Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Cezarina Adamescu         Publicat în: Ediţia nr. 386 din 21 ianuarie 2012        Toate Articolele Autorului

CRONICĂ LITERARĂ. VIOREL MARTIN
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CRONICĂ DE CARTE 
  
ÎNTOARCEREA ÎN PARADIS 
  
Viorel Martin, Aventurile lui Tudor, Editura Semne, Bucureşti, Coperta şi desene: Dumitru Roşu 
  
Aflat acum în ipostaza de povestaş pentru copii, după ce şi-a exersat condeiul în epigramă, poezie umoristică, ori poezie pentru preşcolari şi şcolari mici, dar şi în publicistică, prin revista pe care o conduce şi editează „Lumea epigramei”, Viorel Martin are încă multe surprize de oferit. De fapt, cred că este, cu fiecare nou volum, o surpriză chiar şi pentru sine însuşi. 
  
„Aventurile lui Tudor” ne dezvăluie o lume mirifică pe care, fiecare din noi a străbătut-o şi o are în propriul bagaj spiritual drept minunata lume a copilăriei. Amintirea paradisului dintâi este cel mai frumos şi mai nostalgic lucru, la care revenim cât se poate de des, pentru că ne e dor de locurile şi oamenii pe care i-am cunoscut. 
  
Spaţiul de graţie al acestui paradis este inocenţa. Spre el şi în el îşi plasează micii eroi şi aventurile lor nemaipomenite. 
  
Împletind istoria, ştiinţele exacte, geografia planetară, mitul, legenda, mistica transpuse în realitate, autorul reuşeşte să creeze o lume credibilă, uşor idealizată, unde copiii sunt singurii stăpâni ai evenimentelor. Fantasticul şi realitatea îşi dau mâna în chip surprinzător şi plăcut, astfel că rezultă un univers acceptabil unde copilul, dar chiar şi adultul se pot refugia ca într-o oază, ceea ce induce un sentiment stenic de protecţie ca sub mantaua unui înger de pază. 
  
Nu lipsesc personajele istorice pe care le recunoaştem, dar şi cele fantastice, pe care le descoperim cu uimire şi încântare. 
  
Viorel Martin cultivă la copii sentimentul naţional, de cinstire şi preţuire a trecutului, a meleagurilor dacice pentru care strămoşii s-au luptat, al limbii şi frumuseţilor tradiţiei noastre milenare pe aceste meleaguri, ceea ce e un lucru mai puţin preferat de scriitori, fie din teama de a nu fi consideraţi naţionalişti, fie din cea de a nu fi socotiţi depăşiţi, tematica patriotică este ocolită, alegându-se deschiderea către universalitate, ceea ce poate duce la pierderea identităţii naţionale. 
  
Cât timp scriitorii nu se vor întoarce la valorile naţionale, există această primejdie.  
  
Aşa cum a remarcat şi distinsul critic şi istoric literar Aureliu Goci, autenticitatea şi firescul sunt principalele specificităţi ale scrisului acestui autor. Îmbinarea realului cu suprarealul rămâne o trăsătură care dă farmec povestirilor lui Viorel Martin. 
  
Aşa cum e şi firesc, spiritul ludic este prezent în toate povestirile, pentru că el guvernează copilăria. Legile jocului nu sunt, însă, întotdeauna cele cunoscute iar autorul ne invită să inventăm noi reguli, cu alte cuvinte, noi jocuri, cu aceleaşi elemente. Imaginaţia celor mici este pusă la încercare în permanenţă, dar, în mod subliminal, sunt introduse informaţii din toate domeniile, care-l ajută pe copil să afle cât mai multe lucruri despre domeniul predilect ori despre altele necunoscute. Se poate spune cu temei, că volumul este aidoma unei aventuri care nu are sfârşit pentru că generează alte şi alte soluţii şi finaluri neaşteptate. 
  
Copiii sunt invitaţi astfel la un fel de joc interactiv la care trebuie să-şi pună întreaga capacitate de invenţie şi de imaginaţie la contribuţie.  
  
Binefacerile electronicii, concretizate în performantele calculatoare cu ecranul cât o cutie de chibrit, transformă sub ochii noştri uimiţi lumea palpabilă într-una virtuală în care elementul primordial este imaginaţia. Se ştie că tuturor copiilor le este dragă lumea roboţilor, atât de ingenios inventaţi şi lucraţi, încât devine aproape imposibil să-i opreşti din acţiunile lor.  
  
“Pădurile din Marte” – evidenţiază tocmai această predilecţie a copiilor pentru virtualitatea de pe ecran sau din propria locuinţă. Pentru că, fără sfială, în orice moment, te poţi pomeni cu o duzină de personaje care te asaltează. Cu o precizie şi o fantezie greu de egalat, autorul descrie lumea robţilor, a hologramelor, lumea virtuală, atât de îndrăgită de utilizatorii de video-jocuri. Întâlnim aici toate elementele lumii ştiinţifico-fantastice care fac deliciul picilor: holograme, GPS-uri, coduri de bază, arme telepatice, sateliţi, câmpuri magnetice, lasere albastru-violet, monitoare, cifre, sticuri, arme fermecate, un întreg arsenal de lasere, o ploaie de rachete, tunelul timpului cu oglinda lui uriaşă, care se găseşte ... ”în grădină la bunicul” şi chiar “o spirală nesfârşită de curcubee strălucitoare”. Aici ne întoarcem din nou în real, mai bine zis, în raiul copilăriei. Nu e nici o mirare că puştii vor să-i elibereze pe marţieni din ghearele cârcâiacilor. Poţi păşi nestingherit în “oglinda dintre lumi”. 
  
Ceea ce este cu adevărat remarcabil la aceste povestiri este împletirea descrierilor unor peisaje mirifice pământene, cu scene aproape abstracte care ţin de cea mai înaltă tehnică electronică. Iscusinţa cu care sunt descrise imaginile atrag atenţia asupra unui autor format care e stăpân pe toate mijloacele de expresie. Autorul este un fan al filmelor ştiinţifico-fantastice actuale. Apar personaje cunoscute din filmele de animaţie, atât de îndrăgite de copii. 
  
Fantezia, intuiţia, aventura sunt la ele acasă. Oglinda dintre lumi e pregătită să ne conducă într-o călătorie iniţiatică spre noi înşine, pentru a ne cunoaşte mai bine. Nici doza de umor nu lipseşte. E o plăcere să fii condus, pe urmele paşilor micilor eroi prin grădina bunicului, prin tunelul timpului, ca să afli câte-n lună şi-n stele şi să devii tu însuţi un personaj. Interactivitatea e o metodă eficientă de a-i atrage pe copii în lumea fermecată a cărţilor. 
  
În acest peisaj, până şi iarba are culoare violet, ceea ce-mi aduce aminte de o proză umoristică a neegalatului Ion Băieşu care a petrecut un week-end “La iarbă albastră”. Turmele de roboţi se îndeletnicesc cu îngrijirea şi curăţirea copacilor uriaşi. 
  
Apar şi nelipsitele farfurii zburătoare argintii. Pe solul marţian are loc un război în toară regula, dar armele telepatice nu mai au nici un efect asupra eroilor povestirii, pentru că ei dispun de scuturile de credinţă, de arma speranţei şi sunt apăraţi de scutul iubirii. 
  
Forme de relief asemănătoare cu cele de pe Terra, se găsesc şi pe solul marţian, astfel e Muntele Omul de pe Marte, locul unui refugiu atomic, omologul Omului nostru din Carpaţi. O poartă de titan, apoi una de beriliu, un zid invizibil de care se lovesc, nu sunt în măsură să-i oprească pe eroii povestirii din aventura lor marţiană. Aveau cu ei scutul de ultrasunete care-i ferea. Ajungând în inima peşterii unde erau întemniţaţi marţienii, cei patru eroi au parte de o privelişte insolită: “Marţienii erau întemniţaţi. Pe podea, pereţi şi tavan, în şiruri ordonate, marţienii erau legaţi în lanţuri, de mâini, de gât şi de picioare. Nu erau hrăniti de mult timp. Erau lăsaţi să moară lent şi în chinuri. Copiii sparseră lanţurile şi porniră ventilaţia din încăpere. Primul marţian care se dezmetici, le comunică telepatic.  
  
—Bine aţi venit, pământenilor. Eu sunt Mumu. Tudore, credeam că nu mai vii de data asta. Credeam că murim aici cu toţii. Cârcâiacii au plecat? Dacă se întorc? Aţi mai eliberat pe cineva?” 
  
Personajul Mumu este mic de statură, abia puţin peste un metru, cu o piele de culoare gri deschis spre verzui, capul disproporţionat şi doi ochi mari şi expresivi. Mai posedă şi două antene lungi cu terminaţii sferice, precum corniţele unui melc. 
  
Modul de comunicare este telepatic, prin creier şi ochi. 
  
Însă, Nota Bene! i se auzea vocea înfundată vorbind grammatical, conform DEX-ului. 
  
Întorşi din expediţia lor marţiană, cei patru eroi constată cu plăcere şi surprindere că iarba de acasă este foarte frumoasă şi că nicăieri nu-i mai bine ca acasă. 
  
Trecut-prezent-viitor, toate se profilează în paginile acestei povestiri, într-un amestec fermecător de aventură, umor, cunoaştere, învăţăminte din Cartea Credinţei, Speranţei, Iubirii dăruită de bunicul şi trasă de Tudor pe stic. Dar nici pescuitul şi joaca prichindeilor nu sunt mai prejos pe lângă apele Gilortului. 
  
Realul cu irealitatea îşi dau mâna în pagini atractive, instructive şi cât se poate de bine scrise de un autor pasionat de privilegiile pe care ţi le poate oferi tehnica nouă. 
  
A doua povestire, intitulată cât se poate de sugestiv, “Făt-Frumos”, are ca protagonişti aceeaşi copii: Tudor, Andreea, Viorel şi Alexandra şi ca loc de desfăşurare Dealul Muşculeştilor, cu păduri de stejari şi aluni, poieniţe cu mure negre şi flori de toate culorile şi miresmele, un fel de rai care se desfăşoară în toată splendoarea. Un pui de căprioară care are un picior rănit, ne duce direct cu gândul la fermecătoarele poveşti ale lui Emil Gîrleanu sau la Ion Agîrbiceanu. Copiii se hotărăsc pe loc să-i acorde îngrijiri. Acasă, mămica îi pune puiului o atelă şi un bandaj şi mama e gata să sune la Poliţia animalelor. Dar, la rugămintea Andreei, mama consimte să-l îngrijească la ei acasă. Desigur că puiuţul de căprioară primeşte numele de Făt Frumos. 
  
Dar într-o zi, inevitabilul se produce şi căprioara-mamă vine să-şi revendice puiul. Copiii înţeleg că locul acestuia nu poate fi decât lângă mama lui. Cu toată tristeţea despărţirii, acceptă că numai în pădure acesta se poate dezvolta liber. Din când în când, un cerb soseşte la poarta gospodăriei pentru a le mulţumi celor care l-au ajutat atunci când era mic şi bolnav. Povestirea are foarte multe învăţăminte pe care copiii şi le însuşesc foarte uşor. 
  
Dar iată că autorul nu se mărgineşte la poveşti pământeşti cu animale ori poveşti ştiinţifico-fantastice cu marţieni, ci dezvoltă subiecte legate de “Tainele mărilor” – de unde copiii află multe lucruri folositoare despre Marea Neagră. 
  
Şi, despre ce altceva poate fi vorba, decât despre o expediţie cu submarinul a micului Tudor care e curios şi veşnic neliniştit să afle cât mai multe lucruri în toate domeniile ştiinţei? De aceea, el se înscrie într-o expediţie cu submarinul “Scufundacul 2020” – pe fundul Mării Negre. Pe lângă puzderia de vietăţi marine pe care le văd prin hublou, membrii expediţiei, copiii descoperă taine uluitoare şi sunt atraşi, mai bine zis, absorbiţi – nici mai mult, nici mai puţin, decât de submarinul Atlantida, ultimul bastion de supravieţuire al continentului dispărut!  
  
Descrierea detaliilor tehnice ale acestor aparate submarine poate face deliciul copiilor pasionaţi de aparatură, motoare, electrotehnică, electronică, informatică, automatizare. Suntem iarăşi într-o aşa zisă lume virtuală unde totul se desfăşoară pe un ecran uriaş, vocile vin prin difuzoare. Ca în filmele ştiinţifico-fantastice, apar personaje stranii, înalte de câţiva metri, înveşmântate în combinezoane din pânză de fibră de sticlă. 
  
Aceştia sunt atlanţii. Ei se prezintă politicos: 
  
“— Noi suntem atlanţi. Eu sunt Tracicus, din mila lui Zamolxis, ultimul rege in viaţa. El este marele preot Deceneus –şi arătă către bărbatul în albastru, care avea barbă, mustaţă şi plete abundente, toate albe ca neaua, o faţă paşnică şi blajină şi care, deşi părea ca un bunicuţ de optzeci de ani, se ţinea drept si mândru. 
  
Ea este Andrada, fiica mea, păstrătoarea tezaurului de seminţe si tezaurului genetic al Atlantidei. Andrada arăta ca o femeie frumoasă, cam la patruzeci de ani, cu pletele castanii legate într-o diademă aurie cu nestemate.” 
  
E un bun prilej pentru copii de a afla despre civilizaţia Atlantidei din urmă cu zece mii de ani, ca şi despre dezastrul produs, în urma căruia, continental a fost scufundat. 
  
Atlanţii îi atenţionează pe copii că omenirea se află în faţa unui mare prag istoric. Toate resursele se vor epuiza şi omenirea va fi supusă pieirii. 
  
Ei propun omenirii un târg. În schimbul tehnologiilor lor avansate, care ar salva Terra, atlanţii să fie primiţi înapoi pe Pământ, în Antarctica, care ar putea deveni un teritoriu internaţional, paşnic, unde vor putea trăi în înţelegere, toate naţiile. 
  
Faptul că picii sunt aleşi ambasadori ai Pământului, meniţi să salveze planeta şi să pună în aplicare planul atlanţilor, este de natură să-i bucure pe aceştia. Copiii primesc în dar o rază violetă care-i face să nu mai îmbătrânească niciodată, nici la trup, nici la suflet. Mesajul este unul de speranţă, că Pământul ar putea fi salvat, dacă oamenii ar fi mai înţelepţi şi mai chibzuiţi. Şi dacă nu de la copii, de unde ar mai primi înţelepciunea şi chibzuinţa? 
  
Următoarea povestire ne aduce aminte de episodul humuleşteanului intitulat la fel, în care Nică merge la scăldat. 
  
Povestirea are ca şi cadru de desfăşurare lumea satului şi pare a fi chiar o amintire a autorului. Ca protagonistă este “Muma Maria, poreclită de tot satul Muma Fâţa, pentru că era foarte iute, la cei peste şaizeci de ani ai săi, avea o broboadă neagră, cu chenare înflorate cu floricele roşii verzi şi galbene, mici cât bobul de mazăre. Iia ei albă avea rânduri negre şi roşii la mâneci şi la gât. Catrinţa era neagră cu câteva rânduri orizontale, roşii, abia vizibile pe negrul intens”. 
  
Pretextul este masa rotundă din ogradă, în jurul căreia se adună copiii să mănânce iar Muma Maria răstoarnă o mămăligă cât soarele. 
  
Nu sunt lucruri noi pe care le aflăm. Dar sunt atât de duioase încât abia îţi învingi lacrima, pentru că noi toţi am trecut prin asemenea întâmplări şi poate tocmai de aceea, glasul amintirilor ne cheamă cu voce ascuţită. 
  
Câţiva puşti iau drumul scăldatului la Gilort, meleag mirific cu un zăvoi, cu o pădurice de plute, sălcii şi răchite. 
  
Acolo copiii pescuiesc, se scaldă ori fac plajă, revenind acasă doar cu vreo câţiva chitici pe care-i înfulecă bucuros, căţelul. 
  
“Ecranul fermecat” este o istorisire contemporană despre binefacerile şi atracţiile internetului. 
  
Intrând prin intermediul sticului, la propriu şi la figurat, în “Poveştile Junglei”, Tudor, abia întors de la şcoală, dobândeşte capacitatea de a gestiona povestea şi să scape un pui de zebră de furia crocodililor, doar cu îndemânarea de a mânui mouse-ul şi emiţătorul de sunete. 
  
“Tudor işi consultă emiţătorul de sunete. Deschise calculatorul de pe bratul stâng şi intră pe Google. Căută frecvenţe care îi deranjează pe crocodili. Căută apoi frecvenţe care le deranjează pe zebre. Şi gasi. Ultrasunetele cu o frecventa de 21.3 KHz erau numai bune. Porni emiţătorul directional. Mai tare. La maximum.  
  
Apa începu parcă să fiarbă. Milioane de stropi săltau zglobii deasupra apei. Zebrele înotau înainte. Unele ieşiseră deja pe malul celălalt şi alergau înainte spre păşunile înverzite. Crocodilii, însa, erau foarte agitaţi. Se zvârcoleau încolo şi încoace, aparent fară nici un motiv. Parcă uitaseră de zebre. Dădeau cu coada şi cu botul în toate părţile, plescăind prin apă. În cele din urmă se depărtară de grupul de zebre, înotând, care în susul, care în josul râului . Probabil plecau să caute o zonă de mâl unde să se ascundă de sunetele care le invadaseră creierele. Nu le mai ardea de mâncărică de zebră. Nu ştiau cum să scape, să îşi salveze pielea. Puiul de zebră, scăpat ca prin minune din gura crocodilului, tocmai ieşi din apă. Se opri şi se mai uită o dată în urmă. Parcă spunea: 
  
— Mulţumesc, Tudor, apoi o rupse la fugă alături de alţi pui.” 
  
Şi iată cum poveştile prind viaţă şi viaţa devine o poveste fără sfârşit.  
  
O altă poveste, inspirată, de această dată din filmul “Piraţii din Caraibe” – atât de îndrăgit de copii, se intitulează chiar aşa: “Tudor şi piraţii din Caraibe”.  
  
Irina, o fetiţă este plecată cu părinţii în vacanţă în Marea Caraibelor. Căutând pe Google, copiii află că vasul de croazieră în care se aflau aceştia, a dispărut. Echipa de şoc adunată în jurul calculatorului, pornesc în căutarea fetiţei pentru a o salva din mâna piraţilor. 
  
“Copiii îşi luară echipamentele şi porniră. Jeturile cu reacţie, de la picioare, îi propulsau cu viteza unui avion obişnuit. Trecură peste Intercontinental şi se îndreptară spre Otopeni, de unde aveau să zboare pe culoare aprobate de Aviatia Civilă.  
  
Zborul deasupra României era o încântare. Munţii îşi arătau crestele înzăpezite si pădurile de un verde închis. Apele păreau mici firicele de lână, albastre şi meandrate, străjuite de păduri, iar câmpurile nesfârşite arătau ca o tablă de şah, cu pătrăţele de toate culorile: verzi, galbene, vernil, maronii, roşii, violete. Ochiurile de apă arătau ca nişte stropi albaştri strălucitori, pe care Dumnezeu îi risipise cu generozitate printre alte multe minuni.” 
  
Viorel Martin foloseşte limbajul uzual al internetiştilor şi toate echipamentele folosite în filmele ştiinţifico-fantastice. În mod surprinzător, adeseori, ca nişte mici oaze luminoase, sunt descrieri ale frumuseţii locurilor pe unde trec. Copiii află informaţii utile legate natură, popoare şi civilizaţii vechi şi noi. 
  
Istorisirile lui Viorel Martin sunt interactive, spumoase, au intrigă, au personaje viabile, sunt scrise într-o manieră dinamică, un limbaj adecvat copiilor şi din ele se pot desprinde multe învăţături despre curaj, încredere, putere de muncă, prietenie, colegialitate, trăsături care trebuie insuflate în tânăra generaţie de copii. 
  
De asemenea, povestirile sunt în ton cu preferinţele celor mici care urmăresc cu interes filme de animaţie cu personaje eroice care ajută oamenii şi au un comportament exemplar în relaţiile cu ei. 
  
Aproape toate povestirile trădează sensibilitatea autorului pentru natură, pentru frumos, pentru oameni şi pentru virtuţile creştineşti. 
  
CEZARINA ADAMESCU, 
  
redactor Agero-Stuttgart, membră USR 
  
21 ianuarie 2012 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
CRONICĂ LITERARĂ. VIOREL MARTIN AVENTURILE LUI TUDOR , EDITURA SEMNE, BUCUREŞTI (CEZARINA ADAMESCU) / Cezarina Adamescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 386, Anul II, 21 ianuarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Cezarina Adamescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cezarina Adamescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!