Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Carmen Muşat Coman         Publicat în: Ediţia nr. 122 din 02 mai 2011        Toate Articolele Autorului

CUVÂNT INAINTE LA MANUALUL DE LIMBĂ SANSCRITĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Am fost acuzată pentru că am iubit România. Îmi recunosc vina . De dragul culturii române, cu dorinţa de a întemeia o şcoală serioasă de indianistică, m-am stabilit aici. Dacă am vrut să împart soarta poporului român, am suferit de frig, foame şi frică – acea teamă care aproape ne-a paralizat minţile – alături de el. Nu m-am gândit să plec de aici, nici să trâmbiţez la posturile străine de radio. Scriam cu mâna în mănuşă, umblam după lumânări pentru serile fără curent, aşa cum făceau mulţi. N-am învăţat, însă, să patinez pe străzile Capitalei, pentru că în fiecare zi studenţii mă luau de mână, mă duceau la Universitate – la cursuri sau la examene – şi mă aduceau acasă. Uitându-mă la acele fiinţe înfometate, înfrigurate, deprimate moral, uneori mi se părea că vorbesc unor statui, într-o galerie de artă. Când le ascultam lecţiile, vedeam cum le-au îngheţat buzele, în temperatura camerei . Totuşi, lumina privirii lor mi-a dat puterea să rezist.“ 
  
Iată ce scria Amita Bhose în 1991, cu un an înainte de a muri. E inutil să spunem că sunt scrise în română, cum e inutil să adăugăm că a predat numai şi numai în limba română... Aceste câteva cuvinte ale domniei sale ne dezvăluie dragostea şi respectul cu care era înconjurată de studenţi şi reprezintă, totodată, o declaraţie de dragoste făcută poporului român. Că numele Amita Bhose este legat pentru totdeauna de România, ţara unde a ajuns printr-o întâmplare a destinului, ţara unde s-a stabilit şi a murit e un lucru bine ştiut. Mulţi dintre cei care vor deschide acest Manual, foşti cursanţi ai Amitei Bhose, vor retrăi, cu emoţie şi nostalgie, clipele când au redevenit copii, învăţând alfabetul sanscrit sau cel bengalez. Cum însă şi mulţi tineri vor deschide acest Manual de limba sanscrită din dorinţa de a ajunge cât mai aproape de lumea Indiei, o scurtă prezentare a celei ce l-a tradus pentru prima oară pe Eminescu în spaţiul asiatic va fi bine venită, pentru a înţelege dăruirea şi dragostea cu care autoarea s-a implicat şi în acest demers care, în momentul finalizării, în 1990, era unic nu numai în România ci şi în Europa. 
  
* 
  
Cu o jumătate de secol în urmă, în 1959, Amita Ray (ulterior Amita Bhose), o indiancă de 26 de ani, punea piciorul pentru prima dată pe pământ românesc. Despre ţara în care-şi urmase soţul, inginer geolog, venit la specializare pentru doi ani în România, nu ştia mare lucru. La acea vreme, absolventa Facultăţii de chimie, fizică şi matematică a Universităţii din Calcutta, membră a unei familii cu tradiţie culturală şi ştiinţifică nu-şi imagina nici măcar o clipă că acea întâmplare a destinului care a adus-o într-o ţară îndepărtată avea să-i schimbe total viaţa.  
  
Pentru a se familiariza cu mentalitatea, spiritualitatea poporului român, Amita Ray se înscrie la un curs de limbă şi literatură română, la Universitatea Bucureşti, iar în paginile unui manual şcolar descoperă poezia „Ce te legeni…“ care, aşa cum va mărturisi, o captivează „pe loc“. A fost dragoste la prima vedere. Reîntoarsă în India, debutează în presa locală cu articolul Rabindranath în România, apărut în cunoscuta gazetă literară Desh (Ţara) şi începe să publice articole în bengali şi engleză despre cultura Indiei sau cultura şi literatura română, din care face şi traduceri. De-a lungul anilor i-a tradus în bengali pe Mihail Sebastian, Sadoveanu, Caragiale, Sorescu, Zaharia Stancu, Al. Mirodan, piesele acestora fiind jucate pe scenele teatrelor din Calcutta. Cu o modestie pe care doar spiritele mari o au, a considerat întotdeauna ca fiind o cinste faptul că este prima traducătoare din limba română în bengali, limba lui Rabindranath Tagore şi prima traducătoare a lui Eminescu în spaţiul cultural asiatic. Totodată, tot graţie Amitei Bhose, prima limbă indiană în care s-a tradus din literatura română a fost tot bengali. Fără un dicţionar român-bengali (dicţionar care nici acum nu există, ci doar un dicţionar bengali-român, cuprinzând sute de pagini scrise de mâna sa şi a studenţilor săi, spre a fi multiplicate în tipografia Universităţii, aceasta nedeţinând la acea vreme caractere bengaleze), cu un dicţionar român-englez care-i comunica prea puţin, Amita Bhose a pătruns totuşi în profunzimea enigmatică a literaturii române datorită iubirii pentru această ţară. Şi pentru Eminescu, a cărui traducere în bengali „n-a reprezentat un experiment artistic sau un exerciţiu lingvistic: ea a constituit o experienţă spirituală, o trăire lăuntrică, pe care nu ştiu cum s-o definesc“. Eminescu: Kavita (Poezii) a apărut în 1969 şi lumea a descoperit, uimită, la un poet străin, idei şi sentimente atât de asemănătoare celor indiene. Iar mulţi au recunoscut în poeziile lui Eminescu sensibilitatea poetică a lui Tagore. Astfel, prin cele 35 de poezii traduse, Eminescu a cucerit, iremediabil, India. 
  
Venise vremea ca Amita să cucerească România. După ce mai absolvă o facultate – Bengali-Engleză, la Universitatea din Calcutta - , fondează asociaţii culturale şi activează în altele, scrie cărţi – În afara lumii cunoscute, jurnal de călătorie în România, este considerat cea mai bună carte despre o ţară străină – vizitează din nou România, de două ori, la invitaţia Institutului Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea şi pentru a participa la Congresul internaţional al traducătorilor. Între cele două vizite divorţează de soţul său (în publicaţii numele său între 1954-1971 este indicat ca Amita Ray) iar după a doua vizită în România se înscrie la doctorat, la Facultatea de Limbă şi Literatură Română din cadrul Universităţii Bucureşti, alegând ca temă Influenţa indiană asupra gândirii lui Eminescu (publicată ulterior sub numele Eminescu şi India) şi având conducător ştiinţific pe prof. dr. Zoe Dumitrescu-Buşulenga care va nota, la câţiva ani de la moartea sa: „Întâlnirea cu mult regretata Amita Bhose a constituit un moment cu totul singular. Începând de la prezenţa ei uşor exotică, de la silueta graţioasă şi mişcările delicate, dar sigure, până la ochii vii, pătrunzători, şi glasul cu modulaţii muzicale întrerupte din când în când de un hohot de râs care avea şi o imperceptibilă ironie, Amita sugera de la început o personalitate puternică, în ciuda fragilităţii ei. […] Calitatea umană, intelectuală şi spirituală şi, mai cu seamă, scopul venirii ei în România m-au făcut să o preţuiesc de la început.“ 
  
În România, Amita Bhose s-a întors în 1971 nu numai pentru Eminescu ci şi „ca să caut un ungher de afecţiune în mijlocul poporului român“, după moartea tatălui său. Dovadă că l-a găsit a fost nu numai faptul că de atunci şi până la moarte a trăit în România, dar şi că de bunăvoie a renunţat la avere, soţ, ţară, alegând să trăiască, ani buni, într-o cameră modestă de cămin studenţesc, cu un salariu în lei, de lector. Pentru România, din dragoste de Eminescu, a cerut domiciliu stabil aici, care i-a fost acordat după doi ani de hărţuieli şi întrebări jignitoare. Nu s-a lăsat descurajată. Îmbrăcată festiv în sari, pentru serbările organizate la Universitate, unde preda, numai în română, cursuri practice de limba bengali (din 1972), sanscrită (din 1978) şi cursuri de civilizaţie indiană, sau îmbrăcată european, Amita Bhose îşi continua drumul unic în cultura română. A deschis un unghi inedit de perspectivă comparatistă între spiritualitatea română şi indiană, a stabilit amprentele filozofiei indiene în opera eminesciană, a stabilit textul Gramaticii sanscrite mici de Fr. Bopp tradus de poet şi rămas în manuscris. Eminescologii momentului i-au recunoscut valoarea şi au preţuit-o.  
  
Traducător, critic, exeget al textelor eminesciene şi nu numai, Amita Bhose a rămas în memoria multora şi ca profesor. În ciuda statutului de cursuri facultative, rezultatele erau uimitoare: traduceri din literatura indiană, publicate în revistele de specialitate, spectacole susţinute în bengali, sanscrită, chiar şi punerea în scenă a unei piese a lui Tagore, jucată de studenţi. Mulţi dintre tinerii acelor ani dinainte de Revoluţie au avut rarul privilegiu de a fi discipoli în sens sanscrit al Amitei Bhose şi mulţi şi-au câştigat dreptul de a-i spune „Didi“, cuvânt care înseamnă, în bengali, „soră mai mare“. 
  
Cu o deosebită putere de analiză, de muncă, Amita Bhose traducea, ţinea cursuri şi conferinţe, elabora manuale şi dicţionare, scria articole şi studii comparatiste. Era un spirit viu şi ardea ca un foc. Corectă, exigentă, cu un umor fin şi ironică. Foarte caldă, totodată. Cu impostorii însă era de neclintit. Fiind singura care le putea dovedi impostura profesională, demontându-le aşa-zisele traduceri din sanscrită sau cursuri absolvite prin străinătate, pe hârtie, nu-i de mirare că aceştia au încercat să o determine să plece din ţară. Voalat, i-au oferit valută, ei, celei pe care banii o interesau cel mai puţin pe lumea aceasta. Nu ştiau că în India renunţase la câteva proprietăţi. După 1989, au găsit momentul odată cu instaurarea autonomiei universitare. Deşi multe universităţi din lume ar fi fost onorate să o aibă în rândul profesorilor, Universitatea Bucureşti nu a ştiut cum să-i desfiinţeze mai repede postul. Traducătoarea lui Eminescu, a lui Rabindranath Tagore, autoarea unui Dicţionar bengali-român, a unui Curs de limba bengali, a unui Manual de limba sanscrită (rămas în manuscris) şi-a văzut postul scos la concurs, printr-o manevră birocratică şi josnică. La un concurs unde nu numai că nu avea cine să se înscrie dar nici nu avea cine să-l conducă, profesional.  
  
După doi ani de umilinţe, timp în care s-a transferat la Institutul de etnografie şi folclor, după zeci de memorii fără răspuns, de aşteptări la uşile Ministerului Educaţiei, împreună cu sanscritişti renumiţi din India, veniţi în mod special să o susţină pentru a înfiinţa un Centru de studii indiene, trupul a cedat. Neştiută aproape, însingurată, a murit într-un spital românesc, pe 24 octombrie 1992, în urma unei operaţii nereuşite.  
  
Ca o împlinire firească, deşi prematură, a destinului celei care, timp de 30 de ani a slujit cu devotament cultura română, urna cu cenuşă a Amitei Bhose a rămas în România, la dorinţa fratelui său din Anglia, regizor şi actor. Era sigur că aceasta ar fi fost şi dorinţa lui Didi. Cei care i-au adus un ultim omagiu au fost numeroşi, foştii săi studenţi veniţi din toate colţurile ţării luându-şi rămas bun şi recitându-i “Ce te legeni...“, poezia care i-a schimbat viaţa. Când ultimul vers s-a încheiat, deja lor le era dor de Didi. Didi care a ştiut atât de bine să traducă dorul eminescian în bengali, trăind într-o ţară pe care, aşa cum scria Zoe Dumitrescu Buşulenga, „a iubit-o poate mai mult decât mulţi români şi a slujit-o cu inteligenţa şi condeiul ei.“ 
  
* 
  
Îngrijitoarea acestui Manual a avut privilegiul de a fi studenta şi colaboratoarea Amitei Bhose. Iar dacă îşi va depăna amintirile aici, în câteva rânduri, o va face pentru a încerca să creioneze portretul acestei mesagere unice a Indiei, spre a fi cunoscută şi de către cei ce nu s-au bucurat de şansa de a o avea profesoară. 
  
Aşadar…  
  
„Prima întâlnire cu Didi (Amita Bhose) a fost într-un amfiteatru al Universităţii Bucureşti, în toamna anului 1984. Uşa s-a deschis în timpul unui curs şi o doamnă îmbrăcată într-un sari elegant s-a apropiat, încet, de catedră. Dintr-odată parcă am intrat în alt timp, prezenţa ei printre noi părea ireală. Putea avea 35 de ani dar la fel de bine 55. Era distinsă, se mişca lent, cu graţie, iar glasul ce rostea cuvintele într-o română perfectă era cântat ca o melodie. Deşi ne aflam sus, în băncile amfiteatrului, părea că ne domină prin prezenţa-i nobilă. Ne intimida dar ne şi fascina în acelaşi timp. S-a prezentat şi astfel am aflat că în fiecare sâmbătă limba lui Rabindranath Tagore, bengali, era predată chiar de o vorbitoare nativă. Sanscrita, civilizaţia indiană erau şi ele cursuri facultative dar învăţate temeinic de către cei care alegeau să cunoască universul atât de fascinant al Indiei. India era atât de aproape... Şi de atunci mi-a fost şi îmi este aproape, deşi fizic nu am ajuns niciodată în ţara Mahabharatei. Curios, nici nu simt nevoia, poate pentru că am cunoscut India prin acest mesager al ei unic. 
  
Acest mesager unic mi-a schimbat viaţa. Am cunoscut nu numai o lume la care doar în vis puteam ajunge în anii aceia ai comunismului, dar mai ales un OM cum n-am mai întâlnit de atunci. De la Didi am învăţat – şi nu numai eu – disciplina unei materii, seriozitatea, dragostea pentru India. Niciodată nu spunea că nu are timp pentru noi, discipolii săi. Era o onoare şi o bucurie să o însoţim pe drumul spre casă sau să răspundem invitaţiei de a bea o cană cu ceai. Ne răspundea întrebărilor, ne corecta traducerile, ni le trimitea apoi prin poştă în colţurile de ţară în care ne risipiseră repartiţiile guvernamentale.  
  
Visul său a fost să creeaze specialişti care să-i continue munca. După Revoluţie a crezut că acest lucru va fi mult mai uşor, fiindcă dispăruse cortina de fier. Paradoxal, nu a fost aşa. Manevrele mârşave au reuşit s-o îndepărteze şi s-o înnegureze. Doi ani le-a ţinut piept aproape singură, era însă prea mult chiar şi pentru un spirit luptător ca al lui Didi.“ 
  
* 
  
Când a murit, în 1992, Amita Bhose avea multe proiecte finalizate sau începute. Definitivase Manualul de limba sanscrită – prima parte era aproape gata de tipar – vom explica în continuare în ce condiţii – , a doua parte era într-o formă finală, în ciornă. Lucrarea, în totalitatea ei, cuprindea peste 600 de pagini de manuscris. Modul de redactare a Manualului de limba sanscrită era asemănător celui primelor trei instrumente de lucru pentru cursanţii de la limba bengali – Curs de limba bengali, Manual de limba bengali, Dicţionar bengali-român, realizate tot de Amita Bhose. Cum nu existau tipografii cu caractere bengaleze şi nici măcar o maşină de scris cu caractere bengaleze, textul în română era bătut la maşină de Amita Bhose iar studenţii cu scris caligrafic copiau, din manuscris, partea în limba bengali. Aşa au fost completate sute de pagini pentru a fi multiplicate în tipografia Universităţii – numai Dicţionarul are 850.  
  
Aceeaşi soartă urma să aibă şi Manualul de limba sanscrită. În 1990 prima parte este încredinţată, pentru transcriere în sanscrită, studentului Mircea Itu. În momentul morţii, primul volum (lecţiile 1-20, fără lecţia 21 şi rezolvarea exerciţiilor) fusese copiat, stângace, de acesta. (Nu ştim ce copii ale lecţiilor se mai află în posesia lui – inclusiv ale celor excluse de autoare din Partea I şi nepublicate în primul volum). Manuscrisul transcris are, pe margine, indicaţiile Amitei Bhose, pentru corectarea greşelilor de copiere sau semnalând mici modificări. Pentru culegerea computerizată noi am folosit manuscrisul original, ţinând cont de observaţiile făcute de Amita Bhose pe exemplarul aflat în posesia lui Mircea Itu şi returnat. Din păcate, deşi acesta mărturiseşte că îi poartă Amitei Bhose „o veşnică recunoştinţă“, o face într-un mod josnic: prin plagiat, publicând acest prim volum în 2001, cu acelaşi titlu, sub semnătură proprie. Modificările sunt minore, intervenţiile în partea sanscrită dovedindu-se a fi făcute în mod greşit. E trist şi nedemn că a trădat încrederea pe care i-a acordat-o profesoara lui. 
  
* 
  
Manualele elaborate de Amita Bhose – de bengali şi sanscrită – au avut la bază experienţa acumulată la cursurile practice susţinute la Universitatea Bucureşti. Iată ce spune autoarea: „La cursurile facultative de sanscrită şi bengali pe care le conduceam se înscriau foarte mulţi studenţi din alte instituţii de învăţământ superior, precum Politehnica, Institutul de Arhitectură, Institutul de Teologie, Facultatea de Medicină şi de la alte facultăţi universitare, de ex. Matematică, Geologie, Chimie, Fizică, Istorie-Filosofie şi, de asemenea, salariaţii şi pensionarii de diverse profiluri profesionale. Nici ei, nici studenţii de la Filologie nu primeau nici măcar un certificat de absolvire. Tot ce au făcut ei au făcut de dragul culturii. 
  
Şi au făcut multe. Au redactat lucrări de sinteză şi au tradus din bengali şi sanscrită, unele traduceri fiind chiar publicate în „Ramuri“, „Convorbiri literare“, „Orizont“, „România literară“ şi apoi în „Dimineaţa“ şi „Columna“ (Tg. Jiu). Şi-au dovedit şi talentul artistic. Spectacolele noastre anuale literar-artistice cu ocazia zilei naşterii lui Tagore au devenit celebre. În vara anului 1981 au prezentat o piesă a aceluiaşi autor indian, în traducerea mea, la Casa Universitarilor din Bucureşti. A fost o premieră absolută pe ţară (vezi Recenzia la „Teatru“, iul-aug.1881, p.162). 
  
A fost la bază, evident, meritul profesorului. Dar incontestabil rămâne faptul că m-au inspirat întrebările necontenite ale studenţilor. Pasiunea, dragostea şi sârguinţa lor mi-au întrecut orice aşteptare. Orice profesor din lume s-ar fi mândrit cu asemenea studenţi. Baza reală a realizărilor noastre au fost relaţiile afective între profesor şi studenţi, sentimentul de respect reciproc. Îi priveam pe studenţi ca pe viitorii mei colegi.“ 
  
Pe lângă cursurile facultative de sanscrită – din 1978 până în 1991– şi bengali – din 1972 până în 1991, Amita Bhose a susţinut şi un curs facultativ de cultură şi civilizaţie indiană şi cursul de estetică indiană din cadrul disciplinei oficiale de hindi.  
  
Deoarece biblioteca universitară nu dispunea de materiale necesare pentru aceste discipline, totdeauna a împrumutat studenţilor cărţi din propria bibliotecă precum şi cele împrumutate de la alte biblioteci, în vederea pregătirii examenelor. Îşi petrecea vacanţele de vară, de regulă, documen tându-se în bibliotecile de specialitate din Anglia şi India, întreţinându-se din propriile resurse financiare, ajutată de rudele sale. Cărţi importate din străinătate, materiale multiplicate în bibliotecile străine erau puse la dispo ziţia studenţilor şi absolvenţilor care voiau să-şi aprofundeze cunoştinţele. Şi una şi alta au implicat cheltuieli în valută din buzunarul propriu. Studenţii trebuie că-şi amintesc şi acum de cărticelele în bengali sau sanscrită, după care buchiseau, mici manuale după care învăţau elevii bengalezi şi pe care Amita Bhose le cumpăra din India, ca material didactic pentru cursanţii români. 
  
Iată însă că, la 20 de ani de la definitivare şi tot atâţia de la dispariţia fizică a autoarei, cei ce doresc să înveţe limba divină au un material didactic în propria lor limbă, realizat, aşa cum afirmam, pe baza experienţei acumulate în timpul celor peste 20 de ani de predare a acestei discipline la Universitatea Bucureşti. Din 1990-1991, modalitatea de tipărire s-a schimbat. Paginile care odinioară au fost bătute la maşină, cu spaţii libere pentru a fi completate cu scrisul de mână, în devānagāri, spre a fi apoi multiplicate în tipografie, au fost acum culese computerizat cap-coadă. Scrisul de mână a rămas însă o mărturie a muncii titanice depuse de Amita Bhose. Pentru istoricul limbii sanscrite în România, ni s-a părut important să redăm, la finalul unor capitole şi al acestui prim volum, facsimile cu paginile originale. Acestea vor fi, de altfel, şi de folos celor ce au urmat cursurile Amitei Bhose şi au fost obişnuiţi cu scrisul de mână. Le va fi mai uşor să se obişnuiască acum cu grafia de tipar, care oricum nu e diferită cu mult de cea de mână. De altfel, în lecţiile de început am scanat fragmente din manuscris, cu scrisul de mână, spre a exemplifica formarea literelor. Doar unele grafeme se deosebesc puţin, şi spre a nu exista confuzii, le vom reproduce mai jos. 
  
- ऐ 
  
- ए 
  
- ू  
  
(vezi şi facsmilele de la finalul lecţiilor) 
  
Câteva detalii tehnice despre Manual sunt necesare: 
  
Partea I (volumul I) cuprindea, iniţial, 30 de lecţii, însă autoarea a refăcut sumarul, astfel că lecţiile 22-30 se regăsesc în partea a II-a a Manualului. Dăm mai jos lista lecţiilor care au fost incluse în capitolele din Partea a II-a: 
  
Lecţia 22 Conjugarea la imperativ (loţ) 
  
Lecţia 23 Declinarea substantivelor terminate în consoane 
  
Lecţia 24 Participiu trecut şi gerunziu 
  
Lecţia 25 Conjugarea la modul potenţial (vidhiliṅ) 
  
Lecţia 26 Aspectul atmanepada 
  
Lecţia 27 Folosirea unor sufixe verbale 
  
Lecţiile 28, 29, 30 Texte cu vocabular şi explicaţii gramaticale 
  
Sumarul indica şi un Studiu introductiv, pe care însă autoarea nu a apucat să-l realizeze. 
  
Partea a II-a, mult mai amplă decât prima, cuprinde 20 de capitole, pe care le vom împărţi în două volume. 
  
Volumul II: 
  
I. Sistemul fonetic 
  
II. Terminologia 
  
III. Combinaţia eufonică  
  
IV. Cerebralizarea consoanelor dentale  
  
V. Substantivul 
  
VI. Adjectivul 
  
VII. Pronumele 
  
VIII. Numeralul  
  
IX. Regulile declinării  
  
X. Nedeclinabilul  
  
Volumul III: 
  
XI. Verbul 
  
XII. Conjugarea verbelor 
  
XIII. Conjugarea verbelor – continuare  
  
XIV. Verbele derivate: clasa a X-a  
  
XV. Verbele intranzitive, verbe cu două complemente, verbele cu prefixe, aspecte,  
  
diateze 
  
XVI. Sufixele verbale, participiile 
  
XVII. Declinarea temelor terminate în consoană 
  
XVIII. Sufixele nominale 
  
XIX. Sufixele feminine  
  
XX. Samāsa 
  
- Cursantul va observa, în primele lecţii, prezenţa unui cerculeţ punctat lângă un semn grafic. De pildă: े ृ ं ा ु ौ . Acest cerculeţ nu reprezintă vreo literă. Este doar un suport pentru semnul respectiv, care apare în culegerea computerizată, marcând poziţia acelui semn grafic faţă de un alt grafem. Când va fi întâlnit e indicată ignorarea lui. Cu alte cuvinte, cursantul să se comporte ca şi cum acest cerculeţ nu ar exista.  
  
- Acolo unde nu am putut reproduce semnele grafice (pentru unele variante ale literelor sau ligaturilor) am folosit, în culegerea computerizată, fragmente scanate din manuscrisul original.  
  
- Se va observa că rândurile nu au aceeaşi distanţă între ele. Acest fapt nu este cauzat de vreo greşeală de culegere ci de mărimea literelor sanscrite.  
  
- Pentru culegerea computerizată, dintre cele două variante - şi अ; şi आ; şi ओ; şi औ; şi झ; şi ण - am utilizat-o pe a doua. 
  
- Diferenţele mici între scrierea de mână şi cea de tipar vor fi explicate, de către autoare, pe parcursul lecţiilor, când vor fi întâlnite. Cum sunt, de pildă, cele între क्र şi . 
  
În încheiere, să spunem că eventualele greşeli care vor apărea în acest prim volum al Manualului de limba sanscrită (inerente dar sperăm noi cât mai puţine) trebuie atribuite culegătoarei şi nicidecum autoarei.  
  
Carmen MUŞAT-COMAN 
  
director editorial 
  
www.edituracununidestele.ro 
  
office@edituracununidestele.ro 
  
mai 2011 
  
Bucureşti 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
CUVÂNT INAINTE LA MANUALUL DE LIMBĂ SANSCRITĂ / Carmen Muşat Coman : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 122, Anul I, 02 mai 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Carmen Muşat Coman : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Carmen Muşat Coman
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!