Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Ecouri > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 180 din 29 iunie 2011        Toate Articolele Autorului

Curajul Rugăciunii înaintea lui Dumnezeu
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cu scopul de a pune în evidență puterea transformatoare a credinței, am redat următoarea amintire din timpul când eram militar în termen, în perioada 1986 — 1987. Cred că multe persoane se vor identifica într-un fel sau altul cu situația expusă prin cuvintele mele:  
 
Nu era ușor să fii militar în termen, cu atât mai mult cu cât regimul politic era ateu, lipsit de cea mai elementară înțelegere pentru cei care aveau înclinația de a crede în Dumnezeu. Îmi aduc aminte de acea iarnă teribilă, când soldat fiind, eram nevoit să dorm într-o cameră uriașă, alături de colegii mei de companie, ce totalizau în jur de 120 de persoane. Nopțile erau îngrozitoare din cauza frigului ce te pătrundea până la oase, fiindcă geamurile erau simple, fără niciun pic de izolație și caloriferele mai mult nu funcționau. Dacă ar fi încercat cineva să toarne apă pe suprafața rece a pardoselii, aceasta ar fi înghețat imediat.  
 
Din această cauză, după ce veneam de la apelul de seară, nu făceam altceva decât să îmi dau jos hainele de instrucție, să îmbrac niște pijamale și pulovere murdare și după aceea să mă îmbrac la loc cu hainele de instrucție și cu mantaua, pentru ca astfel să mă culc sub o pătură ce nu ținea în niciun fel căldură, din cauza uzurii avansate în care se afla. Frigul pătrundea atât de puternic încât apa îngheța în interiorul conductelor. La un batalion de 500 de persoane, doar trei robinete mai funcționau la parter. Efectele personale, adică hainele pe care le purtam, nu se spălau de către armată, fiecare descurcându-se cum putea, trimițând când avea ocazia, rufele murdare acasă.  
 
Ei bine, după un număr de mai multe săptămâni de supunere la un astfel de regim, combinat în timpul zilei cu tot felul de activități ce nu aveau legătură cu instrucția militară, adică eternele „sectoare” — cei care au făcut armata cunosc la ce mă refer — și mutări de echipamente dintr-o parte în alta, combinate și cu gărzi obositoare, am început să pierd încet, dar sigur, sensul vieții pe care o trăiam. La acestea se adăugau și alte lucruri dezagreabile, pe care nu doresc să le mai relatez. Se părea că asist la viața mizerabilă a unei alte persoane, pe care, de multe ori, îmi venea să îi plâng de milă, iar alteori, să îi curm cu o singură lovitură suferința. Ajunsesem la punctul în care nu mai îmi păsa dacă trăiesc sau mor. Totul începea să devină exterior. Respectul de sine scădea cu fiecare zi care trecea.  
 
Umilirile la care ne supuneau comandanții, plus mizeriile făcute de cei din ciclul superior de instrucție, te făceau aproape să îți pierzi mințile, adăugându-se la frig, precum și la permanenta senzație de foame combinată cu o oboseală, ce nu se mai dezlipea în vreun fel de tine, oricât de mult ai fi dorit să scapi de ea. Pe plan sentimental, nu aveam niciun fel de prietenă sau iubită, dar pe de altă parte, era mai bine așa, fiindcă durerea ar fi fost amplificată. De multe ori, este bine să treci prin suferință de unul singur. Este foarte greu să vezi durerea celuilalt, provenind de la ceea ce ți se întâmplă. Dar într-o seară de iarnă, după ce toți colegii mei s-au culcat frânți de oboseală, am mai rămas treaz, cugetând la lipsa de sens a lucrurilor pe care le trăiam. Pe când mă gândeam la aceste lucruri, deodată, mi-am adus aminte de o mică cruciuliță pe care o purtam cu mine. Era un obiect interzis. Dacă aș fi fost găsit cu ea asupra mea, aș fi fost imediat pedepsit, iar cazul meu ar fi fost raportat până la nivel de mare unitate sau poate chiar mai sus.  
 
Acea cruciuliță m-a însoțit de-a lungul întregii mele experiențe militare, care în particular pot spune că a durat de fapt șapte ani, dar nu vreau să dau detalii în momentul de față. Uneori o puneam la gât, pe sub haine, fără a putea fi văzută de cineva, cât mai aproape de inima mea. Senzația atingerii ei îmi aducea bucurie, fiindcă mă gândeam că undeva, în ceruri, există o altă lume în care aveam speranța că voi ajunge într-o zi. Alteori, ținând în mână micul obiect stilizând Persoana Dumnezeirii suferinde, simțeam cum durerea Celui răstignit rezona adânc cu ceea ce eu înduram.  
 
Într-o altă seară, după ce toți ceilalți colegi s-au culcat, am avut curajul interior de a face ceva neobișnuit. M-am ridicat din pat, atent să nu mă vadă cineva, și la capătul patului suprapus în care dormeam de obicei, pe jos, m-am pus în genunchi strângând acea cruciuliță în mână și la piept. Și cu lacrimi ce îmi curgeau nestăvilit pe obraz, am început să mă rog în gând, privind către cer, întinzându-mi după aceea mâinile către Cel Prea Înalt. Imediat am avut sentimentul că sunt transportat într-un alt spațiu și în alt timp, undeva, dincolo de acel prezent murdar și înjositor. Din acea seară, în fiecare noapte așteptam să se culce colegii mei și după aceea mă rugam pentru a primi putere, eliberare, fie ea și prin moarte, din suferințele neînțelese ale prezentului.  
 
După ce am terminat stagiul militar, țin minte că o dorință nestăvilită de a citi Biblia a pus stăpânire pe mine și cu jurământ m-am hotărât să devin un creștin adevărat pentru totdeauna, indiferent de consecințe. Sunt sigur că dacă nu ar fi fost acea cruciuliță și acea experiență a rugăciunii, nu aș fi trecut cu bine prin acea încercare. Însă curajul de a te închina lui Dumnezeu într-un timp în care toți se lepădau cu frică, avea să fie remarcat și sancționat de cei care se credeau dumnezei pe pământ.”  
 
Cred că dacă am rememora în mod corect întâmplările vieții, perspectiva noastră asupra experiențelor prin care am trecut s-ar schimba dramatic, fiindcă deodată, multe detalii ar ieși la iveală din cele mai neașteptate impresii. Am ajunge astfel la un înțeles pe care niciodată nu l-am intuit, iar punctele de tensiune redate, ne-ar marca momentele marilor decizii pe care le-am luat, de care nu am fost poate conștienți în acele clipe, dar care ne-au marcat în mod ireversibil evoluția ulterioară.  
 
Octavian Lupu  
București  
08 iunie 2016  
(republicare)  
 
Referinţă Bibliografică:
Curajul Rugăciunii înaintea lui Dumnezeu / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 180, Anul I, 29 iunie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!