Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Interviuri > Mobil |   


Autor: Constantin T. Ciubotaru         Publicat în: Ediţia nr. 585 din 07 august 2012        Toate Articolele Autorului

Constantin T CIUBOTARU - POVARA DE A FI ROMÂN – INTERVIU CU ALEX CETĂŢEANU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
C.T. CIUBOTARU: De câte ori v-aţi lepădat de apartenenţa la naţiunea din care proveniţi?  
 
Alex CETĂŢEANU: Stimate domnule profesor-scriitor Ciubotaru, credeţi că se poate „lepăda” cineva de cocoaşa pe care o duce în spate încă de la naştere? Nu cred că este posibil, cu toate tehnicile ”medicale” moderne. În cazul meu, chiar dacă ar fi o povară grea acea „cocoaşă”, eu am dus-o, o duc, şi o voi duce înainte cu mândrie. Este parte din mine. Dar, întâmplător, nu este chiar aşa de grea povara de a fi român. Mai ales în Canada, ţara cu oamenii cei mai buni şi toleranţi din lume. Ba chiar sunt mândru că sunt român, cu toate că nu prea am cu ce mă mândri, fie vorba între noi. Ne mândrim cu Brâncuşi, Eliade, Cioran, Vintilă Horia şi Eugen Ionescu, dar să nu uităm - mai toate personalităţile româneşti recunoscute pe plan mondial au plecat din România, să scape de ... români, care i-ar fi nimicit cu siguranţă şi nu mai aveam cu cine ne mândri acum. Hertha Muller credeţi că ar fi luat Premiul Nobel dacă ar fi trăit în România? Eu nu cred. Sau Palade, ginerele lui Malaxa? Sau credeţi că atâţia alţi români de mare valoare (mă gândesc la prietenul meu, şi al dumneavoastră - prof.dr.dr. Claudiu Mătasa, de exemplu) ar fi reuşit să crească prestigiul de a fi român, dacă trăiau în România? Nici pe aici lucrurile nu sunt prea clare, când este vorba de emigranţii de pe lângă Carpaţi. Să mă refer puţin numai la românii din estul Canadei , unde respir de peste 27 de ani...  
 
Înainte de anul de răscruce 1989, lucrurile erau mai clare, existând două categorii de români: unii anticomunişti convinşi, care s-au „lepădat” total de România comunistă (dar nu de naţia română) şi alţii care se mai duceau prin România, încercau să lege o colaborare cu RSR şi care erau rejectaţi de cei din prima categorie. Dezbinare totală şi ură între cele două categorii, sprijinită de comunişti. Divide et impera, nu? Pe vremea aceea, mă bătea gândul să mă „leapăd” de naţiunea din care proveneam, să renunţ la cetăţenia română şi să încerc să uit că s-a întâmplat să am ghinionul de a mă fi născut în RSR. Făcând parte din primul grup, nu concepeam ca şi pe aici, unde ne bucuram de avantajele democraţiei, unde eram liberi în cuget, să existe români simpatizanţi ai totalitarismului comunist din ţara lor de origine. În primii doi ani, când aveam copilul „sechestrat” în România comunistă şi nu puteam (şi mă zbăteam!) să-l aduc în Canada, mă bătea şi mai tare gândul să mă „leapăd” de România. Am prieteni care s-au lepădat şi la propriu şi la figurat de naţiunea română şi nu cred că au remuşcări. Sau nu le afişează. În special acum, când vedem că ţara noastră nu a uimit lumea cu progresele care s-au făcut în anii de libertate. La numai cinci ani după un război devastator, Germania (Federală) era aproape refăcută. Românii nu sunt nemţi şi nici nu au învăţat nimic de la ei – în special faptul simplu că numai uniţi se poate progresa. Oare cum ar arăta România dacă printr-o minune pe teritoriul ei ar fi locuit nemţi de peste 20 de ani? Un Eden, v-o spun eu.  
 
După 1989, lucrurile s-au complicat şi mai mult pe aici. Au emigrat în Canada fel de fel de români, nu numai valoroşi şi de caracter (aşa cum se crede în România – au plecat valorile – spun unii!) dar şi tot felul de indivizi, care au adus în bagaj toate metehnele româneşti. S-a ajuns că românii se feresc de români, ca pe vremea lui Ceauşescu, ba chiar mai rău. Se izolează în grupuri de indivizi compatibili ca mentalitate sau venit şi nu mai vor să mai audă de români - ştiţi ce vreau să spun. Evident, nu fără motiv – au de ce, au argumente. Aşa se face că rămânem tot dezbinaţi, de parcă ne-ar urmări un blestem. Să fie „blestemul lui Herodot”? Dar ca să revin la întrebarea dumneavoastră - oricât de supărat aş fi văzând tot ce se întâmplă cu naţiunea română, tot nu m-aş „lepăda” de ea. Încă mai sper că „vom fi iar ce am fost, ba chiar mult mai mult”. Aşa să dea Dumnezeu!  
 
C.T. CIUBOTARU: Astăzi aţi mai pleca din ţară?  
 
Alex CETĂŢEANU: Dacă aş fi rămas în România? Depinde cu aş fi reuşit să mă descurc. Colegii şi prietenii mai din domeniul aparaturii medicale, cei mai descurcăreţi (eu fiind pe departe cel mai bun - soţia mea, medic psihiatru, insistă sa spun asta, dar mie mi se pare ca lipsă de modestie - vorbeam limba engleză, eram pasionat de electronică medicală etc.) au devenit destul de înstăriţi şi pleacă din România mereu, dar în excursii exotice. Prietenul meu, fost primul meu şef în România, acum prof. dr. Manea Pompiliu, tocmai s-a întors dintr-o excursie de 4 luni în jurul lumii. Dar dacă rămâneam sărac şi frustrat în ţară, probabil că luam calea pribegiei. Eu îi înţeleg şi pe ei care lasă totul izbelişte şi „îşi iau lumea în cap”. Însă ţineţi minte: „Când a fost să plec în lumea largă/ Destinu-n cârca să mi-l port/ Fericirea mi-a rămas acasă./ Fericirea n-are paşaport ... ”. Sunt versurile pline de adevăr ale poetului concitadin mie, George Filip, pe care le ştiu pe dinafară. Fericirea rămâne acasă, asta este sigur. Am răspuns clar la întrebare?  
 
C.T. CIUBOTARU: Ce sfat le-aţi da celor care o fac?  
 
Alex CETĂŢEANU: În cartea mea de debut „Un român în Canada”, am dat – fie în mod direct, dar mai ales indirect, multe... pilde. Numai în câteva cuvinte este greu să dau un sfat convingător. Totuşi, aş zice că cea mai bună idee care se poate da oricărui doritor de pribegie în alte lumi şi alte culturi, ar fi următoarea: să se documenteze serios şi să se gândească bine - cât de compatibil este el cu societatea în care va trebui să se integreze. Integrarea într-o altă lume, este lucru esenţial, indiferent de profesie, de meserie etc. Este drept, acum (spre deosebire de epoca comunistă) există şi calea de întoarcere acasă, nimeni nu te obligă să rămâi undeva, dacă descoperi că nu te descurci (evident, din lipsă de compatibilitate). Scuza de nereuşita poate fi dată pe lipsa de noroc, dar norocul, la fel ca şi destinul - ni le facem pe jumătate.. singuri. Credeţi că s-a înţeles sfatul meu? Dacă nu, pot sa mai insist.  
 
C.T. CIUBOTARU: Care a fost cel mai dificil moment sufletesc atunci când aţi pus piciorul în „Ţara frunzei de arţar” ?  
 
Alex CETĂŢEANU: S-a scurs multă apă pe St. Laurent de atunci, dar anumite lucruri nu se pot uita. Cred că dorul de copilul de numai 12 ani rămas zălog în România a fost sfâşietor. Nici la telefon nu puteam să vorbim, că se întrerupea convorbirea imediat. Am reuşit să-l scoatem din „puşcăria comunistă” în aer liber care era RSR, după aproape doi ani lungi de aşteptări şi speranţe. Ce vremuri am mai trăit, sper să nu se uite niciodată ticăloşiile comuniştilor.  
 
C.T. CIUBOTARU: Cum vedeţi azi rezolvarea mai umanistă a problemei imigranţilor?  
 
Alex CETĂŢEANU: Nu ştiu cum este în alte ţări, deci nu ştiu la ce problemă de rezolvat vă gândiţi. Vă referiţi la emigranţii ilegali? În USA sunt peste 12 milioane! Există şi în Canada câţiva, dar nimeni nu moare de foame pe aici. Sau poate vă referiţi la ţiganii care cer azil politic în Canada şi apoi se pun pe furat? Ba mai sunt şi destui români care se ocupă de furtişaguri şi şmecherii, făcându-ne de râs pe aici. Dealtfel, în concepţia canadienilor nu exista ţigani şi români, ci numai români, cu paşaport românesc. Nu există paşaport ţigănesc. După mine, pentru infractorii de tot felul (zişi imigranţi) care au inundat ţările civilizate, soluţia este simplă: să fie trimişi legaţi în ţările de unde provin, cum s-a întâmplat cu Fane Spoitoru (poate că aţi auzit). Ar fi destul de „umanistă” rezolvarea problemei. Iar în România, după mine, este nevoie de puţină dictatură „comunistă” şi duritate când este vorba despre infractori – credeţi că Vlad Ţepeş a fost un accident al istoriei?  
 
C.T. CIUBOTARU: Se spune că scrisul este un hobby care îi ajută pe cei talentaţi să răzbată în viaţă. Aveţi o altă definiţie?  
 
Alex CETĂŢEANU: Scrisul este ca un virus, greu de eliminat. Ţi-a intrat în sânge şi nu mai poţi scăpa de el. Este mai degrabă un handicap decât un ajutor în viaţă. Oricât de talentat ai fi, numai dacă dai o „lovitură” poţi răzbate în viaţa prin/sau cu ajutorul scrisului. „Multe flori sunt, dar puţine,/ Rod în lume o să poarte ... .”. Nu uitaţi, în lumea în care trăiesc, numai dacă ajungi să scri în limba engleză (şi franceză, în oarecare măsură) poţi avea speranţe că vei reuşi să progresezi, să trăieşti din scris. Dacă ne gândim la Petru Popescu (foarte talentat scriitor), Andrei Codrescu sau Norman Manea – credeţi că sunt pe culmile literaturii mondiale? Eu nu cred. Cu Hertha Muller este cu totul altceva – a avut şansa cu limba maternă – germana – şi mă rog – nu au aflat unii români că a fost propusă pentru Premiul Nobel, că aveau ei grijă să îi bage „fitile”.  
 
C.T. CIUBOTARU: Ştiaţi că, prin absurd, creatorii de metaforă sunt şi cei mai dificili oameni? Care este secretul că aţi reuşit să realizaţi Asociaţia Scriitorilor Români din Canada?  
 
Alex CETĂŢEANU: Aveţi dreptate, aşa este – „creatorii de metaforă” sunt dificili. Suntem 9 scriitori care am înfiinţat „asociaţia”, în anul 2001. Nu este niciun secret, ne-am unit din necesitate, având această pasiune a scrisului în sânge. Dar acum vreo doi ani şi jumate, doi poeţi (să fie acei „dificili creatori de metaforă”?) au încercat să distrugă Asociaţia, înregistrând o alta („de limba română” – nu de români - observaţi nuanţa) tot la Montreal şi încercând să convingă scriitorii din ACSR să îi urmeze. Ambasadoarea de atunci şi acum (nu ştiu cine o mai ţine pe aici) s-a grăbit să le trimită o scrisoare oficială de felicitare – cică ar fi şi ea ceva „creatoare de metaforă”, deci „dificilă”. Oare aceasta să fie explicaţia?  
 
C.T. CIUBOTARU: Pe când o Antologie a scriitorilor români din Canada?  
 
Alex CETĂŢEANU: De peste un an încercăm să adunăm materialele necesare, dar cine poate să se ocupe mai intens de Antologii, când în primul rând trebuie să ne câştigăm existenţa? ACSR a depăşit 10 ani de existenţă, deci vom scoate o Antologie anul acesta. Vom vedea.  
 
C.T. CIUBOTARU: Aţi contribuit efectiv la formarea unor „Destine literare". Ştim că aţi avut şi aveţi colaboratori din ţară. Pe cine aţi menţiona?  
 
Alex CETĂŢEANU: Revista „Destine Literare” este cumva „oglinda” noastră. Încercăm să facem o punte culturală între România şi Canada cu ramificaţii spre alte ţări de pe planetă. Dar să răspund direct la întrebare: am avut şi avem colaboratori din România de mare valoare. Ar fi o listă prea lungă să dau nume, aşa că vă rog să mergeţi la site-ul: www.scriitoriiromani.com şi veţi vedea.  
 
C.T. CIUBOTARU: Cui i-aţi ridică o statuie în America?  
 
Alex CETĂŢEANU: America este aşa de mare ... În statul Florida ştiu sigur cui: Profesorului dr. Claudiu Mătasa, un mare român, mare anticomunist, care ne-a părăsit de curând. Tot pe Internet sau în revista „Destine literare” veţi afla de ce i-aş ridica o statuie marelui meu prieten, prieten necondiţionat al României, cel care a fost Claudiu Matasa.  
 
C.T. CIUBOTARU: La Bucureşti aţi afirmat că aţi dori să trăiţi jumătate din an în ţară. Şi să faceţi în satul natal o Asociaţie Culturală. Ce ne puteţi spune de acel proiect?  
 
Alex CETĂŢEANU: Aşa este. Am ridicat deja o casă în comuna mea natală – Amărăşti, lângă Drăgăşani. Mă simt foarte legat de locurile magice ale copilăriei - natale solum. Mă trag, după mamă, din renumita familie a Costenilor, care a dat României eroi (o stradă în Râmnicu Vâlcea poartă numele fratelui bunicului meu: „Locotenent Av. Alexandru Costeanu”) profesori universitari (Nicolae Costeanu, Gheorghe Costeanu) ofiţeri superiori - fratele mamei mele este generalul Vasile Costeanu etc. Acestea fiind spuse, evident că iubesc Amărăştii şi vreau să fac ceva deosebit pentru acest sat dintre dealurile pline cu vii ale Drăgăşanilor. Bulzeştii lui Sorescu sunt aproape - peste două dealuri. Sunt prieten cu poeta Silvia Beatrice Sorescu, nepoată a poetului şi cu Nicolae Bălaşa, viitori colaboratori la Amărăşti. Minunatul oraş Râmnicu Vâlcea unde locuiesc prieteni dragi - prof. Doru Motoc şi Ioan Barbu este aproape. Prof. Marian Barbu locuieşte la Craiova, când nu stă la copii în Chicago sau Montreal. Din Amărăşti se trage marele Bartolomeu Anania – iată argumente solide pentru a organiza întâlniri literare acolo. Am prieteni poeţi în Rusia, Japonia, Hong Kong, Anglia, Franţa, Finlanda, Israel etc. care sunt sigur că vor veni la Amărăşti. Nu ştiu cum ne vom organiza, cum se va numi organizaţia culturală de acolo, dar sunt absolut sigur că va deveni realitate.  
 
C.T. CIUBOTARU: Ştiţi că la Roşiorii de Vede este o Asociaţie Culturală numită „Mileniul 3” care colaborează cu români din America, Australia, Spania, Anglia, Austria? Vedeţi o posibilă colaborare?  
 
Alex CETĂŢEANU: Acum aud – nu ştiam! Sigur că vom colabora. În Roşiorii de Vede sunt atâţia scriitori valoroşi, că nici nu-mi dau seama care este secretul – cum se face ca la Roşiori există atâta densitate de scriitori pe kilometru pătrat? V-am cunoscut pe dumneavoastră, pe Mihaela Dordea, pe Theodor Răpan şi câţi nu mai sunt!  
 
C.T. CIUBOTARU: Nu e o întrebare cu ghinion, dimpotrivă, credem noi: Ce crede Alex Cetăţeanul românul despre Alex Cetăţeanu americanul?  
 
Alex CETĂŢEANU: Chiar, de ce aţi ales 13 întrebări? Nu ştiţi că americanii sunt superstiţioşi, aşa de superstiţioşi ca pe aici nici nu exista etajul 13? Dar să răspund la întrebarea 13, eu nu m-am „americanizat” 100%. Poate 90% da, că a trecut amar de vreme de când rătăcesc printre nord-americani.  
 
Cred că Alex. Cetăţeanu de acum 27 de ani era român – dacă am început să vorbesc în procente - 100%. Cu trecerea timpului, vreau nu vreau - m-am schimbat. Acum sunt „american” dealtfel o amestecătură de român cu nord-american. Numai copii mei vor fi 100% nord- americani. Cred că în prezent predomină în mine componenta americană – comportament, mod de gândire etc. Cei care nu au lucrat niciodată în această „planetă nord-americană”, printre americani, au rămas tot români din toate punctele de vedere. Păcat că au plecat din România! Eu mi-am câştigat încă de cum am ajuns pe aici, in ”Lumea nouă” pâinea, că am ajuns chiar să am probleme cu limba română – de multe ori trebuie să traduc din engleză în română o expresie - chiar din vorbirea curentă. Nu mi se întâmplă numai mie şi ştiu că este greu de crezut. Dar am citit recent că chiar şi marea Hortensia Papadat Bengescu, după numai 5 ani trăiţi în Italia, zicea la întoarcere că trebuie să citească neapărat cărţi de Sadoveanu sau de Eminescu pentru a reveni la limba română. Bună metodă, voi face la fel când mă voi întoarce în România. Revenind la întrebare – Alex Cetăţeanu românul (olteanul, mai bine zis), crescut şi educat în România comunistă, nu mai există de mult. Deci, nu poate să răspundă la întrebare – lipseşte la... catalog.  
 
Vă mulţumesc de... răbdare şi vă aşteptăm la Amărăşti într-un an - doi ! Sper să vină timpul să ne spunem – Nunc est bibendum! cu vin bun de Drăgăşani, desigur.  
 
A consemnat.  
 
Constantin T CIUBOTARU  
Roşiorii de Vede - Montreal  
iulie 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Constantin T CIUBOTARU - POVARA DE A FI ROMÂN – INTERVIU CU ALEX CETĂŢEANU / Constantin T. Ciubotaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 585, Anul II, 07 august 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Constantin T. Ciubotaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Constantin T. Ciubotaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!