Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Cezarina Adamescu         Publicat în: Ediţia nr. 465 din 09 aprilie 2012        Toate Articolele Autorului

CRONICĂ:
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
POEZIA DORULUI ŞI DORUL POEZIEI 
  
O CARTE CLĂDITĂ DIN DORURI 
  
Vera Crăciun, „Meditaţii şi cuvinte”, Editura Karta.ro, Oneşti, 2011 
  
Dorul – ca element de construcţie, stivuit şi alineat în şiruri drepte, unite cu un liant trainic – lacrimile, poate servi la ridicarea unui edificiu spiritual care va dăinui peste timp. Dorul nu se şterge, nu se estompează, nu rugineşte, nu se năruie. El rămâne pururi neclintit în inimi şi este purtat de la inimă la inimă, niciodată aidoma, dar destul de percutant ca să străfulgere întreg organismul. Este ştiut că dorul doare, face inima să vibreze, provoacă fluturaşi în stomac (buterflies in my sthomac). Fie când vorbim despre cineva care este departe de noi şi l-am dori aproape, fie că s-a ridicat un zid de netrecut între noi şi fiinţa de care ne este dor. Nu există om pe lume să nu fi cunoscut puterea acestui sentiment unic în felul său, dar care poartă diverse nume. Forţa lui dărâmă zidurile, provoacă uragane, tzunami, face să ţâşnească izvoarele, porneşte ploaia. Este ca un fenomen al naturii care nu poate fi oprit. Un fenomen uman, însă. S-a spus că acest cuvânt este intraductibil într-o altă limbă, dar există atâtea echivalente care să sugereze starea de jind, în care omul tânjeşte după fiinţa iubită. Dorul nu poate fi alinat decât de acea persoană sau, în mică măsură, de reprezentările lui: fotografii, lucruri personale pe care le priveşti şi nu te mai saturi...Dar mai există şi amintirea vie, dureroasă încă, dar atât de preţioasă... 
  
Când dorul se împlineşte, adică persoanele îşi unesc din nou trupurile şi sufletele, atunci înfloreşte, precum orhideea. 
  
Dorul e cu atât mai năpraznic, cu cât persoana către care se îndreaptă, nu mai poate fi adusă înapoi, de unde a plecat. Atunci e cu neputinţă să-i pui stavilă. Se naşte, creşte şi se adaugă clipă de clipă, până la insuportabilitate. 
  
O astfel de stare cunoaşte omul atunci când persoana cea mai dragă a dispărut definitiv de pe pământ. Şi în urma ei, rămân doar regrete, suspine, lacrimi şi acea durere fără de rană, lăsată în suflet. Mama – chipul cel mai iubit, provoacă, prin dispariţia ei, un astfel de dor, care, pot să spun în deplină cunoştinţă de cauză, este aproape mistuitor şi nu trece niciodată. 
  
Însă, din dor se poate naşte cea mai frumoasă floare: Poezia! 
  
Poezia dorului este, prin inefabilul ei, tot ce poartă omul mai frumos în suflet.  
  
„Meditaţii şi cuvinte” cartea de poezie a Verei Crăciun, Editura Karta.ro, Oneşti, 2011 - este o carte născută din dorul de mama. Dor neostoit. Dor nevindecabil. Care naşte cuvinte, versuri, meditaţii, lacrimi de foc, rugăciuni şi tăceri pioase. Care naşte Lumină. Spirit. Sau Spiritul Luminii.  
  
Durerea se consumă în tăcere şi meditaţie. Nu se poate striga. Nici glasul uneori nu te ajută. Cuvântul e neputincios. Doar limbajul lacrimilor rămâne. Argument sublim prin candoarea şi inefabilul său. Lacrima dezarmează şi pune pe fugă monştrii urâtului. Armele cad la pământ în faţa lacrimei. Mânia se spulberă. Ura se năruie. Glasul răzbunării se înmoaie. Lacrima este izvorul tămăduirii creştinului. 
  
Când meditaţiile sunt însă, însoţite de cuvinte, devin şi mai elocvente. 
  
Şi au putere de penetraţie şi mai mare.  
  
O mamă prefăcută-n stea! Iată ce speră autoarea de faţă. Ca zborul spre astre al mamei sale, să fie un crug de lumină, până la locul hărăzit încă de la început. E bine să ştii că sub o stea, eşti vegheat şi supravegheat permanent şi că se gândeşte cineva din Înalt la tine. Asta îţi dă o putere pe care nu credeai că o ai. Şi o speranţă că, o dată ce timpul tău s-a sfârşit, vei regăsi steaua care ţi-a vegheat căile şi te-a îndreptat spre Lumină. 
  
Treptat, treptat, cerul inimii se înseninează şi, din ruginiul care a invadat întreg organismul, albul transpare în muguri de petale. O nouă primăvară e aşteptată. Deşi întârzie, ştii precis că o să vină. 
  
Toate aceste transformări au loc însă, datorită uitării, a iertării de sine şi de celălalt şi a rugăciunii alinătoare care ne umezeşte buzele. Tot răul dispare atunci şi devenim din nou copii ai Luminii, gata de a o lua de la capăt, ca-n prima dimineaţă de luni a lumii... 
  
Dorul este contemplat încă, „din depărtare”, dar seamnănă atât de mult cu speranţa! El devine cu atât mai aprig, cu cât persoana iubită este mai inaccesibilă, mai departe de tine. 
  
O suită de versuri au drept temei AMURGUL, cu toate nuanţele lui. Poeme ca: „Amurg într-o poveste, „Amurgul”; „Amurg”; „Vis în amurg” – sugerează stările poetei care e predispusă la meditaţie, la contemplare, la visare, la nostalgie şi la tristeţe. Sunt mici elegii, cu toate ingredientele bacoviene: şoapta, chemarea, duioşia, umbra serii, vântul stingher, revărsarea de lumină pe cale de dispariţie, visul, umbra tristeţii, adierea de vânt, vraja ascunsă în acest ceas magic al zilei, blândul fior al serii ce se apropie, credinţa că „totu-i trecător” ş.a. 
  
Poezia Verei Crăciun din volumul de debut este despodobită. E o poezie a trăirii durerii la o intensitate maximă, aproape de nesuportat. 
  
Deşi adeptă a principiului „Carpe Diem” –poeta se întreabă uneori, la ora bilanţului, cu nostalgie: „Hei, tinereţe, unde eşti?” –cu crescătoare mirare: „Când trecut-au anii?...” (Aniversare). 
  
Aşteptarea – apanajul femeii – este permanent prezentă în lirica Verei Crăciun şi ia diverse aspecte, între vis şi răbdare, „spre clipa fără culoare”, „în gândul ce doare”. Poeta e convinsă că trebuie „să ştii să aştepţi”, că şi aşteptarea se poate învăţa privind „alunecarea lină / a păsării în zbor” (Să ştii să aştepţi). 
  
Dar mai bine să încerci „Clipa să n-o pierzi / Căci este o minune / Venită dintr-un Crez!” (Să ştii să aştepţi). 
  
Dacă ştii să aştepţi vei putea primi cu simplitate şi smerenie, cele mai frumoase daruri ale naturii: mugurii, florile, veselul ciiripit al păsărelelor, ca pe cele mai de preţ daruri. 
  
Iată că poeta se şi autodefineşte: „Eu...sunt doar tăcere, / Când / Muzica-n surdină / Pluteşte şi-alină, / Prin chemare la dans / În ritmuri de vals” (Vals). 
  
Dihotomia eu-tu – apare în mai multe poeme şi creează, nu numai imagini sugestive, dar şi completarea unui rotund care se numeşte Iubire. 
  
Poeta e când exaltată, scriind poeme în ritm de vals, când nostalgică, elegiacă, misterioasă, căutând să se ascundă sub vălul tăcerii şi al visului. 
  
E o contradicţie aici. Dar şi fiinţa umană e alcătuită din stări contradictorii. Când descrie splendoarea nopţii şi plimbarea lunii printre nori, poeta cutreieră, o dată cu luna spaţiile cosmice, în ritm de dans. 
  
Dar nu numai stări de nostalgie există în volum, ci şi exultarea naturii în mici pasteluri, un întreg ciclu, intitulat „Flori şi cântec”. 
  
Petalele-i şoptesc poetei „Valsul florilor divine” – ceea ce o face să privească vrăjită: „Şi vrăjită de-acel cânt / Plec privirea către rugă / Şi las lacrima să curgă...” (Vraja cântului din floare). 
  
Nu întotdeauna însă, natura este de parte omului. Pe neaşteptate, în mijlocul splendorii, se poate isca o furtună care provoacă dezastre: „Şi ramuri care altădată / Împodobeau pădurea toată / Deodată-s rupte la pământ / De iureşul acelui vânt...// Şi din rafală în rafală / Natura toată se-nfioară, / Nu poate crede că văzduhul / Nepăsător e precum vântul.// Priveşte ramurile-i rupte / Muguri pe jos, frunze căzute.../ Şi cheamă-n gând doar resemnarea, / Care-i alungă uşor teama / Şi care-i spune / Că tristeţea / Înnobilează frumuseţea” (Furtuna). 
  
Pentru poetă, „Clipa de vrajă” – nu e decât un „voal de vis amăgitor” în care se ţes poveştile de iubire. 
  
O temă predilectă a poetei este Lacrima. Lacrima are multiple cauze dar ea este omniprezentă. „Ai rămas doar o lacrimă / Pierdută / În iureşul furtunii / Ce s-a stârnit.../ Fără formă, / Fără culoare, / Fără glasul / Ce mă cheamă. / Ai rămas doar o lacrimă / Pierdută. / Şi umbra ta...” (Lacrimă pierdută). 
  
Vera Crăciun nu inventează Universul, nu spune lucruri ce n-au mai fost spuse, doar că le trece prin propria simţire şi le spune în felul său, sincer, uimit, simplu, uman, fără podoabe de prisos. Poate de aceea ajunge la inima omului, mai curând decât o poezie înţesată de metafore şi de experimente noi, din care cititorul nu înţelege nimic. 
  
Ea vorbeşte despre lucruri omeneşti, despre durere, lacrimă, iubire, furtună, nori, calm, linişte, frumuseţea naturii, omenie, daruri spirituale de nepreţuit. Modul de adresabilitate de la suflet la suflet, poate că displace unora, deprinşi a-şi escamota sentimentele şi chiar a le perverti. Vera Crăciun are o calitate care o singularizează printre poeţi: este deosebit de sinceră, candidă, de o sinceritate dezarmantă, uluitoare. Ea se despodobeşte şi se prezintă aşa, cu sufletul despuiat, în faţa lumii. Există în carte multă eufonie vibrând în vers repetitiv, în chip de pastel: 
  
„Ploaie dulce / Ploaie amară / lacrimă de primăvară...// Pe-o petală aşterni lin / Gustul tău ca de pelin / De pelin amar şi dulce / Ca o lacrimă ce curge...// Nici când vântul doar adie / Nu pleci liberă-n câmpie / Să-ţi verşi ploaia ta amară / peste-o singură petală...// Ploaie dulce / Ploaie amară/ Lacrimă de primăvară...” (Lacrimă dulce-amară). 
  
Că există multe asonanţe poetice, rime facile, locuri comune, nedelicateţi stilistice, şchiopătări de ritm, stângăcii de prozodie, toate acestea se vor remedia pe parcurs. Important este filonul freatic din adânc, cel care va fi descoperit un izvor proaspăt şi rece, datorită ansei fântânarului suprem... Transcenderea sensibilităţii însă, dincolo de simţurile cunoscute, dau ritmul şi culoarea poeziei. Dar şi valoarea şi autenticitatea. 
  
„Lumina inimii” – este veşnic aprinsă, veşnic trează şi ea călăuzeşte şi trupul: „În Noaptea curată / minunea aşteaptă / cu aripa lină / s-aducă Lumină.../ Lumina păstrată / în inima noastră / doar prin credinţă / şi prin speranţă” (Lumina inimii). Uneori e de ajuns doar un „fir de lumină” – ca să găseşti cărarea. Se pare că autoarea l-a găsit şi acum urmează drumul liniştită, pentru că nu mai orbecăie prin întuneric. Şi nici cale de întors nu mai este.  
  
Multiplele valenţe ale Luminii increate apar în câteva poeme care prevestesc şi chiar proclamă Învierea. Ele sunt: „Lumina sfântă”; „Noaptea luminată” ş.a. 
  
Autoarea dedică şi câteva poeme Mării, pe care o numeşte: „Tu...infinit al gândului răzleţ” (Marea). Aceste poeme sunt: „Cântecul mării”; „Dar...zâmbesc”; „Vraja mării”; „Marea cântă”; „Şoaptă de val”; „Liniştea mării”, ş.a. 
  
Un alt grupaj destul de reprezentativ este închinat naturii. Şi el cuprinde poeme precum: „Splendoarea munţilor”; „Cântecul toamnei”; „În noiembrie”; „Măreţie”; „Balada izvorului” ş.a. 
  
Însă predilecţia este pentru „Aripi şi zbor” – bucheţel de poeme care sugerează înălţarea, edificarea omului care nu se mulţumeşte doar cu partea materială a vieţii ci jinduieşte şi la altceva: 
  
„Să încerci doar astăzi / Să înţelegi un zbor / De pasăre / De fluture / de tot ce-i călător.../ Şi să priveşti la aripi / Penaj multicolor / Cum în rotiri de floare / Se apropie de nor.../ Iar vântul / Cu adierea-i caldă / Face plutirea lor mai lină / Şi suavă.../ Să-i dai privirii tale / Luciri de zare-albastră / Şi zbor neîntrecut / De pasăre măiastră”. (Aripi şi zbor). 
  
Glas de pasăre măiastră îşi doreşte orice poet. Dar şi zborul ei înalt, cu aripi a căror anvergură să întreacă munţii şi să învingă tăriile. 
  
Îi dorim un astfel de zbor şi autoarei Vera Crăciun în crugul ei luminos numit îndeobşte Poezie! 
  
CEZARINA ADAMESCU, AGERO 
  
9 aprilie 2012 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
CRONICĂ: POEZIA DORULUI ŞI DORUL POEZIEI - la cartea Verei Crăciun Meditaţii şi cuvinte (Cezarina Adamescu) / Cezarina Adamescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 465, Anul II, 09 aprilie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Cezarina Adamescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cezarina Adamescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!