Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Meditatie > Mobil |   



DACA N-AR FI FOST EL!...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Povestea Elizei!

Da, asa a inceput povestea Elizei. El, a fost totul, el a fost... A fost si va fi mereu, el. S-au cunoscut la balciul de toamna.Ziua era ploioasa dar calda. Eliza mergea fara vreo tinta, pur si simplu a vrut sa vada ce este prin balci. Mult fum, multa muzica asurzitoare, praf si vanzatori care strigau cat puteau pentru a-si atrage clienti. A vazut o taraba cu diverse obiecte pentru animale.S-a apropiat cu speranta ca va gasi ceva frumos pentru Rex. Batu usor in tavita cu bani marunti poate aude cineva sa vina sa-i vanda o lesa frumoasa, colorata in negru cu bej. Rex are 6 luni, este un caine lup adus ei, de un var care lucra in politie, asta s-a intamplat exact in ziua ei de nastere. Eliza iubea animalele nespus de mult, pe Rex insa il iubea din toata inima. L-a luat la pieptul ei din prima clipa, abia de avea ochisori. Balciurile nu-i plac, intamplarea a facut sa vina in acest an si poate, lesa lui Rex. Si-a dat seama ca cineva o priveste rabdator in timp ce ea trecea in revista toate obiectele insiruite pe taraba.

- Va pot ajuta cu ceva? Eliza, s-a intors.
- Da, daca vreti, as vrea sa vad lesa aceea de sus, daca este buna, o cumpar.
- E din piele!
- Atunci, e bine.
- Costa 86 de lei.
- Si ce-i cu asta?
- Eu v-o dau!
- Pai, chiar va rog!

Vanzatorul puse o scarita mica, se ridica si, cu o nuia dadu jos lesa din cui. Eliza, scoase repede banii.
- Doriti... chitanta?
- Nu, dar daca trebuie sa imi dati...
- Ar cam trebui. Individul a reusit sa o enerveze pe Elisa, nu stia de ce, dar a constatat ca e ingamfat si nesuferit.
- Bine, atunci impachetati-mi lesa, dati-mi chitanta si restul si, sa aveti o zi buna, ca a mea deja s-a terminat. Vanzatorul o privi dragalas si zambitor.
- De ce domnisoara? Abia de ati vorbit cu mine. In acel moment veni o femeie strigand, "haideti domnu' doctor ca moare ala micu a lu' fii-mea!" domnu' doctor, ma lasa acolo, spunandu-mi ca vine intr-o clipa si, ca trebuie sa astept, ba, sa am grija si de taraba lui. Cum nu am avut timp sa mai replic, am ramas infipta acolo, asteptandu-l. Doi copii zburdalnici dar si cu intentii rele, s-au apropiat sa ceara guma de mestecat, unul se facea ca scoate banii iar celalalt umbla cu mana dupa guma. I-am pus mana dupa ceafa.
- Tu, ce vrei să faci mă? vrei să furi?
- Si daca as vrea, ce? Poti sa-mi faci ceva?
- Pai incearca, altfel cum o sa afli? Si in momentul cand cel de al doilea puse mana pe un pachet de gume, l-am si inhatat, evident, il tineam si pe celalalt de guler. Au scapat gumele, au inceput sa planga si m-au rugat sa le dau drumul ca vine mama si cu tata si sa vezi bataie pe ei. Evident, le-am dat drumul, am ras de plansul lor teatral si am vazut ca intradevar si mama si tata i-au luat de urechi acasa. In acelas timp a aparut si domnu 'doctor'. Si-a cerut scuze, s-a spalat pe maini intr-un castron de inox si dupa
ce s-a sters cu un prosop luat chiar din vraful de prosoape de pe taraba, m-a intrebat daca au fost ceva probleme cat a lipsit el!
- De ce? Crezi ca-mi poti plati pentru cat am stat aici?
- Mai stii? Se poate sa, da! Ai luat lesa?... Pai, ti-am dat-o eu?
- Pai, mi-ai dat-o, dar stii ce nu mi-ai dat inca? Chitanta. Unde, e, chitanta?...
- Cum te numesti? Poti sa imi spui?
- De ce, dumneata mi-ai spus deja si am uitat eu sau trebuie sa spun eu prima?... A, am uitat, domnu'doctor'!...
- Si asta, dar,eu ma numesc Leonard si... Ion, ca pe naşul meu.
Mi-a venit cheful de glume asa ca i-am zis urgent;
- Ok! Imi place, o sa iti spun Ion, e un nume frumos, nu? Pauza s-a intins pe cateva secunde bune. Atunci m-am hotarat brusc sa plec. Se facuse tarziu. El ma privi putin glumet la randul lui si imi ceru sa-i spun si eu cum ma numesc. Am zambit larg si i-am spus intanzand mana;
- Eliza, ma numesc! La revedere Ion si multumesc pentru lesa. A, chitanta, da-mi chitanta ca nu mai vin in bâlciul asta!
Inca zambea, era dragalas foc, inalt de tot, suplu, muschi intretinuti, imbracat sport, adidasi albi si ochii... da, ochii gri, marmorati si mari. Parul negru si un ten masliniu, configuratia fetei frumos armonizata. Domnu' doctor era un zeu.
- Ok, multumesc pentru cumparaturile facute Eliza, iti doresc numai bine desi... mai vroiam sa stiu cate ceva despre tine.
- Despre mine? Ce?
- Asa, cate ceva, cati ani ai, daca esti singura sau cu....parintii, si zambi cu gura pana la urechi, asa ca sa i se vada si dantura alba si frumos construita. Dupa ce am facut o pauza cat am vrut eu, i-am spus cate ceva...
- Eu am terminat psihologia, am un cabinet micut, cochet, un salariu frumusel, nu ma ajuta parintii, am invatat sa ma intretin singura dar recunosc, ca si ei au o situatie materiala buna.
- Gata, multumesc, acum cel putin stiu cu cine am facut afaceri. Dar un numar de telefon imi dai?
- Da, de ce nu? Si i-a dat.
- Acum chiar plec, pa! Ce figura si domnu' doctor asta! Dar, e frumusel foc... La coltul strazii, inspre intrarea in piata se intalni cu o colega. Ce faci tu, ce fac eu?... si uite asa au intrat amandoua in piata.
- Cumperi ceva Eliza? Ce ai acolo?- intreba aratand inspre sacosica pe care i-o daduse Leonard. Nu, Ion nu o sa-i spuna, gandi ea, sunt atatia cu numele asta, ce rost are? Dar a observat ca s-a enervat cand i-a spus ca asta e numele care ii place ei.
- Pai, ce sa am? Am fost prin balci si am gasit o lesa frumoasa pentru Rex. Mioara se uita la ea si incepu sa rada...
- Ce este, draga?
- Cum, ce este? Rex al tau o rupe din prima clipa in care i-ai pus-o la gat. La cata putere are el, asta e nimic dar cum stai aproape de balci, te mai duci o data.... Si incepu sa rada asa, ca un clopotel, cum rade ea. Eu am asigurat-o ca nu se va intampla.
- Bine, spuse Mioara, daca nu se rupe in trei zile, ma duc eu si iti cumpar alta mai puternica, daca se rupe insa, te duci tu. E bine?
Am zis ca da, de acord. Am ajuns acasa si cum Rex ca intotdeauna mi-a sarit in brate, am scos lesa si i-am prinso la gat,m-a privit cumintel, s-a invartit de cateva ori in cerc dupa care au inceput tumbele, a luat-o la fuga prin gradina culcand totul la pamant, eu de teama scandalului l-am chemat urgent la mine. A ajuns cu limba cazuta intr-o parte, lesa insa, nu mai era.

M-am suparat, l-am certat si am plecat sa o caut. Pe el l-am inchis in curte. Am gasit doua bucati de lesa la o distanta apreciabila una de alta. Am sunat-o mai tarziu pe Mioara si i-am spus ca deja ar putea sa se duca ea dupa lesa chiar daca intelegerea era cam confuza. Eu m-am dus sa fac un dus, sa beau o cafea si sa ma odihnesc putin. Cand credeam ca totul e bine, il aud pe tatal meu:
- Eliza, ma primesti putin? Am ceva sa-ti spun.
- Desigur, intra tata. El intra zambind asa cum numai el stie sa o faca, cald si vesel.
- Esti obosita?
- Nu mult, dar totusi, as sta putin in dupaamiaza asta.
- Am vazut ca i-ai cumparat lui Rex o lesa si zambi ghidus.
- Da, a rupt-o imediat, ii trebuie una mai solida.
- Mergi sambata cu noi la mare? M-a luat prin surprindere.
- Nu, tata, am de studiat niste carti noi si-apoi, e mai bine sa mergeti doar voi, unde mai puteti fi singuri, fara noi?

- Am uitat sa spun ca mai am un frate, Lucian, dar nu doresc sa se scrie nicaieri despre el, este un baiat cuminte, e muzician si chiar nu se stie pe unde merge, nu face niciodata zgomot, este foarte studios, are o voce superba, de opera. Ii plac cantonetele si cam atat. Este atat de cuminte ca parintii mei nici nu intreaba vreodata de el, stiu ca este sigur undeva pe aici.
Locum cu totii in aceeasi vila dar fiecare avem apartamentul nostru separat. Eu personal nu l-am vazut de cateva saptamani cred. Cand trebuie sa lasam cate un mesaj unuia dintre noi, scriem un biletel si il prindem gratios de perdeaua de la bucatarie. Tot acolo asteptam si raspunsul - daca e cazul! -
Lucian,ne mai lasă cate o invitatie la spectacole dar nici el nu stie la care mergem si la care nu. In linii generale, suntem niste oameni foarte ocupati. Tata este medic si are o clinica particulara, mama este judecatoare si cred ca, acum este clar totul.
Dar ne iubim nespus si ne respectam. Suntem gata oricand sa ne acordam un ajutor la nevoie.
A doua zi pe la pranz, m-a sunat Mioara.
- Alo, ce faci Eliza?
- La cabinet. Am niste probleme. Tu?
- Eu tocmai vin din balci, am cumparat o alta lesa pentru Rex.E frumoasa si rezistenta, ce mai! Vin pe la tine la cabinet?
- Vino, desigur. Au trecut doar zece minute si Mioara a intrat ca o furtuna...
- Ce este dragă, ai patit ceva?
- Nu, nu am patit nimic, dar sa stii ca am gasit acolo un vanzator teribil de frumos si elevat, nici nu inteleg de ce vinde ala obiecte pentru caini!
- Ei lasa, ca nu sunt numai pentru caini.
- Da, asa este. Si cand i-am cerut o lesa mai rezistenta, el m-a privit si m-a intrebat, de ce, mai rezistenta?
Eu nu am mai raspuns ca il priveam insistent ca o zapacita. Eu cred ca a observat zapaceala mea si a deschis repede o cutie din care a scos mai multe lese, eu am luat-o pe aceasta, la indemnul lui desigur. As fi vrut sa mai zica ceva, dar nu a mai spus nimic. Ba chiar i-am spus cum ma numesc,el a zambit si mi-a spus ca... pe el il cheama, Ion. Cred ca si-a batut joc de mine. Ce mai psiholog sunt si eu!

- Curios... spuse Eliza... Ti-a dat chitanta?
- Daaaaa, chitanta mi-a dat-o prima, eu i-am spus ca nu e nevoie dar el a insistat ca asa trebuie. Eliza nu s-a mai putut abtine si a izbucnit intr-un hohot de ras.
- Am fost o toanta, nu?
- Ei, nu, nu o lua asa, se mai intampla si din astea. Hai sa bem o cafea, vrei? Si Eliza suna secretara sa-i aduca doua cafele si suc de portocale facut atunci. Mioara tacu o vreme, parea trista.
- Ce e cu tine? intreba Eliza.
- Nu stiu, imi placea tipul, nu stiu ce e cu el acolo, dar imi placea, nu inteleg, la cum arat eu sa nu-l fi interesat deloc? Nu inteleg si gata! Este adevarat, Mioara arată foarte bine, este blonda cu parul lung, ochii de un albastru închis si, foarte eleganta ba, mai are si un Mercedes, o nebunie.

- Ei, gata, nu intelegi si-atat! Am incercat sa o mai inveselesc.
Ramona veni cu Rex in vizita. Ramona fiind colega cu Lucian, o fetita zvapaiata si frumusica foc, vesela si exuberanta, exact contrariul lui Lucian. Ea zice ca il iubeste, el nu zice nimic, dar sunt sigura ca o apreciaza foarte tare. Dupa ce ne-am sarutat pe nasucuri, Ramona si Rex au plecat prin parc acasa.
- Rex creste in fiecare zi, cred ca are treizeci de kilograme spuse Mioara.
- Nu, nu cred sa aiba atat, o sa-l cantaresc, este foarte sanatos si foarte vesel, inca e un copilas.
- Eliza, eu as vrea sa plecăm la mare cateva zile, spre sfarsitul saptamanii, ce zici?
- Nu stiu daca pot, abia l-am refuzat pe tata pe motiv ca am de studiat, stiu si eu? Pare cam aiurea acum.
- Nu pare, daca te interesezi unde anume se duc ei! Uf, ce minte ascutita are Mioara. Asa este.
- Da,da, ai dreptate, astazi o sa iti dau raspunsul. Mai pe seară, insa.
- Bine. Acum plec. O sa-mi fac gentuta. Sa ne luam putine lucruri, da?
- Da, asteapta telefonul meu.

Cand am ajuns acasa, ai mei isi pregateau bagajul, a fost destul de simplu sa intreb unde au de gand sa se cazeze. Afland tinta lor, am ales pentru noi alta, simplu.
Cautam un motiv sa raman putin singura, sa pot sa-mi pregatesc si eu cate ceva. Speram sa mergem cu masina Mioarei, era mai eleganta.
Intra Geta, incetisor, asa cum stie ea sa mearga, sa-mi spuna ca, ma cauta cineva.
- Cineva cine,Geta?
- Ion, domnisora... Am inmarmurit.
- Ce spui?!
- Va rog sa coborati, o sa va lamuriti singura! Eram imbracata potrivit, asa ca am coborat toata numai un zambet de bun venit.
- Sarutmana Eliza! Parca era altul, mult mai inalt mi se paru, la fel de ghidus dar totusi cu o nota de sobrietate. Probabiul si terenul pe care se afla il influenta, una ar fi in balci si alta, acasa la mine.
- Ma bucur sa te vad, si i-am intins mana ferm. Ia loc te rog. Adresa? De unde stii adresa mea?
- Nu a fost prea greu, stiam cabinetul, de acolo a fost simplu. Am zambit aprobator. Pe loc,mi-a venit ceva in minte, ceva aiurea...
- Vrei sa mergi la mare? Eu si o buna prietena, mergem la mare. N-am avut timp sa termin de spus, cred ca mai aveam ceva, dar nu am mai avut timp.
- Desigur, cand?
- Maine dimineata. Intai insa, trebuie sa plece parintii mei, pe care i-am refuzat din motive de studiu, intelegi probabil!...

- Da, inteleg. Dar nu poate fi o problema, astept un telefon si o sa fac si eu in seara asta precum faci tu, adica o sa pregatesc cateva obiecte necesare pentru cateva zile.
- E bine, imi place ca ai fost de acord din prima.
- De ce? credeai ca te puteam refuza?... Sa stii ca am sunat la numarul dat de tine dar am constatat ca mi l-ai dat asa, ca sa-mi raspunzi doar. Nu face nimic!
Era adevarat, mi-a cerut "un numar de telefon" si... i l-am dat!
- Asa este, acum imi pare rau, sa stii. Ma ierti?
- Parca as putea altfel? Suna telefonul meu.
- Raspunde, te rog, nu trebuie sa te scuzi, sunt probleme , este normal!
- Multumesc. Alo! A, Mioara, da, sigur, mergem. Lasa ca mai discutam. Dar o sa fie bine. Hai, pupici!
- Era prietena ta?
- Da, si-a facut bagajele, este nespus de entuziasmata, mai ales ca cineva a suparat-o rau astazi.
- Serios, cine a indraznit asta?
- Ei, nu-ti spun, vei vedea! Gata, ne luam ramas bun. Pe maine.
- Sarut mana, Eliza!
- La revedere, Leonard! ...
- Multumesc...la revedere, pe maine!
...
Florentina Craciun
17 martie 2013  

Referinţă Bibliografică:
DACA N-AR FI FOST EL!... / Florentina Crăciun : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 807, Anul III, 17 martie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Florentina Crăciun : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florentina Crăciun
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!