Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   


Autor: Corneliu Leu         Publicat în: Ediţia nr. 697 din 27 noiembrie 2012        Toate Articolele Autorului

Corneliu LEU - DESPRE SENSIBILITĂŢI DEMOCRATICE (2) - SAU INCERCARE DE A LE EXPLICA UNUI PRIETEN STRĂIN (II)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Rezultă astfel că laminarea aspiraţiilor de libertate ce ne caracterizează, de autocefalie în sensul larg, atât administrativ cât şi spiritual pe care îl are aceasta, s-a produs la noi prin experienţa unui timp îndelungat în care ne-am menţinut ca sedentaritate organizată obşteşte. Sigur, nu suntem un caz unic, dar tocmai lucrul acesta trebuie înţeles în contextul unor dorinţe sincere de progres comun: Specificitatea care conduce oriunde la anumite trăsături de psihologie naţională. Şi cum, în cazul de faţă este vorba de a noastră, avem dreptul, şi chiar obligaţia să subliniem pentru alţii, că ea a fost mereu culivată pe direcţia libertăţilor dinafară, de vreme ce a rezistat milenar sub „prelucrarea” permanentă la care ne supuneau trecătoarele seminii ce-şi căutau propriile avantaje în defavoarea noastră.  
 
Observatorul obiectiv al unui asemenea fenomen îşi va da seama de modul cum năvala unora produce rezistenţa celorlalţi, apăsarea vasalităţii trezeşte energii întru neatârnare, birurile puse de unii aduc revolta altora, monopolurile suprastatale produc reacţia pieţelor naţionale, imperialismele conduc la războaie iar dominaţia politică la revoluţii. Există nuanţe pe care, în funcţie de asemenea înfruntări, le capătă înţelegerea democraţiei ca atare sau a condiţiilor de existenţă democratică pe plan naţional şi internaţional. Iar, în ceea ce ne priveşte, da: avem o sensibilitate la ingerinţele pe care, de prea multe ori şi le-au manifestat alţii in ceea ce ne priveste pe noi, destinul nostru şi drumul pe care oricine are dreptul să şi-l caute prin efort propriu şi chibzuială personală. Mânuind fie armele rezistenţei fie cele ale oprimării, fiecare îşi oţeleşte mijloacele de înfruntare iar temperaturile înalte ale acestora au produs dintr-un punct de vedere sau altul, acea călire specifică a unor trăsături existenţiale de care, vrea nu vrea, ar trebui să ţină seama oricine! Iar în relaţii care se pretind a fi democratice, putem spune că ar trebui să ţinem seama oricare despre oricare, înţelegând şi respectând ceea ce s-a dezvoltat la unii într-un timp sau în situaţii care altora poate că nu le-au fost cunoscute. Iar sensibilităţile specifice, pe cât mai mult se deosebesc, pe atât nu se pot comenta sau tocmi şi tot pe atât trebuie mai respectate pentru a nu ofensa prin necunoaştere. Acesta ar fi principiul civilizat de coexistenţă, doar prin el se poate evita radicalizarea conflictelor, iar nerespectarea lui confirmă intenţii nedemocratice sau atacuri la adresa existenţei democratice pe care are dreptul să o pretindă omenirea. Mai ales din partea unor politicieni de nivel european!  
 
Pe noi, asta ne-a învăţat să ne şi apărăm când agresiunea avea aspecte vitale, să şi ştim a convieţui, când coabitarea ne respecta cât de cât libertăţile şi proprietatea, să ne îndârjim în spiritualitatea noastră când fundamentele ei erau atacate şi să deprindem de la alţii ceea ce făcuseră ei mai bine devenind mai de folos şi pentru noi. Iar, în ceea ce priveşte discuţia de faţă, aceste baze de pornire stabilindu-se, putem trage unele concluzii privind tentativele de astăzi al unui ajutor partizan dinafară pentru menţinerea în funcţie a Preşedintelui, adâncind oarecum elementele faţă de care avem distanţa de obiectivare a celor două decenii care au trecut de la ajutorul tot partizan şi tot dinafară, care i s-a dat Patriarhului întru menţinerea sa.  
 
Pentru că fenomenul cel mai vizibi, cel mai frumos şi cel mai răscolitor, manifestându-se cu adevărat spontan, concomitent, paralel şi în nici un caz având vreo legătură cu cei care „stimulau” mai degrabă caracterul de lovitură de stat al evenimentelor din Decembrie 1989, a fost plecăciunea deschisă şi elocventă a unui întreg popor faţă de religia sa tradiţională. La care se întorcea făţiş în proporţii de masă demonstrând, în ciuda oprimării, a interdicţiilor şi a încerărilor de reeducare ateistă, că sufletul său îi păstrase toate rezonanţele de speranţă creştină. Dacă există o latură a evenimentelor de atunci care să ne permită să credem că a fost vorba şi despre nişte aspecte sincere, nemanipulate, cu adevărat revoluţionare şi cu adevărat aducătoare de mântuire pentru populaţia oprimată atunci, categoric lucru că este vorba de cea spirituală, pe plan spiritual manifestându-se actul revoluţionar al unui popor care arăta că nu putuse fi dezbătut din credinţa Bisericii sale. Şi putem spune că în toate locurile unde cu naivitate se credea sincer în revoluţie, aceasta se petrecea sub semnul alungării antihristului cu crucea, a intensificării actului liturgic şi a manifestării făţişe a dragostei creştine faţă de semeni. Indiferent de manipulările politice de la centru (sau centre!), poporul credea, se bucura deschis de libertatea pe care o căpătase pentru a-şi manifesta credinţa, iar această credinţă se transforma în revoluţie adevărată pentru sufletele care căutau adevărul. Mai era un pas doar până când starea de fapt ar fi ajuns cu adevărat la o revoluţie, tocmai prin această credinţă care ar fi putut să se aşeze pe temeiurile de nezdruncinat ale moralei creştine; până când slujitorii bisericeşti cei cu harul sufletului curat să-şi dea seama că venise momentul propovăduirii acesteia cu toate valorile ei obşteşte revigoratoare, iar societatea românească ar fi pornit pe o altă cale a demnităţii ei, a hărniciei şi austerităţii creştine, a afirmării binelui în viaţa cea de toate zilele.  
 
Fapt pentru care îndrăznesc să reiterez părerea că decăderea morală din societatea noastră de astăzi provine şi din dezamăgirea politică de atunci, când flacăra reîntoarcerii noastre la Cele Divine era atât de puternică încât ar fi fost capabilă să ardă multe năravuri urâte ce ni le aduseseră deceniile de sub antihrist. Da: dezamăgire politică tocmai pe acel înalt plan spiritual care a schimbat complet raportul de forţe, atrăgând celor avizaţi atenţia că soarta noastră se decide udeva în afară, indiferent de simţirile din interior. Iar când acest „afară” era chiar mult hulita pentru noi mână a Kremlinului, atunci blazarea din dezamăgirea sufletelor ce nu-şi găsesc mântuirea e şi mai mare!... Pentru că simţirile din interiorul ortodoxiei noastre deveneau mândre de grava penitenţă prin care bătrânul patriarh îşi recunoştea păcatul trăgându-i după el, întru imacularea ierahiei bisericeşti şi pe ceilalţi care păcătuiseră. Dar au rămas derutate, nemulţumite, blazate, revenind la elementele formale ale ritului şi legăturilor doar materiale cu Biserica, atunci când acesta a fost ajutat să se răzgândească şi s-a întors în scaun reaşezăndu-i mai temeinic şi pe ceilalţi câţiva interesaţi să-şi spele păcatele nu cinstit, ci prin compromisuri de la adevărata tradiţie morală. Ba chiar ajungând a face o glorie din actele compromiţătoare, nu doar procomuniste ci direct filosovietice, ale unei alte generaţii care-i slujise înaintaşului său binecunoscut drept Patriarhul Roşu.  
 
Iată cum, o intervenţie străină, în slujba unor interese străine a produs cel mai negativ ecou naţional decăzându-ne societatea într-o imoralitate din care ne vom ridica tot mai greu. Trecând peste acel moment, sau văduviţi fiind de acel moment când redresarea sufletească era dorinţa tuturor, iar redresarea sufletească prin redăruirea spirituală în Biserică era calea spre care mulţi se îndreptau, am ajuns o societate întoarsă la starea de oameni slăbiţi în a cultiva vreo doctrină cu tărie, îndepărtaţi de idealul moral, ca şi de idealul social al unei adevărate activări de iniţiativă naţională. Iar, fiindcă am afirmat deja că stare aceasta se agravează atunci când vedem că, iarăşi şi iarăşi, destule dintre aspiraţii ne sunt manipulate de forţe ce depăşesc voinţa naţională umilind-o, atenuând-o şi încercând să o anihileze, nu ne rămâne decât să facem apel la memoria recentă a mobilizării politice pe care au manifestat-o românii la Referendum. Să rugăm intervenţiile străine să se gândească la asta şi să-i obligăm pe cei ce nu se sfiesc de ingerinţe, să înţeleagă că pot fi acuzaţi de acte dizolvante privind încrederea românului în democraţie.  
 
Pentru că nouă nu ne este indiferent, aşa cum n-ar trebui să-i fie niciunui european cu simţire democratică, faptul că, în vara lui 2012, blazata democraţie românească, tot decăzând prin absenteism şi compromiţătoare acceptare a corupţiei guvernamentale, a fost capabilă de un reviriment. Poate mic, poate timid, dar în nici un caz nesemnificativ. Ea şi-a manifestat dorinţa de acţiune şi chiar voinţa politică în mai multe medii şi în etape succesive, iar intervenţiile unor lideri europeni, pe care mi-ar place să-i cred doar dezinformaţi, n-au făcut decât să dezumfle micul balon de oxigen pe care noi ni l-am descoperit prin forţe proprii. Tuturor acestora le recomand să mediteze în responsabilitate la parabola cu politicile religioase provocând dezarmarea credinţei, pe care le-am făcut-o cunoscută pentru cultura lor generală în materie de democraţie reală. Adică acea democraţie care cunoaşte şi respectă nuanţele de concepţie existente într-o obşte mai mare sau mai mică, încercând să le conjuge prin rezolvări pluraliste, şi nu să le favorizeze pe unele în detrimentul altora.  
 
Eu am explicat toate acestea pentru prietenul meu care se ocupă de istoria Democraţiei Creştine, dar nu cred că poate exista politician adevărat propagator al acestei simţiri democratice, pentru care să fie indiferent dacă într-o ţară de douăzeci de milioane de locuitori, a şaptea din Europa, valorile democraţiei au succes sau n-au succes, sunt credibile sau nu sunt credibile, pot determina progres social sau, dimpotrivă, pot îndepărta populaţia de interesul pentru slujirea lor. În paralel cu obligaţiile noastre faţă de democraţia unei Uniuni politico-administrative din care facem parte, cred că este momentul să punem piciorul în prag pretinzând reciprocitatea acestor obligaţii şi refuzarea politicienilor care le încalcă, indiferent de ţara şi interesele pe care ei le reprezintă.  
 
(va urma)  
 
Corneliu LEU  
Bucureşti  
noiembrie 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Corneliu LEU - DESPRE SENSIBILITĂŢI DEMOCRATICE (2) - SAU INCERCARE DE A LE EXPLICA UNUI PRIETEN STRĂIN (II) / Corneliu Leu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 697, Anul II, 27 noiembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Corneliu Leu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corneliu Leu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!