Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Accente > Mobil |   


Autor: Valerian Mihoc         Publicat în: Ediţia nr. 856 din 05 mai 2013        Toate Articolele Autorului

Interviu cu maestrul Panduru, un om cu har, cuprins de aura sfanta a Pastelui!
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cele mai mari realizari ale lumii au aparut cu si prin iubire, daruire, atat prin daruirea iubirii, cat si prin iubirea daruirii, sau bucuria de a te darui! Sa vrei sa te darui este o decizie personala ce se poate structura pe ceva innascut – asa dupa cum ar fi in mod expres talentul – si pe atitudinea constienta de a darui. Cei mai mari oameni au ales aces lucru ca fiind conditia primordiala de a se recunoaste pe sine ca om, dar mai ales au recunoscut ca fiind conditia de transcendere a propriului Eu.  
 
Cea mai mare dorinta a omului este indiscutabil aceea de fuziune (empatie), de depasire a Eului personal si de intrepatrundere, in speta de uniune cu altcineva, chiar daca numai pentru un moment… deoarece, fara a fi negativisti – singuri ne nastem si singuri vom muri! Este o realitate! De aceea, in viata aceasta scurta tindem de ‘a face ceva’ pentru a ne depasi pe noi insine, avand credinta ca vom lasa mostenirea aceea care sa aminteasca de noi – asa ca o perpetua Inviere din morti. Simtindu-ne singuri intre ale noastre limite, daca nu incercam sa le depasim. Arta fiind prin excelenta "Calea" implinirii. Ne folosim talantii care ne-au fost dati inca de la nastere, sau talentul specific, pentru ca fiecare om are un talent intr-un anumit domeniu, asa dupa cum d-l Panduru are chemarea de a picta.  
 
Transcendentul inspira pentru indeplinirea Chemarii, iar fara Dumnezeu nu am fi noi si nu am avea nici inspiratie, asa dupa cum ati spus : "inspiratia ce-ar fi? nu vom sti niciodata exact!” . Talentul sau harul dat de dinainte, poate inca de la nascare, daca nu ar exista oameni seriosi care sa-l exercite, atunci nimic nu ar fi, iar Dumnezeu ar fi vesnic nemultumit!  
 
Acesti oameni, exercitandu-si harul ii adug omagii Celui de Sus. Ori ca, Acesta ar fi Dumnezeu in Trei Persoane, sau Budha, ori altfel, atunci poate ca nu mai conteaza prea mult, pentru ca totul este o acceptiune totala! Dar, nu o acceptiune simpla, ci este chiar contopirea cu tot si cu toate, cu ‘atingerea’ Lui Dumnezeu, cu uniunea cu semenii, fuziunea cu aproapele. Isus intreaba meditand intr-o predica: “poti spune ca il iubesti pe Dumnezeu daca nu iti iubesti aproapele?” Lucrurile sunt indisolubile, iubirea si daruirea contopindu-se in verva instinctuala de a creea, ori daca posibil invierea personala devine nesigura din cauza multor aspecte ale vietii ce ofera incertitudine pentru o eventuala Inviere.. Totusi, in ciuda acesteia, contopirea cu munca, daruirea si fuziunea cu obiectul creeat devine Totul!! E modul cum lucreaza Dumnezeu! Poate ca nu intotdeauna perceptibil…  
 
- Dvs. cum apreciati aceasta? Ce reprezinta Isus pentru dvs.?  
 
·  
 
 
Mă feresc să intru pe acest domeniu, nu-l stăpânesc froarte bine şi n-am o aplecare specială catre religie. Ştiu că este ceva deasupra nostră dar nu fac o legătură strictă. Am o asociere ideatica cu pesonajele biblice, agreez un Isus sfant si Dumnezeu, un deschizător de drumuri, Invierea,promisiunea iertarii pacatelor şi.. cam atât. Prezenţa popilor, comportamentul lor şi pretenţia de slujitori ai Domnului, de intermediari intre oameni şi Dumnezeu mă indepărtează mai mult de biserică care, la noi, a fost mai mereu de-a dreapta Domnului pământean şi nu de-a dreapta şi chiar alături de popor,precumera preconizat. Mai bine ne oprim aici acestea, e mai bine! De altfel, pictura mea vorbeste de la sine! Am pictat si cruce asa cum am simtit, poate parea mai neobisnuit,poate ca este in alt stil decat cel ortodox…  
 
V.- In micul portret scris al dvs., sa spun asa, creiat de catre d-l Octavian Curpas (cu toate ca se mai pot gasi astfel informatii de gen tastand simplu pe google: numele dvs.), povesteste cum ati pictat portretul unei doamne. Dupa ce ati realizat portretul, sotul a exclamat vazandu-l: "atat de tanara nu am cunoscut-o nici eu!"; la care dvs. ati completat ca "am mers cu o decenta spre o solutie care sa-i multumeasca pe amandoi". Sa inteleg de aici ca dvs. ati pictat atat de frumos pe doamna din Germania, incat nici sotul nu se arata multumit de frumusetea dansei si poate ca-i lasa de dorit, indignandu-l? Puteti explica acest sentiment al acelui om?  
 
 
 
· - Aaa, despre portretul doamnei aceleia? Eram in Germania, Bamberg, şi aveam comandă de portret de la o florăreasă - a nu se confunda Blumerin cu ţigăncile florărese de la noi - o femeie umblată cu o proprietate in Franta, Provence, care mai frecventa muzeele, e adevarat, sporadic şi care mai ştiia că pictorii adoră vinul roşu, femeile, etc. Ma rog,o idee din aceasta despre pictori, poate nu intotdeauna falsa. I-am făcut portretul in manieră impresionistă şi am făcut-o mult mai tânără, fapt care a declanşat reacţia soţului. Până la urmă toată lumea a fost mulţumită şi ea, şi soţul şi eu desigur, aproape ca-n Caragiale: ‘pupat Piaţa Independenţei !”…  
 
Val-Maestre, multi va cunosc dar poate ca nu chiar in totalitate…  
 
·  
 
 
Cred că faţă de perioada trecută este un recul major, nu mai sunt comenzi de la Ministerul culturii, este un dezinteres in numele libertăţii… Corneliu Baba n-ar fi făcut portretele lui Arghezi. Mihail Sorbul, Sadoveanu, Lucia Sturza Bulandra, Zambaccian fără acele comenzi. Acum e o brambureală infestată politic care face imense deservicii picturii, artei in general.  
 
Primele tablouri le-am pictat in vara 70, piciorul podului lui Apolodor din Damasc si o vedere din ruinele Castrului Roman situat pe mal, deasupra Piciorului. A fost prima dată când am pus mâna pe o pensulă şi pe culori, le-am găsit la un prieten. Am lucrat din instinct, ştiam despre pictură doar din albume si din salile de expoziţii pe care le frecventam.  
 
Nu stiu… atunci cand pictez, sunt undeva in afara mea, sunt aşa de detaşat că nu mă gandesc la nimic altceva decât la ceea ce fac, de parcă aş fi pe pilot automat, alţii spun că sunt posedaţi, dar de cine ? N-o să alfăm niciodată, nu se poate explica, doar se trăieşte. Dumnezeu, iata, poate fi un răspuns!  
 
Prima expozitie a fost la comun, printr-un concurs a mai multor pictori la “Cantarea Romaniei”, undeva la o locatie a sectorului doi. Acolo am avut primul tablou expus la o prezentare de gen, se numeste “Siclame”, il mai am si acum. Un tablou de dimensiune medie, asa cum sunt cam toate la o marime variabila. Nu dimensiunea conteaza, poate fi foarte mare si sa nu spuna nimic! Exceptia de la regula, facand-o binenteles Michelangelo…  
 
Am început să merg pe picioarele mele şi după un concediu in zona Severin, Şişeşti in care am pictat afară, la faţa locului, la peisaj au inceput să apară lucrări de care nici acum nu imi este ruşine.  
 
V. - Nici nu aveti cum, chiar daca ati dori asta in mod expres. Si, totusi, publicitatea nu va lipseste.  
 
·  
 
 
Despre publicitate, niciodată nu este suficientă. Au fost articole frumoase scrise de Radu Voinescu publicate in " Viaţa Militară " şi multe articole apărute in publicatii de limbă română din spatiul nord american scrise de Octavian Curpas, şi au fost o grămadă. Articole au fost si in " Gazeta de Sud-Vest", " Graiul Maramureşului " Dar, repet, niciodată nu este publicitate destulă. Aş menţiona Internetul, Facebook care este practic o galerie virtuală prin site-urile de specialitate, care nu sunt puţine!  
 
Începusem să frecventez cursurile de la centrul militar, dupa care altele, insă am învaţat multe din discuţii libere. Frecventam cafeneaua de la Turn, unde venea multă lume de bună factură, artisti, matematicieni, poeţi şi discuţiile depăşeau faza de fotbal, de variante, pentru ca toti aveau altitudine intelectuală. Venea Romulus Vulpescu care tocmai tradusese UBU ROI şi nu de puţine ori ne captiva atenţia cu povestirile sale, Jarry era printre noi, contemporanul nostru. Dintre pictori imi amintesc de bunul meu prieten Lae Krasovski, de Mihu Cismaru, de Sorin Dumitrescu,de Liviu Stoicoviciu şi mulţi alţii.  
 
Unul dintre ei, iată că, se plangea că ii ies şasiile strâmbe şi se chinuie să le indrepte, am ţinut minte asta cu şasiile şi am fost mirat că mie mi-au ieşit din prima drepte fără nici o problemă peste câţiva ani. Se vorbea de culori, de transparenţe, de reveniri, de multistrat cu semitransparenţe. Toate aceste informaţii s-au sedimentat şi au redevenit active mult mai târziu. Spunea cineva că suntem noi lumea, inconjuraţi de un câmp informaţional aşa cum este atmosfera, ionosfera, câmp din care fiecare preia informaţiile dorite dacă este acordat pe o anume frecvenţă, ca aparatul de radio. Conectarea este mai complexă, presupune o pregătire, o anume disponibilitate. Aşa după cum se spune că cine are urechi să audă, aude, cine are ochi să vadă, vede. Interesul pentru o anume informaţie este un filtru selectiv.  
 
Un alt local celebru in anii 70 era cofetăria Albina. Aici venea Nichita, venea Păunescu, veneau mulţi, cu precădere poeţi, literaţi, venea Tăzlăoanu cu nevasta Margot care se inrudeau, spuneau ei, cu Octavian Goga. Poate că ar merita o discuţie mult mai amplă despre aceste locante, care au amprentat puternic lumea artistică a vremii. Prin anii 77 spre exemplu, după cutremur, am intâlnit un prieten despre care ştiiam că era candidat la Institutul de arte plastice de câţiva ani şi m-a invitat la Cercul de arta plastică de la CCA-Casa Centrala a Armatei- unde mi-a plăcut şi unde mi-am făcut prieteni. Unul dintre ei, Nicolae Gheaţău, inginer de formaţie, lucra in armată, grad de colonel fapt care-i permitea să ne ia jos in restaurant, la Salonul coloneilor. Ce seri frumoase ! Aici la Cerc veneau să predea profesori si absolventi de la Institut, Ion Ţarălungă, un pictor apropiat marinarilor şi piloţilor militari, Marius Cilievici, profesor şi un foarte bun colorist, Doru Rotaru, colorist rafinat, vitralist - a făcut vitraliile de la Palatul Cotroceni - aşa că am avut de la cine să invaţ şi desen, şi culoare, şi vitralii.  
 
Da, uneori sunt aşa de prins de câte un tablou incât n-am somn. mă trezesc şi în noapte ca să fac ceva, să pun o pată de culoare sau să corectez ceva, uneori visez despre subiect... Cred că li se intâmplă multora să fie captivati, să aibă insomnii, nu sunt singurul.  
 
V.- Necesita pictura o tehnica? Si daca da, puteti spune ca tehnica dumneavoastra a ajuns la apogeu?  
 
 
 
 
Despre tehnică. Este ca o unealtă, ca un stilou, pix sau mistrie, poti spune că stiloul tău e la apogeu ? Cred că altceva ai vrut să ştii, dacă exprimarea plastică este la altitudinea maximă ? De unde să să ştiu cum voi evolua ? Ascendent sau dimpotivă ?  
 
Da, galeria virtuală este un câştig uriaş pentru pictură, ai şi avantaul că iţi alegi prietenii dintre cei cu preocupări comune şi de o anume calitate.  
 
 
V. – Inteleg ca de mic v-a placut pictura, stim aceasta prin lumina facuta de d-l Octavian C. . Ce muze aveti?  
 
 
Referitor la muze. Noţiunea s-a golit de conţinut, cel puţin pentru mine, nu există o " muză " care să determine intr-un fel sau altul pictura mea. Da, putem spune că simt anumite imbolduri care mă determină să aleg o temă sau alta. O imagine, un succes financiar, o comandă fermă, da, pot fi nişte stimuli foarte convingători. De obicei prefer expozitiile  
 
Un artist care se respectă vine la fiecare expoziţie cu multe lucrări noi care presupun rame şi acestea nu sunt chiar ieftine. In functie de sală numarul lucrarilor este intre 30 si 50, uneori chiar mai multe. Sunt galerii care inchiriază sala contra unei sume deloc modice, alte galerii cer o lucrare, două sau chiar trei, personal agreez ultima variantă dar nu depinde numai de mine. In Afară de satisfaţia morală care contează, desigur, personal consider şi un succes dacă am un câştig mai mare cu putin peste zero, adică nu am rămas in pagubă !  
 
V. - Hmm…Credeti ca este adevarata afirmatia precum ca intre roz si rosu se afla peste o suta de culori fara a mai fi luate in considerare nuantele?  
 
D-l Panduru Ion  
 
Ai invaţat la scoală că lungimea de undă este cea care determina culoarea iar variaţia acesteia este foarte fină, problema este a ochiului, cât de sensibil este şi cât de antrenat e Un interval de lungime de undă poate fi impărşit in câte intervale vrei, matematic vorbind, şi revenim la ochi, la retină la capacitatea ei de a diferenţia. Concret, un om poate vedea dou, trei nuanţe, altu o sută su chir lai multe. Citisem şi eu că un om normal vede câteva sute de culori, de nuanţeiar un pictor pînă la câteva zeci de mii dar şi aici tot OCHIUL este cel care decide, el este care dă calitatea. Dacă te uiţi la un tablou o să vezi treceri şi asocieri abrupte de nuanţe, de cald-rece, intuneric-lumină, şi tocmai aceste asocieri creeaza confort cromatic privitorului.  
 
V.- Dumnevoastra reusiti, sa inteleg ca redati, exact nuanta dorita?  
 
 
Nu, dar incerc! Cine afirmă că reuşeşte să redea exact nuanţa dorita, de o anume lungime de undă, nu ştie deloc nici fizică, nici nu e sincer!  
 
Pictura nu se multumeşte doar să redea natura, ci o descrie şi o îmbogaţeşte chiar, asta incerc şi eu… atât! Fotografia nu creează emoţie, eventual o surprinde! Asta e diferenta!  
 
V. – Va multumesc foarte mult! Paste fericit va doresc dvs. si persoanelor dragi!  
 
 
Mulţumesc şi eu! Paşte Fericit, pentru toti sa fie!  
 
Referinţă Bibliografică:
Interviu cu maestrul Panduru, un om cu har, cuprins de aura sfanta a Pastelui! / Valerian Mihoc : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 856, Anul III, 05 mai 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Valerian Mihoc : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valerian Mihoc
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!