Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Versuri > Minipoeme > Haiku > Mobil |   


Autor: Valeria Iacob Tamaş         Publicat în: Ediţia nr. 315 din 11 noiembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Corneliu Traian Atanasiu, comentarii

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

 

 

a plecat circul -
o rafală răsucind
un pantof de dans
 

 

Manuela Dragomirescu  

 

Spartul nunţii sau al tîrgului, sfîrşitul oricărui eveniment în care însufleţirea celor ce iau parte la bucuria colectivă dispare odată cu împrăştierea lor sînt mereu pline de o tristeţe fără margini. Un stadion gol pe care vîntul aleargă gunoaiele rămase după un meci înfierbîntat este însă departe de a egala nostalgia circului care într-o bună dimineaţă, după magia spectacolului din seara trecută, a lăsat maidanul şi sufletul copiilor pustiu. Circul ambulant are deja un simbolism aparte în conştiinţa celor care-l aşteptau cu nerăbdare să apară poate un an întreg.  

 

Tristeţea e cu atît mai mare cu cît din tot ce-a fost rămîne doar cîte o relicvă alungată profanator de vînt.  

 

vântul înteţit -
vârfurile brazilor
măturând norii
 

 

Manuela Dragomirescu  

Oricine a privit de jos mişcarea pomilor zbuciumaţi de vînt a rămas impresionat de amploarea legănării şi de incredibila lor elasticitate. Poemul se bucură de o exprimare paradoxală, vîrfurile brazilor se mişcă precum o imensă mătură, dar e greu de crezut că au şi efectul de a fugări şi a goni norii. Poate îi şi mîngîie un pic dacă şi ei se lasă un pic mai jos.  

 

cină tăcută -
doar lumina din opaiţ
mişcă umbrele
 

 

Sorin Micuţiu  

 

Într-adevăr, o cină la lumina opaiţului se bucura de o linişte aparte. Toată zgomoteca venită odată cu electricitatea nu invadase bordeiele. Şi nici comportamentele indecente care nu mai respectă tihna şi cuviinţa mesei nu proliferaseră. O cină tăcută, adică sobră, decentă, poate chiar austeră, era însă acompaniată de un fabulos joc de lumini, de tresăririle tainice ale minusculei feştile care însufleţeau clătinarea şi coruperea umbrelor.  

 

salonul 6 –
în fereastra oarbă doar
flori de mucegai
 

 

Corneliu Traian Atanasiu  

 

Salonul nr. 6, ca şi Pavilionul canceroşilor, nu sînt doar nişte sintagme prin care se evocă atmosfera de spital, ele se bucură de notorietatea de a fi titlurile unor proze, ale lui Cehov, respectiv Soljeniţân, şi aduc cu ele aluzii la subiectele acelor scrieri. Salonul 6 sugerează deci toată decrepitudinea unui spital de zemstvă, precum şi dezabuzarea personalului. Şi oarecare îndoială cu privire la actul medical care, chiar şi bine făcut, n-are cum să corijeze şi sănătatea spirituală a omului. Evenimentele recente petrecute la noi ne fac mai sensibili la derapajele corpului medical.  

 

Nici partea a doua nu-i lipsită de apropouri literare. Fereastra oarbă, falsă, care sugerează închiderea, beneficiază, poate tot urmare a mizeriei, de flori de mucegai, care însă, pe urma lui Arghezi, nu trebuie dispreţuite. Căci pot revoluţiona şi estetica, şi spiritualitatea.  

 

toaca de seară -
e fumul din hornuri ori
ceaţa pe vale?
 

 

Ion Linu  

 

Admirabilă atmosfera incertă avansată de întrebarea retorică. Toaca de seară nu limpezeşte în niciun fel confuzia, ci o ratifică şi o consacră, consfinţindu-i momentul. Amin! Şi să rămînă în veci.  

 

Geam de bordei –
fluturele dă ture
în jurul lunii
 

 

Petru-Ioan Garda  

 

O sugestie interesantă: în lipsa unei surse interioare de lumină, fluturele e nevoit să aleagă luna.  

 

aştept telefon -
greierele ţârâind
parcă înadins  

 

Claudiei Ramona Codau  

 

Iată şi o situaţie în care greierul devine agasant, ba chiar stresant. Ţîrîitul lui e motiv de tresăriri şi frison. Poemul este o dovadă că, în ciuda pericolului repetiţiei manieriste a repertoriului limitat de motive, se pot găsi mereu situaţii originale şi modulări neaşteptate ale banalului şi ultrafolositului ţîrîit de greier. Parcă înadins.  

 

Ziua Morţilor -
doar iedera aprinsă
la crucea veche
 

 

Fratila Genovel Florentin  

 

Cine observă cu atenţie şi empatie lucrurile ne poate oricînd surprinde cu o viziune inedită şi compensatoare. Morţii fără de lumînare se bucură de un foc mai subtil, care îmbrăţişează fără să mistuie Ca în versurile lui Blaga din Cîntecul focului:  

 

Cît e întinsul şi-naltul luminii,  

dumnezeu singur arde suav cîteodată prin tufe  

fără de-a mistui. El cruţă şi mîngîie spinii.  

Referinţă Bibliografică:
Corneliu Traian Atanasiu, comentarii / Valeria Iacob Tamaş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 315, Anul I, 11 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Valeria Iacob Tamaş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valeria Iacob Tamaş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!