Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Reportaj > Mobil |   



Crăciun la Ceres în California!
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Crăciunul anului 2009 se apropia cu luare aminte, cu schimbări sesizabile în comportarea blajină, tandră şi cucernică a oamenilor, o împăcare cu tine şi cu semenii tăi în ce priveşte pretenţiile, accesoriile vieţii zilnice cărora în timpul anului nu mai pridideşti să le acorzi din timpul mai mult decât necesar, acestea începând să treacă într-un plan al “colateralelor” - văzute acum insignifiante şi care nu ne ”lustruiesc” viaţa iar de rostuit nici atât, cum ţi se par în timpul “celălalt”, impur şi angoasant, străzile îşi astâmpără forfota, te face să te reculegi şi să ai un timp numai al tău. În Modesto pregătirea unora a început pe la mijlocul lui noiembrie, cu ornarea exterioară a caselor cu sute şi mii de beculeţe multicolore puse nu la întâmplare ci “tighelind” contururile caselor, scoţându-l “afară” pe Moş Crăciun şi urcându-l în sania trasă de reni cu sacul doldora, staulul în care s-a născut pruncul Iisus tronează în faţa fiecărei case, păstorii şi magii fac parte din decor,“stilizaţi” prin “aranjamente” electrice cumpărate de-a gata, cu nu prea mulţi bani. Până şi promoroaca este “obţinută” pe această cale artificială, sau mai bine zis este “simulată” şi copleşitor de existentă aevea ... Lumina din case e înlocuită cu cea a lumânărilor, nici “aparatura” care acompaniază viaţa zilnică nu prea mai funcţionează. Crăciunul nu este trăit de mine cu aceeaşi intensitate cu care o făceam în ţară şi nu că n-ar fi la fel de “bogat” cu de toate, ba din contră, spiritul este acelaşi, ceea ce lipseşte este, aţi ghicit, zăpada, absenţa ei cu desăvârşire. Frustrarea aceasta “cosmică” este greu suplinită de orice altceva, mă face uşor descumpănit, chiar pustiit, nişte colinde româneşti ascultate la mii de kilometri de ţară mai drege, mai alintează, Hruşcă, Fuego, Tudor Gheorghe, Ioan Bocşa şi “Madrigalul” ne scot într-o “sară pe deal”, un biet dâmb care să dea impresia că ascunde, măcar cu o muchie a lui, răsăritul sau asfinţitul soarelui ... O biserică creştină conferă începutului marii sărbători a creştinătăţii, atributul solemn al unei restituiri inedite, undeva pe un câmp de la marginea orăşelului Ceres, la sud de Modesto. Merg împreună cu Elena şi Darrell după ce mă vor fi convins cu greu, ei se duc de vreo 6-7 ani însă “obiceiul” este împământenit de mai mulţi ani şi are rezonanţe de o smerenie vădită în orişicare participant. Vin cu maşinile încărcate, ei care de regulă nu călătoresc în maşină mai mult de doi şi atunci destul de rar, cu copilaşi în cărucioare sau în braţe care culmea, parcă îşi dau seama de sacralitatea momentului şi nu le auzi glăsciorul, de joacă nici nu putea fi vorba, de plâns mai mult câte-un sughiţ. În schimb, “biberoanele” se lungesc ca nişte gumilastice şi se “înroşesc” la efort susţinut şi interesat! Bătrâni aduşi în cărucioare sau care stau în maşină până la începerea “programului”, afară a început un frig de te pătrunde şi totuşi răbdarea este la americani o însuşire de bază a oricărui demers diurn. “Coada” are pe puţin un kilometru în lungime şi se tot umflă şi e cu vreo patru cinci inşi pe un rând în lateral şi nu în adâncime, tinerii şi copiii de şcoală sunt însă tăcuţi, cu un simţ al măsurii dictat de importanţa sărbătorii care va să vină peste câteva zile, fără a găsi locul unor “jughineli” sau “hârjoneli” neavenite la ceas de seară şi de cuvenită şi aşteptată meditaţie!. Este concepută de membrii bisericii respective cu un scenariu inspirat din scrierile evangheliştilor, fără a adăuga elemente că să înstrăineze sau să scadă din acurateţea şi vigoarea “zicerii biblice”, întreaga desfăşurare de forţe fiind în aer liber. O lună plină care-şi scutură reflexelele argintii pe haine şi pe holda din apropiere, probabil că aşa era în scenariu, ca locul să fie o parte arat şi semănat chiar dacă anotimpul nu îngăduia aceste lucrări acum în prag de iarnă, vântul parcă se oprise şi el, sclipeau doar fulgarinele, fâşurile, hainele de piele şi obiectele de tablă sau cu ceva metal în compoziţie. Un aeroport din apropiere mai lansa sau primea avioane pe pistele sale însă nu se auzeau zgomotele motoarelor puternice, se zăreau doar luminile intermitente de poziţie, totul era în aşteptare, oameni, copii, animale de dincolo de corturi, focuri de-ai fi zis că eşti la noi în Muscel de “focu' lui Sumedru”, nici vorbă de aşa ceva pe-aici, nişte răgete sau urlete înăbuşite şi un cort mare la care aşteptau să înceapă “procesiunea”, să-ţi expună de la un televizor regulile “jocului” de către organizatori, unde “protocolul” primirii celor de afară cerea să-ţi dea puţintică caldură pentru a-ţi dezmorţi oasele, căldură emanată de la o sobă cu rezistenţe puternice şi împrăştiată în “valuri” în toate direcţiile, afară nu erau instalate, cum am văzut peste ceva timp în Las Vegas. Cu toată recuzita, costumaţia, dialogurile sau monologurile presupuse ale unei lumi apuse de mai bine de două mii de ani, toate îndeletnicirile şi oamenii care le practicau în preajma Naşterii Mântuitorului – începând de la păstori, negustori, cămătari, meşteşugari şi până la magi cititori în stele, cărturari, scribi care consemnau în cronicile timpului faptele zilei, bune sau rele, întreaga osatură social-statală a lumii imperiale romane şi a provinciilor filistine şi evreieşti cucerite şi crunt exploatate din nordul peninsulei Arabiei, care aveau legătură cu lumea obişnuită – păreau a întregi zilele de chin şi osândă ale unui crâmpei din viaţa simplă a oamenilor din vechea Palestină dinainte de Hristos, cu mijloacele modeste ale unei comunităţi care cereau timp pentru a le pune în “scenă”, a le da viaţă şi a le restitui pe cât era posiibil aşa cum au fost. Iar actorii tuturor personajelor erau membri de rând ai bisericii, amatori cu iubirea împărtăşită faţă de Măreţia Creaţiunii şi a Creatorului, de o devoţiune aplicată faţă spiritul Scripturilor care este Cuvântul lui Dumnezeu. Ei jucau şi rolurile pozitive şi pe cele negative, oameni de rând ai poporului evreu, precupeţi cu ceva ştiinţă de carte sau ostaşi ai legiunilor cotropitorului roman, le făceau voluntar în afara serviciului şi a activităţilor curente, repetiţii, închiriau animale care erau pe atunci în regiunea nord-est mesopotamiană, dincolo de Tigru şi Eufrat spre apus, înspre apa curgătoare a Iordanului şi a celei stătute a Mării Moarte şi mai departe spre apus a celei Roşii care-i despărţea odinioară de Faraon, ori la miazănoapte a Mării Mediterane – unde s-a zămislit creştinismul ca religie a lumii, cămile, măgari, cai, confecţionau costume militare de epocă, scuturi, suliţe, aduceau legume şi fructe, sare, piper, curmale, ghimbir şi scorţişoară şi alte mirodenii pentru tarabele neguţătorilor, locuri de împrumut şi schimb pentru zaiafeţi, sau de reculgere pentru sufletele morţilor lor ori de preaslăvire pentru Dumnezeul tuturora care se va naşte în această mărită şi mirifică noapte orientală ... Familii întregi se puneau la dispoziţia acestei restituiri de “pionierat” a unei credinţe, începută cu naşterea Învăţătorului Lumii, cu mamă, tată şi copii, pentru că ei erau în concepţia “aranjeorilor” cei care-i călăuzeau pe oameni, la început pe drumul către “palatal lui Caesar” şi mai apoi către staulul vegheat de Lumină Dumnezeiască, un patruped şi Maica Născătoare şi Preacurată după împrăştierea veştii naşterii Pruncului de către cei trei magi ... “Firul roşu” al naraţiunii era în esenţă o “trecere în revistă” a păţaniilor şi întâmplărilor de tot felul pe care în noaptea Naşterii Pruncului Iisus, categorii felurite de evrei şi alte seminţii locuitoare ale anticei Palestine, ale provinciilor Iudeea, Samaria, Galileea, din ţinuturile Cezareei lui Filip, ale Sidonului şi Tyr-ului sunt sfătuiţi prin soli, preceptori ori magistraţi să-şi plătească impzitele către caesarul vremii, imperator-ul şi împliatorul Augustus, vistieria imperiului fiind departe de a susţine o armată şi o administraţie cu pretenţii de cel mai temut şi întins imperiu al antichităţii. Drumurile, ori de unde ar fi pornit, erau un adevărat calvar pentru gloatele care scurgeau şi luau în piept vântoasele pustiului, furtunile deşertului, unii pe jos, alţii pe catâri, măgari şi cămile, adesea priponiţi la nişte cotigi şi ducându-şi carabalâcul cum puteau, crispaţi şi temători pentru puţinul lor avut, asta pentru cei care aveau în grijă şi gândul de a nu se mai întoarce de unde au plecat, să se stabilească unde-or vedea cu ochii după ce îşi vor fi achitat birurile pentru a nu fi urmăriţi şi prigoniţi - şi vor fi văzut minunea naşterii Eliberatorului poporului lui Israel, cum le ajunseseră la ureche proorocirea cea bună şi atât de aşteptată, unde nădejdile îi vor întări şi le vor surâde. Scenariul inedit al acestei bejenii de nevoie dar şi de nemărginită bucurie are la bază evangheliile după Matei, Marcu, Luca şi Ioan, o abordare liberă şi cuviincioasă a Cuvântului lui Dumnezeu, văzut prin prisma acestei călătorii - aflată mereu în prim plan - a oamenilor din Nazaret spre Bethleem, care a avut loc chiar în noaptea călătoriei lor la staulul Naşterii Mântuitorului. Când cezarul a dat decretul plătirii neîntârziate a dărilor către puterea vremelnică, tutelară şi politică, fiecare locuitor al provinciilor cucerite şi integrate Imperiului Roman trebuia să se ducă să se achite de datorii, pentru o mai bună evidenţă, chiar acolo unde aceştia se născuseră. Cei mai mulţi nu ieşiseră niciodată dincolo de zările locului unde se pripăşiseră cu mulţi ani în urmă şi aveau nevoie de îndreptare şi călăuze umane. Tocmai aici intervine “contribuţia” scenaristului, care vede parcurgerea “drumului înapoi” către locurile natale ca pe un drum care anticipează antefactum “Golgota” sacrificiului hristic de mai târziu, un drum prevăzut a fi parcurs în etape, fiecare cu altă semnificaţie şi pentru siguranţa călătoriilor la “drumul mare”, a-i feri de tâlhari şi lotrii erau însoţiţi de către o familie de-a locului, bună cunoscătoare a itinerariului, sfătoasă şi săritoare la cele nenumărate nevoi ale pribegilor. Se întunecase de-a binelea, luna se înăţase cât să ne surprindă cu lumina ei chipurile ce ardeau de nerăbdare când deodată, din stânga şirului nesfârşit se aud tropote din ce în ce mai clare de cai şi chingi care bat şi strâng ritmic burţile nărăvaşelor patrupede, crupele biciuite din care ies aburi, însoţite de îndemnurile chiuite ale călăreţilor, care dau o tură-două arăturii din stânga cozii, dau senzaţia unei nemulţumiri că stăpânirea o să aibă de furcă cu megieşii şi parcă atenţionează mulţimea că trebuie să-şi păstreze numulţumirea pentru ea şi pentru altă dată, cârmuirii n-o să-i cadă bine murmurele de nerăbdare care ajunsese până la ea. Din cortul mare unde se dădeau sfaturi şi reguli de urmat, intram câte 10-12 persoane, ne lua în primire o familie de localnici, cu părinţi şi copii mărişori şi cu făclii aprinse luminându-ne drumul, ne treceau printre “porţi” simbolice, unde eram întâmpinaţi pe rând de cărturari care întocmeau, desenau şi scriau hărţi şi la care oprinindu-ne, ne dădeam bineţe şi ne arătau care este calea spre Bethleem. Al doilea “baraj” a fost şi cel mai greu obstacol, pentru că am avut de-a face cu însăşi soldaţii legiunilor romane staţionate în provincie, ne-au somat să ne oprim, ne-au întrebat gurural şi ferm încotro mergem şi cine ne sunt însoţitorii, eram aliniaţi în faţa cailor şi a călăreţilor 7 sau 8, cu doi dintre ei descălecaţi ca să ne cerceteze îndeaproape cu felinarul şi să ne controleze permisul de trecere şi actele, Elena îmi spusese să iau totul în serios că “ocupanţii” joacă tare, aşa a păţit ea cu vreo doi ani in urmă, a bufnit oarecum în râs şi a fost constrânsă prin nişte “sudalme” hotărâte să se potolească, o băgase chiar “pe mânecă” însă lucrurile s-au lămurit până la urmă, am înţeles că ăştia nu glumesc şi mă ia la “alergat” şi “târât pe burtă” pe-aici, când eu de-abia mai puteam merge şi îngheţasem de nu-mi mai simţeam tălpile ... Am “trecut” cu bine testul “supunerii” şi ne-am continuat drumul pe un întuneric nu prea smolit, umbrele se profilau departe de cărare la lumina făcliilor care erau “plantate” din loc în loc pentru călători. Oraşele Modesto şi Ceres ca şi Turlock erau cumva departe, iar luminile celui de-al doilea abia se zăreau din locul acestui “experiment” creştin, cu o simbolistică legată de apropierea marii sărbători a Crăciunului. Am poposit apoi la “magicieni” care aşezaţi în jurul unui foc abia mocnit, cu felinare şi făclii îndreptate spre masa de scris şi care ne-au povestit că au văzut pe cer o stea strălucitoare ca niciodată şi că ei credeau că va fi steaua care va arăta că ceva minuinat se va întâmpla la capătul trecerii ei de cumpăna boltei, că se va naşte Mântuitorul şi Izbăvitorul Lumii. Ne-a mai spus printre altele că ei s-a luat după steaua aceea şi ne-au arătat apoi darurile aduse pentru noul născut. Un alt jalon al procesiunii religioase la care se încumetau credincioşii înaintea Crăciunului pe aceste meleaguri californiene şi care deveniseră de peste 20 de ani un obicei al locului, într-o bătătură organizată ca un mic saivan unde se încălzeau la foc câţiva păstori, pentru ca nu mult după uzualele schimburi de bineţe, un înger proiectat pe o pânză în spatele colibei să anunţe cu un glas sideral că Domnul se va naşte în noaptea asta, nu departe de aceste locuri de obidă şi de taină, încă nedezlegată şi necuprinsă ... “După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alţii: haidem să mergen până la Betleem, şi să vedem ce ni s-a spus şi ne-a făcut cunoscut Domnul. S-au dus î n grabă, şi au găsit pe Maria, pe Iosif, şi pruncul culcat în iesle. Toţi ceice i-au auzit, s-au mirat de cele ce le spuneau păstorii” ... Blajini, sfătoşi cu vorbele cumpenite şi prietenoase ale însoţitorilor noştri, de la păstori am ajuns după câteva sute de metri la un loc cu lumină mai amplă, atât în faţa unei cetăţi-fortăreaţă păzită la intrare şi în curte de soldaţi şi curteni înarmaţi dar mai ales în interiorul “amplasamentului”, unde pe partea stânga, şedea pe un tron aurit însuşi “cezarul” Romei, fireşte că totul era o simulare, înconjurat de consilieri divanului său şi de garda personală, îmbrăcaţi cu coifuri, zale şi dotaţi cu platoşe, săbii, pumnale sau suliţi, iar noi, ca nişte “neisprăviţi” de la care se storseseră ultimii bănuţi, puşi să ne înşiruim obligatoriu separaţi pe sexe, femeile în faţă şi bărbaţii în spate, nesprijiniţi de ceva, într-o poziţie de “căciuleală” ca diferenţa şi respectul dintre stăpân şi slugă să fie evidente. Cu o voce de stentor, stăpân peste bucata de pământ pe care Dumnezeu credea că i-a dat-o pe “vecie”, când el a “smuls-o” prin forţa armelor, “cezarul” zilei, îngâmfat de nu-i atingeai nici poalele hlamidei imperiale – încercând să-şi “drămuiască “ doar clipa – a întrebat “partito vulgata” de faţă dacă a adus toate datoriile, taxele pentru pământ zicea, “că noi vom verifica în condicile cu contribuabili şi nu va fi bine pentru clevetitori şi mincinoşi că-şi păcălesc stăpânul” iar noi am răspuns toţi la unison cu un “da” care a răsunat în toată “şandramaua” înălţată din carton, lemn şi structuri de construcţie uşoare. Până aici procesiunea a fost gândită ca un “avanpremieră-repetir” la Golgota Mântuitorulu de pe Muntele Măslinului, excluzând dimensiunea, sacrificiul şi universalitatea izbăvitoare a patimilor Fiului Lui Dumnezeu, era în definitiv un gest epopeic, conjunctural şi trebuincios pentru a gândi în voie o “soluţie” definitivă de a scutura lanţurile supunerii şi a redobândi libertatea atât de preţioasă a unui popor împilat, norodul lui Israel şi al lui Avraam, Isaac şi al lui Iacov. La intrarea în Bethleem, grupuri-grupuri dau târcoale, se tocmesc şi cumpără dintr-un târg unelte şi bunuri de-ale gurii necesare întoarcerii acasă la vetrele lor, nu înainte de a trăi pe viu vestea proaspătă a zămislirii Învăţătorului nostru. De la acest moment încolo, în noaptea vrăjită de mişcarea tainică a stelelor, murmurul lor cosmic indescifrabil şi scilpirea translucidă şi clară de vedeai conturul umbrei pământului trecând de “stâlpii” cerului către zenit, “bâjbâiala” procesiunii gloatei capătă sensuri noi, acreala, sila şi deznădejdea sunt înlocuite cu lumina chipului, seninătatea şi bucuria privirii, speranţele renasc pentru că undeva aproape, la Bethleem s-a născut Mântuitorul Lumii noastre, întregul cortegiu devine însufleţit, o nădejde se aprinde în fiecare, procesiunea se îndreaptă nerăbdătoare spre staulul unde pruncul Iisus primeşte căldura şi hrana pieptului Maicii Lui. Protipendada romană şi locală, slujitorii ei înarmaţi au rămas în urmă, parcă ei înşişi au pălit şi şi-au pierdut din orgoliu nemăsurat şi putere, au rămas descumpăniţi şi fără glas. Intrăm cu sfială şi paşi înceţi călcând peste paiele uscate în staulul animalelor, ce vegheară sfânta minune şi caznă a naşterii Împăratului Lumii şi Luminii. O îngenunchiere a tuturora pentru o rugăciune care să primească binecuvântarea Fiului Luminii care s-a născut şi a Tatălui Ceresc, cu cântecul ce reverbera dinspre rădăcinile Universului, într-un crug şi-o troiţă solară de mereu aducere şi luare aminte pentru puţinătatea şi nevolnicia puterii omului şi a minţii muritorilor, întru nemurirea şi slava pruncului Iisus : O, ce veste minunată! ... Un “exerciţiu” necesar - ca o psalmodiere si o purificare a sufletului, din care cu toţii am ieşit cu siguranţă mai buni, mai drepţi şi mai puţini ostateci ai trudei zilnice din scurta noastră viaţă ...  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Crăciun la Ceres în California! / George Nicolae Podişor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 177, Anul I, 26 iunie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Nicolae Podişor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Nicolae Podişor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!