Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Silvia Katz         Publicat în: Ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011        Toate Articolele Autorului

COPILĂRIE DULCE COPILĂRIE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
COPILĂRIE DULCE COPILĂRIE 
  
DE  
  
KAŢZ SILVIA 
  
Mulţi dintre noi, obişnuim uneori să ne refugiem în trecut de frica viitorului incert. Un trecut care se numeşte copilărie, cand am fost fericiţi sau nefericiţi dar toţi am avut aceeaşi puritate dăruită de creator. Atunci când privesc chipurile oamenilor încerc să-i văd cum arătau pe vremea copilăriei şi am observat că mulţi mai păstrează în ochii privirea de copil nevinovat. În mine încă se mai afla lumea mirifică a copilăriei şi poate de aceea niciodată nu pot rămâne indiferentă în faţa unui copil şi mă simt fascinată de zâmbetul lui. 
  
Datorită amintirilor mele din copilărie, care năvalesc destul de des în mintea şi inima mea, nu m-am simţit niciodată o dezrădăcinată de locurile natale chiar dacă am trăit departe de ele. Pentru mine viaţa este o stradă misterioasă, pe care am plecat de când eram copil şi pe care sper să mai pot merge mult timp de acum încolo, chiar dacă vor mai fii multe provocări, dezamăgiri şi semne de întrebare în drumul meu. Am avut o copilărie grea şi uneori câte o lacrimă spală din când în când obrazul meu de adult, dar o alung imediat cu un zâmbet şi dau la o parte perdeaua tristeţii, datorită năzbâtiilor pe care le făceam şi care îşi găsesc şi acum ecou în inima mea. 
  
De fapt în visele şi gândurile mele am rămas pe undeva un copil care încă mai stă în faţa cerului şi îl întrebă de ce trebuie să mai existe pe lume copiii care suferă. Fiindcă nu am primit răspuns, sufletul meu va mai rămâne agăţat de această întrebare.  
  
Zmeul despre care vă povestesc era o persoană, şi nicidecum jucăria aceea pe care, când eram mici, o înălţam spre cer. Era un bărbat foarte înalt, cu un nas mare şi  
  
înconvoiat ca al unui corb. Îl văzusem de câteva ori la magazinul unui evreu din satul nostru, unde mergeam să vindem nucile şi cupercile găsite de noi pe câmp, sau în pădurile din apropiere. Mie îmi era frică de el crezând că e nu doar un zmeu dar şi un uriaş. Auzisem că iubea mult marea lui grădină, pe care o avea într-o vale în spatele casei. Aceasta era plină cu tot felul de bunăţăţi, mai ales o parcelă destul de mare cu căpşuni, pe care am descoperit-o într-o zi când, împreună cu prietena mea Puşa şi fratele ei Titi, ne aflam în vizită la o mătuşa de-a lor care locuia într-un sat apropiat de-al nostru. Ştiam că aceasta este o femeie bună şi de câte ori mergeam la ea ne pregătea gogoşi şi noi mâncam pe săturate. În ziua aceea am avut ghinion deoarece ea nu era acasă, dar ne-am hotărât să o aşteptăm până când va veni, mai ales că ne era o foameee, mamă, mamă!  
  
Ca să uităm de mâncare, ne-am uitat cu toţii prin curte, doar, doar, o să găsim ceva ca să ne jucăm când deodată am ajuns aproape de grădina zmeului. Am privit prin gard şi mi-a lăsat gura apă, când am văzut atâtia căpşuni. Am chemat încet pe cei doi prieteni şi când au văzut şi ei ne-am hotărât să mergem acolo. Ştiam că nu este frumos să furi, dar ne-am gândit că nu va şti nimeni dacă pregătim un plan bun de atac asupra căpşunilor zemoase.  
  
Eu, care eram creierul acţiunii, am hotărât ca Titi, pe care îl poreclisem ,,Mozoc,, din cauză că îi curgea mereu nasul, să-l trimit în spatele grădinii dincolo de gard, să stea ascuns în iarbă şi să dea semnalul printr-o fluierătură dacă cumva vine zmeul. Aşa am şi făcut iar eu cu Puşa am sărit gardul şi am pus în şorţuleţ destul de multe căpşuni. Noi nu ştiam că ,,Mozoc,, atipse în iarbă din cauza soarelui si a bâzâitului de insecte care îi cântau la ureche, aşa că am auzit glasul zmeului care se apropia de noi şi am îngheţat de frică. Eu am dat repede fuga să sar gardul şi am trecut dincolo de el, dar prietena mea nu reuşise, deoarece i se agăţase rochiţa de unul dintre parii gardului şi rămăsese atârnată cu capul în jos, ca o păpuşa din cârpe. Zmeul a prins-o şi a ridicat-o deasupra capului, zgâlţiind-o şi urlând ca un nebun.  
  
-Ce aţi făcut din grădina mea hoaţelor! Aţi distrus munca mea neruşinatelor! Stai că te prind eu şi pe tine, chiar dacă ai fugit, hoaţă mică ce eşti, mai ales că ştiu a cui fată eşti! 
  
Eu stăteam ca o statuie şi îmi era milă de biata mea prietenă, pe care acesta o tot zgâlţia, dar am izbucnit în râs când ea, de frică, a făcut pipi exact în gura deschisă a zmeului. Acesta a lăsat-o jos şi s-a şters la gură înjurând de mama focului, şi Puşa a prins momentul şi a sărit repede gardul. Am luat-o la fugă peste câmp şi l-a strigat disperata pe Mozoc care dormea dus. Speriat s-a trezit şi când l-a văzut pe zmeul care striga şi alerga după noi, cu un ciomag în mână, i-a pierit pofta de somn şi toti trei am luat-o la fugă. Până la urmă zmeul s-a lăsat păgubaş dar a doua zi a venit la părinţii noştri şi ne-a pârât. Puşa şi fratele ei au mâncat bătaie dar eu am fugit şi m-am ascuns în spatele unui zid de piatră, de la casa bunicii mele. Era locul unde mă ascundeam uneori ca să nu mă găsească nimeni şi în zid era o spărtură prin care vedeam cine trece pe drum.. Nu după mult timp, am auzit-o pe mama care mă striga şi întreba vecinele dacă auziseră de pozna mea.  
  
-Nu aţi văzut-o pe Silvica că nu o găsesc de ceva timp? 
  
Am privit prin spărtura din zid şi am văzut-o cum se plimba ţanţoşă cu o nuieluşa în mână şi m-am hotărât să rămân acolo chiar şi toată noaptea decât să primesc bătaie. După un timp se înserase, iar mama mă tot căuta şi mi s-a făcut milă de ea gândindu-mă că poate mă iubeşte şi m-a iertat. Am ieşit din ascunzătoare, cu capul plecat şi i-am spus.  
  
-Iartă-mă mămico, că nu o să mai fur niciodată! Îmi pare rău! 
  
Nu mi-a mers şi maică-mea mi-a tras câteva nuieluşe la funduleţ de am văzut stele verzi de durere, în timp ce striga la mine supărată. 
  
- Din cauza ta neastâmpărato, eu va trebui să merg împreună cu părinţii prietenilor tăi, o zi întregă la grădina zmeului, ca să muncim si să reparăm ce aţi stricat voi! Aşa te-am învăţat eu? Să-ţi fie ruşine!  
  
Am îndurat bătaia fără să scot un sunet şi când am ajuns acasă m-a băgat direct în pat, prefăcându-mă că dorm.. De fapt mă gândeam că ar fi timpul să mă potolesc, mai ales că uneori mai mergeam şi prin grădinile altor oameni ca să mămânc roşii sau castraveţi. Dar să nu credeţi că m-am ţinut de cuvânt, când îmi era foame, uitam de promisiunea făcută mamei. Eram o neastâmpărată.  
  
A venit şi prima zi de şcoală şi am fost bucuroasă sa fiu împreună cu toţii colegii mei, dar, când am luat vacanţa de iarnă, a apărut din nou mătuşa mea care se încăpăţâna să-mi devină a doua mamă şi să mă ia din nou la ea. Degeaba am plâns şi am urlat, că m-au luat până la urmă cu aprobarea mamei mele care se plângea că are mulţi copii şi va fi mai bine pentru mine să-mi fac acolo un viitor. 
  
Când am ajuns la ei, am mers la şcoală, dar îmi era foarte greu deoarece nu-i cunoşteam pe ceilalţi copii şi nu-mi plăcea nici de învăţătorul care era foarte gras şi se uita cu ochi de vultur la noi. Cum eu stăteam în prima banca, lipită de catedra de unde el ne învăţa, îmi era tare frică atunci când întindea bastonul lui lung şi ne apuca cu el de gât ca să venim aproape si să ne altoiască câte o palmă. Eram foarte supărată şi i-am spus mătuşii mele că dacă nu mă duce acasă, la ai mei o să fug singură. Ea nu a vrut aşa că după câteva zile nu am mai intrat pe poarta şcolii şi am mers în faţa unui magazin unde văzusem eu că la ora aceea venea acolo o maşină să ia muncitorii din sat şi să-i ducă în oraş la muncă. M-am apropiat de maşină şi cum nu era nimeni prin preajmă m-am căţărat şi am urcat sus în spatele cabinei. Acolo erau două bănci lungi acoperite cu câte o pătură. M-am băgat sub ele şi când au venit muncitorii sau aşezat fără să ştie că eu stăteam sub bancă. Maşina a plecat şi când am ajuns aproape de oraş m-a prins un strănut care m-a dat de gol. Oamenii, miraţi, m-au scos de acolo şi m-au întrebat.  
  
-Cei cu tine oltencuţo, unde vrei să pleci? Nu-i frumos ca un copil să fugă de acasă! Ai tăi or fi îngrijoraţi! 
  
-Nu-mi pasă, am spus eu plângând. Vreau la fraţii şi la mama mea, că nu-mi place aici! Tanti Ana e rea şi mă bate, iar învăţătorul se uită urât la mine. 
  
Unul dintre ei, care ne era vecin şi mă simpatiza, mi-a spus zâmbind. 
  
-Păi şi cum credeai că o să ajungi până la ai tăi că este tare departe. 
  
-Ştiu eu cum, i-am spus băţoasă. Iau din gara de la Buzău trenul până la Bucureşti, apoi mă urc în altul până la Târgu-Jiu şi de acolo este un autobuz care mă va duce direct în satul meu! 
  
-Bine fetiţo, dar bani ai? că altfel controlorul de dă jos sau te duce la miliţie. 
  
Este adevărat că la acest fapt nu mă gândisem, aşa că am început să plâng şi mai tare. 
  
Până la urmă ei au anunţat şoferul şi acesta a oprit la poliţie şi m-au lăsat acolo. Un poliţist foarte înalt, care părea uriaş pe lângă mine, m-a privit supărat şi mi-a spus.  
  
- Acum am să anunţ pe unchiul tău ca să vină să te ia şi dacă mai fugi vreodată de acasă, am să te bag la închisoare, ai înţeles?  
  
Eu când am auzit m-am făcut mică, mică de frică şi am promis să fiu cuminte. După câteva ore unchiul meu a venit şi m-a luat acasă. Nu m-a certat deoarece el era foarte bun cu mine şi mă iubea mult. Pe drum am mers într-o piaţă unde el mi-a cumpărat o rochiţă frumoasă şi multe dulciuri. Când am ajuns acasă, mătuşa mă aştepta că să mă bată dar unchiul meu i-a spus supărat:  
  
-Ană, dacă mai baţi fata, eu o duc la ai ei şi o să rămânem toată viaţa fără copii, că ştii bine că barza nu vine la noi niciodată.  
  
Ea a tăcut şi n-a mai zis nimic, iar eu mă gândeam cât de bună era mama mea adevărată la care barza venise de cinci ori. Îmi era tare dor de ea deşi eram supărată că mă dădea mereu numai pe mine zgrimţuroaicei de soră-sa. 
  
Câteva zile aceasta s-a purta frumos cu mine, dar eu nu o iubeam şi pace. Nu vroiam să fiu fata ei şi când vroia să mă mângâie fugeam. După câteva luni m-au dus din nou la ai mei unde am rămas timp de încă doi ani. 
  
Voi mai scrie şi alte întâmplări din copilăria mea deoarece cred că el mă fac să mă simt încă tânără. 
  
SFÂRŞIT 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
COPILĂRIE DULCE COPILĂRIE / Silvia Katz : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 284, Anul I, 11 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Silvia Katz : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Silvia Katz
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!