Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 458 din 02 aprilie 2012        Toate Articolele Autorului

Corespondenţa eminesciană-manifestare de forţă majoră
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Eseu de Al.Florin ŢENE 
  
Corespondenţa eminesciană- o manifestare de forţă majoră 
  
Aşa cum se cunoaşte din mărturiile celor care l-au cunoscut, Eminescu avea un temperament meditativ, reflexiv şi adâncit în sine, trăind în inepuzabilul său univers al eului.Datorită acestor caracteristici poetul trimitea scrisori de obicei din constrângerea împrejurărilor vieţii, dar cu excepţia celor către Veronica Micle. Despre acest episod, care a stîrnit un scandal în lumea istoriei literare, s-a scris mult, cu toate că nici până astăzi nu s-a lămurit “cazul “ Octav Minar, ce, cât şi dacă într-adevăr a mistificat scrisorile eminesciene către muza sa Veronica. 
  
În acveste rânduri nu voi arunca decît o privire fugară şi tangenţială asupra scrisorilor eminesciene adresate Veronicăi, pe motiv că autenticitatea, cel puţin a unora, ni se pare nedemonstrată; apoi pentru că ele nu se ridică în genere nici pe departe la valoarea poeziei, conţinând pe deasupra şi unele momente stânjenitoare privind episodul Caragiale, care pot fi aduse în discuţie eventual în cadrul unei biografii. 
  
Memorialişti de la Junimea, ca şi prietenii, l-au văzut mai totdeauna reflexiv şi tăcut, abstras din realitatea imediată, puţin văzut în clipe de euforie verbală, sau de supărare mânioasă împotriva soartei şi a necazurilor vieţi. Scrisoarea, pentru el, e aproape un accident în viaţa lui, fapt ce-i contrazice personalitatea şi punându-l într-o stare afară din comun, o recunoaşte singur într-o sinceră autodefinire:” Eu pentru a scrie o epistolă trebuie să am o dispoziţiune deosebită de uşoară, nepotrivită oarecum cu caracterul meu, şi o asemenea dispoziţiune nu mi se întâmplă să am decât foarte rar. Prin confesiunea asta nu voi să-mi dau doart un aer de greutate, însă în genere, deşi nu-s lugrubu, totuşi nu-s comunicativ ; şi scrisorile înseamnă la mine punctele lucii, în cari sunt de o comunicativitate neobişnuită“(S.n)( Către I.C. Negruzzi, 1871, în Convorbiri literare, 1892.Număr jubiliar, p.39.). 
  
Chiar aşa trebuie înţelese scrisorile eminesciene, ca un fascicol de lumină ale operei, ca o lentilă ce focalizează structura interioară a poetului, precum şi spre nefericirea omului. Anumite linii directoare ale poeziei şi vieţii lui Eminescu străbat şi scrisorile, piese din aceeaşi familie cu articolele politice şi literare, constituind uvertura marilor poeme. 
  
Dintr-o scrisoare către tatăl său din 1874 ( 4-26 noiembrie), publicată de I.E.Torouţiu, Op.cit.vol IV, p. 126, ne dăm seama că Eminescu era cel mai nesupus dintre toţi fraţii, aflându-se într-un conflict aproape continuu cu tatăl său, căruia îi scrie cu imputare despre moartea lui Şerban, studentul în medicină; “ Întrebarea principală este dacă puteţi să faceţi şi această cheltuială, cea din urmă după cum vedeţi, pentru un fiu nefericit, care desigur a greşit mai mult printr-o înnăscută slăbiciune de caracter, căruia natura nu-i dăduse nici o energie şi nici o putere. Şerban a fost un om slab, iar nu un om rău- asta a fost părerea mea despre el totdeauna, şi desigur că a fost mai nenorocit de cum merita să fie. El n-a avut pentru nimenea ură în lume, n-a avut nici o patimă urâtă , şi dacă a greşit, nu din răutate, ci dintr-o nemărginită slăbiciune a greşit. El era un copil bătrân, şi astfel ar fi trebuit tratat“. 
  
Predispus la pesimism, Eminescu ajunge la consecinţele practice dureroase ale concepţiei lui şi printr-o experienţă de viaţă destul de tristă. Destituirea din postul de bibliotecar face să se reverse pe hârtie o înverşunată diatribă la adresa celor ce-l scoseseră în stradă, practic, o aspră condamnare a nedreptăţii. Scrisoarea din 8 iunie 1876 către Veronica Micle, dacă este autentică, noi îi dăm girul, fiindcă eminescologul Aug. Z. N. Pop, îi dă girul său, ea anunţă în germene accentele pamfletare ale Scrisorii III: “ Canalia liberală a nimicit ideile ce mi le făcusem despre viaţă! Rămas fără o poziţie materială asigurată şi purtând lovitura morală ca o rană ce nu se mai poate vindeca, voi fi nevoit să reiau toiagul pribegiei, neavând nici un scop, nici un ideal.( ... ) Posteritatea nu vreau să afle că am suferit de foame din cauza fraţilor mei. Sunt prea mândru în sărăcia mea. I-am dispreţuit, şi acest gest e prea mult pentru un suflet care nu s-a coborât în mocirla vremurilor de azi“. 
  
Ecouri din scrisoarea către Harieta, din care redăm mai jos câteva rânduri, le regăsim în poeziile de o învăluitoare melancolie, pe care le ştim cu toţii: “Poate la toamnă ... Dar să nu mai vorbesc, nu de toamnă, ci nici de ziua de mâni ... Lumea-I schimbăcioasă, şi toate visurile noastre şi nădejdile sunt făcute ca să se spulbere în vânt. Toamna anului e un ape an, apoi-I urmează primăvara. Toamna vieţii vine fără să ştii când, nici de unde ... numai vezi că totul a trecut pentru a nu se mai întoarce. Ş-atunci se simte omul bătrân, foarte bătrân, şi ar vrea să moară. E mult de atunci. Harietă, de când eram mici de tot şi ne spuneau moşnegii poveşti. Poveşti sunt toate în lumea asta. “ 
  
Când boala s-a abătut asupra poetului, scrisorile sunt oglinda adevăratelor momente tragice. Un asemenea “document “ nu mai solicită spiritul de investigaţie şi de studiu; el ne impune o tăcere aureolată de smerenie: ”Mi-aduc în adevăr aminte c-am venit cu tine în tren, dar încolo nu mai ştiu nimic decât că am stat închis şi am suferit nu numai de halucinaţiuni, ci şi mai mult încă de foame“. Mai redăm un alt document: “Eu aşi vrea să scap cît se poate de curând şi să mă întorc în ţară să mă satur de mămăliga strămoşească. Căci aici, de când mă aflu, n-am avut fericirea de-a mânca până la saţiu. Foamea şi demoralizarea, iată cele două stări continue în care petrece nenorocitul tău amic “.( Către A. Chibici-Rîvneanu, 12/24 ian. 11884, din sanatoriul Dobling din Viena, în Convorbiri literare, 1906, p. 1000.).Sau: ”Sănătatea mea scârţâie într-una ca o moară de mult stricată, ba poate ireparabilă. Săptămâna aceasta am avut friguri şi dureri de cap; cît despre picoare- ele sunt într-o stare aşa de plans precum erau în Bucureşti. O tristă toamnă mă aşteaptă şi o tristă viaţă“.( Către A. Chibici-Rîvneanu, în I. E. Torouţiu, Op. cit., vol. IV, p. 160.). 
  
În aceste pagini de scrisori poetul se raportează uneori şi la opera lui, mai cu seamă în primi ani după debutul la Convorbiri literare. În corespondenţa cu Veronica descoperim, pe fondul pasional, cite un zîmbet de tandreţe şăgalnică, aducând parcă o rază de lumină palidă dinspre Călin (File din poveste ): ”De atunci intru paj şi cavaler şervet pentru eternitate în suita M-sale Veronica, supus ca un câine şi înamorat ca un cărăbuş “.( Către Veronica Micle, martie 1882, în I. E. Torouţiu, Op., cit. Vol.IV, p.149.). 
  
Urmare aprecierii entuziastă a Epigonilor de către Veronica Micle îl îndeamnă pe Eminescu la semnificative confesii literare: “E o concepţie pe care o făurisem la Viena, într-un elan de patriotism. Trecutul m-a fascinate întotdeauna. Cronicile şi cântecele populare formează în clipa de faţă un material din care culeg fondul inspiraţiunilor“( Ibidem, 8 nov. 1874, vol. IV, p.127). Pe marginea aceleiaşi poezii, îşi explică intenţiile într-o scrisoare către Iacob Negruzzi, subliniind şi insistând pe ideea de sinceritate naivă şi de însufleţire a înaintaşilor, ca Bolliac, Mureşan, Eliade, trecând oarecum cu vederea “meritul intern al lucrărilor lor “. 
  
În paginile corespondenţei cu redactorul şef al Convorbirilor literare va da relaţii şi despre substratul ideatic al operelor sale, ca de exemplu Naturi catilinare, unde îşi va declara “ neprofesionismul“ şi convingerea nestrămutată în ceea ce scrie. De la comentarea propriului eu poetiuc, Eminescu ajunge la dezbaterea unor chestiuni exclusiv teoretice, cum ar fi raportul dintre imaginaţie şi gîndire în poezie: “Numai, drept vorbind, mama imaginilor, fantasia, mie-mi pare o condiţiune esenţială a poeziei- pe când reflecţiunea nu e decât scheletul, care-n opera de artă nici nu se vede, deşi palidele figure ale unor tragediani îşi arată mai mult oasele şi dinţii, decât formele frumoase. La unii predomină una, la alţii, alta; unirea amândurora e perfecţiunea, purtătorul ei, genial.“( Din scrisoarea către I.C. Negruzzi, din 17 iunie 1870,). 
  
Citind corespondenţa lui Eminescu, de altfel destul de restrânsă cantitativ, mi-am dat seama că nu izvorăşte din spiritul epistolar, ca aceea a lui Alecsandri sau chiar Titu Maiorescu. Ea reprezintă într-un fel o manifestare de forţă majoră, ce nu are nimic de-a face cu plăcerea de a dialoga a lui Caragiale. Dar din ea aflăm drama eminesciană.Din scrisorile poetului se desprinde ca din marmura albă a lui Roden o frumuseţe dureros de tristă ca a fecioarei din Mortua est. 
  
Al.Florin ŢENE 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Corespondenţa eminesciană-manifestare de forţă majoră / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 458, Anul II, 02 aprilie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!