Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 457 din 01 aprilie 2012        Toate Articolele Autorului

Corespondenţa ca mijloc de comunicare a elaborării operei la Duiliu Zamfirescu
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Eseu de Al.Florin Ţene 
  
Corespondenţa ca mijloc de comunicare a elaborării operei la Duiliu Zamfirescu 
  
O premieră în lumnea scriitorilor români privind comunicarea către amici în mod constant a etapelor proceselor de elaborare al operei sale, este Duiliu Zamfirescu. Acesta supune dialogului epistolar părerile şi concepţiile sale despre estetică, inclisiv părerea sa despre realismul implementat în romanele sale. 
  
Autorul Vieţii la ţară era caracterizat de Vladimir Streinu ca autor ce are caracterul flaubertian al corespondenţei, asocierea viza nu drama creaţiei, absent în creaţia lui Duiliu Zamfirescu, ci ideea de jurnal şi de doctrină literară. 
  
În 1936, Emanoil Bucuţa, publica în Revista Fundaţiilor Regale, pachetul voluminos de scrisori către Titu Maiorescu.Acest eveniment a stârnit curiozitatea celor mai de seamă dintre criticii şi istorici literari din ţara noastră. În acest context George Călinescu îşi găsea în scrisorile lui Duiliu Zamfirescu materia primă pentru portretul din Istoria literaturii române ... , contestând cu subiectivitate valoarea literară a textelor.( G.Călinescu, Duiliu Zamfirescu şi Titu Maiorescu în scrisori, apărut în Adevărul literar şi artistic, 1937, 25 aprilie, p.16.). Spre deosebire de acesta Şerban Cioculescu descoperă “o faţă nouă a lui Duiliu Zamfirescu “, propunând o reabilitare a omului, cvasi-unanim antipatizat după renumitul discurs academic, şi situându-l mai realist pe scriitor în istoria romanului, ca un înaintaşi al lui Liviu Rebreanu.( O faţă nouă a lui Duiliu Zamfirescu, publicat în Revista Fundaţiilor Regale, 1936, nr.8,, p. 417. ). Acesta, cunoscut prin generozitatea sa, afirmă fără ezitare valoarea literară a corespondenţei diplomatului de la Roma. Între timp se publicase şi scrisoarea adresată lui N. Petraşcu şi Iacob Negruzzi. Completări a adus, în această direcţie E. Lovinescu în studiul Titu Maiorescu şi posteritatea sa critic, ce a apărut la Editura Casei Şcoalelor, 1943. În acest context sunt evidenţiate problemele fundamentale, ca talentul şi arta epistolară, despre care autorul formulează consideraţii subtile şi întemeiate, şi aceea a genului epistolar însuşi, subliniind faptul că Duiliu Zamfirescu este cel mai strălucit reprezentant în literatura română, dacă nu singurul, reprezentant al genului epistolar. Şeful Zburătorului distinge substanţa şi farmecul lor de expresie. În lucrarea Titu Maiorescu şi posteritatea lui critic, apărută la Editura Casei Şcoalelor, 1943, Eugen Lovinescu scria: ” Prin frumuseţea stilistică, prin tensiunea intelectuală a conţinutului, prezentă chiar şi în momentele de destindere, prin puritatea liniei, importanţa acestei corespondenţe este înainte de toate de ordin literar“ 
  
Totuşi, trebuie să precizăm că autorul Vieţii la ţară nu “a integrat în literatura noastră genul epistolar“, existaseră înaintea lui Kogălniceanu, Alecsandri, Odobescu. 
  
În decursul anilor volumul corespondenţei lui Duiliu Zamfirescu a crescut, iar viziunea critică asupra operei lui în ansamblu a suferit modificări substanţiale. Acest fapt confirmă nu caracterul ei solitar, ci observaţia direct a lui Lovinescu “ adevăratul lui destin (al lui Duiliu Zamfirescu, n.n. ) nu e de ordin poetic, epic sau dramatic, ci epistolar“, remarcă pe care o găsim în “Titu Maiorescu şi posteritatea lui critică “. 
  
Cea mai important corespondenţă din prima perioadă este aceea pe care a trimiso Duiliu Zamfirescu amicului său Duiliu Ioanin, coleg de generaţie şi partener de visuri şi pasiuni din tinereţe. Prin aceste scrisori cunoaştem viaţa de student ce-şi petrece vacanţa la moşiile arendate de părinţi sau de apropiatele rude din judeţele Râmnicu Sărat şi Brăila. Prin anul 1876 scria de la Băleşti sau de la via de la Vîrteşcoi din apropierea Focşanilor, bucurându-se de lumina blândă a soarelui de toamnă şi întârziind în pădure la vânat. Este impresionat de tumultul când nesezizabil, când furtunos al naturii, pe care o admiră sub briza sentimentală a vârstei.”Am fost zilele trecute la vânat. Zău, nu ştii ce farmec deosebit are liniştea pădurilor, ce şoaptă lungă se aude în căderea fiecărei Frunze ş ice mărturie tristă găseşti la fiecare pas, sub picioare, despre destinaţia lucrurilor pe pământ. Şi iarăşi, când bate vântul, ce zgomot asurzitor, câte glasuri multiple ies din îmbătrânitele piepturi ale plopilor uriaşi!...“( Extras din scrisoarea către Diliu Ioanin, din 16 august 1880, din volumul: Duiliu Zamfirescu, Scrisor inedited ediţie îngrijită, note şi studii introductive de Al. Săndulescu, Editura Academiei R.S.România, 1967, p.101). 
  
Este perioada când inima lui palpita pentru inaccesibila Eliza, despre care va vorbi de nenumărate ori cu emoţie. Aceste sentimente inefabile le regăsim în nuvelele şi poeziile romanţioase ale debutului. 
  
În anii juvenili tânărul Duiliu citeşte cărţi potrivite vârstei sale, cum ar fi cele scrise de Lamartine, Rousseau, Musset, din care, chiar ştie pe dinafară Adieu, îl încântă cărţile lui Victor Hugo, din a cărei operă traduce Hernani, tălmăcire ce se va publica fragmentar în Literatorul lui Eugen Lovinescu. În mărturiile sale aminteşte pe Michelangelo şi pe Canova, citează cu admiraţie pe Bossuet şi Sainte-Beuve şi are cuvinte de preţuire pentru cartea spaniolului Emilio Castelar: L`art, la religion et la nature en Italie, pe care o rebotează cu numele Amintiri din Italia, ca în traducerea românească publicată în periodicele timpului. 
  
Avea un impuls interior de a scrie, de a comunica, echivalând cu aceea de a se confesa, de “ a filozofa“. De multe ori îndrăzneşte să facă consideraţii asupra vieţii şi dragostei, notând amuzante banalităţi de adolescent, care transcriu însă o reală agitaţie interioară. La vîrsta de 22 de ani este atras de explicaţia darwinistă a lumii şi chiar alunecă spre ateism. Aceste idei le explică cu emfază:”Asupra credinţelor tale religioase iată ce gândesc eu: Un Dumnezeu care nu poate să fie perfect nici înaintea creaţiunilor sale nu mai este un Dumnezeu, Dumnezeu suferă: sufer[ de cea mai mare boal[ a omenirii, sufer[ de egoism! Deci el nu mai este pentru noi acea vagă concepţiune, mare ca şiu nemărginirea; eternă ca şi universal, sublimă prin însăşi depărtarea sa de noi; acel calculator divin care a aruncat stelele în spaţiu tocmai în marginea sferei atracţiunii şi gravitaţiunii universale, ca să poată sta atârnate ca lampe de bolta cerească ; acea diafană fiinţă care stă în contemplaţiune dincolo de sticla cerului albastră şi a cărei linişte, a cărei seninătate, se reflectă şi în seninătatea cerului- nu mai e nimic din toate acestea. “ 
  
În corespondenţa sa către diverşi prieteni şi corespondenţi din perioade diferite ale vieţii şi expediate din diferite locuri pe unde a călătorit sau lucrat, descoperim subiectele prozelor sale de mai târziu. Cum este scrisoarea sa către Duiliu Ioanin din 25 octombrie 1880. În această depeşe scriitorul povesteşte cum descoperă la Topolog un turc cu multă omenie, vorbind de cele două soţii ale sale. O excepţie în lumea turcilor care consider că femeile sunt doar nişte maşini de făcut copii. O astfel de împrejurare formează esenţa nuvelei Noapte bună, care-I va adduce scriitorului preţuirea lui Titu Maiorescu. La a cărui seri literare, Duiliu Zamfirescu venea regulat încă din 1880. 
  
Corespondenţa cu Elena Miller-Verghy, majoritatea din epoca Roma, ne face să înţelegem beneficial intelectual şi artistic pe care l–a avut Duiliu Zamfirescu din partea distinsei şi cultivate directoare a “pensionului nou de domnişoare “. Despre care scria cu admiraţie şi Delavrancea în scrisorile sale pariziene. 
  
Călătoriile sale prin Italia, Belgia, Grecia, ca şi prin alte ţări europene, au însemnat pentru Duiliu Zamfirescu o continuă îmbogăţire a culturii, o continuă rafinare a sensibilităţii sale artistice. 
  
Ceea ce trebuie să reţinem din ansamblul consideraţiunilor critice formulate de Duiliu Zamfirescu asupra literaturii române a epocii, consideraţii uneori positive, dar alteori atît de nedrepte şi lipsite de tact, precum acelea din discursul de recepţie de la Academie. Diplomatul trăind o viaţă încorsetat de convenţii detesta convenţa în literatură, omul de lume oboist de ipocriziile şi artificialitatea cercurilor pe care le frecventa, milita în artă pentru authentic şi sobrietate. 
  
Corespondenţa de tip flaubertian aparţine aproape în exclusivitate perioadei cînd Duliu Zamfirescu se afla în diplomaţie în Italia. În paginile scrisorilor din acea perioadă descoperim imprecii de călătorie prin ţări şi muzee, ce ne transmit nu o dată farmecul paginii literare, confesiile şi autocaracterizările morale; de-a lungul ei au loc discuţiile estetice cu magistrul partener Titu Maiorescu, discuţii în care se nasc atît de valoroase şi modernele idei despre roman, hrănite fără contenire de nobilul foc al pasiunii creatoare. 
  
Putem concluziona că, începînd cu Duiliu Zamfirescu, că literatura noastră epistolară dobândeşte expresia ei cea mai înaltă, comparabilă cu a marilor literaturi. 
  
Al.Florin ŢENE 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Corespondenţa ca mijloc de comunicare a elaborării operei la Duiliu Zamfirescu / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 457, Anul II, 01 aprilie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!