Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   



Cronică realizată ( de Valentina Becart) volumului “Rănită, umbra mea”, autor, George Ioniţă
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

“cuvântul să răzbată hotarele nemărginirii”...  


 

Poetul George Ioniţă dăruieşte cititorilor un nou volum de poezie “Rănită, umbra mea”, editura Singur, Târgovişte, 2011. Prefaţa poartă semnătura poetului Ştefan Doru Dăncuş. Redau un scurt fragment:  

“ sculptorii dau la o parte materia moartă, pictorii înveşmântează în culori această muncă istovitoare, cântăreţii asigură melodiile acestui efort de neînţeles, povestitorii scriu cărţi în care dau amănunte despre mersul lucrării comune şi numai când aurul a fost scos din materia inertă, apare Poetul; el dă certificatul de garanţie, legitimaţia – în definitiv, actul de naştere al Cuvântului.”…  

Disecându-şi lăuntrul, expunându-l privirilor curioase, poetul exprimă  

o experienţă de viaţă inedită, folosind mijloace stilistice, simboluri, metafore de mare fineţe. Rafinamentul lirismului este pecetea pe care o poartă fiecare poezie în parte. Asemenea unei ape tulburi… neliniştile, accentele bacoviene se strecoară prin fisurile sufletului învăluit în culorile cenuşii… ale unei melancolii nelumeşti ( uneori).  

eu rămân aici cu rana sângerând // nesfârşitele ploi îţi vor aminti // strigătul meu // tu mă vei privi dintr-un fir de iarbă // legănat de zbaterea vântului // ca o mângăiere”… ( azi, aici…)  

Anotimpurile se contopesc cu trăirile poetului sub pleoapele căruia mai pâlpâie amintirile şi “nopţi cu vise alungate”. Iarna accentuiază starea de angoasă şi singurătate. Cele mai multe dintre poezii sunt înveşmântate în voalul alb al iernilor fără sfârşit…  

“ninge iară-şi primăvara-n pomi // în ziua asta când mă doare sufletul de tine // când pe alei pustii mi-s paşii singuri // şi clipele se scurg latent peline”…( ninge iarăşi…)  

Imaginaţia poetului lucrează febril, retrăind cu maximă intensitate momentele pierdute şi clipele ce-i stau în faţă… ca un mare semn de întrebare. Totul este trecut prin filtrul conştiinţei rafinate care caută să înţeleagă misterele vieţii, dar şi destinul tragic al omului în lume. Martor al clipei ce s-a dăruit – lăsând în urmă o pată de lumină… dar şi de întristare – poetul se aşează la masa tăcerii, având sentimentul că : “mă simt suspendat între noapte şi zi // între mine şi tine // timpul aruncă-n noi cu secunde // irosindu-le // iar eu îţi caut sufletul rătăcit poate // în palma mea cerşindu-te // şi mi-e teamă să nu-mi curgă printre degete // înainte să-l beau ca pe un drog // cu aromă de vise // niciodată visate”. ( dimineaţa asta).  

În nuanţe subtile ce emană armonie şi forţă, limbajul poetului exprimă teama de risipire, de pierdere a ceasului tainic care “macină” încet dar sigur – frumuseţea, iubirea, tinereţea, viaţa cu întreaga ei simfonie de note tumultoase şi efemere…Îmbrăcată în strai modern, acompaniată de metafore deosebite şi emoţionante… ne întâmpină cel mai sublim şi mai înalt sentiment - iubirea. Cântecul ei poate fi auzit până dincolo de munţi şi câmpii înverzite. Jelitul ei poate fi ascultat lângă izvoare… acolo unde vin căprioarele să se adape….  

Odată cu iernile ce se aştern la tâmple… sentimentul de vinovăţie faţă de iubirea ucisă s-au netrăită devine tot mai acut.  

”pentru ca sufletul meu // să nu-şi găsească locul // mereu să te caute // mereu”  

…  

“aduceţi aligatorii să-mi sfâşie carnea // această carne infestată cu atâta dragoste”…( execuţie publică).  

Nicio urmă de “milă” faţă de cel care a trecut legat la ochi pe aleile iubirii. Captiv în rutina zile şi a lucrurilor mărunte, pare să fi uitat că timpul este ireversibil, şi pierdut “printre umbre” îşi face infinite reproşuri:  

“ uneori nopţile stau faţă în faţă cu mine // şi mă cert că nu am privit cum se cuvine // verdele crud al primăverii // că m-am bucurat prea puţin atunci când primul // cocor îşi odihnea zborul cu miros de mare // că nu am privit lumina şi nu m-a minunat // de risipirea ei în petale // că nu mi-am iubit mama cât ar fi trebuit // şi mi-a rămas atâta iubire nedăruită // cu care acum nu am ce să mai fac”( nopţile cu mine însumi). Undeva, într-un colţ de suflet mai rămâne o speranţă necrucificată: “ doamne, în ce loc ai pus iubirea? // pentru că mintea mea e plină de uitare,”…  

“ doamne, // învaţă-mă iar să iubesc!...”( învaţă-mă iar să iubesc!...)  

Un frig metafizic îi cuprinde întreaga fiinţă ce se chinuie să facă faţă provocării destinului.  

“mă chinui să trag după mine destinul // în timpu-acesta-ncremenit // un edecar al disperării sunt // un proscris răzvrătit”… ( ninge, ninsoare sălcie).  

Migrând în spaţii noi, unde jocul liber al imaginaţiei nu cunoaşte bariere, cu ajutorul mijloacelor stilistice bine şlefuie şi eficiente, poetul caută conotaţii şi căi accesibile pentru regăsirea esenţei umane. Infinite, dar fragmentare sunt adevărurile “ascunse” în trecerea tipului şi-n taina fiecărui anotimp. Iarna este motiv de întristare pentru sufletu-i golit de “priviri”:  

„ voi migra din nou în peştera ascetă // unde visurile hibernează // şi clipele ning doar zăpezi gri // doar zăpezi gri”( migraţie).  

Toamna este asemenea unei oglinzi adumbrite ( mult prea des) de susceptibilitate şi tristeţe. Peisajul este prezentat în culori şterse, lipsite de luminozitate. Stări străvezii, învăluite de tonuri pale... sunt redate într-un registru gingaş-impresionist, cu variate disponibilităţi sugestive. Cei mulţi ( aşa cum scrie poetul) sunt indiferenţi la „exodul” frunzelor... la desprinderea lor de” trunchiul-mam㔺i plecarea spre „moarte”, spre dispariţie totală...  

doar câţiva compozitori // pictori sau poeţi le vor plânge // din zborul lor maladiv // unele se vor aşeza în părul îndrăgăstiţilor // altele – mai norocoase – chiar în inima lor // celelalte vor ajunge într-o groapă comună // consemnându-se doar atât // pe aici a mai trecut o vară” ( exodul frunzelor).  

Săpând la temelia gândului... izvoare de simboluri sunt descătuşate din adâncurile trăirilor. Lumina fragilă care pâlpâie deasupra foii albe ... aşteaptă smerită... semnul poetului. Ispitele se încolăcesc, se zvârcolesc în această pânză delicată de speranţă. Chinurile imaginare demonstrează că trupul este încă viu, că sufletul nu şi-a consumat încă... arderea!  

„noapte albă // vis destrămat în străluciri de stele // ascult cum pendulul împarte timpul // în bucăţi de tic-tac-uri // schimonosindu-mi cu fiecare bătaie // chipul // golindu-mă de speranţe // dar zorile sunt aproape // uraaaa... sunt salvat // voi fi iar somnambul”( insomnii).  

Pe fâşia îngustă dintre iluzie şi adevăr e un joc al culorilor, nuanţelor...  

( când luminoase, când cuprinse de frigurile întunericului şi pustiului).  

Imposibil de închis în tipare...freamătul vieţii, sentimentele, sfâşierile...  

Cuvinte şlefuite cu migală, alternanţă de rafinament şi profunzime sunt trecute prin lentila fină a experienţei, a vieţii nestăvilite... cutreierând fără odihnă – toate anotimpurile iubirii, înfloririi primilor ghiocei, înserărilor din toamnele ce au lăsat „cioturile goale”...  

În faţa clipelor „risipindu-se în frunzele galbene” poetul nu poate decât să privească îndurerat şi să se întrebe:  

„ când orele atârnă atât de greu // spre care anotimpuri să mă zoresc” ( am să te caut).  

Dincolo de toamnele pustii, de iernile ce induc o senzaţie de vid existenţial – undeva în umbră – rămâne visul – libertatea visului de a hoinări prin grădinile paradisului cu parfum de „eternitate”. Apăsat de solitudine interioară, poetul caută o „luminiţă” care să-l salveze de fantasma sfârşitului. Spectacolul perimării lucrurilor îi accentuiază starea de „coşmar”... dorinţa de a se elibera din cătuşele timpului devenind acerbă.Şi cum „am fost dat jertfă clipei”... afirmă acesta, nu poate decât să: „ retrăim fericiri // care n-au fost niciodată // poate doar în visul nostru // adunând atâtea anotimpuri neumblate // sub aripa clipei // născută fără zbor”.... ( infirmă, aripa clipei).  

În timp ce „fluturi albi” roiesc la ferestrele terne... gândul poetului se îndreaptă spre fericitele zile trăite în casa părintească... casă care şi-a tras demult zăvoarele.  

„ străin îi sunt satului // din care am plecat // cum mi-a fost soarta // să fiu prin lume un pribeag // căci astăzi sunt al nimănui // şi-acasă nimeni nu-i // ca să-mi deschidă poarta // sau să m-aştepte-n prag( străinul). Nimic mai dureros decât această înstrăinare de „seva” primului cuvânt.  

Peregrin prin propria existenţă, străin de tot şi de toate... aşteaptă cu sufletul împovărat – o nouă primăvară în care – ghiocei „nedăruiţi”se deschid în lumină.  

„ îmi reazem fruntea de urma ta // ca o rană // să mă odihnesc de primăvară // de-această primă primăvară // când ghioceii au rămas nedăruiţi”...( primă... primăvară). Noaptea se aşterne peste toate durerile „cicatrizând rănile zilei”...  

Lirismul vibrant, emoţionant seduce şi captivează prin profunzimea trăirilor, caracterul pictural şi incandescenţa ideilor. Versurile care urmează scot în evidenţă senzaţia de abandonare, de scufundare în liniştea... marea linişte a lucrurilor.  

„clipele se scurg prin fereastra timpului // rănind zorile // însângerând apusurile // furând aroma florilor // izbind marea de maluri // fărâmiţându-le// modelând chipuri ce se visau eterne // ... vocea surdă tânguindu-se-n deşert // risipire //... deşertăciune //... şi atâta noapte( clipele). Tristeţea existenţială este ca o mantie din frunze uscate – mantie purtată pe umerii biciuiţi de „vântul care şterge urme”.... Şi chiar dacă „durerea din răni necicatrizate” persistă... poetul cere divinităţii încă o viaţă. Şlefuitor al cuvântului scris, acesta ne face părtaş al sensibilităţii sale poetice, acurateţei expresiei, metaforelor care frapează prin multitudinea formelor sugestive. „mai dă-mi o viaţă doamne // şi încă-o moarte // să pot trăi întregul unui gând // să pot visa a doua oară // când lumea mea nu voi găsi // iar drumul meu se va opri // la margine de prag // şi timp să am din mine să Te-adun // lumina s-o zăresc sub pleoapele căzute // priviri captive nopţilor şirag // în lacrimi neîncepute să le risipesc”  

( mai dă-mi...).  

Transparenţa limbajului, forţa creativă, imaginativă şi estetismul ideilor conferă o notă nobiliară întregului volum.  

 

Vă recomand volumul de poezie “Rănită, umbra mea”, semnat de poetul George Ioniţă, care afirmă:  

 

“fiecare bătaie a inimii mele //  

e doar pentru tine”….cititorule!  

 

Valentina BECART  

 
Referinţă Bibliografică:
Cronică realizată ( de Valentina Becart) volumului “Rănită, umbra mea”, autor, George Ioniţă / Valentina Becart : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 410, Anul II, 14 februarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Valentina Becart : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valentina Becart
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!