Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   


Autor: Corneliu Leu         Publicat în: Ediţia nr. 692 din 22 noiembrie 2012        Toate Articolele Autorului

Corneliu LEU - DESPRE SENSIBILITĂŢI DEMOCRATICE (1) - SAU INCERCARE DE A LE EXPLICA UNUI PRIETEN STRĂIN (I)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În octombrie 2012 – perioada dinantea şi de după desfăşurarea la Bucureşti a Congresului Partidului Popular European – am publicat patru articole. Pornind prima dată de la indignarea mea faţă de coincidenţa că, tomai când eram judecaţi aflându-ne „mai la mâna” Comisiei Europene, înalte şi diverse foruri ale Statului nostru de Drept au găsit scăparea prin a cumpăra nişte avioane second-hand tocmai de la ţara de unde provine Preşedintele Comisiei Europene, iar apoi de la evenimentul propriu zi-s care s-a desfăşurat sub generosul şi lucidul slogan foarte bine justificat în actualitatea internaţională: „Mai multă Europă”, aceste articole făceau o insolită şi mai greu perceptibilă asemănare între situaţii similare prin care au trecut un fost Patriarh şi un actual Preşedinte al României, poate lăsând unora impresia că amestec prea mult „cele sfinte” cu cele pământene.  
 
Unii, mai puţin informaţi politologic, au crezut că procedez la o asemenea apropiere întrucât era vorba despre doctrina Creştin-Democrată a PPE, alţii au înţeles că e vorba de sensibilităţile noastre de români în viaţa, destinul, conducerea sau manipularea cărora s-au acumulat prea multe experienţe, seculare experienţe nefaste de ingerinţă sau dominaţie, sau ingerinţă în scop de dominaţie, sau dominaţie cu ingerinţe multiple, chiar şi în cele mai intime trăiri, cum este Credinţa la un popor. Adică exact experienţele istorice care, atunci când ne cântăm perena dorinţă de „Deşteaptă-te române”, cele mai pline de speranţă accente ajungem a le pune, rar, e drept, dar categoric, pe acel „Acum, ori niciodată...”.  
 
Întrucât aceste rânduri constituie de fapt răspunsul către un prieten din străinătate, autor al unui „Istoric al democraţiei creştine şi al mişcărilor creştin-democrate”, care m-a citit cu creionul în mână, pentru cititorul neavizat voi înşira imediat, exact în ordinea în care au apărut în perioada 05 – 20 oct. crt. cele patru articole, fără să neg că am făcut în mod deliberat apropierea dintre reinstalarea în 1990 a Patriarhului retras din treaptă prin propria-i recunoaştere a colaboraţionismului şi cea din 2012 a Preşedintelui care ar fi trebuit să se retragă după acele şapte milioane patru sute de mii de voturi de la Referendum, aducând dovezi, dacă nu despre sprijinul primit de ei dinafară, care ar putea avea meschine justificări, în ori ce caz despre nişte ingerinţe din afară în problemele personale şi intime ale conştiinţei noastre naţionale. Dar, mai întâi, vreau să precizez două lucruri:  
 
 
BPrimul, în legătură cu sensibilitatea noastră la aceste ingerinţe, care ar trebui respectată mai ales de către cei care, istoriceşte, se simt moştenitorii muştei pe căciulă a insistenţei conquistadoriale, a militarismului administrativ şi - de ce n-am spune-o? – chiar a asupririi şi exploatării noastre de către înaintaşii lor. Pentru că noi suntem unul dintre popoarele europene cele mai chinuite de asemenea experienţe năvălitoare în decursul secolelor, dar şi de experienţa agresiunii prin forma mai modernă a internaţionalismului unor mişcări politice care, paradoxal, s-au dovedit a urmă doar servirea exclusiv naţionalistă a unei singure ţări. Cum s-a întâmplat în deceniile trei şi patru ale secolului trecut, într-un crescendo groaznic pentru noi, deoarece, dacă acapararea extremei drepte politice din România însemna pentru fascism cel mult petrolul şi grâul ei, infiltrarea şi dominarea extremei stângi de către bolşevism, a însemnat de-a dreptul aservirea către Moscova a întregii ţări, cu toată economia, cu toată viaţa publică şi cu cât mai mult din spiritualitatea ei  
 
Ambele experienţe pornind de la aşa zisele „relaţii de partid”. Aceleaşi relaţii de partid dintre bolşevicii infiltraţi în relaţiile bisericeşti care serveau comunismul în mod direct consfinţind Moscova drept „a treia Romă”, răsplătindu-l cu susţinere pe Teoctist ca supravieţuitor al răsturnărilor din ţara lui, poate chiar pentr a fi sprijiniţi la rându-le în ţările lor – asta ca act istoric, alături de actul contemporan al intereselor cu care lideri ai Democraţiei Creştine europene au sărit să-l susţină din răsturnare pe cel care cotizase la internaţionala lor. „Honny soit qui mal y pense!” (Ruşine celui care gândeşte de rău n.r.), cum ne spune însăşi Coroana Britanică – pentru cei care ar considera aceasta ca o aluzie la vreo ocultă consolidare, a vreunui încă nedesluşit centru de putere!  
 
Al doilea lucru de precizat este convingerea mea că Democraţia Creştină, ca doctrină, este tocmai cea care, vreme de mai bine de o jumătate de secol a adus în politicile moderne şi postmoderne europene cele mai multe elemente pentru anihilarea extremismelor, contribuind consistent la efortul continentului nostru de a scăpa de acestea; fapt pentru care merită o atenţie şi un interes deosebit în evoluţia democratismului european. Poate fi o părere ceva mai personală, argumentele le-am făcut publice în serii întregi de articole şi un curs de filosofie politică personalistă, aşa că nu mă simt obligat să le reiau; dar insist asupra acestei afirmaţii cu toate convingerile mele. Din acest punct de vedere, nu-mi este indiferentă evoluţia în actualitate a acestei doctrine, a mişcărilor politice care pornesc din ea şi a şanselor de adâncire, perfectionare şi asimilare a valorilor democraţiei reale în şi între ţările Uniunii Europene, în primul rând.  
 
Iar sloganul „Mai multă Europă”, sub semnul căruia s-a desfăşurat acel congres, înseamnă pentru mine ”Mai multă democraţie europeană”, „Mai multă clarviziune europeană în materie de democraţie”, „Mai mult exemplu european pentru democraţiile lumii” şi „Mai multă, dacă nu chiar totală democraţiei în relaţiile europene interne şi internaţionale” – Tocmai pentru faptul că e vorba de continentul pe care s-a născut, s-a consolidat spiritual şi s-a pus în operă practic, acest concept de existenţă şi de coexistenţă umană.  
 
Din acest punct de vedere am apelat la exemplul politic insolit cu Patriarhul: pentru a face înţelese nu numai aspiraţiile, ci şi sensibilităţile noastre în materie de democraţie care, ca tradiţie ne este funciară atât prin elementele ei arhaice din obştile creştine ce ne-au fost o primă formă de administraţie publică bazată mai ales pe precepte morale şi care, istoriceşte s-a extins la realitatea dea nu ne fi amestecat niciodată în problemele altor ţări şi popoare; deci, într-un fel, de existenţa avant la lettre în concepţia noastră de viaţă a unui respect pentru democratismul interstatal pe care alte popoare care l-au înţeles, l-au înţeles mai târziu şi mai teoretic de vreme ce formele de monopolism economic s-au extins cu timpul. Dar, de ce n-aş spune-o: şi pentru a provoca o asemănare cu statistica de credibilitate a doctrinei creştin-democrate la noi, care în anii nouăzeci atinsese cotele maxime, pentru ca astăzi să se afle în absolutul căderii libere.  
 
Nu e vorba de vreo confuzie de terminologie din pricina sintagmei care, direct, nu are legătură cu modul creştin de a înţelege democraţia ci doar cu anumite precepte privind persoana „semenului” sau a „aproapelui”. Oamenii ştiau asta încă de atunci, din anii nouăzeci şi făceau diferenţa între o doctrină politică şi marea instituţie cu caracter naţional. Dar putem spune că, pe căi separate, oamenii căutau atât instituţii naţionale de tradiţie în care să poată crede, iar prima dintre acestea era Biserica, după cum unii căutând şi elementele politice pe care aspiraţiile lor să se poată baza, căpăptau îăncredere în politicienii care le arătau calea Democraţiei Creştine. Iar perspectivele se arătau frumoase: În politică străluceau numele lui Coposu şi Raţiu, iar Teoctist făcea înţeleptul gest de a lua asupra-şi păcatul colaborării cu satana comunistă prin care se infiltraseră unii slujitori, Biserica rămânând astfel, mai ales dacă exemplu i-ar fi fost urmat, în toată gloria divină a purităţii ei. Se ajunsese, în simţirea liberă românească, la un moment de entuziasm şi încredere în viitorul adevăratei transparenţe democratice, iar bine catehizatul Patriarh a străduit în demnitatea hotărârii sale, destulă vreme rezistând celor cărora nu le convenea că ar fi trebuit să-i urmeze gestul. Până când şarpele a venit sub forma susţinerii din străinătate.  
 
Ei bine, sperând că cei cărora le-am adresat parabola au înţeles-o, cu tot cu sensibilitatea noastră, poate exagerată dar temeinic justificată privind intervenţiile străine, în sensul că decăderea morală din societatea noastră de astăzi provine şi din dezamăgirea politică de atunci când flacăra reîntoarcerii noastre la Cele Divine era atât de puternică încât ar fi fost capabilă să ardă multe năravuri urâte ce ni le aduseseră deceniile de sub antihrist: Readucerea lui Teoctist, mai cu voia lui, mai cu îndemn moscovit a fost, dupa provocările cu teroriştii, primul semn de întrebare la care primeau raspuns intrebările noastre privind intervenţia străină în ceea ce am fi dorit a spune că a fost revoluţie naţională. Făcând un serviciu celui care nici măcar nu ascundea faptul că, încă din 1946 servise intenţia imperialistă a unei a treia Rome alături de Kremlin, acele politici nesocotind total specificul nostru naţional al căii morale prin Credinţă, ne-au redirecţionat spre aspectele ei formal-liturgice cu ierarhi lipsiţi de credibilitate. Ne-au redirecţionat spre starea de oameni slăbiţi în a trăi un ideal cu tărie, atunci când vedem că, iarăşi şi iarăşi, destule dintre aspiraţii ne sunt manipulate de forţe ce depăşesc voinţa naţională umilind-o, atenuând-o şi încercând să o anihileze. Şi, dacă din interiorul spiritual al poporului noastru această stare se poate observa astăzi clar, eu cred că efortul unor străini de a înţelege această realitate respectându-ne şi ne considerându-ne doar o masă de consumatori ai produselor lor, mai ales când aceşti străini au responsabilitate europeană, ar conduce la dezideratul exprimat cu: „Mai multă Europă, prin mai multă democraţie reală în statutele dezvoltării ei”.  
 
Cam acesta era măruntul adagiu pe care-l voiam alăturat lozincii actuale apopularilor europeni.  
 
(va urma)  
 
Corneliu LEU  
Bucureşti  
noiembrie 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Corneliu LEU - DESPRE SENSIBILITĂŢI DEMOCRATICE (1) - SAU INCERCARE DE A LE EXPLICA UNUI PRIETEN STRĂIN (I) / Corneliu Leu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 692, Anul II, 22 noiembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Corneliu Leu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corneliu Leu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!