Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Ganduri > Mobil |   



Crochiuri din vremuri...parşive!
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
Cămaşa verde 
  
Student fiind, prin anii 70, am descoperit în lada de zestre a mamei o pânză mătăsoasă şi lunecoasă de sergi de un verde strălucitor, cu aderenţa la piele ca a mercurului vărsat(!) , un fel de material ţuşti-bâşti ce se mula greu dar care sclipea şi atrăgea privirile pe unde te-ai fi dus, te făcea să fii în ochii lumii fără să vrei, vedetă, ce să mai... Am „confiscat-o” şi am făcut o cămaşă pe comandă cu tot dichisul en vogue : epoleţi, buzunare „mii” ( nu mai ştiu dacă şi la cot!), nasturi metalici sau de os. 
  
Unii, îmbrăcaţi în catifea de ale culori (nu se prea purta uni, era moda mozaicului expresiv şi multicolor al mişcării contestare din acei ani)... Piesa de îmbrăcăminte respectivă fusese prevăzută cu petice (chiar dacă nu era cazul) pe ici pe colo („estetica” vestimentaţiei îşi avea linia dictată de asccesoriile momentului, de revoltă a tineretului occidental nu atât de bine strunit şi „educat” ca al nostru, făcea să ne mândrim la şedinţe propaganda !), toată această făţuială de început de octombrie universitar m-a onorat să-mi fie veşmânt doar două ore în buricul capitalei, pe o distanţă de dus-întors de la căminul „Carpaţi” de pe Academiei, de deasupra librăriei „Mihai Eminescu” şi până la unul dintre cinematografele de pe B-dul „6 Martie”, fost Gheorghiu-Dej, actual „Kogălniceanu. Nu mai mult decât a durat un film la „Timpuri noi” (cu rulare în continuare), „Festival”, „Favorit” sau „Bucureşti”!  
  
După terminarea acestuia, la ieşire, pe hol, am fost oprit, legitimat fără vreo explicaţie anume şi serios admonestat „tovărăşeşte” de doi civili care s-au legitimat doar cu „dosul” reverului” de la balonzaidele şic cu care îşi etalau „autoritatea”! Abia sosit de la ţară mi s-a părut că cerul s-a prăbuşit pe mine iar ruşinea (mai tare decât frica!) mă copleşise la gândul că bustul meu, pe care nu-l văzuse decât mama când eram copil şi soarele de munte, este nevoit tam-nesam să se expună liber şi în prag de seară romantică fulgerărilor intermitente ale neoanelor, care luminau cu intermitenţă marele bulevard. 
  
„Fisa” mi-a căzut abia mai târziu, m-am „felicitat” pentru „absenţa spontaneităţii” cu care am fost „dăruit” (mai îndărătnic!?), pentru că dacă aş fi avut simţul acut al „tupeisticii de gang” cine ştie prin câte întâmplări aş mai fi trecut şi care mi-ar fi încurcat socotelile momentului... De-atunci, am tălmăcit în „favoarea” mea preceptul creştin „voi, cei săraci cu duhul că a voastră va fi...) şi că, mai pe şleau, e bine câteodată (!) să fii mai prostuţ la cele lumeşti că scapi de ăle necazuri şi că „dincolo” vei avea şansa „salvării” din mediile „smolite cu foc şi pucioasă” promise neapărat cu repetiţie şi obstinaţie păcătoşilor!  
  
De instituţia ai cărei membri era „controlorii” mei nu auzisem, era un secret neîmpărtăşit, pentru oamenii de rând, decât prin mijlocire directă, cu senzaţii „participative” ce urmau să-şi dovedească viabilitatea în confruntări „la rece” (!) - „mucles” era cuvântul (sic”) de ordine („ciocul mic”, cum i-ar zice o „onora-bilă” doamnă deputat în parlamentul României de peste patru decenii mai târziu).  
  
Minunându-se tare că sunt student la Istorie şi că nu aveam habar de heraldica şi simbolistica din sfera politică a semnelor şi culorilor „repartizate” partinic, doctrinar sau sectorial (cum fusese Bucureştiul până-n 44) m-au luat în zeflemea adresându-mi peste umăr un avertisment de care trebuia, de-atunci încolo, să ţin seama : „Eşti de la istorie şi nu cunoşti că haina îţi trădează „simpatiile politice” !?”. Şi, imediat, cu tonul poruncitor ce-i va „consacra” ceva mai încolo drept o „castă” care-şi vor exercita (şi executa) slugarnic temenelele şi devotamentele - faţă de un stăpân căruia îi jurase credinţă necondiţionată, se răsti la mine: 
  
„Leapădă-ţi zeghea, tinere tovarăş!”, şuieră ironic, apăsat şi imperativ unul mai şmecher, fără să mai ţină seama că ne aflam totuşi în prezenţa unor gură cască, atraşi de ocazia de a chibiţa şi de a-şi lua porţia de haz şi batjocură fără nici un ban. Între două filme şi-un tutun ori oranjadă în foaierul unui teatru sau concert se întărea serios sentimentul nostru de ironie şi persiflare care va „chinui la greu” cu labila noastră fire pentru a o desăvârşi Aceştia reprezentau „galeria” care va stimula apetitul năimiţilor pentru un circ care le conferea prestanţă şi neîngrădită putere de a dispune „la cherem” de ignoranţa şi laşitatea prostimii neascultătoare  
  
Unii, de sanchi, parcă s-au postat special pentru a mai turna ceva benzină pe focul neajuns încă vâlvătaie, socotind că n-ar fi rău ca scenele nud de pe o anumită plajă de la Eforie să se petreacă chiar sub ochii lor, în centrul capitalei României socialiste...Voiau să dea neapărat spectacol, pentru un avertisment salutar pentru toţi cârcotaşii şi nevrednici ce păreau a „călca strâmb” (cu modă fistichie, barbă şi părul lung - cosmopolitism sadea, indezirabil în epocă !) şi care urmau o cale „periculoasă” pentru regim şi în care şi „bunii” s-ar zvârcoli de s-ar trezi !?  
  
„Dezbrăcarea, să-ţi vedem bicepşii, ziceau în cor clănţăii acompaniind ironc intenţia care nu va întârzia a „civililor”, vrând să întărâte spiritul de turmă al trepăduşilor cu ochi albaştrii şi cu reverul trenciului drept carte de vizită (mă rog, legitimaţie!) pentru „rebeli fără cauză”, rătăciţi într-un Bucureşti ce părea să-şi fi învins temerităţile şi obsesile unui trecut „ruşinos” şi de care trebuia musai să ne descotorosim pentru a deveni „apţi” să luăn în piept noua construcţie sistemică.  
  
Foloseau, când situaţiile o cereau, până şi magica formulă a humuleşteanului nostru „Piei drace!” şi erau preocupaţi mai mult să radă răul manifestat într-un mod „odios şi samavolnic”, „atentat inadmisibil” reprezentat de o biată cămaşă a cărei vină ar fi putut fi (judecând la rece) că se asemăna întâmplător (la culoare şi croială) cu cea purtată de nazişti, legionari, fascişti sau cum s-or mai fi numit mişcările ăstea socotite radicale, de extremă dreaptă, socotite vinovate de tot ce este sinistru pe lumea asta şi ca atare fundamental reacţionare. Împotriva cărora, noi, tinerii, trebuia să vedem „duşmanul” de clasă dinăuntru şi din afară, cu orice mijloace, orunde şi în ce feluri s-ar fi manifestat. 
  
Stimulaţi de fanii gălăgioşi şi teribilişti care credeau că persiflau şi „protestau” ad hoc şi utilizau băşcăleala semenilor, aduşi în situaţii jignitoare pentru a simula atât acceptarea căt şi respingerea situaţiei „victimei”, bravii năimiţi m-au proptit într-un colţ şi mi-au rupt „cămeşa duşmănoasă” şi subversivă(!). Eram aşa de străin de apucăturile oraşului, că n-a mai fost timp de atitudin afişate sau studiate, împotrivire nici atât. Mulţumit că scăpasem doar cu atât şi fireşte cu cămaşa confiscată, am plecat degrabă spre căminul studenţesc. 
  
Noroc că era seară şi căminul era aproape. Şi nenoroc (mare) că intrasem într-o lungă şi neagră noapte a amorţelii simţului civic, a minciunii răscolioare şi gogoşate şi a delaţiunii infame şi dizolvante de concordie. Ai cărei zori plânşi şi vlăguiţi se întrevedeau, mai mult de un sfert de veac mai târziu. Dar, mai bine mai târziu... 
  
P.S. „Miştocarii” de-atunci, la tinereţe, sunt printre cei care ne conduc, după „nufărul” din decembrie, destinele!...  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Crochiuri din vremuri...parşive! / George Nicolae Podişor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 200, Anul I, 19 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Nicolae Podişor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Nicolae Podişor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!