Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   



Cugetări între patru scânduri
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Uite-aşa! Cum- necum, mai de voie, mai de nevoie, am săvârşit-o şi p-asta. Murii. Eh, nu mai ştiu dac-am murit de moarte bună (adică cum „moarte bună”? Poţi să-i zici la muierea cu coasa aşa o grozăvie, cum c-ar fi bună? Mă rog...)... care va s’zică de moarte bună – mă rog – de moarte nebună, de boală ori de plictiseală. Apăi, nici că mai contează! Când te vezi ditai omu’ culcat pe spate, cu mâinile împreunate a neputinţă, să se zgâiască toţi la tine ca la mumiile egiptene, să-ţi numere firele de păr din cap – ce ţi-a mai rămas, că deh! – şi să se bucure, bucura-s-ar ca mine! că ai fost tu, vezi bine şi Doamne-ajută că n-au fost ei... Şi-n timpu-ăsta, să nu poţi să mişti nimic, ori să le zici una să le meargă fulgii, să nu se mai bucure cu-atâtea lacrimi. Adică: „vezi, nene, ce te-am iubit noi pe tine, ce jale ne-ai lăsat în suflete” ... Fugiţi d-aci, bă, că vă ştiu eu ce maimuţoi îmi sunteţi! Până mai ieri m-aţi fi mâncat cu tot cu pene – noroc că n-aveţi voi dinţi pentru mine – şi-acuma... hai, roiu`! c-aţi început să puţiţi.
Cugetând eu aşa – vezi bine, sunt un cugetător, şi-aşa am să rămân, până... na! că era să zic pân-oi muri, mă rog, până n-oi mai avea cu ce. Să cuget, bre, că doar nu... mă rog, deşi n-ar strica... Aşa, cugetând, deci, lăsând la o parte necazul de-a nu mai putea face ori spune ceva, am descoperit niscaiva binefaceri în treaba asta cu mortăciunea. Bunăoară, poţi să-i vezi pe toţi care se preumblă pe la capul tău cu flori şi lumânări (cât am trăit nu mi-aţi fi dat un capăt de aţă, şi-acuma tot voi veniţi să mâncaţi de la mine. Aşa-i c-abia aşteptaţi să mă vedeţi în fundu-ăla de groapă şi să-ncepeţi degrabă să vă-ndopaţi? Nesătuilor!)... aşa, poţi să-i vezi pe toţi şi să le măsori meschinăria. Îi vezi ca-ntr-o oglindă fermecată, cum nu se văd ei în oglinzile-alea spurcate şi mincinoase-ale lor, care le-arată doar ce vor ei să vadă.
Uită-te la baba Leana, ce se mai chinuie, săraca:
- Gheorgheee... Gheorgheee... şi iar Gheorghe!
Ho, că te-am auzit! Adică de ce „şi iar”, de două ori nu era de ajuns? Dă-te mai încolo, uruitoareo, că mi-ai spart timpanele! Oi fi io mort, da’ surd nu sunt.
Asta-l strigă pe bărbat-su, că tot Gheorghe l-a chemat. O fi crezând că mă păcăleşte, că nu-mi mai aduc aminte. Şi ce dacă-s mort, asta-nseamnă că-s şi uituc? Babă sclerozată!
Ia uite şi la nevastă-mea:
- Gheorghiţăăă... Gheorghiţăăăă! (să nu zici „şi iar Gheorghiţă”, că sar la tine!) Un’ te duci tu, Gheorghiţăăă?
I-auzi, fa! Ia mai zi, că-mi place! Gheorghiţă, ai? Mie Gheorghiţă mi-a zis doar mama, când eram copil. Tu din „tâmpitu’ dă Gheorghe” nu mă scoteai. Vezi, d-aia-i bine să moară omu’! Şi ce mă-ntrebi un’ mă duc? N-ai zis tu să mă duc? Că nu era zi să nu mă trimiţi: „ Du-te, ducea-te-ai pă pustii! Că l-ai făcut om p-ăla cu cârciuma din colţ.” L-am făcut, şi ce? Tre’ să facă omu’ ceva cât trăieşte. Că uite după aia ce pate – stă să-i facă lui alţii. Drept îi? Acu’ ce nu-ţi convine că plec? Eheee... las’ că ştiu eu. Păi cine-o să-ţi mai sape ţie, cine-o să-ţi mai cosească, cine aia, cine ailaltă? Pentru aia şi-ailaltă, nu zic, oi găsi tu înlocuitor, da’ să ştii că coasă ca a mea n-are nimeni. Auzi, ia nu te mai boci atâta! Ia-te de mână cu baba Leana şi jeliţi-l pe Gheorghe-al ei. Că io, dacă stau să mă gândesc bine, chiar mă bucur c-am scăpat de muncă... şi de-o urâtă ca tine. Ptiu! Că urâtă mai eşti! Cum nu te-am văzut io toată viaţa? Mi-oi fi făcut ceva cu ţiganca aia de venea toată ziua după mălai. Uite, să-ţi spun drept, dac-aş mai avea o viaţă, nu te-aş mai lua nici mort. Nici cum? Mă rog... nu te-aş mai lua nici cu ţigancă, nici fără ea. Vezi, d-aia-i bine să moară omu’ – se mai deşteaptă şi el oleacă. Nu era vorba-aia: „mai bine mai târziu, decât niciodată”?
Ia te uită cine-a venit! Săru’mâna, părinte! Nu răspunzi, ai? Te-ai făcut gomos! Păi cum să nu te faci, dacă astea să calcă pe picioare, care-ajunge mai repede să-ţi pupe mâna. Ce-oţi fi crezând, paparudelor, că v-aţi asigurat locu-n rai? S-o credeţi voi! Puteţi să-l ţucaţi pe popa din creştet până-n tălpi, că tot iadu’ vă-nghite, păcătoaselor! Las’ că vă ştiu io! Duminica vă-nghesuiţi la biserică, şi-n loc să vă-mpăcaţi cu Dumnezeu, vă uitaţi la pălăria coanii preotese, şi-o bârfiţi că nu şi-a pus basma. Şi de-ar fi numai ăsta păcatu’ vostru! Hai, nu-l mai sufocaţi pe părintele, lăsaţi-l să-mi dea şi mie niţică importanţă, că-n rest numai lui i se dă. Ca atunci când a fost cu-mpărţitu’ loturilor. Zice primaru’: „Mă Gheorghe, uite ce m-am gândit eu, tu eşti băiat bun (m-am mirat, atunci aflam şi eu prima dată, da’ cum era să-l contrazic?) – şi n-ai să iei foc dacă-ţi dau ţie terenu-ăla din care tot ţâşneşte apa, c-a fost lac mai acu’ câţiva ani, da’ părintele nu-l mai vrea, că dacă tot nu mai are peşte... şi uite, i-l dau p-al tău, că-i îngrijit, sol fertil, mă-nţelegi... un preot avem şi noi, dacă se supără şi pleacă, vine altu’, care s-ar putea să râvnească la al meu... şi nu-i bine, un primar avem şi noi, şi dacă... mă-nţelegi?
- Îhî... da’...
- Hai că eşti băiat bun! Na o ţuică!
Un primar avem şi noi, şi ăla deştept foc. Ştia el că pentr-o ţuică, putea să-mi dea pământ şi-n Marea Neagră. Că, deh, sunt băiat bun, adic-am fost... mă rog...
I-auziţi ce zice popa! Taman a rostit „bun creştin” (despre mine vorbeşte? Am trăit s-o aud şi p-asta! Sau... mă rog... am murit s-o aud şi p-asta). Păi cum, părinte, nu ziceai mata că  

n-aş fi, când mă-ntâlneai la cârciumă? „Mai treci şi tu, Gheorghe, pe la biserică, să-ţi mai speli păcatele!” Io dam din colţ în colţ cum puteam: „D-apăi, părinte, sărăcia mea! Că nu mai am timp să mă spăl nici pe mine, dar’mite cele păcate!” Eh, acuma oi vedea ce-oi face cu ele!
„...şi iartă-i păcatele pe care le-a săvârşit, cu fapta, cu gândul ori cuvântul...”
Aşa da! Zi-i, zi, că zici bine! L-auzi, Doamne, pe părintele? El a zis, n-am zis eu!
„...şi de-a fost afurisit de vreun preot...” Cum, cum? Cum să facă asta o faţă bisericească? Eu nu mi-am afurisit nici porcu’ din bătătură. Doar l-am mâncat. Da’ asta-i altă poveste. Şi-n post. Da’ ce mai contează? Auzi, părinte, mie treba cu afurisitu’ nu-mi miroase-a bine. Nu că eu aş mirosi acu’ mai frumos, da’... eşti sigur că n-ai încurcat cărţile? Ori că  

n-ai sărit vreun rând?  


Dumnezeu să-l ierte!” Aha! Şi cu asta, aţi scăpat de mine. O! Să vezi c-acu-ncepe „veşnica pomenire”, unde se plânge mai rău ca la telve... tleve... terfe... novelele-alea, bre, de-ncepuse şi muierea mea să se uite, până m-am dat la ea şi i-am zis că-i dau io ei telenovea de cinci ori pe noapte. De-atunci n-am mai văzut-o uitându-se, da’ când dispărea mai mult de-acasă şi-o-ntrebam de unde vine, zicea: „Am fost la a lu’ Costică, la telenovea”. Şi cum vorbea aşa, cu dus-întors, eu nu prea ştiam ce să cred, da’ nici n-am cercetat cazu’, că era Costică ditai omoiu. Ia, cât se mai jelesc babele-astea, să mai cuget şi eu o fărâmă, că când m-or mânca viermii, cu cugetări cu tot, m-oi tot odihni.
Era unu’, Eminescu, parcă murise şi ăla, da’ mi-a spus învăţătoru’ când i-am săpat via şi se-nvârtea pe lângă mine miorlăind la poezii, mi-a spus c-a zis ăla una bună de tot şi taman mi-am adus aminte de ea: „Mâna care-a dorit sceptrul universului şi gânduri/ ce-au cuprins tot universul, încap bine-n patru scânduri”.
Acuma, io sceptru n-am avut, nici univers, decât vreo două ziare rămase de la bunicu’, da’ sapa şi coasa nu mi-au lipsit. Nici sticla cu ţuică, mă rog... Da’ cum stau io şi cuget – cât mai am cu ce, v-am zis – mă gândesc că n-am prea fi avut loc toţi patru între scândurile-astea. Da’ de m-ar fi iubit muierea mea (ptiu, urâtanie! Mai bine nu!), măcar la sticlă şi tot i-ar fi făcut loc. Las’ să bea ei, că nu se mai satură!  


Ce, ce-aveţi, bre? Unde mă duceţi? Staţi că n-am terminat! Eu tocmai ziceam ceva de...
Da’ bine că mi-aţi pus capacu’ şi m-aţi trântit în hău-ăla, acu’ ştergeţi-vă lacrimile şi la masă! Potârnichilor!
Ce s-a auzit? Te pomeneşti c-avea dreptate Eminescu-ăla, uite, vezi, p-asta o uitasem:  

„ Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi... orice-ai spune/ peste toate o lopată de ţărână se depune”.
Bre, Eminescule, bre, m-auzi? Ai greşit, bre, cu poezeaua matale! Nu e doar o lopată, e mai multe... pune ăştia la ţărână pe tine, cât să fie siguri că nu mai ieşi de-acolo-n veci. Auzi, nu te supăra, da’ n-am stat să le-număr, că m-a cam luat oboseala...  

 

Referinţă Bibliografică:
Cugetări între patru scânduri / Florentina Loredana Dalian : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 696, Anul II, 26 noiembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Florentina Loredana Dalian : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florentina Loredana Dalian
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!