Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Vizual > Mobil |   


Autor: Constantin Popa         Publicat în: Ediţia nr. 550 din 03 iulie 2012        Toate Articolele Autorului

Constantin POPA - METAFIZICA (2) – „EX NIHILO” 70x70 cm
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În istoria filosofiei au existat trei argumente raţionale principale pentru demonstrarea existenţei lui Dumnezeu: argumentul ontologic, argumentul teleologic si argumentul cosmologic.  
 
Argumentul ontologic  
se bazează pe un raţionament aprioric considerând că dacă putem concepe idea de Dumnezeu, atunci Dumnezeu trebuie sa existe şi în realitate. A fost propus pentru prima dată de Avicena, însa cea mai faimoasa expunere este dată de Anselm din Canterbury. Descartes, Spinoza sau Leibniz au propus propriile expuneri ale argumentului. Exista diferite puncte de vedere asupra argumentului datorate ideii diferite de Dumnezeu, spre exemplu, în timp ce pentru Anselm Dumnezeu este fiinţa despre care nu se poate concepe nimic mai mare, pentru Descartes Dumnezeu deţine toate perfecţiunile.  
 
Argumentul a fost criticat vehement de multi filosofi, precum Averroes, Hume, Kant, Russell, si chiar importanţi teologi precum Santo Tomas de Aquino. Principala critică a fost adusă însuşi enunţării conceptului, catalogat de „argument circular”, in care premisele se bazează pe concluzii, iar concluziile la randul lor se bazează pe premise. Prima critică a fost adusă de contemporanul lui Anselm, Gaunilo din Marmoutiers, care îşi imagina cea mai mare si perfecta insulă pe care o putea concepe, şi concluziona că doar simpla concepere a ceva nu însemnă ca acel ceva trebuie sa existe în mod necesar. Hume, la rândul său considera că totul poate fi conceput la fel de bine ca inexistent, inclusiv Dumnezeu, iar Kant, cel care clarifica polemica argumentelor teiste, argumentând prin conceptele de judecăţi sintetice si analitice, considera că definiţia unui lucru nu implică obligatoriu şi existenţa lui. În Hegel, insă, argumentul ontologic are pe unul din cei mai străluciţi reprezentanţi din perioada postkantiană, pentru că reprezintă o concluzie a sistemului hegelian, conform căreia existenţa pură –Das reine Sein- nu este altceva decât cea mai înaltă forma a cugetării, iar cea mai înaltă forma de cugetare este identică Absolutului divin.  
 
Argumentul teleologic  
sau „argumentul designului”, este un argument aposteriori, care consideră ca trebuie să existe un creator pentru că Universul şi viaţa prezintă un grad de complexitate şi ordine atât de mare încât nu ar fi putut apărea la întâmplare. Deasemenea, argumentul are in vedere scopul (telos) către care tinde Universul. Aristotel, influenţat de studiul biologiei, considera că tot ce există trebuie să aibă o finalitate, un scop. Argumentul este evidenţiat cel mai puternic de William Paley prin „analogia ceasornicarului”.  
 
Argumentul cosmologic  
numit si argumentul cauzei primare, susţine că tot ce există este rodul unei cauze, care la randul ei este generată de o alta cauză, si aşa mai departe, ajungându-se pană la cauza primară, considerând că un lanţ succesiv de cauze si efecte nu poate fi infinit. Argumentul a fost definitivat de Tomas de Aquino, cu toate ca şi Platon vorbeşte de un „demiurg”- creator al Cosmosului, iar Aristotel de „primul motor” si de „motorul nemişcat”. Argumentul cosmologic se manifestă sub patru forme: argumentul cauzalităţii, al mişcării, entropologic si al contingentei. Teoria Big Bang, poate sa fie o dovada in favoarea argumentului cosmologic, in ciuda faptului că dovada poate fi criticată din prisma faptului că nu se poate vorbi de „înainte” de Big Bang, deoarece timpul si spaţiul nu existau, însa întrebarea de fond rămâne: ce este „singularitatea” care a provocat Big Bangul, sau ce a fost înainte de 10 la puterea minus 43 secunde după Big Bang? Sunt întrebări la care ştiinţa înca nu are un răspuns, validând astfel interpretarea metafizică.  
 
Argumentele cosmologic si teleologic au fost puternic criticate, în special de empiristul si scepticul David Hume, care considera că fenomenele în discuţie pot avea la fel de bine si alte explicaţii, precum accidentul, în special că argumentele nu sunt o demonstraţie a unei fiinţe unice, perfecte, atotputernice, precum ideea de Dumnezeu, pe care argumentele încearcă sa o inducă. Argumentele sunt criticate şi de Kant în Critica raţiunii pure, care considera că argumentele cosmologic si teleologic se bazează in definitiv pe argumentul ontologic. În cuvintele lui Kant: „A fi nu este, evident, un predicat real, adică un concept despre ceva, care s-ar putea adăuga conceptului unui lucru. Ci este numai poziţia (Setzung) unui lucru sau a unor determinări în sine. În folosire logică, acest verb este numai copula unei judecăţi. Judecata Dumnezeu este atotputernic conţine două concepte, care îşi au obiectele lor: Dumnezeu şi atotputernicia; micul cuvânt este nu e vreun predicat în plus, ci numai ceea ce pune predicatul în relaţie cu subiectul. Dacă însă iau subiectul (Dumnezeu) cu toate predicatele lui (din care face parte şi atotputernicia) şi zic: Dumnezeu este sau este un Dumnezeu, eu nu adaug un nou predicat la conceptul despre Dumnezeu, ci pun numai subiectul în sine cu toate predicatele lui, şi anume obiectul, în relaţie cu conceptul meu. Ambele trebuie să conţină exact acelaşi lucru, şi de aceea la conceptul care exprimă numai posibilitatea nu se poate adăuga nimic mai mult prin faptul că eu gândesc obiectul lui ca absolut dat (prin expresia: el este). Şi astfel actualul (Wirklichkeit) nu conţine nimic mai mult decât simplul posibil. O sută de taleri actuali (wirklich) nu conţin nimic mai mult decât o sută de taleri posibili. Căci, cum talerii posibili exprimă conceptul, iar talerii actuali (wirklich) obiectul şi poziţia lui în sine, în cazul în care obiectul ar conţine mai mult decât conceptul, conceptul meu n-ar exprima întregul obiect şi deci nici n-ar fi conceptul lui adecvat. Dar, la averea mea, o sută de taleri actuali (wirklich) înseamnă mai mult decât simplul concept despre o sută de taleri (adică a posibilităţii lor). Căci obiectul din realitate nu este conţinut analitic numai în conceptul meu, ci se adaugă sintetic la conceptul meu (care este o determinare a stării mele), fără ca prin această existenţă din afara conceptului meu aceşti o sută de taleri gândiţi să fie câtuşi de puţin înmulţiţi” (Immanuel Kant, Critica raţiunii pure, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1969, pp. 459-461)  
 
În timp ce argumentul ontologic este lipsit de forţă, pentru că simpla gândire a „lucrului in sine” nu înseamnă şi cunoaşterea lui, ci doar posibilitatea existenţei lui, în timp ce argumentul teleologic nu are validitate din cauza existenţei răului metafizic, răului moral si răului fizic, Dumnezeu, în situaţia aceasta apărând mai degrabă ca tiran, iar natura umană ca un experiment, argumentul cosmologic este singurul care poate face legătura între existenţă si sursa existenţei, între mine finit şi Dumnezeu infinit. Kant a demonstrat că argumentele teiste nu au o bază logică, care să conducă spre cunoaşterea lui Dumnezeu, însă nu răspunde întrebării asupra apariţiei vieţii. Există, astfel, două posibilităţi, acceptarea existenţei ca accident (nihilism), sau acceptarea existenţei ca fiind produsul unui plan, acceptând ideea unui creator (ex nihilo, nihil fit; sau, fără acţiunea artistului, fără pensulă şi culoare, o pânză nu poate să devină o operă de artă).  
 
Noi putem cunoaşte (aşa cum am văzut in primul capitol al Metafizicii) doar fenomenul, doar ceea ce se alfă în sfera noastră finită de cunoaştere, fară a avea acces la sfera infinitului sau a lui Dumnezeu (atâta timp cât nu putem înţelege infinitul, nu putem înţelege nici ideea de Dumnezeu). Deci, încercările religiilor de a prezenta pe Dumnezeu sunt false, deoarece tot ceea ce cunoaştem, o facem din perspectiva mecanismelor noastre finite de cunoaştere, adică cunoaştem un Dumnezeu „umanizat”, redus la timpul nostru, la spaţiul nostru, la categoriile noastre, un produs al societăţii de-a lungul istoriei. Tocmai de aceea ideea de Dumnezeu a evoluat o data cu societatea - a se vedea ideea divinităţii chtoniene si uraniene, (ambele false pentru ca Dumnezeu nu există în spatiu şi timp, spaţiul şi timpul fiind parametrii noştrii limitaţi de a ne raporta la realitate, ci într-o „dimensiune” infinită incognoscibilă), sau diferenţele dintre Dumnezeul biblic al Vechiului Testament si Isus Hristos). Astfel, toate atributele pe care i le însuşim, prin religie, lui Dumnezeu, precum bun, iubitor, drept, atotştiutor, omnipotent, sunt false, pentru ca sunt atributele noastre finite şi raportarea noastră limitată la o fiinţa infinită. Deci, îngerii şi demonii nu există, ci sunt construcţii ale percepţiei noastre prin care catalogam şi percepem realitatea, binele şi răul. Si atunci trebuie să facem o separare în conceptul de Dumnezeu. Pe de o parte este Dumnezeul religiei, fiind doar aparentă, atât timp cat îl cunoaştem doar în urma categoriilor noastre, adică este un Dumnezeu construit de minte, nu în afara ei, iar pe de altă parte se situează Dumnezeul creator, al primei cauze, pe care nu îl cunoaştem decât din prisma existenţei (Cogito ergo sum, necesită un creator, pentru că Eu nu am cunoaştere asupra propriei geneze, ci doar asupra existenţei), deci, cunoaştem doar „ecoul” pe care Dumnezeul primei cauze îl produce în realitate prin faptul ca a creat-o. Aşadar metafizica este limitată, si nu oferă cunoaştere cognoscibilă, ci doar ajută la înţelegerea sensului existenţei, prin intuiţie metafizică.  
 
Constantin POPA  
28 iunie 2012  
 
---------------------------------------------  
 
Seria „Condiţia umană” este împărţită în: „Hazardul şi naşterea angoasei” şi „Metafizica”. Aceasta divizare sugerează faptul că în timp ce în prima parte se stabilesc problemele existenţei umane, în partea a doua se încearca cautarea raspunsului şi sensului existenţei, pentru asta fiind nevoie de introspecţie în Metafizică.  
 
„Metafizica” este o serie de şase tablouri, făcând parte din „Condiţia umană”. Este încercarea de a da un răspuns la problemele apărute în Hazardul şi naşterea angoasei, şi anume lipsa sensului existenţei, lipsa vreunui control transcedental asupra vieţii (providenţă) şi a determinismului genetic, biologic, psihologic şi social. Metafizica în viziunea lui Constantin Popa este necesară pentru a da un altfel de răspuns decât cele propuse de nihilism şi religie, care au „dezbrăcat” omul de demnitate, reducându-l sau la accident sau la “cerşetorul” graţiei divine. Metafizica este limitată, şi Constantin Popa nu încearcă să faca o introspecţie în incognoscibil, în Absolut sau Dumnezeu, ci încearcă să înţeleagă cum aceste concepte (pe care chiar dacă nu le putem cunoaşte, le putem intui) pot ajuta la eliberarea din lanţurile angoasei prin enunţarea unui scop al existenţei.  
 
***  
 
Artistul Constantin Popa s-a născut în comuna dâmboviţeană Runcu în 1979, schimbând în 2001 decorul inocenţei cu cel al eforturilor pentru integrare în provincia spaniolă Alicante. Anii petrecuţi în stadiul tranziţiei au insemnat o perioadă de puternică preocupare filosofică, de gestaţie artistică, dând naştere pe panză unei fuziuni între artă şi filosofie. Studiază pentru un an pictura la Scoala Municipală de arte frumoase- Alcoy. In 2005 decide să studieze Istoria Universală la Universitatea Ovidius din Constanţa, aprofundând domeniul de studii în cadrul Universitaţii Autonome din Madrid, unde studiază masterul de Istorie Contemporană. Astfel mutarea în Madrid îl aduce în contact cu elita culturală romanească, concentrată în jurul Espacio Niram. Pe parcursul anilor, aşa cum artistul a aratat în expoziţii ca cele din sediul UNESCO Alcoy, galeria Nicole- Blanco, Institutul Cultural Român - Madrid, sau Ambasada României din Madrid, ideile prind conturul culorii într-un mod ce nu te poate lăsa fără întrebări. Din acest sincretism de talent, sentimente, framântare şi vopsea, apare ultima serie a artistului, „Condiţia umană”. Seria dă formă sistemului filozofic pe care Constantin Popa l-a conceput ca raspuns la intrebarile născute din confruntarile cu existenţa. Fiecare tablou ilustrează un concept filosofic, provocând la gândire aşa cum se va observa în continuare.(George ROCA, Rexlibris Media Group, Sydney, 2012)  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Constantin POPA - METAFIZICA (2) – „EX NIHILO” 70x70 cm / Constantin Popa : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 550, Anul II, 03 iulie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Constantin Popa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Constantin Popa
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!