Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Corneliu Leu         Publicat în: Ediţia nr. 410 din 14 februarie 2012        Toate Articolele Autorului

Corneliu LEU - SPRE A ÎNDEPĂRTA O NEDREPTATE CARE PERSISTĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Întru explicarea acestei cărţi: 
  
Că, în anul de blestem bolşevic 1949, Episcopul Grigorie Leu a fost ucis de guvernarea comunistă devenind martir al Ortodoxiei, este un fapt explicabil: Prin actele sale de dreaptă credinţă şi de apărare a ei, ajunsese a fi nu numai incomod regimului dictatorial, ci chiar periculos înaintării acestuia, contrazicându-l prin adevărurile ce îi erau înţelese şi crezute de populaţie. Trebuia înlăturat; iar, fiindcă personalitatea lui era în atenţie publică atrăgând şi coagulând rezistenţa din Biserică, această înlăturare s-a făcut rapid, prin crimă păgână. 
  
Dar faptul că, iată, la aproape trei sferturi de veac de la martiriul său, după atâtea documente scoase la iveală care dovedesc rezistenţa sa în faţa antihristului, după un alt martiriu, al fiului său condamnat la moarte de aceiaşi guvernanţi, după cărţi întregi care-i înfăţişează patriotismul şi drepta mărturisire, încă nu se ridică lespedea de tăcere şi de ignorare a muceniciei sale, acesta este un lucru cu totul inexplicabil într-o lume liberă şi transparentă mai ales întru Credinţa pe care el a slujit-o! Este o nedreptate care persistă, îndepărtarea ei apăsând în primul rând asupra umerilor mei bătrâni.  
  
O spun eu, cel care am constatat în trecutul nu prea îndepărtat că această tendinţă de minimalizare a rezistenţei noastre prin Biserică se răsfrângea nu numai asupra memoriei unchiului meu, ci chiar asupra faptului că, în anii de instaurare a comunismului a existat un întreg Grup Sinodal de Rezistenţă împotriva aservirii Bisericii la interesle guvernării atee şi ale Moscovei care încerca să pună Ortodoxia în slujba lui Stalin. Şi nu era doar o tendinţă oarecare de nesocotire, ci una cu totul adversă, mânată de interesul necinstit de a pune meritele „salvării Bisericii” pe seama altora: A celor care pactizaseră cu duşmanul şi nu făceau decât să o administreze convenabil pentru regimul comunist, adică formal-instituţional; doar pentru orbirea populaţiei şi relaţii protocolare în străinătate; dar nu să o păstorească întru misiunea ei divină venită prin Duh Sfânt!  
  
Existenţa Grupului Sinodal de Rezistenţă, care a fost înfrânt târziu de acel colaboraţionist cunoscut drept „Patriarhul roşu”, abia după ce a reuşi să înlăture din Sinod doisprezece vlădici de dreaptă credinţă, arată ruptura care s-a creat în anii de după război între apărătorii Bisericii Naţionale şi clericii colaboraţionişti care, punând mâna pe ierarhie la fel cum comuniştii au pus mâna pe ţară, adică sub ameninţarea tancurilor sovietice, au vândut-o antihristului. Or, acum când este evident faptul că această vânzare de ruşine şi păcat s-a încercat să fie interpretată drept salvare a lăcaşurilor de cult - ceea ce este o minciună, pentru că la acea oră Stalin reintrodusese Ortodoxia Moscovită în viaţa publică a republicilor sovietice şi a ţărilor satelite – ticăloşii năimiţi, împăunându-se cu merite în faţa enoriaşilor, au vrut să facă necunoscută ruptura dintre ei şi Grupul de Rezistenţă care a luptat pentru dreapta credinţă ce, până la urmă, s-a păstrat în sufletele credincioşilor şi nu în slujirea coruptă a unor teologi vânduţi. 
  
Se pune, deci problema: E vorba de nepăsare, sau de ne-recunoaştere a unor adevăruri? E vorba doar de o uşor condamnabilă ne-recunoştinţă faţă de cei care au vrut să păstreze neîntinate valorile Ortodoxiei, sau de ne-recunoaşterea deliberată a faptei martirice a acestora, pentru a lăsa impresia că meritele le au exact cei care au trădat, argumentându-se fals că fără trădarea lor nu s-ar fi păstrat deloc Biserica?!... O asemenea afirmaţie este demagogie ordinară, nedemnă de sutana slujirii Dumnezeului nostru; dar iată că ea ajunge să umbrească Adevărul. Adevărul despre rezistenţa Bisericii Ortodoxe Române prin cei mai demni slujitori ai ei, care nu s-au plecat în faţa conducerii comuniste şi a ameninţărilor aparatului de represiune! 
  
Când l-am întrebat pe îndreptăţitul de prea fericită pomenire Patriarh Teoctist care este situaţia demersurilor de canonizare a Episcopului Grigorie Leu, pentru dosarul căreia depusesem documente la Secretariatul Sfântului Sinod, vrednicul patriarh mi-a răspuns: „Ehe, e cale lungă; căile ierarhiei cereşti sunt mai complicate!”... Erau complicate deoarece, atunci, în anii instaurării comunismului, ei fuseseră în tabere diferite, iar Prea Fericirea Sa, ca supravieţuitor, avea obligaţia sa-i laude pe cei din tabăra sa, cei care cochetau sau colaborau cu antihristul şi până la urmă au decăzut în slujba aceluia. Nu-l interesa că în acei ani existase în Biserica noastră un Grup de Rezistenţă, ci îşi făcea misiunea partizană de a exagera rolul Patriarhului Roşu în „salvarea” lăcaşurilor de cult. Pentru că, prin asta, şi „meritele”sale, care îi fusese colaborator, erau puse în evidenţă, în loc de a fi istoriceşte negate şi condamnate. Relatez în paginile următoare şi înţelesurile drepte care m-au apropiat de Patriarhul Teoctist; dar nu pot omite faptul că, de abia după trecerea lui la Domnul, a început a circula acel document citat din oficiosul Patriarhiei despre care vorbim mai încolo, prin care Sinodul din care făcea parte şi Episcopul Grigorie, alături de ceilalţi sinodali rezistenţi, îi retrăgea Arhimandritului Teoctist rangul obţinut prin ploconirea la guvernanţi; ploconire pe care, se menţiona, o făceau el şi Justinian Marina sfidând clerul şi pe ceilalţi chiriarhi... 
  
Dar, pentru a reajunge la întrebările ce-mi impun această explicaţie privind nevoia de a depăşi la timpul nostru prezent nedreptăţile trecutului, vin din nou şi afirm: Că în anii 1948 – 1954, câtă vreme a străduit pentru întărirea unei cinstite şi independente Arhiepiscopii Ortodoxe a Românilor din Occident, fiul Episcopului Grigorie, vărul meu, Arhiepiscopul Vasile-Victor Leu a fost supus unui bombardament cu calomnii produse de Securitate, de KGB şi de „Sovrompatriarhia” de la Bucureşti pe care el o numea astfel la posturile de radio libere unde infiinţase emisiuni religioase pentru români, construind acea BISERICĂ DIN ETER care trecea peste zidul Berlinului unindu-ne ca fraţi, este un fapt explicabil: Prin misiunea sa primită de la Grupul Sinodal de Rezistenţă de a înfiinţa acea Arhiepiscopie independentă şi a feri diaspora românească de infiltrarea cu agenţi KGB, cum trimiteau sovieticii „preoţii”lor, el devenise nu numai periculos pentru interesele Moscovei şi guvernelor satelite, ci căpăta tot mai mult prestigiu în emigraţia română care se putea mişca liber şi respingea comunismul pe faţă. Pentru a fi anihilat trebuia compromis, fapt pentru care s-au vărsat tone de lături asupra lui tocmai pentru că, altfel, nu-i puteau fi îndepărtaţi credincioşii. Ca şi tatăl său în ţară, el se dovedea un factor coagulant de rezistenţă românească, devenind chiar mai eficace decât guvernele din exil, salvând de infiltrare parohiile existente şi înfiinţând altele, dar şi refăcând, prin calea Bisericii, legături între diferite grupări de români fărâmiţaţi pe care, prin slujbe, predici şi lucrare misionară îi aducea la sentimente frăţeşti. Era atât de periculos pentru comunismul internaţional încât, atunci când n-au mai reuşit cu calomniile, l-au răpit şi l-au dus la Moscova, acesta fiind unicul gest de o asemenea gravitate făcut direct de KGB, fără acoperire, faţă de o personalitate românească din emigraţia care încerca să ajute rezistenţa din ţară.  
  
Dar faptul că, iată, tot cam la trei sferturi de veac de atunci, într-o ţară liberă care ştie ce a însemnat provocarea bolşevică, calomniile acelea încă se mai folosesc continuând nedreptatea faţă de memoria unui patriot naţionalist, este iarăşi un fapt inexplicabil! 
  
Şi este cu atât mai inexplicabil, cu cât este vorba de un slujitor important al Bisericii care crede neţărmurit în convertirea păcătosului şi în şansele egale pe care le are acesta întru dreapta credinţă în faţa Dumnezeului nostru!... Chiar dacă unele păcate ale tinereţilor lui ar avea un sâmbure de adevăr, conducând apoi la exagerările monstruoase produse de contrapropaganda securisto-kagebistă, faptul că din clipa în care a primit misiunea sfântă de a apăra Biserica exilului întărind prin ea întreaga rezistenţă românească s-a comportat exemplar şi rodnic pentru Creştinătate, nu contează?!... Faptul că a fost răpit de antihrist şi vreme de ani de zile torturat în închisori sovietice şi din ţară fără să trădeze pe nimeni, nu contează?!... Faptul că a refuzat orice compromis cu anchetatorii şi şi-a cerut el singur condamnarea la moarte, nu contează?!... Faptul că slugile Moscovei voiau să facă din procesul lui un proces al întregii rezistenţe religioase, cu multe condamnări care să sperie, iar el a luat totul asupra sa ne divulgând nici un alt nume şi obligând instanţa să se limiteze la ucidere lui, ca martir care preia totul, nu spune nimic? Faptul că, după ce i s-a pronunţat pedeapsa capitală a refuzat să facă cerere de graţiere, chiar nu contează?!... Atunci, ce mai contează, Dumnezeule Mare?!... Cine altcineva în afară de antihristul ar vrea să păstreze anatema asupra unui suflet trecut printr-o asemenea purificare?!... 
  
Faţă de toate acestea, într-o asemenea explicaţie, îmi permit să-mi asum totul şi să afirm că: Datoria fiecăruia dintre noi faţă de familia din care facem parte, e o datorie sfântă. Iar când se întâmplă să ai în această familie oameni sfinţiţi prin fapta lor, atunci datoria ta de a te apropia lor şi de a mărturisi dreapta lor credinţă, continuând-o cât te ajută propria ta nevolnicie, e şi mai mare!... Pentru că de la familie ajungi la neam, iar de la neam ajungi la adevărurile ţării tale. Adevăruri pe care nu-ţi poţi permite să le laşi mistificate, chiar dacă au fost făcute de un muritor pentru care ai şi cuvinte de laudă. Eu am multe cuvinte de laudă pentru personalitatea Patriarhului Teoctist, atât în ansamblul ei cât şi pentru amănuntele pe care mi le-a pus la dispoziţie spre a construi monumentul de martir al unchiului meu. Dar trebuie să-mi dau seama că fericitul întru pomenire ar fi vrut să ducă cu sine o taină: Aceea de a fi fost într-o tabără diferită de a Episcopului Grigorie care slujea numai dreapta credinţă, în vreme ce alţii deveneau colaboraţioniştii comunismului. Aşa s-a întâmplat cu prelatul de ruşine numit „Patriarhul roşu”şi cu alţii care, sub pulpana lui au rămas în ierarhia compromisă, în vreme ce Vlădicii Adevăraţi ai Neamului au făcut Grupul Sinodal de Rezistenţă împotriva guvernării comuniste şi a aservirii Bisericii Naţionale intereselor Moscovei.  
  
Grup în care fiinţând şi acţionând prin funciara sa trăire creştin-românească, Episcopul Grigorie Leu a ajuns a plăti cu viaţa sa cea lumească prin sfârşit martiric. 
  
Cornelui LEU  
  
Bucureşti 
  
14 februarie 2012 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Corneliu LEU - SPRE A ÎNDEPĂRTA O NEDREPTATE CARE PERSISTĂ / Corneliu Leu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 410, Anul II, 14 februarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Corneliu Leu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corneliu Leu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!