Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Vizual > Mobil |   


Autor: Constantin Popa         Publicat în: Ediţia nr. 566 din 19 iulie 2012        Toate Articolele Autorului

Constantin POPA - METAFIZICA (4) – „NATURA UMANĂ” 100x80 cm
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Caracteristica principală a naturii umane este lipsa libertăţii (pentru că nu se pot viola legile fizicii, suntem dependenţi de resurse şi în final murim), omul fiind închis într-o realitate materială limitată. Dumnezeu a creat cadrul necesar apariţiei omului, in urma evoluţiei (evoluţionism teist). Considerăm că nimic material nu a existat înainte de Big Bang, ci doar Dumnezeu care este infinit.  
 
Din pricina anumitor concepte, precum omnipotenţa şi atotcunoaşterea lui Dumnezeu, se produce un conflict in ceea ce reprezintă problema logică a răului, enunţată prima data de Epicur astfel: dacă Dumnezeu ştia că răul va apărea, de ce nu l-a eliminat, sau de ce a creat viaţa? Nu face asta ca natura umană să fie victima creaţiei, iar responsabil de asta să fie Dumnezeu, ca şi creator? Ca răspuns, gânditorii creştini precum Sfântul Augustin, sau Vasile cel Mare, propun ideea „liberului arbitru”, astfel că răul se transferă alegerii greşite a creaturilor (precum Lucifer şi Adam), Dumnezeu apărând ca o fiinţa iubitoare care pune la îndemâna omului atât binele cât şi răul, pentru ca alegerea să nu fie una mecanică, ci din proprie voinţă. În sprijinul liberului arbitru vine şi gândirea filosofului Platinga, care consideră că deşi Dumnezeu este omnipotent, este posibil ca binele moral să nu existe fără răul moral, iar în ceea ce priveşte răul natural, consideră că este posibil logic ca fiinţe libere non-umane (demonii) să fie responsabile de apariţia lui. Însa, această ipoteză nu raspunde întrebării: este omul o victimă a creaţiei?, pentru că în acest caz natura umană este victima alegerii altor fiinţe, şi nu a alegerii proprii.  
 
Rămânând în parametrii acestei gândiri, şi considerând că liberul arbitru este în natura lui Dumnezeu, atunci trebuie sa fie etern, dând naştere unui paradox, pentru că este absurd să consider că mântuirea aduce cu sine „viaţa veşnică” atâta timp cât liberul arbitru este etern, pentru că cei mântuiţi au în continuare posibilitatea să alegă răul în paradis, un rău cauzator de moarte eternă, deci liberul arbitru nu este etern. Si, atunci de ce răul are consecinţe eterne prin moartea veşnică survenită în urma Judecăţii de Apoi, dacă răul are existenţa limitată la viaţa materială? De ce un lucru finit (răul) are consecinţe infinite? Pe de altă parte considerăm că natura umană este păcătoasă prin definiţie, însa sperăm (prin mântuire) la o lume cu o predispoziţie mai mică spre păcat. Întrebarea care se ridică fiind: de ce a fost nevoie de lumea cu predispoziţie ridicată spre păcat când se putea o lume (pe care oricum o dorim, esenţa religiilor fiind salvarea omului din viaţa materială şi paradisul etern), liberă, cu o predispoziţie spre rău mai mică, precum a fost lumea înainte de păcat, sunt „lumile necăzute în păcat” (Iov 1, 6-7) şi va fi paradisul (răul natural fiind exclus, din moment ce este absurdă ideea că în rai ar mai putea exista suferinţă si moarte, spre exemplu). Cu alte cuvinte, pentru ce există răul fizic (moartea, boala, suferinţa, cutremure, epidemii, etc), dacă liberul arbitru poate să funcţioneze fără el? De ce Biblia, referindu-se la crearea omului şi problema răului susţine: „L-ai făcut pentru puţină vreme cu puţin mai prejos decât îngerii, l-ai încununat cu slava şi cinste ... ” (Evrei 2.7). Acest „mai prejos” înseamnă mai vulnerabil, mai predispus la cădere, comparativ cu alte fiinţe din Univers, omul devenind prin asta cobai al unui experiment cosmic?  
 
O altă problemă adusă liberului arbitru este ca nu Eu am ales să ma nasc într-o lume a răului, în care există boală şi suferinţă, ci am ajuns aici prin „violarea” liberului meu arbitru transcendental, ceea ce ma face să consider că liberul arbitru are atribuţii limitate la realitatea materială, nefiind transcendental, viaţa, în acest caz având un alt scop decât mântuirea celor drepţi şi condamnarea păcătoşilor. Teologi precum Sf. Augustin, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de Nyssa, considerau că răul nu există, ci este doar absenţa binelui (privatio boni), prin urmare nefiind creat de Dumnezeu, însa permis pentru a produce un bine mai mare. Continuând aceasta idee, Leibniz, considera că trăim în cea mai buna lume posibilă, în timp ce Schopenhauer, Freud sau Nietzsche îl contrazic, considerând natura umană ca sclavă a dorinţelor, care neputând fi împlinite produc suferinţă. Criticând şi eu idea lui Leibniz, consider că natura umană ar fi putut fi liberă şi fără existenţa răului fizic, şi că viaţa materială este o continuă luptă pentru supravieţuire într-o lume a hazardului.  
 
Contrar filosofiei liberului arbitru se întâlneşte Determinismul, care afirmă că orice eveniment fizic, inclusiv gândirea şi acţiunile omului, este determinat în mod cauzal de un lanţ neîntrerupt de cauză-consecinţă nefast. Determinismul biologic, genetic, psihic, ambiental sau educaţional, face ca natura umană să nu fie atât de liberă, ci foarte puternic influenţată de circumstanţe care sunt mai presus de presupusul autocontrol şi libertate dat de liberul arbitru. Există şi o formă de echilibru între cele două teorii, denumită Compatibilism, care îşi are originea în filosofia lui David Hume, considerând că omul este liber doar atunci când voinţa lui este determinată de propriile convingeri, propriul caracter, propriile dorinţe. Determinismul în această situaţie este necesar pentru liberul arbitru, pentru că dacă acţiunile nu sunt determinate de concepţiile mele, de convingerile mele, de dorinţele mele, nu pot considera că acţiunile sunt libere şi personale. Se impune o diferenţiere în conceptul de alegere. Pe de o parte este alegerea metafizică, transcedentală, din afara existenţei, dincolo de viaţa materială, la care noi nu am participat, pentru că nu am ales liber sa ne naştem, iar pe de altă parte este alegerea existenţei materiale, cotidiene, pe care o facem din necesitatea supravieţuirii, această alegere fiind liberul arbitru si se înfăptuieşte prin voinţă.  
 
Am văzut că noţiunile de suflet preexistent, şi liber arbitru etern sunt false, pentru că sunt doar consecinţe ale lumii materiale, am văzut deasemenea că şi determinismul este limitat la lumea materială, pentru că un determinism metafizic - predestinaţia, ar însemna controlul lui Dumnezeu asupra vieţii, şi deci lipsa absolută a liberului arbitru, fapt pe care îl considerăm fals. Aşadar, liberul arbitru este propriu naturii umane, a realităţii materiale şi stă la baza moralului, la baza supravieţuirii, interacţiunii si armoniei dintre fiinţele raţionale. Animalele nu au liber arbitru şi nici moral, pentru că diversitatea biologică este o consecinţă a luptei pentru supravieţuire (selecţia naturală), şi nu o consecinţă a alegerii prin raţiune şi voinţă.  
 
Natura umană trebuie dezgolită de aparenţe si descătuşată din lanţurile percepţiilor senzoriale, iar prin intermediul raţiunii putem cunoaşte ca suntem „marionetele” simţurilor, dorinţelor si determinismului genetic, biologic, psihologic, cultural, religios şi social, şi că liberul arbitru chiar dacă creează voinţa la randul lui este limitat. La un nivel superficial ne ajută să fim proprii „stăpâni”, să luam decizii proprii in funcţie de necesităţile supravieţuirii, însa la un nivel profund voinţa este redusa la nefiinţă. Spre exemplu, putem să alegem prin voinţă liberă ce să mâncăm, însa nu putem alege să nu mâncăm deloc, astfel că, oricâtă voinţă am avea nu putem lupta împotriva limitarii naturii umane.  
 
Constantin POPA  
1 iulie 2012  
 
---------------------------------------------  
 
Seria „Condiţia umană” este împărţită în: „Hazardul şi naşterea angoasei” şi „Metafizica”. Aceasta divizare sugerează faptul că în timp ce în prima parte se stabilesc problemele existenţei umane, în partea a doua se încearca cautarea raspunsului şi sensului existenţei, pentru asta fiind nevoie de introspecţie în Metafizică.  
 
„Metafizica” este o serie de şase tablouri, făcând parte din „Condiţia umană”. Este încercarea de a da un răspuns la problemele apărute în Hazardul şi naşterea angoasei, şi anume lipsa sensului existenţei, lipsa vreunui control transcedental asupra vieţii (providenţă) şi a determinismului genetic, biologic, psihologic şi social. Metafizica în viziunea lui Constantin Popa este necesară pentru a da un altfel de răspuns decât cele propuse de nihilism şi religie, care au „dezbrăcat” omul de demnitate, reducându-l sau la accident sau la “cerşetorul” graţiei divine. Metafizica este limitată, şi Constantin Popa nu încearcă să faca o introspecţie în incognoscibil, în Absolut sau Dumnezeu, ci încearcă să înţeleagă cum aceste concepte (pe care chiar dacă nu le putem cunoaşte, le putem intui) pot ajuta la eliberarea din lanţurile angoasei prin enunţarea unui scop al existenţei.  
 
***  
 
Artistul Constantin Popa s-a născut în comuna dâmboviţeană Runcu în 1979, schimbând în 2001 decorul inocenţei cu cel al eforturilor pentru integrare în provincia spaniolă Alicante. Anii petrecuţi în stadiul tranziţiei au insemnat o perioadă de puternică preocupare filosofică, de gestaţie artistică, dând naştere pe panză unei fuziuni între artă şi filosofie. Studiază pentru un an pictura la Scoala Municipală de arte frumoase- Alcoy. In 2005 decide să studieze Istoria Universală la Universitatea Ovidius din Constanţa, aprofundând domeniul de studii în cadrul Universitaţii Autonome din Madrid, unde studiază masterul de Istorie Contemporană. Astfel mutarea în Madrid îl aduce în contact cu elita culturală romanească, concentrată în jurul Espacio Niram. Pe parcursul anilor, aşa cum artistul a aratat în expoziţii ca cele din sediul UNESCO Alcoy, galeria Nicole- Blanco, Institutul Cultural Român - Madrid, sau Ambasada României din Madrid, ideile prind conturul culorii într-un mod ce nu te poate lăsa fără întrebări. Din acest sincretism de talent, sentimente, framântare şi vopsea, apare ultima serie a artistului, „Condiţia umană”. Seria dă formă sistemului filozofic pe care Constantin Popa l-a conceput ca raspuns la intrebarile născute din confruntarile cu existenţa. Fiecare tablou ilustrează un concept filosofic, provocând la gândire aşa cum se va observa în continuare.(George ROCA, Rexlibris Media Group, Sydney, 2012)  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Constantin POPA - METAFIZICA (4) – „NATURA UMANĂ” 100x80 cm / Constantin Popa : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 566, Anul II, 19 iulie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Constantin Popa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Constantin Popa
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!