Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Constantin T. Ciubotaru         Publicat în: Ediţia nr. 770 din 08 februarie 2013        Toate Articolele Autorului

Constantin T. CIUBOTARU - CASETE MUTE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Veneam obosit, plictisit de la servici. Un vecin, pensionar pe caz de boală, certat cu toată lumea era la poartă. Regret că l-am văzut doar când eram la câţiva paşi. Dacă eram pe partea cealaltă aş fi putut să-l salut din mers. Mă oprea de fiecare dată, voia să ştie ce mai este nou prin oraş, cum a fost la slujbă... Chiar m-am întrebat cum se face că, deşi am un orar „variabil” e la poartă când trec spre casă. Păi, mi-am răspuns, stă la pândă că, probabil, nu are ce face.  
 
Nişte elevi, deşi i-am rugat să n-o facă, au chiulit, m-au supărat, iar directoarea n-a scăpat ocazia să mă bombănească. Nici nu ştiam ce să-i spun de la liceu, lui, fost conţopist, parcă achizitor, apoi facturier la „Urbis”. Făcuse liceul la seral, trecuse pe la Ştefan Ghiorghiu, am auzit că era activist pe undeva, perioadă în care nu prea stătea de vorbă cu vecinii, că s-a îmbolnăvit şi l-au internat la un sanatoriu TBC, şi-mi spunea că, noi, intelectualii... Lumea-l bănuia că e informator şi mă sfătuiau să-l ocolesc.  
- Domnule profesor, fii bun şi hai să ciocneşti un pahar de vin cu mine! Hai, hai că ştiu, aţi terminat programul. La botul calului...  
 
Suna mai mult a poruncă. S-a uitat fix în ochii mei. Mi s-a părut că ascunde o suferinţă... o tristeţe ciudată. Pe pridvor era o sticlă şi două pahare. Toarnă şi nu dă noroc.  
- Dumnezeu să-i odihnească.  
Aprob, vărs câteva picături.  
- Cine a mai...?  
- Priviţi!  
 
Urmăresc arătătorul cu ochii. Trei cocoşei de carne, dintre cei cu pene roşii, fără capete. Un început de iritare. Apoi icnesc:  
- De pomana porcului, am auzit, da se face şi la pui?  
- Nu eu le-am luat gâtul. V-am chemat să le spuneţi vecinilor că pun otravă... Dihorii! Din putregaiurile coanei Tudora. Să închidă puii, purceii.  
Am mulţumit, am luat al doilea pahar. „Toane de bătrân singuratic”, mi-am spus. De pui însă-mi părea rău...  
Acasă, în loc de idilicul sărut de bun venit de la jumătatea mea, am fost plesnit cu întrebarea:  
- Au venit banii?  
 
Nu ni-i dăduse. În ultima perioadă parcă tot mai multe erau zilele când ne amânau cu plata... Trebuia să plătim lumina, am promis că le trimit părinţilor mei nişte bani. Am uitat să-i spun despre vecin. Câteva zile după asta mergînd într-o bucătărie veche să umplu o rezervă de rumeguş mi s-a părut că aud un fel de foşgăială, apoi am simţit că rumeguşul se scurge, clar, iar m-am pricopsit cu şobolani. Într-un colţ al fostei bucătării de vară, mi-am instalat un laborator foto. Aveam şi aici sobă de rumeguş, cărţi şi magnetofonul de la şcoală... M-am uitat să văd dacă nu cumva mi-au făcut şi aici vreo vizită. Am aprins focul, aveam de developat nişte filme. Şi am dat drumul la magnetofon. Făcusem rost de nişte muzică „imperialistă”, de la vocile străine.  
 
Câinele cumnatului lătra de mama focului, cineva striga la poartă, am ieşit, dar am lăsat special uşa intredeschisă, ieşise niţel fum. Cănd am revenit. m-am oprit în prag. Am auzit clar clapele de la aparat. Cineva schimba caseta! M-am gândit că băiatul cel mare iar a chiulit şi ascultă muzică. Deschid uşurel. Beculeţul cel vopsit roş era aprins. În atelier nu era nimeni! Mi-am băgat mai mult capul înăuntru. Magul era pe un taburel. Am văzut clar cum o lăbuţă lovea clapele. M-am retras în magazie să caut un lemn ceva, să lovesc. Caseta nu era a mea şi... am rămas niţel aplecat, încremenit. Auzeam o muzică ciudată, stranie, niţel săltăreaţă.  
 
Pe bucata de pal, care-mi servea de podea, câţiva dihori, prinşi de lăbuţe, ca nişte bătrâni, se mişcau într-un soi de dans legănat, care creştea în intensitate, iar lăbuţele lor se mişcau tot mai repede. Era un soi de sarabandă fantastică. Am încept să mişc şi eu din picioare, apoi m-am încrâncenat. M-am întrebat dacă dansau, sărbătoreau ceva? Comemorau? E un dans tematic, mi-am spus mental. Mimau? Am icnit a râde la propriile trăsnăi care-mi treceau prin minte. Am închis ochii fiindcă muzica aceea mă frământa, îmi dădea parcă imboldul să intru în ritm cu ei. Am făcut un pas. Clik! Iar m-am oprit. A început o altă melodie, mai săltăreaţă, ieşită parcă din dangătul unui clopot mare, secondat de altele mai mici, mai repezite.Tobe africane ţineau ritmul? Nu, era o toacă. Pe „ringul de dans” au năvălit nişte dihori, care dădeau impresia că sunt tinerii de azi care chinuiau un twist, o conga-conga sau ei ştiau ce. Cei bătrâni s-au strâns în jurul unei crăticioare... Linciureau ceva? Am vrut să văd ce e acolo, am lovit uşa. Culmea! Lumina s-a stins. Nu era o noutate! Şi aşa venea 2-3 ore dimineaţa şi tot pe atâtea seara, cu întreruperi... M-am oprit, dar am tuşit fără să vreau. A venit lumina. Am aprins becul celălalt, de 40 de waţi. Îmi spuneam că am avut vedenii. Dar sub scaunul pe care trona magul era crăticioara în care-mi făceam ceai. Pe fund erau urme de sânge. Cu cîţiva fulgi de... pui roşcaţi de găină. Am stat minute în şir nemişcat. Era clar că oaspeţii mei n-au să mai vină. Dar m-am întrebat dacă nu cumva vecinul a turnat ceva în paharul de vin că prea mi-a mers muzica la casa sufletului. Oare am avut vedenii?  
 
Careva m-a chemat la masă. M-am comportat normal, afară de faptul că de vreo două ori m-am uitat în oglina de pe perete.  
- Ce ai azi, bărbate?  
- Un abces, mint şi casc gura la cel din oglindă.  
Revenind în atelier am constata că totul este neschimbat. Ba nu! Crăticioara era foarte curată!  
 
Noaptea am visat că fredonam prin somn acea melodie. Problema e alta: Probabil că am visat ceva şi că mişcam mâinile, ba şi fredonasem ceva, că am lovit soţia, care m-a îmbrâncit.  
- Ce faci, dai în mine? Bre, ştii că vorbeşti prin somn? Franţ, dacă ai chef de cântat la trei noaptea, te rog să ieşi afară, auzi? Ori ai tras la măsea mai mult aseară?  
 
Am făcut-o pe-a bosumflatul, am luat ceva pe mine şi am ieşit afară. Am intrat în atelier, unde era încă destul de cald, cu gând că poate m-am înşelat... Poate... Aveam de developat un film. Soţia a venit să-şi ceară scuze, eu am liniştit-o, tocmai bine, am spus, trebuia să termin ceva. Mi-era ciudă, a trântit uşa, aşa că de data asta eram sigur că mi-a alungat oaspeţii, dacă au fost. Îmi plăcea muzica bună, regretam că nu am voce... Iar m-a strigat soţia, uitasem de mine. Am mers la culcare, dar nu-mi venea somnul. M-am ridicat.  
- Acum ce mai e?  
- M-am deranjat la burtică, arunc prima scuză tâmpită care mi-a venit în minte. De fapt îmi venise o idee cam aiurită. Să ataşez un difuzor în spatele magului şi să înregistrez banda care se desfăşoară. Am văzut asta la cineva.  
 
Am vorbit cu un coleg care preda informatica şi a spus că se poate, mai am nevoie de un mag. Mă ajută el. Dorea să facă o copie şi pentru el, mai ales când a aflat că-i de la o voce străină.  
 
Două casete au mers în gol. Am intuit că oaspeţii mei vin de abea după ce se face linişte. Mai clar, după ce lumea se culcă. Mi-a mai venit o idee: Am cumpărat doi puiandri, i-m tăiat şi le-am adunat sângele în crăticioara pe care am pus-o sub scaun. Ca să „nu-i deranjez” am mers şi eu în casă. Nu ştiu ce film a fost, nu aveam astâmpăr, ai mei m-au întrebat ce am, nu ştiu ce le-am spus, norocul meu: A venit o familie să mergem la un parastas. Unde am fost nevoit să stăm până după miezul nopţii, când, tot pretextând că sunt deranjat la burtică am venit singur acasă. Normal că drept la atelierul foto am mers. Am dat drumul la casetofon şi... minunea-minunilor! Aveam caseta cu muzica aceea care cum mi se părea divină. Am ascultat de două ori caseta şi aş mai fi stat acolo, dar a venit soţia acasă.  
 
Aveam nevoie de casete şi...de sânge! Exact aşa! De sânge de pui de găină! Ştiam că dihorii nu atacă orătăniile bătrâne. Nu mai ştiam ce minciună să inventez pentru ce cumpăr pui... Nici de unde să fac rost de bani pentru casete. Şi mai ales nu voiam să mai ştie cineva... Toate economiile mele, zise FSN, adică fără ştirea nevestei s-au epuizat.  
 
Cum veneam acasă, la atelier trăgeam. Ba am făcut şi nişte schimbări în orar ca să nu mai am ore în acelaşi timp cu soţia. Muzica era altceva decât ştiam eu care mă consideram un meloma cu... pretenţie de erudiţie. Impresia mea era că se baza doar pe onomatopee, împletite cu sunete care erau dominate de vocale, lungite sau scurtate după un principiul care-mi scăpa, de o fluiditate uimitoare, cu un surprinzător simţ al contrapunctului...  
 
Era ceva de jazz, curmat de mici tropăituri, apoi lungite, pentru ca să urmeze un soi de dezlănţuire care-mi zguduia mintea, mă irita, nici eu nu ştiam de ce, pentru ca totul să se oprească şi iar un fel de chiţcăit la unison, un soi de uguit de porumbei îndrăgostiţi. Ca niciodată până acum am acceptat să fac fotografii la ocazii. Aveam nevoie de bani. Apoi mi-am făcut o cunoştinţă la o fermă de păsări unde, i-am spus măcelarului că am un pui de lup şi a fost învăţat numai cu sânge de pui. Am convenit, kil de vin pe kil de sânge. Norocul meu că de Revelion s-a terminat vinul, fiindcă odată m-a prin nevasta cu o sticlă pe care... a trebuit s-o duc la nişte amici, pretext să le facem o vizită. Exact de asta-mi ardea, nu?!  
 
Slăbisem, mă instrăinasem cumva de toate, noroc de vacanţa de iarnă, dar nu mai ştiam ce să fac, aşa că m-am decis să mă sfătuiesc cu un amic. În esenţă om bun, care se dădea altceva decât era, de aceea lumea-l percepea ca pe un şmecheraş. Era la fel de pasionat ca mine de muzică şi de fotografie. Nu aveam secrete unul faţă de altul. De când cu casetele mele nu l-am mai invitat să lucrăm împreună, să căutăm efecte, culori la fotografiile artistice pregătite pentru un concurs. Era şi pretextul să lucrez cu uşa încuiată. Băiatul mai mic a vrut să ceară ceva, a intrat şi... l-am pocnit, pe motiv că mi-a voalat un film color care şi pe care şi cu care...  
 
Pusesem un băţ în uşă, era trecut de nouă seara, când ni se lua curentul şi ne foloseam de bateria unui tractor. Eu „dirijam” o melodie şi am avut impresia că în penumbră nişte picioruşe se mişcau ritmic. Amicul era puţin atins, râdea cam în prostie, a trântit uşa şi, normal, s-a oprit blocat, holbându-se la mine.  
- Ce ai bre? Te-ai ţicnit?  
- Psst! Compuneam o melodie... cosmică. Sau hai să-i spunem astrală! Ascultă. Ba nu! Hai afară că tocmai voiam să dau pe la tine.  
Îl imping, trag uşa după mine, o încui şi duc degetul la buze.  
- Să nu ne audă nevasta. Am găsit la cineva o căpşunicăăă... Trăsnet! Hai în beci să-ţi dai cu părerea.  
Frigul de afară cred că i-a mai alungat din aburii vinului.  
- Despre ce muzică vorbeai, amice, că am stat la ferestruică şi... n-am auzit nimic.  
- Normal, fiindcă era deocamdată doar în mintea mea. Se numeşte Simfonia liniştii din ventricolul stâng...  
- Aha?Da. Venisem să-ţi cer un rolfilm... alb-negru. Mi-a spus de la magazin că tu ai cumpărat azi ultimile trei bucăţi.  
- Of! Le-am lăsat la şcoală.  
- Unde, omule? Că ţi-am forţat sertarul din cancelarie şi n-am găsit nimic!  
- Vezi? De aceea nu le las acolo. Au mai făcut figura asta şi alţi neserioşi. Psst! Hai, valea că iese nevasta afară şi ne face scandal. Vorbim mâine!  
M-am întors la atelier. De la 4-5 metri eu auzeam muzică. Clar! Amicul meu n-o auzea! Nici soacra, care a venit să ia ceva din magazie. Pe când băiatul cel mare, da.  
- Tati, olei, ce casetă super ai! Belea, nu alta! Îmi faci şi mie o copie?  
- Păi, flăcăule, e din occident. Piratată. Dacă o aude careva dintre cei care trag cu urechea, ştii tu, o încurcăm... Chestia cu unii care o aud, alţii nu, m-a intrigat.  
 
Am hotărât fac o experienţa la şcoală, unde aveam într-o cămăruţă Cercul de foto. Am chemat doi colegi... banali, cam plictisiţi de viaţă, cam îmbuibaţi. Am dat drumul la muzică. Discret, apoi mai tare, foarte tare. Geamul a prins să zbârnâie, au ieşit afară să vadă ce se întâmplă. Clar! Nici ei NU auzeau, nu percepeau muzica mea!  
 
Am dat aparatul mai încet şi m-am apucat să lucrez ceva. A intrat o domnişoara ingineră, preda nişte ore de tehnologie nu ştiu care. Toţi bărbaţii se uitau după ea. Eu aş fi vrut să n-o fac. Am întrebat-o cum se simte la Combinat, printre truditorii pălmaşi.  
- Aşa delicată, nu faceţi bătături numai uitându-vă...  
Amicul meu a numit-o „Zâna războaielor de ţesut” şi i-a cerut un sărut. Dacă nu-l primeşte de bunăvoie-l fură.  
- Nu vă sfătuiersc, a spus careva. Pe acest obraz stâng i-am simţit cele trei bătături din palma dreaptă. Vrei să devii pentru câteva clipe cârpă de şters? Am auzit că a mai exersat şi cu alţi... pofticioşi!  
Amicul n-a vrut.  
- Ce muzică divină aveţi! Dacă n-aş şti că sunteţi căsătorit v-aş invita la mine s-o ascult. Numai că mai stau cu o colegă în garsonieră.  
- Cred că v-aş refuza! Pe moment nu simt nevoia de palme. Dar dacă v-aş face eu o invitaţie?  
- Cum să fac să-mi faceţi o copie? Apropo, cum se cheam melodia asta?  
- „Suspin de primăvară”...  
- Ok! Merg la doamna matale să-i cer voie. Mă primiţi în acel laborator de care toată lumea vorbeşte.  
- Plăcera va fi a mea.  
- Sâmbătă după ore e bine?  
Era perfect. Soţia suplinea o colegă...  
 
A venit, apoi am intrat în laborator şi i-am arătat fotografiile mele de colecţie, apoi am ascultat muzică. La prima casetă nu s-a mişcat de pe scaun. La a doua...caseta s-a oprit! Am pus alta. Nimic! Cineva striga la poartă. Era vecinul, pensionarul.  
- Domnule profesor, v-am spus că le vin de hac? Poftim! Toţi şapte! Erau legaţi cu o sârmă de lăbuţe. Se zbăteau, chiţcăiau.  
- Le dau foc, a zis şi i-a stropit cu benzină dintr-o sticlă. Apoi i-a izbit cu sete de stâlpul porţii şi le-a dat foc, fără ca eu să pot face un gest. Am revenit, clătinându-mă. Domnişoata era în picioare, spăşită.  
-Vă rog să mă iertaţi,,, am încercat. Nici o casetă nu mai scotea altceva decât fîşîitul benzii care se învârtea în gol. Mi-au dat lacrimile.  
- Staţi, am rugat-o, tot plângând. Nu-i vina matale, zic. Dacă vă spun o poveste aiurită, mă credeţi?  
Inginera a dat din cap, eu am încept să depăn isoria acestor casete acum mute. Fata s-a ridicat şi mi-a sorbit lacrimile din ochiul stâng. Apoi i-au dat şi ei lacrimi. Poate şi din cauză că nevasta mea şi-a înfipt mâna în zulufii pe care eu îi mângîiam şi... atelierul meu demolat a fost de atunci...  
 
Au trecut trei decenii. Alt bolnav ucide în stradă un dihor. Cum pot oare oamenii să le facă astea la nişte animăluţe aşa de simpatice. Of! Mi-i dor de domnişoara ingineră, de cineva care să-mi culeagă lacrimile din ochiul drept... Numai de-acolo mai picură vreo câteva! Şi, Doamne, ce-aş mai asculta o anume muzicăăă... mi-am spus când, răscolind prin podul casei am dat de cele opt casete. Mute...  
 
Constantin T. CIUBOTARU  
Roşiorii de Vede  
7 februarie 2013  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Constantin T. CIUBOTARU - CASETE MUTE / Constantin T. Ciubotaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 770, Anul III, 08 februarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Constantin T. Ciubotaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Constantin T. Ciubotaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!