Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Comunicate > Mobil |   


Autor: Tudor Urlea         Publicat în: Ediţia nr. 258 din 15 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Cum am vazut eu miscarea sindicala din Romania
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dorind să scriu câteva lucruri despre mişcarea sindicală din România, mi-am amintit că a fost un moment în care m-am întrebat ce caut eu în sindicat. Am fost şi sunt un adept al sindicalismului şi cred cu tărie în rolul şi importanţa acestuia. Şi atunci, de ce această întrebare şi cand mi-am pus-o prima dată ? E greu să dau acum un răspuns, pentru că momente de nemulţumire apar adesea în viaţă. Aş putea, mai degrabă, răspunde de ce cred încă în mişcarea sindicală. 
  
In ultimii ani de liceu, la fizică, ni s-a vorbit pentru prima dată despre dualism. Studiind efectul fotoelectric am aflat cu surprindere că lumina se compune din particule (numite fotoni), asta după ce, studiind fenomene ca interferenţa si difracţia, fusesem convins că-i o undă elecromagnetică. N-am să intru acum în amănunte, dar această comportare a luminii (şi nu numai) m-a fascinat şi m-a făcut să mă întreb dacă în natură mai sunt şi alte lucruri (fenomene) asemănătoare. Spre surprinderea mea am descoperit, în timp, că tot ceea ce ne inconjoară se compune din părţi aparent contradictorii şi care numai împreună fac întregul. Acest întreg nu trebuie privit ca un obiect. Chiar şi un fenomen are două componente ce sunt complementare şi existenţa uneia nu poate fi pusă în evidenţă decât cu ajutorul celeilalte. Pot da câteva exemple de astfel de perechi : întuneric/lumină, bine/rău, destin/soartă, mascul/femelă, PATRONAT/SINDICAT, etc. Ceea ce am spus mai sus este valabil şi pentru perechea PATRONAT-SINDICAT : împreună fac întregul, se opun şi se sustin. In cadrul fiecărei entităţi independente există un fragment din opusul său s.a.m.d. Câtă vreme va exista fenomenul muncii, vor exista şi cele două componente. Iată de ce am crezut, cred şi voi crede în mişcarea sindicală. Evident că aici mă refer la mişcarea sindicală în general, iar experienţa pe care eu am trăit-o ca sindicalist şi lider sindical s-a desfăşurat intr-un cadru particular. 
  
Poate este mai simplu să-mi amintesc când mi-am pus ultima oara întrebarea referitoare la prezenţa mea în cadrul mişcării sindicale. Cert este un lucru: cu cat am avansat în ierarhia sindicală, cu atat mai serioasă a devenit această întrebare. Dacă la nivelul unui sindicat local sau judeţean aveau loc unele furtişaguri,mai mici sau mai mari, la nivel naţional şi mărimea acestora s-a schimbat. Unii le numesc jafuri şi, poate, au dreptate. Mai grav însă, este faptul că acest fenomen s-a generalizat şi în aparenţă nimeni nu se opune, acceptandu-l ca pe ceva normal. 
  
SLSIP Constanţa, unde am inceput adevărata activitate sindicală ca vicepreşedinte în 1992, era afiliat la nivel naţional la FSIPR. In cadrul acestei federaţii, sindicatele afiliate constituiseră o societate comercială, iar eu am fost delegat de către preşedintele sindicatului, Mihai Contanu, să particip la adunarea generală a acţionarilor din acel an. Societatea comercială funcţiona încă din 1990 şi rezultatele acesteia erau practic inexistente pentru sindicatele din teritoriu. Cei prezenţi la adunare păreau divizaţi: unii doreau încetarea activităţii, ceilalţi doreau suplimentarea capitalului. Aveam să mă lămuresc mai tarziu despre ce se petrecea în cadrul acelei societăţi. Toate veniturile erau cheltuite pe diverse deplasări ale celor din conducerea executivă a societaţii, cei care susţineau mărirea capitalului. In momentul în care am intrebat dacă nu e mai convenabil să ţinem banii într-un cont bancar, dobanda primită fiind cu mult mai mare decat beneficiul societaţii, şedinţa a fost încheiată. Următoarele luni SLSIP s-a retras din acea societate şi anul urmator s-a retras şi din FSIPR. A urmat apoi o scurtă peripeţie în cadrul unei minifederaţii (FSAIPR) constituite din sindicatele care s-au dezafiliat de la FSIPR. 
  
Undeva la începutul anului 1994, în adunarea generală convocată cu acest scop, s-a decis afilierea SLSIP Constanţa la FSLI, cea mai mare federaţie din invăţământ al carei lider era Victor Ciorbea. Prin afilierea la FSLI intram, practic, în marea mişcare sindicală, FSLI fiind componentă a CNSLR-Fraţia. Intre timp, Mihai Contanu a demisionat, optând pentru funcţia de director de şcoală, iar eu am fost ales preşedinte. Nu ştiu cât de pregătit am fost să preiau această funcţie, în sensul că am avut foarte multe lucruri de învăţat, dar m-am străduit sa-mi impun şi să respect câteva principii. Peste ani, un coleg şi prieten, ce promovase într-o funcţie sindicală, m-a întrebat care ar fi lucrul cel mai bun pe care i-l recomand. I-am spus că într-un sindicat poţi face aproape orice câtă vreme respecţi statutul sindicatului şi legile ţării. Dacă nu uită acest lucru în acţiunile sale, are toate şansele să facă ce trebuie. A fost principiul cel mai important pentru mine şi pe care l-am respectat mereu. Cred şi azi că: dacă membrii de sindicat ar fi mai atenţi atunci când votează statutul sindicatului şi ar urmări respectarea acestuia de către lideri, dacă ar fi mai atenţi atunci când se votează bugetul de venituri şi cheltuieli şi ar urmări respectarea acestuia, dacă ar cere respectarea strictă a hotărârilor adoptate în adunările generale şi s-ar implica activ în îndeplinirea lor, atunci multe din problemele care au macinat şi slabit mişcarea sindicala nu ar exista. Realitatea este însă cu totul alta. Din neştiintă sau din prea multă încredere, din partea celor care le-au votat, găsim in statutele confederaţiilor sindicale (şi poate nu numai) ca atribut al preşedintelui administrarea şi angajarea patrimoniului sindicatului. Apoi ne minunam şi ne intrebăm ce s-a întâmplat cu patrimoniul sindical, cum a fost posibil ca acesta să dispară s.a.m.d. Găsim atribute specifice adunarii generale date în competenţa organelor executive de conducere şi criticăm guvernul că emite ordonanţe eludând parlamentul, etc. Voi reveni asupra acestor aspecte care pot pune intr-o lumină noua ceea ce s-a întamplat cu patrimoniului sindical. 
  
Când, la inceputul anului 2001, mă decisesem deja să nu mă mai întorc în activitatea sindicală (din aprilie 1999 pană în noiembrie 2000 am indeplinit funcţia de preşedinte al CASMB) am fost vizitat de mai multe ori de diverse persoane care-mi cereau să mă întorc la confederaţie şi să mă implic si în rezolvarea problemelor legate de patrimoniul sindical. La una din vizite m-am întâlnit cu domnul Stefan Călinescu, unul din puţinii care cunosc în amănunt în ce a constat patrimoniul UGSR, care mi-a vorbit de intenţia sa de a face lumină în problema spinoasă a patrimoniului sindical. L-am dezamagit probabil atunci când i-am comunicat că am luat decizia să nu mă mai întorc la confederaţie. Mai apoi am fost vizitat de colegi din confederaţie care mi-au explicat, lucru pe care îl observasem şi eu, că, odată cu plecarea mea la CASMB, lucrurile au degenerat la nivelul conducerii CSDR şi că este nevoie de mine. I-am refuzat explicandu-le că nimeni nu este de neînlocuit şi că, dacă există cu adevarat un curent favorabil schimbării de atitudine în CSDR, o pot face şi fară mine. Din pacate unul dintre ei avea să se prapădească puţin mai târziu în urma unui atac de cord, iar celălalt a fost în timp ‘'mazilit'' pentru că ştia prea multe. Nu poţi face mare lucru dacă pe lângă un set de principii sănătoase nu ai şi o echipa! 
  
Ca proaspăt preşedinte al SLSIP am continuat ceea ce se începuse: consolidarea sindicatului la nivel judeţean prin contopirea în SLSIP a tuturor sindicatelor ce aveau personalitate juridică distinctă (acţiune pe care am încheiat-o cu succes), demrarea demersurilor necesare recuperării patrimoniului ce a apartinut SLSIP ( prin intervenţia pe care am facut-o la FPS, mai târziu a putut fi recuperată vila Corabia de la Predeal), dar această ultimă acţiune n-a fost nici azi finalizată .Intre timp, la nivel naţional, au avut loc o serie de evenimente: Victor Ciorbea împreună cu unele sindicate desprinse din CNSLR-Fraţia a fondat o nouă confederaţie: CSDR, la nivelul FSLI au avut loc alegeri şi eu am fost ales vicepreşedinte. Activitatea mea ca preşedinte al SLSIP s-a intensificat la nivel judeţean prin fondarea UJSD Constanţa, una din primele uniuni teritoriale ale proaspat înfiinţatei confederaţii. In acea perioadă am demarat o acţiune foarte importantă la nivel judeţean, la care am ţinut enorm şi a cărei finalizare cerea puţină răbdare si onestitate. Am început procesul de integrare într-o singură entitate (aşa cum este firesc) a tuturor generaţiilor din învăţământ: pensionari care au lucrat în învăţământ, studenţi de la facultaţile cu profil pedagogic, elevi ai liceului pedagogic aflaţi la vârsta majoratului alături de cei care sunt în activitate. Astfel puteam dovedi că suntem continuatorii , de fapt şi de drept, ai Asociaţiei învăţătorului Dobrogean (ce a funcţionat până la transformarea acesteia în sindicat de către regimul comunist) şi a Sindicatului învăţământ Constanţa (component al UGSR). Ar trebui ca cei care s-au succedat, apoi, la conducerea SLSIP să explice de ce au abandonat acest proiect. Nici azi nu cred că s-au recuperat cele 8 ha de teren de la intrarea în Constanţa dinspre Mangalia şi care au aparţinut şi aparţin, de drept, sindicaliştilor care au fost şi sunt în înăţământ. Bine, cel puţin, că imobilul în care a funcţionat Banca învăţătorului ( ce aparţinea asociaţiei la care am facut referire) a revenit CAR-ului învăţământ şi cred că aici este meritul lui Mihai Contanu, preşedinte al CAR, dar normal ar fi fost sa se dea curs hotarârii adunării generale comune SLSIP Constanţa şi CAR învăţământ prin care s-a decis încorporarea CAR in cadrul SLSIP, tot aşa cum odată Banca învăţătorului a funcţionat în cadrul Asociaţiei învăţătorului. Această acţiune dacă ar fi fost finalizată, ar fi creat cadrul juridic necesar recuperării întregului patrimoniu clădit cu banii salariaţilor din invăţământ (inclusiv in perioada comunistă).  
  
Sigur, in perioada la care am făcut referire în paragraful anterior, încă nu-mi pusesem întrebarea: ce caut eu în sindicat? A fost, în schimb, perioada în care am înţeles că oamenii au şi interese proprii şi care, pentru unii, sunt prioritare. Au fost colegi care s-au supărat că n-am intervenit la inspectoratul şcolar să le fie copiii ajutaţi, deşi nu aveau dreptul legal (nu-i aşa Valentina?). Au fost colegi care s-au supărat că n-am cerut bani să intervin la minister în nu mai ştiu care cauză (nu-i aşa Camelia?), dar care au ramas şi cu banii luaţi si ''nerezolvati'' de catre ‘'oameni de bine'' (Ioana tu ştii ceva?) Au fost alţii care mă întrebau când vine şi vremea lor şi care, văzându-mă ca nu vreau să înţeleg la ce fac ei aluzie, au schimbat atitudinea şi felul de a fi. Apoi, când cel care gândea altfel a plecat, ş-au promovat consortul la inspectorat ca să fie cu adevărat vremea lor (v-aţi bucurat cu adevarat Ioana?). Trec peste micile găinării pe care le încercau unii şi altii, mai ales cu diurna de la deplasările la mitinguri. Am inţeles, mai târziu, că ''venirea vremii noastre'' însemna şi să decontam de doua ori acelaşi lucru, mai ales când sumele erau mai consistente. O deplasare de o săptămână la o reuniunue sindicală se acopera de regulă, pentru cei 3-5 delegaţi, cu bilete de sindicat (atunci când activitatea avea loc intr-o staţiune a sindicatului). M-am crucit când am aflat că se inventaseră chitanţiere false şi stampila federaţiei o putea aplica oricine şi oriunde, iar banii se mai decontau odată (Ioana, astfel de lucruri nu se prescriu!). Aceste derapaje de la ceea ce credeam eu că trebuie să fie conduita unui lider de sindicat, mi-au amintit de o emisiune de la televiziune. Era, cred, prin 1991/1992 cand în cadrul emisiunii Viaţa Satului au fost prezentaţi locuitorii unei comune care se plângeau că CAP-ul fusese devalizat de cei care-l conduceau. Dispăruseră utilajele, animalele şi chiar clădirile. M-am întrebat, vazând această poveste, unde se aflau acei cetaţeni cand ‘'bandiţii'' din conducere prăpădeau CAP-ul. Păi, unde să fie ? Ei erau pe câmp la furat cu traista, că doar începusem să ne ‘'manifestăm democratic''! Am relatat acest episod nu întâmplător. Tot aşa se vor întreba unii: cum şi când a dispărut patrimoniul UGSR ? Simplu, când voi vă ocupaţi de micile găinării. 
  
In octombrie 1996, la Congresul extraordinar al CSDR de la Sinaia, am fost ales vicepreşedinte cu activitate permanentă în cadrul confederaţiei. Incepea pentru mine marea ‘'aventură'' sindicală ce mi-a permis să încep să inţeleg o parte a fenomenului sindical la nivel naţional şi, evident, să învăţ foarte multe lucruri. Primul lucru care m-a ‘'şocat'' a fost mica modificare adusă statutului confederaţiei prin care s-a anulat dreptul preşedintelui de a angaja patrimoniul sindical. Ceea ce fusese valabil pentru Victor Ciorbea s-a votat să nu mai fie valabil şi pentru Radu Colceag ! Oricum, la acea dată CSDR nu beneficia de patrimoniul UGSR, iar patrimoniul propriu se limita la minimul necesar. Faptul că un jurist experimentat ca Victor Ciorbea a prevăzut în statutul CSDR cine poate angaja patrimoniul sindicatului ne arată că aici se găseşte una din ‘'cheile'' misterului legat de patrimoniul UGSR. Fusese fript cu ciorba din CNSLR-Fratia si sufla acum si-n iaurtul din CSDR.Mai apoi, situaţia avea să se schimbe şi incepand cu anul 1998 acţiunile SC SINDROMANIA SRL au fost reîmpărţite, cooptate fiind încă două (oare de ce nu şi a treia?) confrderaţii reprezentative la nivel naţional: CSDR şi BNS. Acestea gestionau acum societatea comercială a sindicatelor împreună cu CNSLR-Fraţia si CNS Cartel Alfa. Apoi cele doua confederaţii au fost cooptate şi in asociatia caselor de cultură a sindicatelor (ANCCSR). Când ai ce administra şi imparţi, liniştea devine furtună! Au fost momente tensionate si adeseori penibile atunci cand au fost desemnaţi reprezentanţii CSDR in AGA si CA ale SC SINDROMANIA SRL şi ANCCSR (prietenii stiu de ce!). Cel mai înverşunat a fost liderul de la FSLI care a cerut intr-un mod imperativ sa fie desemnat în CA al SC SINDROMANIA SRL (eu te-am inteles Aurele, doar singurul loc de muncă pe care l-ai avut înainte de a trece activist la sindicate a fost in cadrul BTT Târgovişte). Astfel, celălalt înverşunat, preşedintele unei uniuni judeţene, s-a resemnat cu poziţia de reprezentant al CSDR în AGA a aceleiaşi societati. Cred că in acea perioadă am inceput să mă întreb ce caut eu în sindicat. A nu se inţelege ca toţi cei care reprezentau sindicatele la nivel naţional erau de aceeaşi factură. Personal am apreciat activitatea şi profesionalismul lui Bogdan Hossu şi a 1-2 din colaboratorii săi, iar la CSDR am apreciat activitatea şi seriozitatea bunului meu prieten Constantin Baroi. Lista celor de la care am avut de învăţat este ceva mai lunga, însa pe cei doi i-am remarcat în mod deosebit. Mi-aş fi dorit să fi lucrat în cadrul confederatiei atunci când aceasta era condusă de Victor Ciorbea, dar el era deja primarul capitalei când am început eu activitatea la acest nivel. 
  
M-am bucurat foarte mult când Victor Ciorbea a fost ales primarul capitalei, l-am felicitat şi i-am spus că, dacă are răbdare 2 mandate, drumul lui ar putea duce la Cotroceni. N-a fost să fie aşa şi nici n-am inţeles prea bine ce a cautat el la Palatul Victoria. Am avut totuşi o singură speranţă: că va reglementa problema patrimoniului sindical. N-a facut acest lucru şi este singurul lucru pe care i l-am reproşat, ca sindicalist, într-o discuţie ulterioara. A tăcut şi n-a dat niciun răspuns. Nu cred ca s-a temut de ceea ce a facut, ca preşedinte al celei mai mari confederaţii sindicale din România, cu patrimoniul sindical. Semnatura lui nu se află pe niciun document din documentele dubioase pe care eu le-am vazut la SC SINDROMANIA SRL. Totdeauna au fost alţii care au semnat din partea confederaţiei. Ar fi interesant de văzut statutul CNSLR-Fraţia din perioada cand aceasta era condusă de Victor Ciorbea. Punând alături şi Legea nr. 54/1991 am putea avea o idee mai apropiată de realitate în legatură cu patrimoniul sindical. De ce spun doar CNSLR-Fraţia şi nu adaug şi CNS Cartel Alfa? Pentru că există un document semnat de preşedintele unei federaţii în numele CNS Cartel Alfa urmare a caruia CNSLR-Fraţia putea decide singură în cadrul SC SINDROMANIA SRL, deşi cele doua confederaţii constituiseră societatea. Am inţeles că Bogdan Hossu a contestat în instanţă documentul respectiv deoarece conducerea confederaţiei nu-l imputernicise pe acel preşedinte de federaţie să semneze aşa ceva. Cum s-au operat modificările la Registrul Comerţului şi de ce statutul societaţii comerciale a ramas cu această modificare, sunt întrebari care doar în România ‘'democratică'' puteau să apară. Bogdan Hossu ar putea da mult mai multe amănunte. Poate nu întâmplător, la scurt timp după acest incident, Federaţia PETROM a trecut de la CNS Cartel Alfa la CNSLR-Fraţia. 
  
In octombrie 1998, la Congresul CSDR de la Suceava, am fost ales preşedinte executiv al confederaţiei. Alegerile s-au făcut în echipă şi raţiunea pentru care s-a adoptat această formulă a fost aceea de a asigura unitatea confederaţiei. Neînţelegerile ce aparuseră erau determinate în primul rând de interesul de a gestiona patrimoniul confederaţiei şi de a decide cine sunt reprezentanţii confederaţiei in diverse AGA şi CA-uri. A contat mai puţin proiectul de program al confederaţiei şi alte ‘'mizilicuri'' de acest gen la care eu şi Costică Baroi am lucrat multe nopţi. A fost perioada în care am inceput să mă întreb la modul serios ce caut eu în sindicat. Este şi motivul pentru care n-am acceptat propunerea de a deveni preşedintele confederaţiei (acum puteţi inţelege mai bine de ce am refuzat propunerea voastră: Elena, Daniel, Ioan s.a.). Si încă nu văzusem totul! Pentru a stopa tendinta unora de a fi în cât mai multe CA-uri, ca preşedinte executiv am promovat un proiect de hotarare ce a fost adoptat în BEN şi care prevedea urmatoarele: niciun reprezentant al CSDR, indiferent de funcţie sau poziţie, nu putea fi desemnat ca reprezentant CSDR în mai mult de doua organisme specifice pentru care primea indemnizaţie; fiecare reprezentant al CSDR în astfel de funcţii plătite dona 10% din valoarea indemnizţiei primite la confederaţie; fiecare reprezentant al CSDR era obligat să se prezinte în sedinţele lunare ale BEN-ului şi să prezinte rapoarte de activitate specifice (cât de mult trebuie să mă fi urât Iacobe pentru limitarea impusă !). Eu am fost desemnat să reprezint CSDR în CA al CNAS şi în Comisia de invăţământ a CES. 
  
Ca reprezentant al CSDR în CA al CNAS l-am cunoscut pe Andrei Gherghinescu, cel care avea să devină primul preşedinte adevărat al CNAS . La solicitarea lui Andrei Gherghinescu am acceptat să candidez pentru funcţia de preşedinte al CASMB, funcţie pe care am început să o exercit din aprilie 1999. Evident că plecarea mea la CASMB s-a facut cu acordul confederaţiei prin hotărârea BEN şi în condiţiile stipulate de către acest for de conducere. Am fost asigurat că este doar o detaşare temporară pe care o pot întrerupe oricând şi reveni pe funcţia şi cu atribuţiile anterioare. A trebuit să studiez enorm şi să lucrez intens pentru a înţelege mecanismele unui sistem de asigurări de sănătate, pe care a trebuit să-l gândesc şi să-l promovez la nivelul capitalei.Intre timp, aşa cum prevedea hotărarea BEN, am participat la toate şedinţele acestuia şi la orice alte intâlniri şi reuniuni sindicale atunci când activitatea de la CASMB mi-a permis. Aşa se face că în vara lui 1999 am dat curs invitaţiei CSDR de a participa intr-o delegaţie sindicală la adunarea anuală a Confederaţiei Europene a Sindicatelor. Costurile deplasării au fost suportate de sindicatul european, iar de la CASMB mi-am luat o saptămână de concediu, deşi prezenţa mea la Bruxelles mai avea şi un scop legat de asigurări. Cu ocazia acestei reuniuni, reprezentanţii unei federaţii olandeze din industria lemnului au cerut o întâlnire cu delegaţia CSDR. Cum nimeni nu banuia despre ce e vorba, la runiune a participat toată delegaţia CSDR. A fost cea mai penibilă reuniune la care am participat. Deoarece preşedintele confederaţiei devenise între timp şi preşedintele federaţiei din industria lemnului constituită în cadrul CSDR, discuţiile s-au purtat aproape in exclusivitate cu el. Olandezii au fost cât se poate de delicaţi atunci cand i-au arătat preşedintelui facturile trimise de federaţie parţii olandeze. Prin aceste facturi se justificau cheltuielile făcute cu ocazia renovării şi dotării unui sediu din Reghin care aparţinea federaţiei conduse de acesta. Ajutorul financiar fusese cerut prin departamantul internaţional al CSDR şi s-au primit ceva mai mult de 10 000 de dolari. Problema pe care n-o întelegeau olandezii consta in faptul că, deşi cele trei facturi fuseseră emise la 3-4 săptămâni una de alta, purtau numere de serie consecutive. Raspunsurile date au fost la fel de penibile ca şi situaţia in care ne aflam. Poate ar fi fost mai cinstit să se spună că cele trei facturi au fost cumpărate intr-o singură zi de la ţiganii din Obor şi că cel care le-a cumpărat nu s-a mai obosit să se deplaseze incă de doua ori, la intervale de timp diferite, pentru acelaşi lucru. După despărţirea de olandezi, cel care semnase facturile şi era adjunctul preşedintelui la federaţie, a fost facut (in lipsă, el ne fiind in delegaţie) albie de porci. Pe scurt, un escroc nenorocit ce nu va rămâne nepedepsit. Asta aşa, că mai eram şi eu prezent (e frumos mobilierul care ţi-a crescut apoi in apartamant Iacobe, nu-i aşa?). Nici vorba de sancţiune, cei doi s-au certat mult mai tarziu de la alte ‘'activitaţi sindicale'' asemănătoare celei de care am vorbit (Larisa, tu poţi povesti mai multe.). A fost, cred, momentul cand mi-am răspuns la intrebarea pe care tot mi-o puneam: nu am ce să mai caut intr-un astfel de sindicat. Decizia n-am luat-o atunci, ci ceva mai târziu când paharul incepuse să se verse şi din alte motive. 
  
Am scris aceste randuri, in primul rand, pentru cei care mai cred in rolul şi rostul mişcării sindicale, în dorinţa de a-i ajuta să înţeleagă mai bine o parte din fenomenele ce macină şi distrug sindicalismul din România.Acestora îmi permt sa le spun: NU VA LASATI ANTRENATI IN A MERGE CU TRAISTA PE CAMP DE CATRE CEI CARE SE OCUPA DE CONDUCEREA CAP-ului! 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Cum am vazut eu miscarea sindicala din Romania / Tudor Urlea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 258, Anul I, 15 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Tudor Urlea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Tudor Urlea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!