CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

ARHIVĂ CLASAMENTE

CLASAMENTE
DE PROZĂ

RETROSPECTIVA
DE PROZĂ
A SĂPTĂMÂNII


Acasa > Strofe > Delicatete >  


Autor: Costi Pop         Publicat în: Ediţia nr. 1237 din 21 mai 2014        Toate Articolele Autorului

Rugăminte florilor

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Deschideţi sufletul trist, dulce-amărui,
Adu-ţi apoi aminte, sau uită-mă şi iartă.
Mi-au zâmbit copacii înfloriţi,
Întrebându-mă în şoaptă, dacă te-am reîntâlnit
Şi eu surprins, că n-au aflat,
Desigur că le răspund, mi-am zis
Şi m-am oprit...cu gând, să nu dau greş,
E-un fel de examen, ce-l dai odată-n viaţă.
Am respirat aerul florilor, ce se vor face mere,
Caisul m-a îmbiat şi el cu-n aer sobru,
Ca şi cireşul, care-mi spuse, că îmi va păstra şi el,
Câteva fructe dulci,
Să-mi potolesc amarul, apoi zâmbeşte.
Of, da.. şi setea-mi de tine,
Ce mi-a cuprins întregul univers.
Mă-nvart uşor, printre atâtea flori,
Ce multe stau să cadă,
Pe covoraşul verde, al ierbii,
Cu stropi de apă, aduşi de noapte,
Cea care, m-acoperă cu vălu-i nevăzut, uneori,
Făcând, ca să mă pierd, în labirintul întunecat,
Fiindu-mi greu, ca să ajung la tine.
Dar azi, întrebările-au fost puse,
Răspuns am dat, cu-emoţii de adolescent,
Fiindu-mi şi mai dor de tine.
Acompaniat şi însoţit de-atâtea flori,
Rugatule-am apoi, de-ar fi posibil, pe toate,
Ca să m-ajute, cât mai degrabă, să te am,`napoi
Şi să mă ierţi, de vrei s-o faci,
C-am îndrăznit, să te iubesc, atât de mult
Şi-acceptă, doar puţin, atât cât vrei,
Ca timpul rămas, să ni-l petrecem împreună.  
 


Zipf, Austria
04 mai 2014
Costi Pop  
 
Referinţă Bibliografică:
Rugăminte florilor / Costi Pop : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1237, Anul IV, 21 mai 2014.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Costi Pop : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Costi Pop
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către administrația publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.



 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

 
CLASAMENTE
DE POEZIE

RETROSPECTIVA
DE POEZIE
A SĂPTĂMÂNII
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!