Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Vizual > Mobil |   


Autor: Constantin Popa         Publicat în: Ediţia nr. 587 din 09 august 2012        Toate Articolele Autorului

Constantin POPA - METAFIZICA (5) – „ESHATOLOGIA” 70x90 cm
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Am văzut că este necesară separarea conceptului de Dumnezeu, în Dumnezeul primei cauze, incognoscibil, infinit, noi cunoscând doar „ecoul” pe care îl produce în lumea materială, prin creaţie şi sens al existenţei, iar pe de altă parte Dumnezeul religiilor, creat pe baza categoriilor noastre, un Dumnezeu „umanizat”.  
 
Eshatologia este prezentă în toate societăţile, urmărind o evoluţie a conceptului despre moarte şi viaţa viitoare. În societăţile primitive se considera cel mai adesea că lumea de dincolo se află sub pământ, viaţa viitoare fiind concepută într-o forma subterană întunecată, sau în contrapoziţie ca o succesiune continuă a placerilor vieţii terestre. În societăţile dezvoltate, începând cu cea mesopotamiană, (babiloniană şi asiriană), chiar dacă eshatologia înca nu ajunsese la un grad ridicat de dezvoltare, considera că răsplata pentru comportamentul individual avea loc în timpul vieţii, divinităţile oferind celor buni daruri sub formă de putere, prosperitate, urmaşi numeroşi, viaţă îndelungată, iar cei rai erau pedepsiţi prin calamităţi naturale, iar în ce priveşte viaţa de după moarte, concepţia era destul de vagă, sub forma unui spirit semi-material care însoţea trupul neînsufleţit în abis. La egipteni se întâlneşte o înaltă dezvoltare eshatologica, apărând idea de „judecată de apoi”, in care Ka-spiritul despărţit de trup continuă să trăiască, fiind supus judecăţii, iar dacă inima era mai uşoară decât pana de struţ de pe capul zeiţei Maat (zeiţa adevărului si dreptăţii), i se permite sa treacă în lumea veşnică, însă în urma unei lungi si dificile călătorii, motiv pentru care egiptenii construiau morminte sigure, care conţineau hrană si băutură, inălţându-se rugăciuni şi sacrificii în beneficiul său. În Persia, reprezentările eshatologice sunt cuprinse în învăţăturile lui Zarathustra, viaţa fizică si morala fiind teatrul unui permanent conflict între zeul bun Ahura Mazda şi întruchiparea răului Angra Mayniu.  
 
Potrivit culegerii de texte mitologice Avesta, persoanele sunt libere şi responsabile, predestinarea nefiind admisă, iar după moarte are loc o judecată, care nu este finală, iar când răul este eliminat, toate sufletele vor fi adunate. Unii adepţi ai Zoroastrismului credeau în venirea viitoare a unor Mesia. În India, în timp ce în Vedic există un imperiu al morţilor sub cârmuirea lui Yama, unde cei buni sălăşluiesc într-un loc luminos participând la ospăţurile zeilor, iar cei rai sunt îndepărtaţi în adâncurile întunecate veşnic, în timp ce în Brahmanism apare idea transmigraţiei, conform căreia spiritul după moarte se reîncarnează in alt corp, şi în funcţie de cum şi-a îndeplinit misiunea - dharma, aşa primeşte „răsplata postuma” în spiritul legii Karma, iar mântuirea finală - moksha înseamnă eliberarea sufletului de alte reîncarnări, Budismul înseamnă cunoaşterea adevărului asupra lucrurilor, prin renunţare totală la orice dorinţă şi pofta, nirvana fiind pentru cei care sunt capabili să atingă starea de iluminare filosofică, în caz contrar neexistând posibilitatea de salvare din ciclul sumbru al morţii si incarnărilor (Roata vieţii).  
 
În Grecia antica, misterele orfice afirmau originea divină şi preexistenţa spiritului, pentru care trupul este o închisoare temporară (a se vedea filosofia lui Platon). Deasemenea există „Campurile Elisee” pentru cei aleşi de zei şi Hadesul pentru cei răi. În cultura aztecă, realitatea este „al cincilea soare” (ceilalţi patru au fost distruşi in urma unor catastrofe), fiind necesară ofranda de jertfe omeneşti pentru hrănirea soarelui şi îmblânzirea zeilor. Şi în eshatologia nordică Pământul va fi distrus prin foc, iar Odin, tatăl zeilor va recrea lumea, Pământul fiind repopulat de urmaşii perechii Lif si Lifthrasir, singurii supravieţuitori ai catastrofei.  
 
În eshatologia religiilor abrahamice monoteiste (iudaism, creştinism, islamism), viaţa este alegerea între cele doua forţe cosmice aflate în conflict, Dumnezeu, reprezentantul binelui si Satana sau Lucifer, reprezentantul răului, omul după moarte fiind supus unei Judecăţi finale universale, iar în urma acţiunilor morale şi credinţei în Dumnezeu, Jahveh sau Allah, şi în Isus Hristos sau Mahomed, se poate mântui veşnic (paradisul) sau chinui-pieri veşnic (infernul).  
 
Am văzut până acum că eshatologia pe de o parte a evoluat o data cu societatea, cultura, tehnologia, la fel ca şi religia dealtfel, iar pe de alta are ca tema centrala idea „Judecăţii de apoi”. Idee respinsă de Apocatastază (restaurare, restabilire), o concepţie origenista (Origene din Alexandria), care plecând de la textul din 1Corinteni 15,28 potrivit căruia creaturile raţionale, atât oamenii ale căror suflete preexistente trupului, au fost condamnate după păcat să trăiască în trup, cât şi îngerii şi demonii, care au fost creaţi la început ca inteligenţe pure, apoi osândite prin păcat să ia forma actuală, vor fi în cele din urma restabilite în forma lor originală, în perspectiva unei mântuiri universale, datorate harului lui Hristos, care nu ar îngădui pieirea veşnică a creaţiei Sale şi nici pedepse eterne. Astfel că, pedeapsa iadului trebuie să aibă un sfârşit, oamenii, îngerii şi demonii urmând a redeveni ceea ce au fost la început, adică inteligenţe pure.  
 
Origen socoteşte iadul ca o stare subiectivă şi personală, care se remediază pe linie personală. Concepţia origenistă, chiar dacă a atras şi alţi teologi, precum Sf. Grigore de Nyssa, care considera că răul nu este un dat ontologic, pentru că este lipsa binelui, neexistând ca esenţă ci numai ca şi calitate, însemnând că raul nu este veşnic, ci are un caracter vremelnic, Dumnezeu neputând condamna veşnic ceva trecător, a fost condamnată de către Biserică la Sinodul V Ecumenic de la Constantinopol, in anul 553. Conceptul salvării universale se regăseşte şi în sânul Universalismului, o ramura liberală a protestantismului creştin. Biserica Universalistă Americana a fuzionat în 1961 cu unitarienii dând naştere la congregaţia “Unitarian Universalist Association- UUA”. Însa, pe motivul că religia înseamnă dogmă, principiu şi normă de conduită, şi deci control, este de preferat ca omul liber să gasească calea spre spiritual singur, să gasească propriul Dumnezeu.  
 
Pentru Origen focul iadului nu este pentru pedepsire veşnică, ci pentru curăţire, oamenii după moarte vor renaşte cu o natura liberă nesupusă păcatului şi putrezirii, după cum Origen spune „un trup pământesc este semănat, un trup duhovnicesc va învia” şi „se seamănă trup întru stricăciune, va învia întru putere; se seamănă întru întuneric, va învia întru slavă”. Origen, probabil influenţat de Aristotel, face distincţie între acţiunea coercitivă şi cea voluntară, prima fiind influenţată de stimuli exteriori, iar cealaltă fiind în puterea omului. Astfel, judecata este „la latitudinea noastră” şi „în puterea noastră”. Focul iadului în opinia origenista curăţeşte pe toate fiinţele raţionale, nu cum se întâmplă în concepţia despre Purgatoriu, acolo unde sunt curăţite doar sufletele care nu au săvârşit „păcate mortale”, ci păcate uşoare nemarturisite sau neiertate, aceste suflete primind mântuirea, spre deosebire de Vămile din concepţia ortodoxă, unde toate sufletele sunt judecate şi în functie de puritatea sufletului unele sunt achitate veşnic, altele condamnate veşnic. Lucru condamnat chiar de Biblie, în Romani 11,32: „Fiindca Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca sa aiba îndurare de toţi”.  
 
Aşa cum am afirmat mai sus Dumnezeul cauzei primare este în afara mea, în timp ce Dumnezeul religiei este în mintea mea, o construcţie a mintii individuale şi/sau colective, prin experientă. Aşadar îngerii, demonii, minunile, profeţiile sunt factori de control social şi moral, construcţii ale percepţiei şi categoriilor noastre. Isus Hristos, în aceste circumstanţe nu este „salvatorul” omului, ci poate cel mai înalt model moral occidental, poate chiar al umanităţii (chiar daca nu unicul). Natura divină a lui Isus este controversată, în primul rând din perspectiva eurocentrismului (a se vedea cruciadele). Daca considerăm că Dumnezeu a intervenit în lumea materială dând omului un model moral de natură divină, atunci ar trebui să considerăm că nu a dat doar unul, ci fiecare mare cultură are modelul ei divin (precum Guatama Siddhartha, Lao Tse sau Mahomed). Deasemenea, moralul este o condiţie exclusivă a realităţii materiale, şi scopul final al moralului nu ar trebui sa fie mântuirea ci convieţuirea in armonie a oamenilor.  
 
Rolul religiei nu ar trebui să fie impunerea moralului prin frica morţii eterne apărută în urma determinismul religios (Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Lui fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară ci să aibă viaţă veşnică. Ioan 3,16, din asta reieşind că cine nu crede în Dumnezeul iudeo-creştin va pieri), ci o alternativă la nihilism şi o „oaza” de moralitate într-o lume imorală, egoistă, bazata pe conceptul de „Carpe diem”. Religia nu trebuie să fie „corabia” de salvare a omului, din lumea materială în cea spirituală, ci locul pământesc în care omul poate să găsească acea spiritualitate înnăscută, speranţă şi putere pentru a face faţă vieţii, locul în care să găsească dragostea frăţească, acceptare şi sprijin social. Religia ca şi politica sau justiţia, sunt structuri sociale necesare, şi au la bază controlul maselor, lipsa controlului ducând la anarhie.  
 
Am stabilit că existenţa materială nu este rodul alegerii, şi am împărţit alegerea în alegere metafizică, prin care am ajuns la fiinţă, fără consimţământul noastru, şi liberul arbitru care este o caracteristică a lumii materiale fiind limitat la aceasta, viaţa însemnând o continuă luptă cu propria natură umană defectuoasa, cu boala şi suferinţa, cu războiul şi sărăcia, că alegerea binelui este condiţionată de o multitudine de factori interni şi externi, şi că în definitiv nimeni nu este “fără de păcat” şi deci nu se poate vorbi de “mântuire” selectivă.  
 
Aşadar, consider că viaţa este perioada de gestaţie a finitului spre infinit, moartea fiind trecerea neconditionată a tuturor fiinţelor spre infinit, şi spre deosebire de concepţia origenistă nu există o perioadă de curăţire post mortem, pentru că atât la nivel individual cât şi social justiţia trebuie să funcţioneze în viaţa materială, de aceea scopul societăţii ar trebui să fie individul cu toate nevoile sale (libertate, dreptate, siguranţă, etc..). Un alt argument împotriva mântuirii selective este dat şi de concepţia religioasă asupra fericirii celor mântuiţi, întrebarea care se ridică fiind: cum pot mântuiţii să fie fericiţi o veşnicie atâta timp cât cei dragi (soţie, familie, prieteni, vecini, umanitatea în general) nu au acumulat suficiente puncte pentru a câştiga „graţia” divină, chinuindu-se în infern? Astfel, această trecere în infinit reprezintă abandonarea naturii umane, a realităţii materiale cu tot ce reprezintă ea, şi deci eliberarea din închisoarea materială.  
 
Constantin POPA  
1 august 2012  
 
---------------------------------------------  
 
Seria „Condiţia umană” este împărţită în: „Hazardul şi naşterea angoasei” şi „Metafizica”. Aceasta divizare sugerează faptul că în timp ce în prima parte se stabilesc problemele existenţei umane, în partea a doua se încearca cautarea raspunsului şi sensului existenţei, pentru asta fiind nevoie de introspecţie în Metafizică.  
 
„Metafizica” este o serie de şase tablouri, făcând parte din „Condiţia umană”. Este încercarea de a da un răspuns la problemele apărute în Hazardul şi naşterea angoasei, şi anume lipsa sensului existenţei, lipsa vreunui control transcedental asupra vieţii (providenţă) şi a determinismului genetic, biologic, psihologic şi social. Metafizica în viziunea lui Constantin Popa este necesară pentru a da un altfel de răspuns decât cele propuse de nihilism şi religie, care au „dezbrăcat” omul de demnitate, reducându-l sau la accident sau la “cerşetorul” graţiei divine. Metafizica este limitată, şi Constantin Popa nu încearcă să faca o introspecţie în incognoscibil, în Absolut sau Dumnezeu, ci încearcă să înţeleagă cum aceste concepte (pe care chiar dacă nu le putem cunoaşte, le putem intui) pot ajuta la eliberarea din lanţurile angoasei prin enunţarea unui scop al existenţei.  
 
***  
 
Artistul Constantin Popa s-a născut în comuna dâmboviţeană Runcu în 1979, schimbând în 2001 decorul inocenţei cu cel al eforturilor pentru integrare în provincia spaniolă Alicante. Anii petrecuţi în stadiul tranziţiei au insemnat o perioadă de puternică preocupare filosofică, de gestaţie artistică, dând naştere pe panză unei fuziuni între artă şi filosofie. Studiază pentru un an pictura la Scoala Municipală de arte frumoase- Alcoy. In 2005 decide să studieze Istoria Universală la Universitatea Ovidius din Constanţa, aprofundând domeniul de studii în cadrul Universitaţii Autonome din Madrid, unde studiază masterul de Istorie Contemporană. Astfel mutarea în Madrid îl aduce în contact cu elita culturală romanească, concentrată în jurul Espacio Niram. Pe parcursul anilor, aşa cum artistul a aratat în expoziţii ca cele din sediul UNESCO Alcoy, galeria Nicole-Blanco, Institutul Cultural Român - Madrid, sau Ambasada României din Madrid, ideile prind conturul culorii într-un mod ce nu te poate lăsa fără întrebări. Din acest sincretism de talent, sentimente, framântare şi vopsea, apare ultima serie a artistului, „Condiţia umană”. Seria dă formă sistemului filozofic pe care Constantin Popa l-a conceput ca raspuns la intrebarile născute din confruntarile cu existenţa. Fiecare tablou ilustrează un concept filosofic, provocând la gândire aşa cum se va observa în continuare.(George ROCA, Rexlibris Media Group, Sydney, 2012)  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Constantin POPA - METAFIZICA (5) – „ESHATOLOGIA” 70x90 cm / Constantin Popa : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 587, Anul II, 09 august 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Constantin Popa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Constantin Popa
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!