Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Vocatii > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 17 din 17 ianuarie 2011        Toate Articolele Autorului

Credința În Vreme de Criză - Exercițiul Credinței
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Schimbarile din prezent sunt oportunitatea viitorului  
S-ar putea spune că timpul de criză este cel mai puțin favorabil dezvoltării trăsăturilor de caracter, printre care aș număra și credința. În fond, cine mai are energie să mai dea atenție unei relații abstracte cu un Dumnezeu invizibil, a Cărui existență o presupunem fără a avea o demonstrație materială a prezenței Persoanei Sale?  
 
Cu alte cuvinte, credința este utilă în vremuri bune; dacă problemele apar, trebuie să ne concentrăm pe lucrurile concrete și să lăsăm deoparte utopiile. Până la urmă, nu putem să ne asigurăm subzistența doar cu vorbe și încrederea în Dumnezeu nu are cum să țină locul unui serviciu din care tocmai am fost concediați. Dacă astfel stau lucrurile, atunci este cu atât mai bine să nu ne mai mințim pe noi înșine cu idei în genul intervenției unei Ființe supranaturale în ajutorul nostru, fiindcă, dacă așa ar fi fost, nu am fi ajuns într-o situație de criză, din care nu știm cum să ieșim.  
 
(Fragment din cartea: „Trepte pe Calea Credinței)  
 
Concluzia logică este una singură; și anume că este bine să ai credință când totul merge bine, dar în perioadele de criză nu poți decât să ai încredere în tine însuți și să devii ateu din rațiuni practice. Acest raționament pare exagerat, fiindcă de regulă există o formă de religie și în timp de criză. Oamenii continuă să frecventeze serviciile divine chiar și în situație de război. Dar nu la acest lucru mă refer, fiindcă religia înseamnă mai mult decât serviciile divine și arborarea unor însemne de cult. Religia autentică presupune o credință fermă în Dumnezeu și o încredere nestrămutată în Persoana Sa prin perceperea brațului providenței Sale chiar și în cele mai critice momente. Fiindcă adevărata credință se fortifică prin excelență în vremurile de criză, după ce a acumulat energie în timpurile de prosperitate. Nu întâmplător, apostolul Petru spunea:  
 
„Deși supus coroziunii, aurul își arată adevărata valoare prin încercarea de a-l topi în foc. Similar, credința voastră, mai valoroasă decât vreun metal prețios, trebuie să fie mai întâi confirmată ca autentică, pentru ca ulterior să beneficiați de gloria și onoarea ce vă vor fi acordate la venirea lui Iisus Hristos” — 1 Petru 1:7  
 
Haideți să ne gândim la o situație practică, care ține de experiența zilnică. Pentru menținerea sănătății este bine să ne hrănim în momentele de relaxare și de liniște, lucru pe care ni-l dorim de fapt cu toții. Dar odată ce ai consumat alimentele în cauză, a sta în continuare la masă nu înseamnă altceva decât să întreții lâncezeala și pierderea vremii, fiindcă acum trebuie să treci la desfășurarea diferitelor activități de serviciu sau legate de locul în care trăiești.  
 
Similar, credința se hrănește în „vremurile bune” prin consumarea unor alimente speciale, în genul Cuvântului biblic și al scrierilor inspirate, iar ulterior prin asimilarea lor în viața de zi cu zi prin practică și rugăciune. De îndată ce apar „vremurile rele”, credința, care nu a fost necesară prea mult în timpul de prosperitate, intră în acțiune în baza energiei ce a fost asimilată din puterea lui Dumnezeu în timpurile bune. Pare straniu acest lucru? Nicidecum, fiindcă în vremurile bune nu avem nevoie de credință decât într-o mică măsură. Ulterior, când lumea ne va fi amenințată de distrugere și pustiire, va veni exact „anul, luna, ziua și ora”, adică momentul, ca această prețioasă înzestrare, numită credință, să intre în acțiune.  
 
Ce vreau să spun este deosebit simplu. Credința este gândită pentru vremurile întunecate și de criză. Ea este un dar care ne ajută în timpurile de încercare ce vin continuu asupra lumii noastre de când ea s-a despărțit de Dumnezeu. De aceea, apostolul Pavel se „bucura” în problemele, nu puține la număr, cu care se confrunta, fiindcă în ele vedea ocazia manifestării unei credințe depline în providența și purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Vorbesc din cărți prin astfel de cuvinte? Sunt sigur că nu! Dacă vom urmări istoria bisericii de-a lungul veacurilor, vom observa că etapele de progres au fost frecvent datorate crizelor pe care ea le-a traversat, fapt care a condus la o rafinare progresivă și la o separare atentă a adevărului de eroare.  
 
Există o carte instructivă pentru înțelegerea momentelor de criză ca oportunitate pentru dezvoltarea credinței individuale și colective. Este vorba despre „Cetatea lui Dumnezeu”, scrisă acum mai bine de 1500 de ani de Augustin din Hippo. Contextul scrierii acestei lucrări era tulbure. Imperiul Roman se dezmembra sub loviturile triburilor barbare în fața cărora legiunile deveneau tot mai neputincioase. Din cauză că acea lume se dezintegra, mulți acuzau creștinismul ca fiind de vină, fiindcă prin renunțarea la religiile păgâne imperiul a devenit slab în fața agresorilor. Pe de altă parte, mulți creștini continuau să se prindă de lumea romană, gândind că altfel vor pieri. Ei nu puteau să își imagineze un creștinism dincolo de orizontul imperiului, în care pacea și prosperitatea erau garantate de armate puternice și de o economie superioară oricărei alteia din epocă.  
 
De aceea, Augustin de Hippo a căutat să clarifice aceste probleme în cartea intitulată ulterior „Cetatea lui Dumnezeu”, analizând misiunea bisericii și contextul dispariției lumii romane. În primul rând, el a demonstrat faptul că prin promovarea păgânismului, imperiul Roman s-a autodistrus. Această formă de ateism, păgânismul, a condus la corupție, ineficiență și relații sociale degradante. Toate acestea în final au slăbit irecuperabil structura lui de rezistență până când s-a ajuns la situația disperată de a nu mai face față barbarilor. Teza lui Augustin era că păgânismul, și nu creștinismul, au condamnat imperiul la dispariție. Acest lucru a fost confirmat istoric și nu voi insista asupra lui.  
 
Pe de altă parte, Augustin vedea dezvoltându-se o formă de creștinism care nu avea să mai fie legată de lumea romană, adică o credință care avea să treacă la triburile barbare invadatoare, având perspectiva unui imperiu spiritual universal, așa cum a prezis Iisus Hristos. În prezența acelei crize inevitabile, din care nu se vedea scăpare pentru lumea romană, el a distins germenii unei noi ere în care creștinismul avea să se răspândească în întreaga lume. El a înțeles că o oportunitate extraordinară se deschidea bisericii, care avea să treacă la o misiune mondială de convertire a barbarilor la creștinism. El și-a dat seama că barbarii nu erau dușmanii credinței în Dumnezeu și creștinismul nu trebuia să sprijine pe o lume ce stătea să apună din cauza ateismului celor ce o compuneau. Astfel, el a văzut stând neclintită cetatea credinței deasupra trecerii tuturor imperiilor lumii. Această minunată cetate a lui Dumnezeu, adică biserica Sa, nu putea fi vreodată înfrântă de circumstanțele potrivnice sau de loviturile celor răi.  
 
Revenind la situația noastră, ce seamănă în mare măsură cu ce se întâmpla în timpul lui Augustin, se pune întrebarea dacă putem vedea Cetatea lui Dumnezeu stând ferm deasupra împrejurărilor prin care trecem. O lume stă să dispară. Cu siguranță, alta va apărea în loc. Însă Cetatea divină va rămâne de neclintit pentru eternitate, după cum a spus Domnul apostolului Petru „că porțile Hadesului nu o vor învinge”. Fără a fi profet, pot afirma că prezenta criză mondială reprezintă o oportunitate de trecere a Evangheliei de la cei care au auzit-o atâtea sute de ani și nu au renunțat la păgânismul ateu, la acei „barbari” care nu au avut șansa să o cunoască. Este momentul ca întreaga lume să cunoască planul de salvare al lui Dumnezeu și să primească acea „credință dată sfinților” ca astfel, Domnul nostru să revină și să ne ia în Imperiul ceresc.  
 
Cetatea lumii se va dezintegra în cele din urmă, dar Cetatea lui Dumnezeu va rămâne pentru eternitate. Prin urmare, există credință în timp de criză? Pentru atei nicidecum, dar pentru adevărații creștini, orice încercare reprezintă o oportunitate valoroasă de a spori în cunoașterea lui Dumnezeu și de a acționa pentru salvarea „barbarilor”, adică a celor care nu au avut șansă să găsească drumul care duce la Cetatea lui Dumnezeu. Zeii lumii, în genul banului, lăcomiei, puterii și lipsei de omenie, vor apune. Idolatria va dispărea împreună cu toți care o practică. Dar Cuvântul lui Dumnezeu va rămâne etern împreună cu toți cei care se închină Marelui Creator!  
 
Octavian Lupu  
București  
25 octombrie 2016  
(republicare)  
 
Referinţă Bibliografică:
Credința În Vreme de Criză - Exercițiul Credinței / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 17, Anul I, 17 ianuarie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!