Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Scriitori > Mobil |   


Autor: Mariana Bendou         Publicat în: Ediţia nr. 197 din 16 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

CULOAREA CEA MAI FRUMOASÃ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

 

 

 

CULOAREA CEA MAI FRUMOASÃ

Nici n-a băgat de seamă ce s-a întâmplat cu cerul, cum a ars decolorându-se puţin câte puţin în roşu, violet şi negru…
Îşi trăsese picioarele sub ea acoperindu-le cu fusta lungă, tricotată, la care ţinea cel mai mult. Din când în când privea pe furiş cerul dar şi pe Beran care stătea şi el pe iarbă în genunchi, cu blugii gata să-i plesnească pe coapse, frământând în mâini un fir de păpădie.
- Spune-mi, Marina, pentru ce vrei tu să te apuci acum de muzică; ce ţi-a venit?
- Ce mi-a venit?!
Se întoarse pentru a-i privi părul în care asfinţise soarele. « Hmm! Nu-i place Beran. Nu-mi plac baietii cu părul roşu. Unde mai pui că are şi mustaţă blondă! Nu-mi plac nici mustăţile. Atunci?… »
-Întotdeauna mi-a plăcut să cânt dar acum e vorba de cu totul altceva. Am paisprezece ani şi încă n-am făcut nimic. Nu ştiu ce vreau. N-am ştiut niciodată. Mă tem că nu voi şti niciodată.
-E trist … dacă spui asta. Chiar nu ai făcut nimic?!
-Ba da. Am muncit, am învăţat, am făcut câte ceva pentru locurile prin care am trecut, m-am risipit în lucruri neesenţiale. Câteva diplome într-un sertar, teanc de hârtii fără valoare… nu ştiu dacă atunci când mă va întreba cineva: “ Cine eşti tu, Marina?” aş putea să-i
răspund : “ Stai puţin să-mi aduc de acasă meritele!”
- Continuă!
- Nu ştiu de ce sunt nefericită. Nu ştiu exact ce regret. Simt că-mi doresc ce nu pot avea niciodată. Mi-e dor de cineva fără nume. Fiecare zi e pentru mine o tristeţe imensă…
Apoi se ridică pornind încet spre şirul de sălcii. Subţire, în costumaşul verde, mulat pe corp, se confunda cu un lujer de iarbă pe care vântul îl mişcă pas cu pas până la trunchiul unei sălcii bătrâne ale cărei ramuri spanzurau deasupra râului. Se agăţă sprintenă de o ramură în timp ce Beran o urmărea cu ochi speriaţi.
“Sărmanul, tremură pentru mine!” îşî spuse în timp ce mâinile îi pipăiau cu fineţe scoarţa tăiată în cicatrice adânci.
“Aici înfipsese Alexandru odată un ghimpe; eram împreună şi ne PLIMBAM PRIN PLOAIE. Ploua mărunt şi mie puţin îmi păsa că arătam atunci ca o murătură şi că puteam răci. Îl sărutam in gând şi mă felicitam că puţin mai departe înfloriseră salcâmii.
M-am repezit atunci să le culeg florile, să mă satur de gustul lor dulceag strivit pe cerul gurii. Un ghimpe mi-a intrat în deget şi m-am oprit să-l privesc de parcă atunci îl vedeam pentru prima oară. Uitasem că, de fapt, sufeream.
Atunci Alexandru a rupt ghimpele şi l-a înfipt aici, în salcia asta. Când l-a înfipt eu mi-am spus aşa: “Ghimpele ăsta înseamnă clipe fericite, prietenia mea cu Alexandru, visele noastre. Am să-L caut mereu şi când voi da de el înseamnă că voi regăsi toate acestea.”
Beran se oferi să o ajute şi ea îşi desprinse o mână, sfidând echilibrul, pentru a-l respinge.
-Ghimpele ăsta îmi spune ceva, nu mă ajuta să îl caut , aceasta e povestea mea, nu are rost să te amesteci!
Un cărăbuş trecu foarte aproape de ei şi fata se apără cu silă:
-Cel mai mult urăsc pe lumea asta păianjenii şi cărăbuşii… Asta îmi aminteşte de un lucru: ieşisem cu un băiat la plimbare altadata şi o luasem prin parc. Era o seară minunată (ca asta) şi o mulţime de gâze umpleau aerul. El purta o bluză galbenă, ceva tricotat foarte fin şi câteva musculiţe îl urmăreau pas cu pas enervându-l…
“PE ALEXANDRU ÎL VĂD ŞI ACUM în bluza galbena ca de de polen, cu lănţişorul de aur sclipind în jurul gâtului, mă văd şi pe mine, foind bucuroasă în jurul lui. Îmi strângea prea tare degetele şi mi se părea că tot calmul său obişnuit ( pentru care îl invidiam ) i se retrăsese în palmă. Mirosea a spray fin şi a tutun, mirosul ăsta, plăcut, mă asalta prin toţi porii înfiorându-mă.( Mai târziu îl voi identifica prin EL şi voi tresări emoţionată ori de câte ori va pluti în jurul meu…) Înfloriseră salcâmii, totul în jur era albastru, verde şi alb dar SUFLETUL MEU PĂREA FĂRĂ CULOARE!”

Sună telefonul. Abia a venit de la şcoală şi sună telefonul. “Nu poate avea şi omul o clipă de linişte; cine o fi?”
Îşi trage repede un halat pe ea şi răspunde. Nu poate vorbi goală la telefon aşa cum nu poate vorbi nici nespălată pe dinţi sau ţinând receptorul pe dreapta.
- Alo, cu Marina, vă rog!
- Marina sunt…
- Să nu te recunosc! Eu sunt, Beran!
- Încântată…
- Nu fii chiar aşa de rea…
- De unde ştii numărul meu?
- …Alo, vroiam să-ţi spun c-au înflorit salcâmii…
- De unde ştii, tu, că-mi plac, mie, salcâmii înfloriţi?!
- Pentru că-mi semeni. Îţi aminteşti când îmi vorbeai despre tine? Atunci nu ţi-am zis nimic şi nici altădată! Dar aveam mereu senzaţia că îmi vorbeşti despre mine şi îmi venea să te iau în braţe şi să te întreb dacă toate lucrurile acelea erau doar ale tale cu adevărat...

“NU CRED în predestinaţii pentru că, mă tem ca nu cumva să le accept. Şi nu pot să accept lucruri care se introduc în viaţa mea , ele şi nu altele, pentru că sunt … genul meu?!
De ce pierd mereu? Îmi dau seama că pe lume există lucruri mult mai importante decât dragostea. Dar şi dragostea e importantă căci fără ea n-ar mai exista celelalte lucruri…”
Se surprinse prividu-şi colega de bancă:
- Şi tu visezi, Cristina?
- Da, nu pot deloc să fiu atentă…
- Şi sunt frumoase visele tale?...
Privi din nou pe fereastră cerul. Cerul acesta îngrădit de un dreptunghi de fereastră. “Orice poate fi îngrădit; până şi cerul!…”

Fratele ei intră trântind uşa:
- Marina, uite în ce fel m-am tuns!
Bretonul, perciunii tăiaţi deosebit îi atenueazã ascuţimile capului. Îi place dar azi vrea să fie rea:
- La capul tău pătrat nimic nu merge!
„Nu e vina lui că are cap pătrat... „ Totuşi ea aleargă în baie pentru a se privi în voie în oglindă… Are cearcăne mari, vinete, obrajii îi sunt palizi. Ochii aceştia mari, deschişi parcă să prindă totul, îi dau impresia unui bolnav de febră. Da, ridurile-i mai lipseau…
Faptul că îşi cunoaşte bine defectele îi creează adeseori complexe. Orice cusur e preluat, analizat şi amplificat apoi de zeci de oglinzi interioare, în final reflectându-se copleşitor. I se pare că toţi au observat defectul ei, că pe toţi îi deranjează şi atunci, ruşinată, nu ştie pe unde să se mai ascundă…

Colega de bancă îi dădu un ghiont:
- Iar te-ai ascuns în lumea ta, nebuno?

Astăzi a fost primul ei spectacol, un vis multicolor ca reflectoarele care i-au zăpăcit ochii, cu un public excelent care a ajutat-o foarte mult.
Îşi aminteşte cum a intrat pe scenă palidă, tremurând, cu dinţii încleştaţi… se temea că nu va reuşi niciodată să mai deschidă gura. Atunci a aplaudat cineva în primul rând. Nu ştie cine. Şi altcineva i-a strigat tot atunci: “- Hai că eşti frumoasă!” În culise, Beran aproape că urla: “- Dă-i drumul odată, ce te-a apucat?” Deci era acolo, aproape de ea, nu mai era atât de singură... Şi atunci a început să fredoneze un şlagãr la modã:
“- Ce să fac, cum să ştiu,
Unde eşti?
Cum să pot, să îţi spun
Că-mi lipseşti…” , etc.
„…Ce aş putea să fac? În ce fel să procedez dacă nici nu ştiu unde se duce sau de unde vine? Ce ştiu eu despre EL? Ce îşi închipuie EL despre mine?Cred ca il mai iubesc încã pe Alexandru ...”

E noapte. Şi prin fereastra deschisă vede stelele de parcă s-ar fi îngrămădit toate într-o cutie ca să le numere ea…” Într-o cutie? Parcă ar fi un colier de diamante într-o cutie de mătase bleumarin!”
Ar vrea să cadă o stea mare, cu coadă lungă, şi stufoasă ca a unui cal alb, ar vrea să cadă spre geamul ei şi să o invite la o plimbare pe Calea Laptelui unde au înflorit nebuloasele…
Ea ar deschide geamul, s-ar urca pe cometa-cal-alb şi s-ar mira că în timp ce zboară, cămaşa de noapte nu îi flutură în vânt…ÎI PLACE ATĂT DE MULT ALEXANDRU!

Veşnic jocul acesta: DE-A PRINSELEA PRINTRE CULORI, jocul străzii! “
…Maşini ţâşnind aproape de ea, oameni grăbiţi sau nu, mulţime anonimă curgând pe străzi ca un lichid murdar, împestriţat, gata să o păteze; pe frunte cu semnul unei întrebări dureroase pe care şi-o pune abia acum: Ce drept am eu asupra acestui băiat? Dreptul
unor amintiri frumoase, dreptul unor trăiri simultane, dreptul unor drepturi care, la un anumit moment dat, nu mai reprezintă nimic…

Îşi face la matematică lecţiile în modul ei particular: stă în genunchi şi scrie pe pat. Scrie şi se gândeşte. La altceva. Că afară e frumos şi cald, cerul plin de nori graşi , un cârd de mioriţe din turma ciobanului Soare, că rândunelele şi-au schimbat cuibul de la fereastra ei la cea a vecinilor.Sau, poate, că astea sunt cu totul altele, ale ei or fi plecat… Hmm! La fel de gureşe ca Marilena, Lena, Lenuţa, prietena ei de la primul etaj. Îi aude glasul strident, în game alterate,( probabil că iar stă sub scară cu vreunul dintre prietenii ei formidabili . O fi cel blond?!)
Iar au început copiii ăia să scârţâie învârtitorul? E cel mai nesuferit leagăn din câte am cunoscut până acum! Tare i-ar mai plăcea să se găsească cineva care să îl ungă...
De la etajul trei miroase îngrozitor… Cum, de toate mirosurile se ridică ajungând până la mine, cum de ţin toţi ferestrele deschise când vreau şi eu puţin aer proaspăt? Miros de cafea, tutun, prăjeală de peşte… Femeia asta, pensionară, care nu are altceva mai bun de făcut toată ziua decât să-şi bea cafeaua şi să fumeze în timp ce în tigaie îi sfârie peştele, mă scoate din sărite!
Alături, Mama face mâncare… Cea mai mare parte a zilei şi-o petrece în bucătărie, “are patru guri de hrănit.” Cum de poate sta atâta timp închisă, măcar de ar da drumul la radio sau altceva… Desigur, s-a obişnuit! O aude cum taie zarzavatul, cum toacă nişte carne, cum spală pe jos… Îi este milă de ea şi se simte vinovatã. Ar vrea să o ajute. Dar nu poate. Căci Mama e mândră în truda ei: “Tu, du-te şi învaţă! Nu ai altceva de făcut, atâta-ţi cer, sã înveţi.”
Se duce; are într-adevãr mult de învăţat. Dar nu poate. Citeşte o frază de zece, douăzeci de ori să îi prindă sensul şi îi scapă… NU MǍ POT CONCENTRA. Aşa că scrie şi se gândeşte. La altceva. Tot ce scrie iese prost.
O doare că Mama are atâta încredere în ea, că îşi pune atâtea speranţe. Pentru ea totul e simplu, dinainte stabilit: Fata mea acuşi termină şcoala; dă Capacitatea, pe urmă Liceul,… Am să fiu atunci o doamnă prezentabilă, am să o ajut cu bani…
Ei nu i se pare deloc atât de simplu; toate etapele astea sunt nişte praguri înalte, foarte înalte, de care te poţi izbi şi cădea… Până la ele mai sunt alte praguri. Şi tot aşa!

Beran are chef de o bătaie cu bulgări dar eu nu! Mă gândesc la ochelarii mei cu rame subţiri, aburiţi de câte ori răsuflu, parcă-i şi simt crăpându-se deasupra nasului, ca într-un desen animat… Zăpada asta, abundentă, ca o frişcă enormă din care nu mai ştii cum să muşti, face şi în el să vibreze ceva, îl face să se bucure în felul său, reţinut parca matur.
Încropeşte un bulgăre micuţ şi îl împinge cu piciorul, rostogolindu-l din mers…
De ce-mi doresc atât să fiu fericită? De ce-mi doresc să fiu mai fericită decât alţii? De ce sunt sigură că ei sunt mai fericiţi decât mine? Şi, până la urmă,… FERICIREA ASTA CE E? Eu numesc FERICIRE a te simţi minunat. Acum mă simt minunat dar sigur nu sunt fericită!… Alexandru numea , FERICIRE atunci cănd doi oameni se întâlnesc şi se cunosc, iar dacă se mai şi potrivesc puţin…

Evrika! Am găsit: Sunt o mare egoistă. De ce-mi doresc atât de mult să fiu fericită? De ce nu mă mai interesează, ca mai demult, FERICIREA CELORLALŢI? Ca la început când eram fericită dacă cei din jurul meu erau fericiţi… Când mă simţeam minunat făcând o faptă bună.Şi fâceam atătea lucruri bune şi ajutam atâţia oameni…

Mâzgăli câteva versuri într-un carneţel:
“Banca noastră, frumos modelată
Din suflet de brad şi din cântec de timp,
E tot acolo!
Doar salcâmii şi-au scuturat albul din plete
Dându-mi de ştire că a mai trecut un an.
Şi tăcuta alee…
Mai poartă în ea şi acum
Stigmatul volatil al paşilor tăi.
Şi ai mei!
O strãbat în fiecare zi
Căutându-ţi paşii,
Strivindu-i…
Ce durere să-i auzi cum plâng
Cu plânset scrâşnit,
De asfalt sfărâmat!… „

Stau cu frunte în palme să îmi mai vină idei…Nu-mi vin. De ce nu-mi vin?
Întotdeauna mi-am dorit să fac ceva deosebit; mă aşteptam ca participarile mele în spectacole să fie o revelaţie; că vor da oamenilor ceva ce îşi doreau de mult… Cântecele mele erau visele mele, tot ce credeam că am eu mai frumos. Nu e un final PREA FERICIT.Ce să le mai spun eu tinerilor , celor mai apropiaţi de vârsta mea? Oare,nu îşi au şi ei visele, decepţiile, trăirile lor ascunse? …

Îşi aminteşte o zi, în care Beran dădea fără să ştie glas gândurilor ei de acum: “Respir, respir din toată inima să-mi primenesc plămânii şi sufletul cu aer bun şi cu lumină. Case vechi, balcoane şi stâlpi ce pridvor, acoperişuri albastre. (Poate s-or fi molipsit de la cer? Limpezimea poate fi uneori molipsitoare…)
Dar ea nu se poate molipsi! Altfel de ce ar nelinişti-o mereu singurătatea ei printre oameni, insuccesul ei de fiecare clipă? Hmm! O fi ajuns, oare, la momentul în care oamenilor nu li se mai întâmplă nimic, sau, nu se mai aşteaptă ei să li se întâmple?
În existenţa singulară totul devine monoton, îşi pierde intensitatea. Nu mai poţi zâmbi, nu mai poţi visa, devii nesigur...

- “Mie, cel mai mult îmi place albastrul” spune Alexandru.
- “Mie verdele închis” răspunde Marina.
Pentru fiecare există o culoare, CEA MAI FRUMOASĂ, aceea i se potriveşte. Tu te îmbraci în verde sau albastru după culoarea părului, a ochilor,… Vine însă o vreme când îţi înveşmântezi şi sufletul. CE CULOARE ARE INIMA TA?

Scrise cu pix pe carneţel:

Cântec pentru toţi Alexandru din lume:

Când pomii respirã prin frunze cenuşã
iar cerul se vede stropit cu noroi,
îmi acopãr cu palmele
ochii.
Mi-ai spus cã
cerul tot se varsã în
ochii mei
şi atunci
de ce sã se grãbeascã
soarele
sã apunã !?... 

 

(Mariana Bendou) 

 

Referinţă Bibliografică:
CULOAREA CEA MAI FRUMOASÃ / Mariana Bendou : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 197, Anul I, 16 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Mariana Bendou : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mariana Bendou
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!