Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Ioan Lilă         Publicat în: Ediţia nr. 285 din 12 octombrie 2011        Toate Articolele Autorului

CRONICA MARGINEANU SERBAN
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ioan LILA 
  
CRONICA MARGINEANU 
  
„Deces neştiut, în Lumea Literara ... !” 
  
Publicat în 10 septembrie 2011 de policier13 
  
http://policier13.firmeweb.ro/2011/09/10/deces-nestiut-in-lumea-literara/ 
  
„După ultimele noastre informaţii, pe data de 10 Septembrie 2011 scriitorul de proză poliţistă Margineanu Şerban a decedat. Mai exact, s-a sinucis. Nu cunoaştem amănuntele, dar se pare că faptul acesta s-a produs in jurul orelor 13.” 
  
O domnişoară, în comentarii, susţine că nu ar fi adevărat şi că autorul a vrut doar "să aibă reclamă la cărţi"! 
  
Ar fi un argument viabil, care ne-ar implemanta ideea că politistul Şerban Margineanu şi-a fabricat o poesteritate la care să poată şi el să asiste, ca în faţa televizorului, la o melodramoletă complet stupidă. 
  
Am tot primit, de la o persoană necunoscută, care îşi păstrează cu străşnicie anonimatul, cîteva romane ale autorului (ne)decedat, şi poate că şi această lipsă de transparenţă a jucat un rol ce m-a determinat să-i citesc romanele şi să le comentez, dar nu ca un critic! Eu nu sînt critic, nu am uneltele necesare disecării unei lucrări literare în parţi mai armonioase sau mai puţin armonioase, aşa că eu doar am încercat să descîlcesc acţiunea, care nu este, pînă la urmă, prea complicată, ba chiar este lineară, aş putea susţine! 
  
În „Urma sângelui întunecat”, Editura PERPESSICIUS – BUCURESTI 
  
„El-Coyote este un justiţiar, un suflet chinuit de neşansa de a se fi trezit într-un orfelinat părăsit de Dumnezeu.” şi iată de ce:  
  
„Începe partea poetică. Mama lui Cosette a murit, mama Marucăi zace în închisoare, nevinovată, bătrîna bunică numără gîndacii de pe pereţi!” 
  
Şi apare personajul cheie, în jurul căruia se ţes toate rapturile, jafurile, afacerile murdare etc. 
  
O durere oribilã îi sãgetã ceafa; sprijinindu-se de uşa şifonierului, se uitã în jur. Observã seiful: uşa larg deschisã lãsa sã se vadã pereţii metalici. Seiful era absolut gol. Ochii i se umplurã de lacrimi. 
  
- Nu se poate... Nu se poate..., bâigui, izbucnind într-un plâns sfâşietor. Apucã telefonul...” 
  
Cine apucă telefonul ? Porcu, desigur ! (Observaţi cîta subtilitate are autorul, Şerban Mărgineanu: el zice PORCU, nu PORCUL ! 
  
Ei bine, acest ultim roman, „În umbra iubirilor Secrete” Editura PERPESSICIUS – BUCUREŞTI - 
  
s-ar putea prezenta sub magnifica găselniţă a autorului, care s-a pus iar pe împletitul şi despletitul firelor acţiunii: „Întoarcerea Porcului”, sau, mai plastic: „S-a întors Porcu !” - fostul contabil al mafioţilor de toate culorile. 
  
Interesant este că, în acest ultim roman, există un alt contabil, plastic descris de autor, cu vestita lui pricepere de a crea fişe pentru fiecare personaj: 
  
Salariul mai mult decât îndestulãtor pe care îl primea de la “Finantz Balkan Inc. Bank” îi permitea sã-şi plãteascã o menajerã pentru curãţenie; în secret, menajera se ruga sã aibã cât mai mulţi clienţi ca dl Pandrea. Om ordonat, meticulos, şi aproape absent de la domiciliu, doamnei Iuliana nu-i rãmânea prea 
  
mult de muncit pentru curãţenia apartamentului în care locuia dl Pandrea. Necesitãþile culinare destul de reduse, dl Pandrea Emilian şi le rezolva 
  
la un restaurant de lux din centru, singura plãcere realã pe care şi-o permitea: sã fie servit cu respect şi protocol de un chelner de bunã calitate... 
  
Din păcate, doamna Iuliana este abandonată, deşi ar fi putut juca şi ea un rol constructiv/destructiv în această aglomerare de femei, doamne, cucoane, domnişoare, secretare, femei de afaceri şi faceri etc... 
  
NATURĂ MOARTĂ CU SEVRAJ (al doilea roman) 
  
În cronica UNE HARMONIE PARFAITE, susţineam că: 
  
Un roman poliţist trebuie să aibă cîteva elemente esenţiale: un cadavru, arma crimei, cercul de bănuiţi şi, mai ales, mobilul crimei. De aici se pot dezvolta mai multe variante:  
  
1. Exista un cadavru, nu avem arma crimei, mobilul si nici cercul de bănuiti. 
  
2. Avem criminalul, arma crimei, mobilul, dar criminalul are un alibi perfect! Poliţia trebuie sa demoleze alibiul! Prin deductie?! Un martor inedit? 
  
3. Avem cadavrul şi arma crimei, nu avem mobilul crimei, nici măcar un cerc de banuiţi, dar avem cîteva probe, amprente, de exemplu, dar amprentele sint ale unui criminal deja condamnat, care se află la inchisoare! Amprentele incriminante s-au gasit pe o sticla de bere! Apare cercul de banuiti. Unde duce ancheta ? 
  
4.Avem cadavrul, arma crimei, criminalul, dar nu avem mobilul crimei! 
  
5.Un scriitor genial a mers pină acolo încît a transformat poliţistul în criminal, dar tot pe poliţist l-a asmutit asupra criminalului. Vă las în această enigmă ! 
  
Sigur, variante mai exista: un cerc de banuiţi, un cadavru, care a disparut, arma crimei, mobilul...  
  
Caviarul câinelui 
  
de lupte 
  
Editura PERPESSICIUS - BUCURESTI 
  
În acest roman, personajul principal este cîinele, nu Porcu !  
  
În ce constă genialitatea autorului ? În faptul că umanizează cîinele animalizat de animalele cu două picioare. Cîinele ucide din spaima pe care i-o provoacă oamenii. Primăvara, mai întîi îi fac apariţia ghioceii. Este fascinantă forţa lor de a se ivi de sub frunzele încă îngheţate. E ca şi cum noi, oamenii, ar trebui să ne naştem ridicînd pe umerii o tonă de cer. 
  
„Câinele zãcea în cuşca strâmtã de lemn. Era un câine de talie mijlocie, a cãrui înãlţime nu depãşea 45 cm, la o lungime de 90 cm. În schimb, cântãrea undeva înspre 50 kg. Era îngrozitor de voinic; musculos, cu labe puternice, cu un cap mare, granitic, osos. Avea un bot imens, gros, cu colţi puternici. Ochii galbeni aveau o privire cercetãtoare, fixã, hipnoticã. Avea o culoare neagrã, o nuanţã murdarã, prãfoasã, cu pãrul scurt, ca peria. Câinele rãspundea la numele de Sasha.” 
  
În umbra iubirilor secrete Editura PERPESSICIUS – BUCUREŞTI 
  
Câteva secunde nesfârşite, dl Pandrea Emilian simţi cã pluteşte ca-ntr-un coşmar, apoi ascensorul se zdrobi de fundaþia clãdirii... 
  
Iata cum este descris asasinul: 
  
Când coborî, omul purta nişte haine comune, banalizate: o pereche de ginşi negri, ghete “Adidas” şi un bluzon din piele bleumarin, ţinuta altor milioane 
  
de oameni din tot oraşul sau chiar din toatã ţara. Numai un privitor avizat ar fi putut observa calitatea deosebitã a materialului, precum şi croiala impecabilã. Hainele pãreau croite la comandã: erau lejere şi confereau o totalã libertate 
  
de mişcare celui care le purta. Omul se numea Costas Matei Eusebio -  
  
Ca la Balzac, în „Père Goriot”, autorul este atent la detalii: 
  
Casa era pãtratã; linia arhitectonicã aducea aminte de curentul “cubist”, mult cultivat în arhitectura oraşului, între cele douã rãzboaie mondiale. Casa, dar şi mica grãdinã, delimitatã de un gard metalic masiv, erau strict funcţionale. 
  
Pereţii şi zidul exterior, zugrãvite într-un cenuşiu sumbru, dãdeau impresia cã ar conþine mai mult beton decât prevãd normele în vigoare vis-a-vis 
  
de concentraţia legalã pentru asemenea clãdiri. 
  
Casa avea ceva de cazematã, de refugiu, de bunker... În interior nu exista nici un tablou, nici o carpetã, nici un ghiveci de flori, nimic ornamental. De asemenea, cãrţile strãluceau prin absenţã. (Şi probabil că nici nu se mai ostenea să le şteargă de praf ! comentăm noi.) 
  
Iată o femeie de afaceri, cu toate datele ei de identificare, spre a nu fi confundata cu celelalte femei ce împînzesc romanul: 
  
Dna Ştefãnescu Anca Valeria era de serviciu 24 ore pe zi. În timp ce mânca, se odihnea, privea la televizor sau era în concediu, mintea ei era ocupatã, într-o mai micã sau mai mare mãsurã, cu problemele de serviciu... Dna Ştefãnescu abia dacã mãsura 160 cm înãlţime, iar ca greutate oscila între 46 şi 50 kg, de la o lunã la alta, în funcţie de regimul de muncã autoimpus. Activã, vivace, cu un chip alcãtuit din unghiuri ascuţite, femeia avea un aspect general dulce şi nevinovat, cumva...  
  
Abia acum începe să se contureze acţiunea, care capătă accente puternice: 
  
- Doamnã Ştefãnescu, vã deranjez din partea echipei de conducere. 
  
- Sunt la salon, aşa cã fiţi concis, domnule... replicã Valeria Anca, pe un ton amabil. Dama era masată de o domnişoară, nu de un domnişor, pentru că scriitorul este consecvent!) 
  
- Cineva ne tot pune piedici în muncã. Nu voi pronunţa nume, dar persoana este în atenţia dumneavoastrã ca fiind... Ştiţi dumneavoastrã în ce funcţie...!! 
  
- Ah, înţeleg! Deci nu s-a potolit? 
  
- Din nefericire, nu... 
  
- Bine, voi lua “mãsurile administrative” care se impun. 
  
Legãturile ei amoroase, scurte momente de destindere sexualã, şi le petrecea pe “teren neutru”, în camerele discrete.  
  
Şi o victima a cupidităţii mafioţilor autohtoni: 
  
Dl Pericle Marakis studia atent nişte dosare; constatase de câteva zile cã anumite instituţii, care beneficiaserã din plin de liniile de credit acordate de “International Creta Bank”, dãdeau semne de “faliment” brusc şi prematur.  
  
Şi individul este „asasinat” , cu o metodă neortodoxă, dar sigură şi greu de anchetat, neavînd poliţia de ce să se agaţe: nici mobilul crimei, nici arma crimei, nimic concret ! 
  
...bidivii se nãpustirã spre uşa principalã, cãutând sã scape din grajd. Dl Marakis fu prãvãlit la pãmânt, cãlcat în copite şi zdrobit de cei zece cai terorizaţi de incident. În urma lor, în grajdul gol, omul coborî cu gesturi rapide pe scara podului. 
  
Şi o altă „doamnă” care, zice autorul, „se născuse supărată”: 
  
Doamna Costãchescu Bettina Luiza, asistentã-şefã la spitalul “Elli.A.S.” din 
  
Bucureşti, era extrem de nervoasã. Acest fapt nu era o noutate: dna Costãchescu se nãscuse supãratã şi trãia doar pentru a se rãzbuna. În momentul respectiv, dna asistentã-şefã avea motive temeinice sã fie supãratã: dupã o lungã şi chinuitoare turã de noapte, unul din pacienţii secţiei de care rãspundea dânsa avusese nesimţirea sã moarã cu exact 15 minute înainte de ai veni ei schimbul şi de a pleca acasã. Dacã adãugãm şi faptul cã respectivul pacient nici nu-i oferise “atenţiile” cuvenite unei asistente-şefe, dna Costãchescu Bettina Luiza avea îndreptãţirea sã presupunã cã la mijloc era vorba de o conspiraţie împotriva ei.  
  
Ajunsã acasã, observã fãrã surprindere cã onorabilul ei soţ, dl Costãchescu Sorel-Ovidiu, iar era beat ca porcul. (Asta este alt porc, o să vedeţi că apare şi porcul ăla din celelalte romane.) 
  
Şi încă un personaj feminin, bine structurat: 
  
Bettina era o femeie de aproximativ 170 cm înãlţime, la cam 83 kg. Era solidă ca un urs, dar nu grasã. Munca nu o lãsa sã devinã supraponderalã. În prezent, Bettina Luiza avea 56 ani. În tinereţile ei îndepãrtate, punctul ei forte de atracţie îl constituise bustul mai mult decât generos. În prezent, însã, ruinele acestui bust... 
  
Apar pe scenă investitorii străini, care vin din ţara numită Curlandia; autorul este iar atent la detalii şi îi face personajului o biografie serioasă, ba chiar împănată cu detalii ironice: 
  
Herr Graff Bruno Lothringen se trãgea din vechiul oraş Heidelberg, în landul Bad - Wurttemberg; situatã în partea de sud-vest a Germaniei, zona Bad - Wurttemberg, numitã în glumã şi “Ländle”, era una dintre cele mai bogate 
  
în istorie şi grele de tradiţie germanã... 
  
Acţiunea este susţinută, iată... 
  
...în sfârşit, sume substanţiale din banii U.E. pentru România dispãreau pur şi simplu fãrã urmã. Folosind canalele diplomatice obişnuite, herr Graff Bruno Lothringen le înaintase superiorilor sãi din Germania un raport amãnunţit 
  
asupra celor constatate - rãspunsul fusese scurt şi la obiect: fãrã a tãia pe moment sursa banilor, sã efectueze o anchetã financiarã cât mai amãnunţitã. 
  
Cãci herr Lothringen era, în mod definitiv şi irevocabil, homosexual.  
  
Sigur, nu din cauza asta dispăreau banii! 
  
Din lumea mafiei apare personajul cheie, cel care îi pune poliţiei la dispoziţie toate elementele necesare unei anchete serioase, pentru că şi în acest roman poliţia nu are nici un merit. 
  
... Pilicã Malu era un infractor de o anvergurã medie, pe care Francisc îl considera nepericulos. Nu prea înalt, destul de slab, Pilicã Malu arbora întotdeauna o ţinutã sobrã, meticulos îngrijitã. Proaspãt ras la orice orã, pieptãnat cu grijã, l-ai fi putut lua drept un funcþionar oarecare. Punctul forte al lui Malu Pilicã erau falsurile. Urmase o şcoalã de “arte plastice”, unde 
  
Îşi dezvoltase aptitudinile native. 
  
Iată meditaţia meditativă (sic!) a unui poliţist: 
  
Francisc se aşezã pe un fotoliu, îşi luã un pahar de bãuturã şi îl privi pe Malu Pilicã. Se întreba ce îl putuse speria atât de tare încât sã-l facã sã se ascundã la uşa lui... 
  
În panoplia de femei de afaceri, iată şi o cucoană: 
  
Cucoana este o persoanã care, cu tot cu tocuri înalte, are vreo 162 cm şi nu trage 
  
la cântar mai mult de 48 kg, asta dac-o-mbraci în ţinuta de iarnã... Altfel, sclemberista este foarte sociabilã şi cooperantã: mi-a oferit 1500 euroi pe 
  
lunã ca sã fac pe administratorul de firmã la “Double W”..., îi declara Pilică poliţistului! 
  
Poliţia e pe cai mari: 
  
Popovici Francisc îşi dãdu seama cã era pe cale sã prindã un fir subţire din încâlcitul ghem al cazurilor de bani delapidaţi cu ajutorul firmelor-fantomã şi al administratorilor... 
  
După cucoană, o „individă” ; ea e cea care era să-l nenorocească pe Pilică: 
  
Individa asta, Stãnescu Valeria Anca, este o femeie foarte fudulã: îi place s-o ştie lumea cã are bani. Carã dupã ea vreo opt ghiuluri, un lanţ de aur ca cel de la fântânã şi-un telefon mobil Vertu, cu sclipici, bãtut în cristale, de-ţi ia ochii... Ei 
  
bine, se uitã în jur, bagã capul dupã mine în birou, nu mã vede. Se uitã în cabina camionului, şoferul era dus la bufet, dupã o cafea şi-un sandwich. Nu ştiu de ce dracu' n-am strigat-o imediat, mã uitam printre baxurile alea care mã-nconjurau ca o cetate... O vãd cã se întinde în maşina ei, trage de-acolo un janghinos de telefon mobil negru, micuţ cât o brichetã, însã cu o antenã telescopicã 
  
lungã cât o undiţã. Ştiţi, ca la tranzistoarele de pe vremuri... Ca niciodatã, în jur era linişte, cred cã de-aia s-a şi apucat sã vorbeascã. “- Alo... - zice - 
  
mã auzi?” Moment de linişte, apoi continuã: “- Te rog, pânã mâine searã trebuie sã-l ai în vedere pe noul administrator de la Double W. L-am plãtit pe douã luni în avans, mâine se-mplinesc lunile şi oricum în trei zile lichidãm şi firma 
  
asta...” (Pilică a asistat, iată, la condamnarea sa definitivă şi irevocabilă, cum ar susţine autorul!) 
  
Societatea, poliţia, mă-sa, toată lumea se agită ca să-l salveze pe bietul şi simpaticul Milică: 
  
“Pilicã, maicã, dã-te la fund, cã au trecut doi pe-aici, întrebau de tine, cu nişte mutre care miroseau a mormânt proaspãt sãpat...” 
  
Iată şi poliţia: 
  
- Pilicã, fii fãrã grijã. Te pun la pãstrare. Vei locui o perioadã nedeterminatã la noi, la I.G.P. Avem în subsol nişte celule discrete, primitoare şi extrem de sigure. N-au cum sã te dibuiascã acolo... 
  
Ancheta poliţiei este delicată, ca să nu tulbure spiritele: 
  
Locotenentul de poliţie Comãnescu Valentin o privi politicos pe dna general-manager Ştefãnescu Anca. 
  
- Bunãziua, doamnã. Mã numesc Valentin Comãnescu. De la poliţie... Vã pot rãpi câteva minute din timpul dumneavoastrã?? (...) Cunoaşteţi cumva o persoanã pe nume Sudea Gigel, cunoscut în anumite cercuri şi sub numele de Malu Pilicã, 30 ani, cu domiciliul stabil în strada... etc. etc.?? 
  
- Nu! veni aproape instantaneu rãspunsul.  
  
Ei bine, omul de afaceri homosexual intervine în forţă pentru a-şi salva iubitul din braţele monstruase ale Poliţiei: 
  
Dupã aproximativ 15 minute de aşteptare, subofiţerul de serviciu bãtu la uşã, 
  
Anunţându-i: 
  
- Domnul Bruno Graff Lothringen. 
  
Dl Lothringen intrã grãbit în încãpere. 
  
Era un om de înãlţime medie, bine legat, purtând un impecabil costum negru.  
  
Iată-l şi pe tînărul homoxesual:  
  
- Dl Andreotti, aici de faţã, este prietenul meu, care are dreptul sã intre la mine şi sã mã aştepte la orice orã doreşte. Chiar eu i-am dat-o...!! 
  
Francisc privi lung la dl Lothringen, apoi la Andreotti: 
  
Autorul s-a documentat serios: 
  
Deşi foarte tânãr, el (Andreotti) se informase asupra fenomenului şi îşi ridicase mereu întrebãri despre sine însuşi. Dar nu-şi rãspunsese decât cu argumente generale. Îşi spunea cã homosexualitatea, ca stare de fapt, este la fel de veche ca historia neamului omenesc. Cã a existat în vechea Grecie Elenisticã, descrisã fiind de Herodot, Aristotel, Platon, Eschil, sub vechea denumire de “paiderastia”. Cuplurile din Elada, formate din aşa-zişii “Erastes” şi “eromenos”, au fost subiectul ... (şi enumerarea continuă !) 
  
Şi iată şi o fată, în galeria de doamne, cucoane, femei de afaceri, asistente şefe şi cameriste: 
  
Tânãra ţigancã se numea Rudaru Anastasia, dar pânã şi ea îşi amintea propriul 
  
nume cu greu: toatã lumea o cunoştea sub porecla de “Ciorica”. Avea un trup bine fãcut şi un chip frumos, cu ochi mari şi buze groase.  
  
Personajul este duios, sincer, are suflet. „L'âme est innee elle-même!” susţine Leibnitz în „La monadologie”, dar scriitorul ştie acest amanunt şi dedalează pe acest adevăr rafinat. 
  
Malu Pilicã obişnuia sã îi dea uneori bani, mâncare sau bonuri de masã excelent falsificate. I se pãruse o ironie a destinului ca Malu sã fie înmormântat exact lângã Cavoul Osetius Bagrationi, pe care Anastasia Rudaru şi-l alesese drept reşedinţã permanentã. 
  
Întoarcerea Porcului, un excelent profesionist, este triumfală: 
  
Ce mai faci, Vergilius? Deaconu Vergilius “Porcu'” o privi de dupã birou, cu ochii lui albaştri spãlãciţi, inexpresivi, ca de peşte mort. Slãbise în mod vizibil şi 
  
acest lucru îl avantaja: 
  
- Toate bune şi nimic nou... rosti pe un ton şoptit. Cu ce treburi pe la mine? 
  
Anca îşi aprinse nervoasã o ţigarã. Vergilius “Porcu'” fãcu un gest oripilat cu mâna: 
  
- Aici nu se fumeazã!! 
  
“Porcu'” îi înmânã un plic format mare. Ştefãnescu Valeria Anca studie atentã actele privitoare la depunerea efectuatã. Orice s-ar zice, Deaconu Vergilius era un excelent profesionist. 
  
- Minunat, superb... şopti mulţumitã. 
  
Comnetariul autorului este svuros: 
  
Deaconu Vergilius “Porcu'” revenise în Bucureşti ca un şobolan într-o canalizare necunoscutã: prudent, cercetãtor şi lacom... 
  
Şi un scurt moment de meditaţie filosofică, care cade bine în acţiune: 
  
Pentru majoritatea omenirii, religia înseamnã o speranţã, o împãcare cu lumea de dincolo, eventual o acceptare a propriei sorţi. O parte invizibilã din noi simte nevoia de salvare şi instituţia eclezialã cultivã cu grijã aceste profunde sentimente religioase ale oamenilor, ca masã largã. Disponibilitatea sufleteascã spre Dumnezeu diferã de la persoanã la persoanã şi produce o mare fericire interioarã... 
  
Detalii poetice: 
  
Era o lumânare cu diametrul de 14 cm, masivã, sculptatã cu satiri clasici, amoraşi, ciorchini de struguri: o adevãratã bijuterie, în felul ei, alcãtuitã din cearã neagrã cu irizaþii aurii. La lumina flãcãrii ei, Bruno era sigur cã sentimentele lor vor fi mai uşor de exprimat. 
  
Apare, în fine, o fată: 
  
O, Doamne, cum mai aşteptau fetele tinere sã fie “achiziţionate”... Ca, de exemplu, acesta: “Tânãrã 23 ani, studentã, ASE, caut job pentru timpul liber, pentru retribuţie oricât de modestã. Sunaţi la...” De obicei prudent şi bãnuitor în alegerea partenerelor, Vergilius era pus în situaţia de a se grãbi. Legãturile şi relaţiile lui fiind distruse pentru moment, se vedea silit sã îşi procure fete 
  
tinere de la Anunţuri. “Dar asta doar pentru început!”, cugetã Vergilius, apucând telefonul... 
  
Putem să deducem, desigur, în sinergia faptelor, că autorul se pricepea să citească anunţurile benefice acţiunii în maximă expansiune.  
  
Fata de mai sus este perspicace Şi inteligentă: 
  
- Sã fiu eu a dracului dacã nu ţi l-am gãsit pe unul care seamãnã cu omul tãu. Şi dacã nu-i el, precis e frate-su geamãn... 
  
Tãcu o clipã, apoi fãcu o scurtã dar concisã descriere a lui Vergilius: 
  
- Da, pãrul vopsit blond, pieptãnat lins cu cãrare pe dreapta, tuns scurt... Da, ochi albaştri, reci... Sã fie-ntr-un ceas bun... Deci s-a recomandat Deaconu Vergilius. Firma “Intreprid Investment”, din strada.... 
  
Ascultã, apoi rãspunse: 
  
- Bun, trec mâine şi îmi iau banii. 
  
Iată-l şi pe Ady din celelalte romane, omul de „afaceri, faceri şi desfaceri, prădat fără milă, după cum ştiţi deja! 
  
- Cine este, dragã, la ora asta?... 
  
- Afaceri, scumpo, doar afaceri... şopti blând Ady Bruslea. Apoi rosti ca pentru sine: 
  
Deci Vergilius a revenit printre noi... (Ce ziceam ? S-a întors Porcu!) 
  
Tînăra pespicace este şi ea desenată cu detalii fine, izvorîte din talentul autorului de a reliefa amănuntele psihologice, apelînd la descrieri anatomice minuţioase: 
  
Irina Rodica Botea practica cea mai veche meserie din lume, într-o variantã îmbunãtãţitã. Terminase un liceu şi urmase nişte cursuri de Contabilitate Primarã, ceea ce-i permitea sã se descurce, cu real succes, în cele mai diverse 
  
roluri de tânãrã nefericitã care solicitã un loc de muncã. Aspectul fragil, fusiform, eteric o ajuta de minune în meserie. Aborda un aer neajutorat, 
  
care trezea anumite instincte paterne bãrbaţilor de-o anumitã vârstã.  
  
Porcu nu ştia că: 
  
“Bruslea” oferise o frumoasã recompensã pentru orice informaţie care-l putea duce la Vergilius “Porcu'”. Faptul cã acesta-l turnase la poliţie, referitor la întunecatele lui afaceri, şi despre modul în care-şi “spãla” el banii, îl ardea încã la ficaţi. Dar, mai mult decât imensele sume de bani pierdute de pe urma “Porcului”, se punea problema unui anumit respect. 
  
Iată că autorul a avut intuiţii geniale. Păi, fără respect,  
  
În fine, se ridică uşor cortina, doar de un colţ, pentru a ne lămuri cu privire la ceea ce se petrece în umbra iubirilor secrete: 
  
Deaconu Vergilius “Porcu'” se bâţâia înnebunit deasupra ultimei sale “achiziţii” sentimentale. Irina Rodica Botea îl ţinea în braţe, şoptindu-i pasional la ureche: 
  
- Acum! Toatã!!! Aşa!! 
  
Vergilius se mişca din ce în ce mai repede, cuprins de o fericire febrilã. Plãcerea violentã îl scotea din minţi. Se pregãti sã atingã apogeul pasiunii sale. O loviturã puternicã de ciomag i se abãtu pe spinare. Vergilius “Porcu'” holbã ochii, pasiunea îi dispãru brusc, şi totul se fãcu negru... 
  
... Ady Preda aruncã ciomagul deoparte. 
  
- “Porcu'”, ascultã bine ce-ţi spun! Ai 24 ore sã dispari din oraş. Dacã te mai vãd vreodatã sau dacã mai aud cã vorbeşti ceva despre mine, te omor! Jur cã te omor. Înţelegi? 
  
Şi două suflete care vibrează la unison. Aici este cîntecul de vioară al maestrului. Umanitatea trebuie să-şi trăiască emoţiile în mod tandru, nepatologic, fără scrîşnete de genul Acum! Toatã!!! Aşa!! 
  
Malu Pilicã o privi lung pe Anastasia: 
  
- Cam ce program ai... cum sã spun... 
  
- Ca de obicei, mã duc pe strãzi sã vând ziare. De ce mã-ntrebi? 
  
- Mã refeream la urmãtorii ani, nu la ziua de azi... specificã Pilicã. 
  
Anastasia nu rãspunse. Privi pe fereastrã, dusã pe gânduri. 
  
- Ştii, Anastasia, dacã ai vrea... Putem sã încercãm sã convieţuim o vreme. Poate reuşim so ducem mai bine împreunã... 
  
- Spui asta de milã sau din recunoştinţã? îl întrebã Anastasia, sufocatã de emoþie. 
  
- Parcã ce mai conteazã, nici eu nu prea ştiu... 
  
Rudaru Anastasia întinse mâna şi îl atinse blând pe obraz. Îl privi dulce şi nu îi 
  
rãspunse. Malu Pilicã luã acest gest drept o încuviinþare... 
  
Ultima frază a acestui roman îl salvează de banalitate (pe roman!) şi îi redă autorului aliura unui scriitor sensibil şi talentat! 
  
FIN 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
CRONICA MARGINEANU SERBAN / Ioan Lilă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 285, Anul I, 12 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Ioan Lilă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ioan Lilă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!