Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Corina Diamanta Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 1180 din 25 martie 2014        Toate Articolele Autorului

PRIZONIERĂ LA PELEŞ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Motto: „Iarba ascunde, ploaia şterge.”  

(Victor Hugo, „Mizerabilii”)  

Noaptea trecută m-am visat la Peleş. În vis, pătrunsesem în castel la miezul nopţii. Neştiută de nimeni, treceam dintr-o sală în alta, admirând basoreliefuri, cărţi rare, statuete şi armuri. Pe neaşteptate, în timp ce vizitam Marele Salon, luminile candelabrelor s-au stins. Nicăieri, nici o lampă de veghe. Lovindu-mă de mobile, pipăind pereţii, încercam să găsesc o ieşire. Cu greu, am dat peste o uşă. Mâna mea nesigură a apucat clanţa şi a apăsat-o. Uşa s-a deschis. Mă aflam afară din castel, căci distingeam conturul statuilor din Grădina Italiană. Cerul nu se vedea, iar tăcerea munţilor din jur făcea întunericul să pară şi mai dens. Ştiam că pentru a părăsi grădina era suficient să cobor treptele ce duceau spre aleea principală. Odată ce treceam de scări, aveam să o apuc spre Sinaia. De acolo, îmi mai rămâneau doar câţiva paşi până în oraş.  

Ajunsă la scări, am pus piciorul pe prima treaptă. Şi pe a doua. Apoi, un ţipăt prelung a despicat zările. Atinsesem cu vârful pantofului un trup. De-a curmezişul treptelor zăcea cadavrul unui soldat necunoscut, mort în luptele de pe Valea Prahovei, din Primul Război Mondial. Îi distingeam în întuneric ochii căscaţi în orbite, mâinile întinse pe lângă corp. Îi simţeam hainele prefăcute în zdrenţe şi trupul mumificat, înfăşurat în pânze de păianjen, mirosind a praf şi a umezeală. O voce necunoscută, venită din neant, îmi spunea că soldatul fusese dezgropat pentru a i se găsi un nou mormânt. Până când se va întâmpla aceasta, el rămâne pe scările Grădinii Italiene. Mi se interzicea să păşesc peste trupul său. Urma să zăbovesc acolo, alături de el. Eram prizonieră la Peleş. În clipa aceea, şiroind de sudoare, m-am deşteptat din somn, în patul din camera de hotel de la Sinaia.  

Sosisem la Sinaia cu o dimineaţă înainte. Era începutul lui aprilie şi îmi petreceam aici o săptămână de concediu. La coborârea din tren mă întâmpinase o ploaie rece şi măruntă, ce se prelungise întreaga zi. Spre seară, luasem hotărârea să ies la plimbare, cu toate că ploaia nu se oprise. Pe drumul pietruit ce urcă şerpuind către Peleş, nici ţipenie de om. Vântul zgâlţâia copacii, făcându-i să se tânguie, iar pârâul Peleş cobora zbătându-se cu furie. Dughenele din lemn la care se vând suveniruri aşteptau zăvorâte, vremea însorită. M-am apropiat de castel. Se aprinseseră felinarele şi la lumina lor, Peleşul semăna cu o uriaşă pasăre măiastră, dormind într-un cuib de munţi. Statuile sale, poleite acum de ploaie, aveau fragilitatea şi distincţia porţelanurilor expuse în vitrinele de antichităţi.  

Singură în acel loc încărcat de istorie, trăiam fiorul Peleşului. În jurul meu înviau umbrele celor ce îşi purtaseră cândva paşii, pe aici: regi, regine, persoane cu vază, dar şi oameni simpli, umili - soldaţi, ţărani, orăşeni. Luna plină dădea şi mai multă personalitate castelului, reflectându-şi lumina în vitraliile sale. Decorul plin de farmec şi singurătatea îmi trezeau puternice emoţii. Nimic nu avea aerul mediocru şi agresiv al oraşului contemporan. Înfrigurată şi sensibilizată de impresiile acestea, parcă mi se făcuse frică. Am decis să mă întorc. La coborâre, simţeam fiecare petic de pământ din drumul de la Peleş ca fiindu-mi familiar, oglindind în el în mod natural, atât cerul limpede, cât şi furtunile vremurilor de demult. De la Peleş, paşii m-au purtat la Cimitirul Eroilor. Aici, două tunuri din Primul Război Mondial străjuind intrarea şi în rest, cruci.  

Emoţii pioase mă încercau, în timp ce desluşeam misterul acelor cruci.La lumina albastră a telefonului mobil, citeam inscripţiile de pe ele. Pe unele era scris numele soldatului decedat, pe altele nu exista nici o menţiune legată de acesta. Un număr fatidic le unea pe toate într-un destin comun: 1916. Observam de aproape crucile, sub ploaia deasă, în vântul ce bătea disperat. Aplecată asupra unei cruci, am simţit pe umăr atingerea timidă a unei mâini. Am tresărit. Lângă mine stătea o ţărancă, purtând pe braţ un paner încărcat cu coşuleţe din răchită în care, înfipte într-o bucată de muşchi de pădure, lâncezeau, botezate de ploaie, câteva flori de iarnă încadrate de ramuri ciuntite de merişor.  

- Cum m-ai speriat! Cine eşti? De unde ai apărut?, am întrebat-o.

- N-am vrut, fata mea, să te sperii, mi-a răspuns ea. Ia-mi şi mie un coşuleţ. Să plec şi eu acasă, că s-a făcut noapte.  

Îi plătesc un coşuleţ. Aşa cum stă, indiferentă şi importantă lângă o cruce, în straiele ei de săteancă, privind cu jind spre mâinile mele, în timp ce îi întind banii, femeia aceasta îmi pare un exemplar al celor ce supravieţuiseră cu stoicism, de la începuturile lumii, dezastrului şi singurătăţii. Nu mă simt în stare să intru în vorbă cu ea, deşi acesta ar fi poate, un lucru necesar. Aşez coşuleţul cu flori lângă o cruce şi plec spre hotel. Încerc să mă conving că tristeţea insportabilă pe care o simt nu are legătură cu mine, că se află în afara existenţei mele. Părăsesc cimitirul şi o iau prin curtea Cazinoului, pe lângă hotelul Palas. Noaptea, m-am visat prizonieră la Peleş.  

Dimineaţa următoare s-a arătat cu cer catifelat, fardat cu roşu şi trandafiriu în obraz. Ploaia încetase, lăsând loc soarelui. Iarba avea un verde timid şi transparent, iar pomii păreau împodobiţi cu mici perle albe şi roz. Până la sfârşitul concediului, timpul a trecut binefăcător, luminat de prospeţimea primăverii. Reluam în fiecare seară, într-o rutină amuzantă şi naivă, drumul până la Peleş şi înapoi, prin Cimitirul Eroilor. Instinctul mă îndemna să revin acolo, în căutarea a ceva ce nu îşi găsise răspunsul.  

Este ultima zi la Sinaia. La plecare, descopăr că în gară se toarnă un film despre bătăliile date aici în Primul Război Mondial. Din această cauză, toţi cei care luăm trenul spre Bucureşti suntem conduşi la altă linie decât cea de pe tabela de „Plecări”. Pe peron defilează trupe de soldaţi în uniforme gri-albastre. Un regizor le dirijează mişcările, în timp ce, din sala de aşteptare a gării, oameni curioşi se holbează la ei. Între aceştia, pe primul rând, se înfiinţase săteanca de la care cumpărasem coşuleţul cu flori, în cimitir. Unde şi-o fi lăsat acum panerul?  

Mă urc în tren. Se dă semnalul şi vagoanele se pun în mişcare. Prin faţa ochilor mei se perindă pentru ultima dată, femeia cu florile, mulţimea de gură-cască şi la sfârşit, regizorul şi soldaţii, figuranţi într-un film al cărui unic mister este că neştiindu-i numele, nu voi afla niciodată unde şi când are să ruleze. La Bucureşti, mă dau jos din tren şi o pornesc cu bagajul în mână spre ieşirea din gară. Aleg un taxi.  

- Liber?, îl întreb prin geamul coborât, pe şoferul aflat la volan.

- Liber, îmi răspunde el.

Mă aşez pe bancheta din spate şi îi indic adresa.

- Aici locuiesc, îi spun. Mă duceţi şi pe mine până acasă?

- Vă duc oriunde, îmi răspunde el evaziv, la munte, la mare.

- La Peleş?

- La Peleş.  

Corina Diamanta Lupu
Bucureşti
25 martie 2014
 

Referinţă Bibliografică:
PRIZONIERĂ LA PELEŞ / Corina Diamanta Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1180, Anul IV, 25 martie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Corina Diamanta Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corina Diamanta Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!