Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Vizual > Mobil |   


Autor: Constantin Popa         Publicat în: Ediţia nr. 591 din 13 august 2012        Toate Articolele Autorului

Constantin POPA - METAFIZICA (6) – „SENSUL EXISTENŢEI” 60x80 cm
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Până acum am văzut că nu putem avea o cunoaştere asupra lucrurilor în sine, ci putem cunoaşte doar fenomenul, însă am stabilit deasemenea, că necesitatea de a da sens existenţei ne îndeamnă la a căuta răspunsuri metafizice considerând că Dumnezeu a creat Universul cu legile fizicii ca un cadru în care să apară natura umana, că a creat mecanismele necesare vieţii, lăsând ca aceste mecanisme să controleze viaţa. Am observat că Dumnezeu a dat omului raţiunea, că raţiunea naşte liberul arbitru şi moralul, ceea ce face ca Dumnezeu să nu intervină direct în viaţa omului, lăsându-l liber să aleagă ceea ce îi este necesar vieţii materiale limitate, că moralul trebuie înfăptuit nu pentru mântuire, ci pentru supravieţuire si armonie. Şi dacă considerăm că Dumnezeu a creat lumea, atunci este necesar să considerăm că există şi un motiv pentru creaţie. Însă, cum nu putem cunoaşte pe Dumnezeu, trebuie să căutăm răspunsul din perspectiva noastră, deci nu cunoaştem ce a determinat pe Dumnezeu să creeze, putem cunoaşte doar că viaţa are un scop. Deiştii spun ca Dumnezeu a creat mecanismele vieţii si pe om, însa s-a retras din creaţie. Lucru pe care îl putem vedea atât în lumea biologică şi fizică, cât şi în istorie, însa chiar daca Dumnezeu nu intervine în lumea materială, din pricina liberului arbitru, trebuie să existe un scop care stă la temelia existenţei, fără de care ideea de Dumnezeu creator ar fi la fel de inutilă ca cea a apariţiei vieţii prin accident.  
 
Am văzut că omul nu este o fiinţa liberă metafizic, pentru că nu a avut libertatea de a lua sau nu fiinţă ci a fost aruncat fara consimţământul său în realitatea materială unde este supus legilor fizicii, a necesitaţilor si dorinţelor. Aşa cum afirma şi Emil Cioran în „Despre neajunsul de a te fi născut”: „Chestiunea responsabilitaţii n-ar avea sens decât dacă am fi fost consultaţi înainte de naştere şi am fi consimţit să fim exact ceea ce suntem”. Deasemenea am văzut că voinţa este limitata, ca si libertatea, şi că nu putem să evadăm din „închisoarea materială” a naturii umane. Am văzut că omul este determinat genetic, biologic, psihologic si social, insă deasemenea este dotat cu raţiune şi liber arbitru, care stă la baza moralului fiind exclusiv o componentă a lumii materiale stând la baza societăţii, armoniei si progresului, prin legi morale de la „Codul lui Hammurabi”, trecând pe la „Decalogul biblic”, până la „Carta drepturilor omului”. Am văzut deasemenea, că noi nu cunoaştem noumenul si lucrul in sine, ci doar lucrul in mine sau pentru mine, percepţia realităţii făcându-se in urma categoriilor mele. Astfel dar, pretenţia religiilor de a-l cunoaşte pe Dumnezeu, şi a vorbi în numele Lui este absurda, pentru că nu putem vorbi decât in numele nostru, cu limbajul nostru şi cu formele noastre limitate de raportare la realitate.  
 
Am mai observat ca religiile au doctrine şi norme, iar nerespectarea lor aduce cu sine pedeapsa, însa după cum se poate deduce moralitatea există şi fără religie (sunt şi atei morali), ceea ce face să tragem concluzia că moralitatea nu este un bun exclusiv religios, ci un act de alegere al tuturor fiinţelor raţionale. Diferenţa dintre omul spiritual şi omul religios este că în timp ce primul caută pacea, armonia, toleranţa, cel de-al doilea caută recompensa. Putem observa, deasemenea, că istoria este mai degrabă un proces lent bazat pe dorinţa de putere, şi dominare, decât un proces controlat de provenienţă (atunci cum am putea explica holocaustul, războiul, suferinţa şi politica?).  
 
A explica existenţa prin conflict cosmic, între Dumnezeu şi Satana, existenţa ar fi un experiment noi fiind victime, cobai pentru a demonstra Universului că se poate supravieţui păcatului. Aşadar, religia este mai degrabă un produs al societăţii, care a evoluat o data cu istoria, influenţând sau fiind influenţată de aceasta, decât revelaţia directă din partea lui Dumnezeu. Si apoi, toate culturile au revelaţiile lor. Religia este bazată pe frică, superstiţie şi egoism, dogme şi rituri, iar in anumite situaţii pe fanatism şi extremism. Frică, pentru că scopul moralului din punctul religios de vedere este dobândirea vieţii veşnice, nu convieţuirea in armonie a persoanelor raţionale, pentru că dacă nu aleg binele aleg moartea (...fiindcă plata păcatului este moartea, Romani 6,23), astfel că religia este „nuiaua” moralităţii, şi prin asta, o formă de control social şi individual, dealtfel necesar însa nu şi adevărat. Rugăciunea este subiectivă, autoinducţie, provenită din egoism şi frică cu aceeaşi structură ca şi predestinaţia, având un efect placebo. O persoană cu adevărat morală, fără interesul recompensei nu accepta răspunsul la rugăciune, în timp ce alţii suferă (pentru ca ar fi egoist), ci consideră că liberul arbitru, care creează voinţa libera este suficient pentru a lua deciziile corecte. Nu este egoism acceptarea răspunsului la rugăciune în timp ce 300 de copii mor în fiecare oră din cauza foamei, spre exemplu? Sau, de ce rugăciunile sunt mai ascultate în lumea bogată decât în lumea săracă?  
 
În opinia lui Kant, raţiunea este cea mai înaltă instantă a moralei şi există două moduri de a lua o decizie dictată de voinţă: un imperativ condiţionat sau ipotetic, care decurge dintr-o înclinare subiectivă şi urmează un scop individual, şi un imperativ categoric, care se supune unei legi obiective, universal valabilă si necesară. „Acţionează in aşa fel, încât maxima acţiunilor tale să poată fi impusă ca lege universală”. În timp ce imperativele ipotetice sunt materiale si condiţionate, imperativele categorice sunt necondiţionate şi absolute.  
 
Analizând toate argumentele de până acum şi considerând că existenţa nu este accidentală, însa nici un test într-o dispută cosmică intre Dumnezeu şi Satana, iar oamenii nu sunt cobai ai unui experiment, că Dumnezeu este creatorul infinit al lumii materiale finite, existenţa materială ar trebui să fie perioada de gestaţie a finitului spre infinit, trecerea dinspre neant spre eternitate a tuturor fiinţelor, fara excepţie, Universul material fiind placenta infinitului. Viaţa materială cu tot ce reprezintă ea are sfarşit la moartea fizică. Înseamnă că toate fiinţele sunt obligate la viaţă veşnică, fără consimţământul lor? Nicidecum, doar atunci când aleg ele pentru ele, fiinţele au cu adevărat libertatea de alegere.  
 
Aşadar, sufletul reprezintă o descriere „poetică” a minţii, a capacităţii de a raţiona, capacitate indispensabilă în cunoaşterea realităţii şi asa cum am arătat realitatea materială nu ar exista fără dualismul minte-corp. Deci, sufletul s-a născut o dată cu viaţa biologică (pentru că doar Dumnezeu este fără de început şi fără de sfârşit), însa prin moartea fizică, adică prin abandonarea corpului material, spiritul transformat (adică fără influienţele experienţei materiale) va trece în transcedental, în infinit, în necunoscut (având început, însa nu şi sfârşit).  
 
Întrebarea care se naşte, şi al cărei răspuns ar însemna o introspectie fara susţinere raţională în metafizică ar putea fi: care este motivul care l-a determinat pe Dumnezeu să creeze viaţa? O alta problemă este dată de existenţa amintirilor din viaţa fizică în cea infinită şi considerând că fericirea chiar dacă este un concept finit al existenţei materiale, însa pe care îl proiectăm în existenţa infinită, ar trebui sa fie fericire, incluzând momentele fericite din viaţa fizică. Chiar dacă viaţa materială este fragilă în faţa hazardului şi absurdului, prin faptul că există un scop transcedental, viaţa capătă sens.  
 
Menirea existenţei ar trebui să fie trăirea în armonie printr-o viaţă morală, nu din cauza fricii pedepsei eterne, ci din prisma binelui comun, (asta însemnând că nicidecum conştientizarea trecerii necondiţionate în infinit a tuturor fiinţelor nu ar trebui să ne facă mai puţin morali, ci dimpotrivă, dreptatea fiind o necesitate absolută în socializare şi supravieţuire), certitudinea că nu suntem rodul accidentului, că omul a recăpătat demnitatea ştirbită de nihilism şi religie, şi că Dumnezeu prin faptul că ne-a creat spre a fi eterni a dat sens existenţei.  
 
SFÂRSIT  
 
Constantin POPA  
1 iulie 2012  
 
---------------------------------------------  
 
Seria „Condiţia umană” este împărţită în: „Hazardul şi naşterea angoasei” şi „Metafizica”. Aceasta divizare sugerează faptul că în timp ce în prima parte se stabilesc problemele existenţei umane, în partea a doua se încearca cautarea raspunsului şi sensului existenţei, pentru asta fiind nevoie de introspecţie în Metafizică.  
 
„Metafizica” este o serie de şase tablouri, făcând parte din „Condiţia umană”. Este încercarea de a da un răspuns la problemele apărute în Hazardul şi naşterea angoasei, şi anume lipsa sensului existenţei, lipsa vreunui control transcedental asupra vieţii (providenţă) şi a determinismului genetic, biologic, psihologic şi social. Metafizica în viziunea lui Constantin Popa este necesară pentru a da un altfel de răspuns decât cele propuse de nihilism şi religie, care au „dezbrăcat” omul de demnitate, reducându-l sau la accident sau la “cerşetorul” graţiei divine. Metafizica este limitată, şi Constantin Popa nu încearcă să faca o introspecţie în incognoscibil, în Absolut sau Dumnezeu, ci încearcă să înţeleagă cum aceste concepte (pe care chiar dacă nu le putem cunoaşte, le putem intui) pot ajuta la eliberarea din lanţurile angoasei prin enunţarea unui scop al existenţei.  
 
***  
 
Artistul Constantin Popa s-a născut în comuna dâmboviţeană Runcu în 1979, schimbând în 2001 decorul inocenţei cu cel al eforturilor pentru integrare în provincia spaniolă Alicante. Anii petrecuţi în stadiul tranziţiei au insemnat o perioadă de puternică preocupare filosofică, de gestaţie artistică, dând naştere pe panză unei fuziuni între artă şi filosofie. Studiază pentru un an pictura la Scoala Municipală de arte frumoase- Alcoy. In 2005 decide să studieze Istoria Universală la Universitatea Ovidius din Constanţa, aprofundând domeniul de studii în cadrul Universitaţii Autonome din Madrid, unde studiază masterul de Istorie Contemporană. Astfel mutarea în Madrid îl aduce în contact cu elita culturală romanească, concentrată în jurul Espacio Niram. Pe parcursul anilor, aşa cum artistul a aratat în expoziţii ca cele din sediul UNESCO Alcoy, galeria Nicole- Blanco, Institutul Cultural Român - Madrid, sau Ambasada României din Madrid, ideile prind conturul culorii într-un mod ce nu te poate lăsa fără întrebări. Din acest sincretism de talent, sentimente, framântare şi vopsea, apare ultima serie a artistului, „Condiţia umană”. Seria dă formă sistemului filozofic pe care Constantin Popa l-a conceput ca raspuns la intrebarile născute din confruntarile cu existenţa. Fiecare tablou ilustrează un concept filosofic, provocând la gândire aşa cum se va observa în continuare.(George ROCA, Rexlibris Media Group, Sydney, 2012)  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Constantin POPA - METAFIZICA (6) – „SENSUL EXISTENŢEI” 60x80 cm / Constantin Popa : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 591, Anul II, 13 august 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Constantin Popa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Constantin Popa
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!