rufele într-o albie din curte.Făcea acest lucru destul de des, deoarece iubea curățenia cu disperare, mai ales că era violoncelistă la filarmonica pe șcena căreia cântasem eu acum.Probabil că dragostea pentru muzică și talentul de la ea îl moștenisem. Mereu am în memorie ziua în care pe cînd aveam 8-9ani am văzut-o pe mama dormind într-un coșciug pe masă, frumoasă și tânără precum o știam și nu înțelegeam de ce toată lumea plânge și nu o lasă să se odihnească în pace. Apoi au plecat cu ea și nu am mai văzut-o decât în fotografii. Abia mai târziu am înțeles, când tata mi-a explicat în cuvinte simple că Dumnezeu a cemat-o în Ceruri să-l încânte și pe El cu interpretarea ei , așa cum făcea la filarmonică.Sarcina de a ne crește pe mine și pe fratele meu a preluat-o tata, care era în utimul an la cursurile, fără frecvență ale Institutului de cultură fizică și sport..Tata avusese pasiunea pentru sport din timpul liceului și se pregătea ca la sfârșitul lui, să dea examen de admitere la aceată facultate. În vara cănd a luat bacalaureatul se pregătea asiduu pentru probele fizice de la examenul de admitere și în acest sens își construise în grădină o bară din lemn pe care făcea antrenamente zilnice. Dar într-una din zile, bara s-a rupt,el și-a fracturat măna așa că a trebuit să renunțe la examenul din anul acela, dar pentru a nu fi luat în armată s-a înscris la cursurile unei școli tenhice postliceale din imediata apropiere a casei noastre. După ce a bsolvit-o a trebuit să lucreze conform angajamentului de la înscriere la întreprinderea care patrona școala.La scurt timp după ce s-a angajat a cunoscut-o pe mama. În orașul nostru, pe atunci era obiceiul ca cei mai tineri să se plimbe seara pe o stradă din centrul orașului, unde se întîlneau cu prietenii sau se legau prietenii noi, Filarmonica era amplasată pe această stradă și la fiecare tură, plimbăreți treceau prin fața ei.Intr-o seară tata a văzut-o pe mama ieșind din filarmonică și văzâd cu își cară violocelul,pe care îl lua cu ea acasă pentru a face repetiții, s-a oferit să o ajute.Mama l-a plăcut din prima vedere, mai ales că tata care se pregătise pentru IEFS, avea o alură atletică și o figură plăcută. S-au împrietenit și după un timp au hotărăt să se căsătorească. Din această căsătorie care a fost destul de scurtă, m-am născut eu și fratele meu la diferență de 4-5 ani.Din nefericire mama s-a îmbolnăvit și a murit tânără.Tata a terminat facultatea, dar a trebuit să mai lucreze câțiva ani în uzină, până a găsit un loc complementar de instructor la un club sportiv. Mai târziu a găsit și un post de profesor de educație fizică la un liceu din oraș. Condițile de locuit au devenit mai bune, în momentul în care orașul ce devenise o mare citadelă industrială a trebuit să se construiască mai multe cartiere de locuințe. Cei din cartierul meu care era considerat mai insalubru, au fost expropiați în întregime și au fost mutați în blocuri, astfel că tata având doi copii a primit un apartament cu trei camere , la bloc..Pentru a locui în condiții decente, tata a făcut rate și a cumpărat mobilă noua. Printre puținele lucruri pe care le-a adus din vechea locuință, era și un aparat de radio cu pyck-up , precum și discurile cu muzică clasică cumpărate de pe timpul cînd trăia mama. Nu era zi în care să nu ascult discuri cu muzică clasică care mă atrăgeau ca un magnet. Într-o zi văzând că mă pasionează muzica, tata m-a întrebat dacă nu vreau să urmez școala la Liceul de muzică din oraș, care avea și cursuri gimnaziale. I-am spus că aș fi foarte bucuros, dacă se poate.Aici profesorii de specialitate au apreciat modul în care mă pregăteam și calitățile mele muzicale, fapt pentru care am fost trimis la multe concursuri și olimpiade.Cănd am terminat liceul, i-am spus tatei că vreau să mă perfecționez în continuare, fapt pentru care aș vrea să urmez coservatorul la specialitatea vioară clasică.Tata nu a putut decăt să se bucure, deoarece a iubit-o mult pe mama și spera să-i calc pe urme și dacă se poate la un nivel mai înalt. Mi-a zis că nu va precupeți nici-un efort pentru a mă realiza. Am intrat cu notă mare la Conservator și s-a spus că sunt un student bun.Câteodată mai suplineam un violonist care din anumite motive trebuia să lipsească din formațiunile muzicale în care activa. În felul acesta puteam să mai câștig un ban și astfel sa-l ușurez pe tata, astfel că și-a putut cumpăra o mașină Dacia nouă.Vremea a trecut parcă în zbor și a venit o zi când am dat examenul de absolvire al conservatorului. L-am luat cu notă mare și felicitări din partea profesorilor examinatori. Indrumătorul meu s-a oferit săa mă sprijine în găsirea unui loc de muncă la o orchestră. Și chiar mi-a găsit.. la Botoșani.Orchestra era bunicică dar simțeam că mă sufoc în acel oraș și mă plafonez în această orchestră, care pentru a atrage spectatori se axase pe concerte de muzică ușoră ,sau populară și din când în când pe operete sau vodeviluri.Ca violonist cu pretenții nu prea puteai sa-ți arăți virtozitatea. Intr-o zi înainte de festivalul George Enescu , care se ținea la București , un ziarist de la un cotidian de largă circulație i–a luat un interviu lui Yehudi Menuhin , marele violonist care fusese ucenicul lui Enescu. În acest interviu, Menuhin a spus printre altele că în semn de mulțumire și consideratie pentru maestrul și profesorul său va oferi o bursă de studii la Viena tinerilor violoniști talentați din România. Pentru aceasta va organiza la Viena un concurs la sfârșitul lunii mai din acel an. Din întâmplare acest cotidian a căzut în mâna mea și am citit articolul.Pe loc m-am hotărât să particip la concurs, dar pentru reușită nu era suficiet să am o bună pregătire bună si oarecare talent, ci trebuia să am o vioară ceva mai performantă(nu Stradivarius sau Guarnieri) ci una actuală ,bine realizată la o firmă specializată cu oarecare renume, așa cum erau câteva la conservator și erau folosite numai la examene sau concertele susținute de studenții conservatorului.Aveam nevoie și de ceva bani pentru a plăti avionul cu care trebuia sa merg și să mă întorc de la Viena,plus cazare pentru zilele de concurs.I-am scris tatei și acesta mi-a telefonat să-mi spună ca va face tot ce este posibil pentru a mă sprijini, în principal financiar. Cât despre vioară va trebui să mă descurc. Tata a vândut mașina și mi-a trimis suma de bani ce mi-a putut pune la dispoziție. Am dat un anunț la ziarele din capitală în speranța că pot găsi o vioară ceva mai bună care să se încadreze în banii de care dispuneam, după ce scădeam transportul și cazarea la Viena. Nu am găsit în urma anunțului o vioară care sa-mi convină, așa că ultima mea speranță era la conservator, unde speram să obțin o vioară bună din cele pe care le aveau în inventar, ca împrumut pe perioada concursului de la Viena.Am avut ceva noroc întrucât pe holurile de la conservator l-am întâlnit pe îndrumătorul meu de la lucrarea de diplomă, care aflând scopul prezenței mele la conservator s-a oferit să mă sprijine. În acest sen sam mers împreună la decan pentru a solicita vioara.Nu puteam decăt să-i mulțumesc lui Dumnezeu că mi l-a scos în cale, deoarece știam că decanul era un tip morocănos și scârțar, astfel încât nu era un fost student ce urmase conservatorul care să se laude că fusese sprijinit de decan. Orișicât erai de bine pregătit și talentat, pentru el erai un tâmpit limitat care abia puteai face față într-o orchestră de cartier. Când am intrat la decanat s-a uitat la noi cu o mutră acră și a zis:  
 
-Spunți repede ce aveți de spus că am multă treabă!  
 
Îndrumătorul i-a spus scopul vizitei și l-a rugat sa-mi dea o vioară mai bună pentru a participa la concurs. Decanul a strâmbat din nas și a început să ne înșire o poveste despre obiectele de patrimoniu și eventualele consecințe în cazul dispariției lor.Atunci îndrumătorul i-a zis la fel de scurt:--Bine , bine, o iau eu pe inventar și îmi asum toată responsabilitatea...Decanul s-a uitat câș, dar pe moment nu s-a s-a putut opune, deoarece îndrumătorul fiind conferențiar la catedra de componistică și armonii avea acest drept.Am mers împreună la magazie, de unde a trecut în inventarul lui vioara pe care am ales-o din mai multe încercări din cele trei, considerate mai performante. I-am mulțumit cât am putut mai călduros, după care ne-am despărțit deorece în ziua următoare aveam avionul spre Viena și venise tata să mă conducă la aeroport. Mi-a urat mult succes,menționând că el personal nu se îndoiește că voi obține bursa.La final mi-a zis zâmbind ușor, în glumă:-Ai grijă să nu pierzi instrumentul că dau de belea!!  
 
Ziua următoare tata m-a condus la aeroport, dar când să trec în zona de îmbarcare,cei de la controlul bagajelor mi-au luat vioara, zicând ca ,asta nu trece, deoarece au primit un telefon de la conservator prin care s-a comunicat că fiind obiect de patrimoniu nu are voie să iasă din țară decât cu aprobare Ministerului culturii. L-am privit consternat și lăsând vioara am dat să ies din zona de îmbarcare. Noroc cu tata care nu plecase și nu m-a lăsat să mă întorc, zicând: -Fiule i-a vioara de la individul care te-a oprit-o,și dă mi-o să o duc înapoi îndrumătorului la conservator. Tu urcă-te în avion , du-te la Viena și vezi cum te descurci acolo.Toți zic că ești un mare talent, așa că eu sunt convins că vei reuși să faci impresie bună și să capeți bursa.M-am urcat în avion.și odată ajuns la Viena m-am cazat la hotel de la periferie, ce era mai ieftin, apoi luând metroul m-am dus în centrul Vienei, pentru a depista unde este opera din Viena, locul unde trebuia să dau probele de concurs. Am mai dat un tur prin oraș pentru a mă delecta cu minunățiile construite pe timpul marelui imperiu, după care m-am retras la hotel pentru a fi odihnit și în formă a doua zi.Avem însă o mare umbra de îndoială asupra reușitei, datorată în special lipsei unui instrument cât de cât performant care să-mi pună în valoare calitățile.Cu o jumătate de ora înaintea concursului m-am prezentat la opera din Viena. I-am spus portarului de la intrare care este scopul prezenței mele acolo, care deși s-a uitat c-am ciudat la mine, probabil văzând că nu am cu mine instrumentul cu care trebuie să particip l-a concurs. m-a lăsat să intru zicând că maestrul Menuhin nu venise încă și că mai sunt trei candidați care îl așteaptă. Mi-a arătat cum să ajung la sala de concurs, spre care m-am îndretat gânditor, cu pași mărunți. Eram trist și sceptic că voi reuși. Eram hotărât totuși să nu mă las ușor înfrânt. La ușa sălii de concurs am găsit pe ceilalți concurenți care discutau aprins în limba română. Pe unul dintre ei îl știam din vedere de la conservator,fiind cu un an mai mare și ne mai întâlneam câteodată în sala de repetiții sau înregistrări. M-am dus la el și l-am salutat, amintindu-i de unde îl cunosc. La început s-a uitat cam mirat la mine, apoi si-a amintit. Toți trei care așteptau la ușă aveau cu ei vioara de concurs.M-au întrebat unde este vioara mea..Le-am povestit tărășenia de la aeroport și i-am rugat sa-mi împrumute vioara lor, după ce termină concursul.Ca și cum ar fi fost înțeleși mi-au zis într-un glas:  
 
-Amice aici este concurs de aptitudini dar și de împrejurări. Dacă ai avut ghinion, nu avem ce-ți face!-Asta a fost bafta ta..Poate altă data vei avea mai mult noroc??La un moment dat în capătul culoarului a apărut un domn cu multă prestanța ce se apropia de ușa săli de concurs. Ajugând în dreptul nostru, ne-a măsurat din cap până în picioare pe fiecare dintre noi, după care jovial a dat mâna cu fiecare , urându-ne inspirație și succes la concurs. Am recunoscut în persoana domnului pe maestrul Yehudi Menuhin, ,așa că ne-a înclinat până la pământ cu multă atenție și considerație în fața sa., eu unul considerănd în acel moment că nu merit nici măcar sa-i șterg pantofii de praf.I-am lăsat să intre înaintea mea pe cei care aveau instrumete,sperând că la ieșire se vor răzgândi și îmi vor da vioara, dar s-au făcut că plouă când au terminat, așa că am intrat în sală smerit și cu capul plecat. Maestrul stătea pe un scaun din sala de concert si studia cu atenție niște hărti în care probabil făcuse ceva notițe despre cei ce concuraseră mai înaintea mea. A ridicat ochii din notițe și m-a întrebat:  
 
-Dumneata?  
 
-Păi.. am început sa spun eu cu glas scăzut, am plecat din București să particip la concurs dar, la aeroport mi-au arestat vioara, pe care o împrumutasem de la conservator, deoarece cineva anunțase securitatea aeroportului că este un obiect de parimoniu. Cum nu am un instrument cu care să susțin concursul, aș vrea sa-mi perminte-ți să vin altădată când voi reuși sa am o vioară cu care să-mi prezint calitățile.Maestrul s-a uitat o o privire pătrunzătoare la mine, după care mi-a zis: -Ia loc pe un scaun din sală tinere și așteaptă-mă câteva minute.A ieșit din sală și s-a întors după câteva minute aducând cu el o viară zicând:  
 
-Tinere, ai posibilitatea să cânți o vioară de patrimoniu. Este vioara Stradivarius cu care cânt eu deobicei. Hai sa-ți vedem calitățile!  
 
Am rămas stupefiat…eram și plin se emoție, gândind că voi ține în mână o astfel de vioară și poate nu sunt suficient de pregătit pentru a mă prezenta mulțumitor, încât pot să fiu chiar penibil. M-am urcat pe șcenă și mi-am imaginat că sunt pe una din marile scene ale lumii. Nu conștientizam în acel moment că eram pe scena operei din Veina .Am ales o piesă destul de dificila cu care mă pregătisem mai înainte , acasă în România. Vioara suna minunat,nu atinsesem niciodată până atunci o astfel de comoară. Sunetele sunau atât de minunat âncât reușeam să scot toate vibrațiile pe care le simțeam în inima mea. Cântam cu multă pasiune, uitasem că de fapt este un concurs și îmi doream să cânt la infinit. A intervenit maestrul carei mi-a zis :-Suficient tinere !. Îmi placi, așteaptă pe sală rezultatul.Am ieșit pe sală, unde la ușă așteptau și ceilalți trei contracandidați, care văzuseră toate mișcările maestrului și au rămas stupefiați când le-am spus că am cântat la un Stradivarius.După aproximativ o jumătate de oră maestrul ne-a chemat în sală, ne-a invitat să ne așezăm pe scaunele din jurul său și după ce a făcut o amănunțită prezentare a calităților și deficiențelor fiecăruia dintre noi, a anunțat numele a doi dintre noi cărora le ofereă bursa. Cu multă supriză am constat că eram primul nominalizat, iar maestrul a afirmat că se ocupa personal de mine în același mod în care o făcuse George Enescu cu el. Inima îmi bătea în piept mai tare ca deobicei și nu găseam cvuvintele necesare sa-i mulțumesc.Am încercat să bâgui câteva cuvinte, dar maestrul m-a bătut pe umăr zicănd:Cei care ați obținut bursa, trebuie să vă găsiți un loc unde să locuiți Pot să vă recomand un cartier ieftin unde se închiriază locuințe pentru studenți. Programul de pregătire îl voi lăsa la secretariatul teatrului. Acum gata, că mai am și alte treburi. Cu cei ce ați obținut bursa ne vom întâlni mai des, deoarece mă voi interesa permanent de pregătirea voastră. Celorlați le urez mult succes în activitatea căreia v-ați pus pregătirea și calitățile.Am ieșit zburând din teatru și am telefonat tatălui și îndrumătorului pentru a anunța reușita mea.În stradă am întrebat un trecător cum pot ajunge în cartierul pe care îl indicase maestrul pentru a găsi olocuință Am avut mare noroc deoarece cetățeanul vorbea bine limba engleză și s-a întins la vorbă cu mine.Find bine dispus, datorită succesului avut, i-am povestit întâlnirea cu maestrul precum și motivul pentru care doresc să ajung în acel cartier.După ce m-a măsurat cu atenție domnul respective mi-a spus că are ceva cunoștințe în acel cartier care ar avea camere de închiriat și este dispus să mă recomande. Cred că era impresionat că maestrul mă acceptase ca ucenic și probabil de aceea era dispus să mă sprijine. A pus măna pe telefon și a sunat pe cineva, apoi mi-a spus că cel de la capătul firului este dispus să-mi închirieze la un preț modic o camera cu acces la bucătărie și baie. Apoi a zis că este dispus să mergem împreună la cunoștința lui. A chemat un taxi și în scurtă vreme ne-am oprit în fața unei clădiri cu 3 etaje. Domnul care mă adusese aici a sunat la un apartament și după ce a spus câteva vorbe la interfon, ușa de la intrare în clădire s-a deschis și am urcat la etajul 3 unde în fața unei uși deschise ne aștepta un domn plinuț cu ofigură bonomă.Ne-a invitat în apartament mi-a prezentat condițile, apoi ne-a invitat în sufragerie unde servindu-ne cu bere rece am trecut la negocieri. Nu știam cam care sunt prețurile în Viena, dar după ce a spus prețul am socotit cu ce mai rămîn cu ceva din bursa după ce achit chiria. Deși nu știam prețurile pentru alimente în Viena am considerat că ste suficient pentru a mă întreține. Și apoi nu venisem aici să mă îngraș, ci pentru a ,mă perfecționa. Sigur vor veni timpuri mai bune. Am bătut palma și ziua următoare am adus aici bagajele de la hotel. Conform programului pe care l-am găsit la secretariatul Operei am început pregătirea cu maestrul Yehudi Menuhin. Era o placere să lucrezi cu domnia sa. Abia asteptam sa-l întâlnesc. Mă peregătea nu numai în muzică ci și pentru viață. Mă străduiam foarte mult sa nu îi înșel așteptările, dar de multe ori el care mă trata ca și cum aș fi fiul său, observănd că sunt obosit făcea pauze dese în care îmi povesa din amintirile sale despre maestrul George Enescu, unele din ele chiar picante, probabil cunoscute doar de el. Cam după doi ani de pregătire la sfârșitul unei lecți mi-a spus:-Dragul meu peste două săptămâni vom merge împreună la București pentru a cânta în spectacolul de gala de la deschiderea festivalului George Enescu. Profit de această ocazie pentru a arăta că m-am tinut de promisiune și că nu m-am înșelat în promovare unui tânăr talentat. Așa că pregăteteți bagajele în special cunoștințele accumulate cât ai lucrat cu mine. Spectacolul de la Ateneu a fost un mare succes. Aplauzele nu au continuat multă vreme, dar eu am considerat că 99% îi aparțineau maestrului Menuhin.Intr-o zi după ce ne-am întors la Viena maestrul Yehudin m-a chemat la el și mi-a zis:  
 
-Tinere, personal consider că nu mai am ce să te învăț. Știu că ești un perfecționist și te vei pregăti asiduu pentru fiecare recital. Eu unul sunt prea bătrân ca să susțin recitaluri, așa că m-am hotărât sa-ți dăruiesc vioara mea. Nici în visele mele cele mai frumoase nu sperasem așa ceva. Încercam să găsesc cuvintele de mulțumire potrivite, dar maestrul m-a oprit strângându-mă în brațe și zicând:-Sunt mândru de tine fiule !!Atunci i-am mărturisit că vreau sa-mi iau și doctoratul în muzicologie, deoarece doresc să îmi fac și o carieră universitară, pentru ca atunci când voi avea o familie să fiu mai mai des aproape de ea, nu să fiu obligat a umbla cu recitaluri prin lume.  
 
-Te-ai gădit bine mi-a zis maestrul. Pentru tine nu va fi greu să reușeti. Am reușit și acum predau la o academie de muzică din Olanda, iar în timpul liber dau curs invitaților pentru recitaluri pe care le primesc pe marile scene ale lumii.  
 
După spectacolul din orașul meu natal,la ușa sălii Filarmonicii mă aștepta tata și fratele meu. Pe drum spre casă le-am spus că după ce o să mergem la cimitir pentru a aduce un omagiu mamei mai doresc să văd cum se prezinta acum cartierul în care m-am născut.Ziua următoare de la cimitir, tata m-a dus acolo. Am recunoscut numai crucea de piatră din colțul stăzi care mi s-a părut ceva mai mica, tocită de colbul vremi. Pe locul unde fusese casa noastră se construia un complex monahal care avea în centru o biserică monumentală. Am intrat în biserică, m-am rugat pentru cei dragi și am zis:  
 
-Doamne am încercat să înmulțesc talanții pe care mi-ai dat. Sper că ești mulțumit!. Dacă nu , voi suporta cu smerenie JuudecataTta cănd mă vei chema la Tine. Amin.  
 
 
 
 
 
Inspirat din viața violonistului Liviu Prunaru  
 
 
Referinţă Bibliografică:
Jurnalul unui violonist / Dan Petrescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1611, Anul V, 30 mai 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Dan Petrescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Petrescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!