Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Amintiri > Mobil |   



Cum sa-ti multumesc?
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Se apropie ziua când ar trebui să împodobim bradul...Ajunul! 

După modelul american, şi ai noştri au pus globurile şi beteala deja în brazi...îi văd la geamuri. Au atârnat şi moşi crăciuni care urcă pe scări de funie, cu sacul plin, până la ferestrele de termopan...au acoperit sticla cu perdele de lumini, clopoţei, reni, săniuţe, fulgi de nea. Mâine, se ia vacanţa (oficial...că, în fapt, ea a cam început de joi, după cursuri). 

M. mi-e un prieten drag, mai şugubăţ, care şi-a afişat, în loc de poză, pe net...un brad sănătos, format numai din bancnote de 100 de euro. Fetele i-au scris, care mai de care, nişte comentarii mai răutăcioase...una, că îi mulţumeşte pentru dar...şi aşteaptă urgenta lui livrare...alta, că e bine, sunt doar 10 prietene acceptate, deci, va avea şi ea o parte bunicică...el le răspunde că ia el jumătate (e bradul lui!), iar restul, e pentru ele....etc. 

Am râs de m-am prăpădit (dacă aţi şti ce om serios şi sever poate fi la job...e un funcţionar public de stiloul căruia tremură mii de angajaţi...şi ce copilăros şi dulce poate fi...aici, pe net). 

Dar nu despre acest brad vreau să vă povestesc...ci despre al meu. 

Eu nu sunt funcţionar public, să-l fac din bani...îl voi face, după acest model...din scrisorele. De diferite culori (nu foarte multe...). 

Unele vor fi...cu neîmpliniri, idei la care nu renunţ, totuşi, şi le proiectez, mai cu spor, pentru anul care vine...altele vor fi cu planuri/proiecte absolut noi...dar mai ales voi pune bileţele cu tăcerile mele. Acestea din urmă mă frământă cel mai des... 

Sunt tăceri vinovate...când am tăcut şi s-a împlinit o nedreptate. Acum vreau să o afişez...să vadă toţi că am ştiut şi nu am luat atitudine. Să ia un bulgăre mare de zăpadă...şi să dea...dacă ei sunt mai buni. 

Mai sunt însă şi tăceri care trebuiau să fie vorbe de mulţumire...şi nu le-am rostit. Pe acestea vreau să le pun pe foi mai mari, roşii...să se vadă de departe. Să le vadă toţi, dar mai ales cei care le meritau...şi să priceapă că, în inima mea, m-am plecat până la pământ în faţa lor, chiar dacă gura mi-a fost mută. 

Cea mai mare şi mai frumoasă scrisoare aş vrea să o adresez surorii mele, Carmen. Este omul pe care-l respect mai mult decât pe părinţii mei...mai mult decât pe toţi oamenii din lume, la un loc. 

Atunci când mama a venit de la maternitate cu mine, Carmen a refuzat să intre în casă, până seara. „Asta cu cine doarme?”...atât a vrut să ştie. 

Abia după ce i s-a explicat îndelung, la cei aproape 5 ani ai ei, că voi dormi în pătuţul meu şi ea îşi va putea relua locul lângă mama, a acceptat să intre în casă. Atitudinea aceasta a rămas constantă, până când mama, disperată de situaţie, după câteva luni, m-a aşezat, cu toate hăinuţele mele într-un coş şi m-a pus în mijlocul curţii...să vină barza, să mă ia înapoi, dacă ea, ca soră, nu mă vrea şi nu mă vrea. 

Nu mergeam încă...Trecuseră ore bune. Am început să plâng. De foame...de singurătate...de lipsa afecţiunii...cine mai ştie? Mama stătea pe scări, impasibilă. La un moment dat, s-a alarmat o vecină şi a dat buzna în curte. „Aaaaa...credeam că aţi lăsat-o singură şi...”atât zise, apoi plecă intrigată, spre curtea casei ei, uitându-se mereu înapoi. „Ce oameni...ce oameni!”, mormăia. 

Mama se uita în zare, după barza care întârzia să apară. „O fi dusă să ducă alţi bebeluşi.” 

„Dar sunt şi oameni care vor bebeluşi?” întrebă Carmen. 

“Da. Sunt unii care o viaţă întreagă aşteaptă barza…şi ea nu mai vine…aşa cum face acum, cu noi.” 

„Se poate şi aşa?” 

“Desigur.” 

“Păi, noi am fost norocoşi, nu?...că ne-a adus-o.” 

“Aşa am crezut şi eu...”,zise mama îngândurată...şi intră în casă. 

De după perdea, se uita cu grijă, la reacţiile lui Carmen. 

“Măi, bebe rău...tu de ce ţipi şi nu mănânci? Vezi că ai lapte în sticluţă. Mai taci, că dacă vine barza, te ia.” 

Era pentru prima dată când s-a apropiat de mine. Mama zicea că atunci am tăcut. Ea s-a apropiat şi mi-a pus suzeta la gură…şi am mâncat…cu poftă (cum fac şi acum). 

“Mami, mami…vino, că a tăcut!” 

Atunci a preluat conducerea...şi o are şi acum, când eu am 42 de ani. 

Niciodată nu m-a iubit afectuos...dar nici nu m-a lăsat să sufăr. 

La 14 ani, când am venit la liceu, în Timişoara, mama i-a zis: „E năstruşnică...o ştii. Ţie ţi-o dau. De-acuma tu eşti mama şi tatăl ei. Deasupra, doar Dumnezeu. Nu se ştiu zilele omului. Cu ea vei rămâne pe lume, după ce noi n-om mai fi. Cum o formezi, aşa o s-o ai. Că vezi tu, în bărbaţi, nu poţi să te-ncrezi mereu...” 

Ea avea 18 ani atunci...terminase Liceul Pedagogic. Era învăţătoare. Apoi, şi studentă, la Litere. 

N-am avut teamă şi respect pentru părinţii mei, cum am avut şi am pentru ea. Săptămânal, îmi verifica notele şi absenţele...şi raporta acasă. Dacă întârziam, nu mă mai uitam la televizor. Ieşeam în oraş doar din primii şi din ultimii ei bani...la o plăcintă grecească şi un suc...eventual un film sau un spectacol. 

Eram la începutul clasei a XII-a când mama a aflat...că nu va prinde Crăciunul. La spital, la Oncologie, ne-a împărţit, într-o seară, bijuteriile: un set mie, unul ei…un inel mie, unul ei…şi tot aşa, până a golit săculeţul. Apoi s-a oprit şi şi-a scos cerceii din ureche…inelul de pe mână…: “Astea le iei tu! zise şi i le puse în palme. Să ai grijă de ea (adică de mine)…să nu ajungă o vagaboandă, să râdă lumea de ea, că n-are mamă!” 

Şi grija aceasta mă acoperă şi azi… 

Am avut un an greu atunci…fără mama…cu bacalaureat…cu admitere la facultate…cu rătăcirile tatălui meu, care uitase de noi. 

Nu doar că uitase, dar când îi băteam noi la poartă, ne întreba…când plecăm? Damele care-l consolau îl voiau…dar fără copii. 

Atunci am simţit pentru prima dată leoaica din sora mea. 

Am intrat în curtea casei…moştenire de la bunicii materni…iar “dama de serviciu” ne aştepta…cu covoarele adunate în mijlocul casei…să facem curat!…cu un coş de rufe…”hainele lu’ tata”…să le spălăm!…”mâncare…vă faceţi voi…că noi avem.” Şi-a luat cafeluţa şi a ieşit în curte…unde tata râdea maliţios. 

Carmen a închis uşa. I-a găsit valiza, cu care venise…şi i-a adunat toate hainele damei. A ieşit şi i-a zis că are autobuz…peste 20 de minute. Îl poate prinde. 

Ei, i-a căzut cana. Tata a pus mâna pe curea. 

“Să-ndrăzneşti să dai!” 

Nu i-am văzut faţa...i-am auzit doar vocea de tunet. 

Din momentul acela...doar Dumnezeu mai este deasupra. 

Au trecut anii aceia...şi cei de studenţie. Ne-am aşezat la casele noastre...mai cu noroc, mai fără. 

N-am fost, din păcate, niciodată prietene foarte apropiate. Avem alte cercuri de amici. De câţiva ani suntem şi colege de serviciu...eu am lipsit o vreme...acum am revenit. Nu ne ţinem în braţe una pe alta...deşi ne îngrijim cum putem mai bine...de bătrânelul nostru ...cu pampersi ...de 3 ani. 

La divorţul meu...mi-a fost unicul şi principalul martor (atunci mi-a fost foarte ruşine...că o aduc în aşa situaţie). La toate bolile mele...la toate spitalizările...a fost acolo. Când am deschis ochii din anestezii ştiam...ca D-zeu şi ea sunt lângă mine mereu. 

Aş vrea să scriu pe un bileţel roşu...mare...în pomul meu de Crăciun...pentru sora mea: „Cum să-ţi mulţumesc?” 

Timişoara, 22.12.2010 Corina-Lucia Costea
 

Referinţă Bibliografică:
Cum sa-ti multumesc? / Corina-Lucia Costea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 57, Anul I, 26 februarie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Corina-Lucia Costea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corina-Lucia Costea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!