Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   


Autor: Corneliu Leu         Publicat în: Ediţia nr. 707 din 07 decembrie 2012        Toate Articolele Autorului

Corneliu LEU - DESPRE SENSIBILITĂŢI DEMOCRATICE (6) - SAU STATUL, CETĂŢEANUL ŞI ABUZUL AUTORITĂŢII (II)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ajungând la acea trăsătură specifică statului de drept ca formă de guvernare corespunzând nevoilor şi aspiraţiilor omului contemporan, şi anume că este prima orânduire statală în care obligaţiile nu mai sunt numai ale cetăţeanului faţă de stat, ci şi ale statului faţă de cetăţean, trebuie să constatăm cu tristeţe că exact această trăsătură distinctivă faţă de pretenţiile de independenţă şi autodeterminare supusă dorinţelor dictatoriale în numele cărora vorbea şi Ceauşescu, lipseşte din discursul Băsescian despre statul de drept.  
 
Or, dacă pe el îl interesează propria putere şi cei care i-o susţin, nouă, ca neam şi ca popor nu ne poate fi indiferent dacă relaţiile democratice aduse de integrarea europeană în toate domeniile vieţii se impun sau nu se impun în raporturile statului cu cetăţenii săi. Pentru că, exact cum democraţia stabileşte pentru cetăţeni drepturi şi îndatoriri, statul corespunzător democratismului lor are, la rându-i, mandatul de a dirija viaţa publică prin hotărâri obligatorii pentru cetăţean, tocmai în virtutea obligaţiilor pe care, în primul rând, statul şi le asumă faţă de cetăţean întru servirea intereselor lui şi numai a acestora. Indiferent care ar fi nivelul fondurilor europene la care vor să se limiteze cei a căror deosebire de poziţie în comunitatea europeană am început s-o recunoaştem prin sintagma: „principalii contributori”.  
 
Principali sau secundari, prioritatea absolută a societăţii democratice în acceptul contemporan este pentru oricine persoana umană şi afirmarea ei; aşa că nici un alt interes nu poate fi pus deasupra. Ceea ce reclamă veghea continuă asupra îndeplinirii de către stat – indiferent din ce formă de organizare superstatală face el parte - a unor asemenea obligaţii. Tocmai spre a dovedi că nu mai e vorba de o integrare gen CAER, dacă ne freferim la istoria recentă a abuzurilor la care am fost supuşi. Iar, dintr-un punct de vedere istoric şi mai larg, cel al vasalităţilor europene, cu atât mai mult cu cât birocraţia statală de secole, a făcut din obligaţiile cetăţeanului un fetiş şi un subiect de urmărire permanentă. De presiune permanentă, până la a inventa monstruos de costisitoare instituţii de urmărire a lui ca „supus” al statului respectiv cum era formula până la o vreme. Adică supus dărilor, supus legilor de comportament, supus opţiunilor politice pe care statul le face cu de la sine putere, supus şi biologic, chiar, în măsura în care statul îl obligă să se ducă să moară în război, îl obligă la munci aşa zis „patriotice” din care folosesc alţii, îl obligă, cm s-a văzut prea bine, să facă sau să nu facă copii şi-l obligă să le dea o anume educaţie, dacă nu cumva are pârghii de a-l obliga şi spiritual, spre o anumită credinţă sau necredinţă.  
 
Ei bine, împotriva unui asemenea stat cu supuşi în loc de cetăţeni se ridică forma nou teoretizată a statului de drept, recunoscându-şi pentru prima dată, cu înscris de memorandum, obligaţiile sale faţă de cetăţean. Spunem de memorandum, tocmai din pricina viciilor sau temporizărilor de aplicare a prevederilor respective, memorandumul stipulând ceea ce se doreşte în vederea unei viitoare puneri în practică. Iar criminala paranteza a republicii socialiste trăită de noi vreme de o jumătate de veac în plus faţă de alţii, până la recunoaşterea de facto a unui asemenea memorandum, apăsarea unei dictaturi pentru care nu eram decât într-adevăr „supuşi”, a condus la exacerbarea birocratică a unor asemenea instituţii de stat care se ocupau doar cu administrarea supunerii noastre încât şi astăzi, chiar oameni cultivaţi, specialişti în acele domenii cum ar fi impozitele şi taxele, obligaţiile publice sau juridice ale cetăţeanului, nu sunt capabili să înţeleagă existenţa cetăţeanului în sine, cu toate armonizările sociale pe care le presupune o comunitate şi o viaţă comunitară bazată pe drepturi şi obligaţii reciproce, ci consideră că el există numai ca să le plătească lor dările sau să le îndeplinească ordinele şi reglementările. Acesta este fetişul birocratic al instituţiei de stat învăţată a avea numai drepturi, nu şi obligaţii, care conduce la coruperea funcţionarilor de stat învăţaţi a avea numai privilegii, nu şi supunere în faţa nevoilor cetăţeanului. În acest mod statul devine dictatorial sau, ca în cazul nostru, se continuă a fi dictatorial chiar dacă forma de guvernământ se proclamă democratică. Se recunoaşte foarte uşor aceasta prin faptul că, de la neîndeplinirea obligaţiilor de stat faţă de cetăţean, se ajunge la o formă mai gravă de nesocotire a drepturilor acestuia.  
 
Nu este nevoie decât de un exemplu curent de diferenţă categorică dintre prevederile legii şi aplicarea lor de către autorităţile financiare ale statului nostru de drept: Pentru orice fel de întârziere de plată, fără a menţiona din partea cui şi către cine, se prevede calcularea de penalizări pe cuantumuri calendaristice: zi, săptămână, lună, an. Iar aceasta este cea mai aplicată lege din România, penalizările făcând parte din orice calcul, de la rubricile curente ale fiecărei facturi, până la marile procese de evaziune fiscală. Însă unilateral: Numai atunci când facturarea este făcută de stat sau de marile companii care, în imaginea consumatorului, se confundă cu statul beneficiind de concesiuni din partea lui. Rare, rarisime exemple de cetăţeni cărora statul sau marile companii să le plătească daune pentru întîrzierile produse; şi mai rare exemple de funcţionari ce provoacă asemenea întârzieri, cărora instituţiile lor să le facă reţineri în contul contribuabililor sau clientelei suprataxate. Deci, chiar într-o asemenea situaţie în care legea este clară şi universală, conceptul apărării cetăţeanului de abuzurile autorităţii este eludat. Darămite în cele mai multe cazuri (unul dintre cele mai grave fiind în legislaţia stimulativă privind locurile de muncă şi producţia de necesitate prioritară) în care prevederile legale denotă o iresponsabilă ambiguitate!... Acolo, nu numai că nu putem vorbi de vreun organism care, de la sine să ia apărarea şi să rezolve drepturile materiale ale cetăţeanului, dar nici măcar cale de atac pentru ca el să-şi dobândească drepturile prin efort suplimentar şi cheltuială proprie, nu prea există.  
 
Iar preşedintele ţării îşi permite să vorbească despre statul de drept!... Pentru ce? Pentru că a adoptat formal câteva instituţii caracteristice acestei forme statale, dar nu sub forma unor exprese obligaţii guvernamentale ce revin ministerelor, ci prin agenţii costisitoare ale căror rezultate cu cât sunt mai greu cuantificabile, cu atât duc la salarii clientelare mai mari, făcute cu atât mai mari cu cât valoarea lor se răsfrânge apoi în cotizaţiile mari de partid pe care le plătesc asemenea încumetriţi cu liderii respectivi?!... Păi, să recupereze întâi banii furaţi de tânăra transfugă, lipsită de altă experienţă decât ciordeala, pe care doar din amor au numit-o în fruntea Autorităţii pentru Restituirea Proprietăţii, care iniţial ar fi avut un asemenea rol de apărare a cetăţeanului faţă de abuzuri trecute şi prezente; să verifice rapoartele instituţiei cu acelaşi scop funcţionând în domeniul monopolurilor, despre modul totalmente monopolist în care se asigură furnizarea de gaze, de apă sau de energie electrică; să constate dacă Agenţia Pentru Protecţia Consumatorului rezolvă vreo acţiune împotriva statului sau tot de îngrădirea micului producător se ocupă; ca şi ANAF-ul, cel cu evidentă dirijare penală!... Şi apoi, abia apoi să aibă obrazul de a-i spune contribuabilului că, ceea ce i-a oferit el ca politică a scandalurilor de stat, este statul de drept de care are dreptul să se bucure în calitateasa de cetăţean european!...  
 
Pentru cei atenţi la aspectele sociale cu caracter major din ţările europene, este evident nu numai faptul că o ţară ca România, extremă estică a Uniunii Europene, este ameninţată în permanenţă de pseudodemocraţiile asiatice care organizează periodic alegeri prezidenţiale libere numai şi numai pentru a-l confirma pe acelaşi dictator în fruntea lor; şi că tentaţia este foarte mare pentru mentalitatea de nevoie a unor forţe represive în însăşi instituţiile statului de drept, pe care au dovedit-o şi ultimele mandate de la Cotroceni. Nu numai acest fapt de aici, din sfera Băsesciană, ci unul care devine cronic în zona susţinătoare a Doamnei Merkel, unde diferenţele de şanse devin tot mai mari între cetăţenii fostelor două Germanii. Şi, dacă în calitatea ei de mare contributoare la fondurile europene, Doamna Merkel sau forţele financiare din spatele ei acceptă decalajul din fosta RDG, considerându-i inferiori, cum i-am putea pretinde noi să nu accepte şi mai marea inferioritate a lui Băsescu?!  
 
Pesemne că ocultele puteri care încearcă să se insinueze în politicile europene au asemenea criterii de evaluare, a statelor de drept cu diverse viteze, acceptând ca unele să aibă „cetăţeni” iar altele „supuşi”, la extrema noastră putând fi vorba de „mai supuşi decât supuşii”, adică având pentru liderii lor doar condiţia minimă de a cotiza la fondurile Partidului Popular European. Unde, înaltele temperaturile politice cu care Adenauer afirma continentul prin Piaţa Comună a Cărbunelui şi Oţelului, sunt înlocuite de vopseaua artificială a democraţiei, produsă conform reţetelor imperialiste de la I.G.Farbenindustrie.  
 
Ei bine, în asemenea condiţii, funcţia de apărare a cetăţeanului împotriva abuzurilor autorităţii devine motivul luptei politice la noi, tocmai prin conştiinţa sechelelor moştenite de la vechea orânduire, pe care nu le mai vrem repetate prin supunerea faţă de un alt centru de putere. Nu e nicidecum o luptă împotriva Europei. E o luptă doctrinară privind statul de drept de care avem nevoie. Statul ale cărui valori nu putem permite a fi abordate cu demagogie. Pentru că statul de drept de care avem nevoie este unul singur: Cel care îşi recunoaşte toate obligaţiile pe care le are faţă de cetăţenii în serviciul cărora se află.  
 
(va urma)  
 
Corneliu LEU  
Bucureşti  
noiembrie 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Corneliu LEU - DESPRE SENSIBILITĂŢI DEMOCRATICE (6) - SAU STATUL, CETĂŢEANUL ŞI ABUZUL AUTORITĂŢII (II) / Corneliu Leu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 707, Anul II, 07 decembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Corneliu Leu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corneliu Leu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!