Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Vocatii > Mobil |   


Autor: Elena Armenescu         Publicat în: Ediţia nr. 557 din 10 iulie 2012        Toate Articolele Autorului

Constantin Brancuşi – iniţiat şi sculptor al gândului şi sufletului
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Constantin Brancuşi – iniţiat şi sculptor al gândului şi sufletului  
 
Motto: “ Trupul omenesc este frumos numai în măsura în care oglindeşte sufletul” (C. Brâncuşi)  
 
Fără îndoiala, sculptorul Constantin Brâncuşi a fost un iniţiat!  
 
Născut într-un spatiu magic, populat cu o lume profund încrezatoare şi practicantă a tradiţiei şi chiar a ritualurilor magice, mintea sa a fost cu siguranţă impregnata din prima copilarie de o lume a spiritului.  
 
Ca să cunoşti mai bine un om si să ai explicatii despre harurile ori dimpotrivă patimirile sale trebuie sa-i cunoşti rădăcinile, strămoşii, arborele genealogic.  
 
Doar familiile aristocrate în special din vestul Europei cunosc pe ultimii 1000 de ani acest arbore, dar nobilele familii ţărănesti unde işi au sorgintea?  
 
Ne răspunde cu responsabilitatea omului de ştiinţă marele istoric A D Xenopol, citând scrierile antice după cum urmează:  
 
„Dacii (pentru că despre ei este vorba n.a)i apar mai tarziu in istorie decat geţii...Ca popor însa, dacii sunt pomeniti, dupa cat se pare, pentru întaia oara de geograful Strabon. Acest scriitor, care aminteste si el existenta getilor pe malul nordic al Dunarei, stabileste urmatoarea deosebire între geţi si daci: ‚Getii sunt acei care se înclina către Pont şi răsărit; Dacii, acei ce vin către Germania şi izvoarele Istrului” A.D.Xenopol (Istoria Romanilor, Vol I, pag.61)  
 
„Geţii şi dacii erau două ramuri ale aceluiaşi popor, căci Strabon spune cu siguranta si din propria lui experienta ca „Getii si cu dacii vorbeau aceiaşi limbă; iar Justin arata ca ”Dacii sunt din sămânţa getilor” si Pliniu adauga cş: „acei geti care au început a locui în Dacia, s-au numit şi daci”. De aceia am şi văzut, în locul raportat mai sus, ca Dio Cassius cuprinde sub numirea de daci pe popoarele ce locuiau pe ambele maluri ale Istrului, arătând apoi că mai în special ar purta numele de daci aceia ce locuiesc pe malul nordic al fluviului ‚ fie ca sa fi fost şi aceştia geţi sau traci. In acest loc vedem un deplin amestec între geţi şi daci şi ambele popoare poartă denumirile date şi unuia şi celuilalt din ele. Un alt loc tot din Cassius va adeveri şi mai mult încă această amestecare a numelor sub care erau cunoscute aceste popoare: ”Ii numesc daci,spune el, căci aşa se numesc ei însuşi şi cu acelaşi nume sunt desemnati de romani, desi nu-mi este necunoscut ca ei sunt numiti geti de unii dintre eleni, nebagand ei de seama de spun bine sau rau”. A.D.Xenopol (Istoria Romanilor, Vol I, pag.67)  
 
„Forma cea mai înalta a religiei la geţi se ântemeiase la acest popor înca cu mult timp inaintea lui Herodot, deoarece el singur observa ca Zamolxis, urzitorul credinţei de căpetenie a geţilor, trebuie sa fi existat cu mult inainte de Pitagora, şi adauga ca getii trăiau sub aşezamintele create de Zamolxis încă în timpul expeditiei lui Darius in 513.... Religia getilor, deşi la începutul ei politeistă ca cea a tuturor tracilor, s-a schimbat prin învataturile lui Zamolxis în o religie reflexiva, care vom vedea că poartă în sine caracterul dualistic al învăţăturii lui Ormuzod si Ahriman a rasei eranice de care geto-dacii se apropiau mai mult... Zamolxis, propagatorul acestei credinţe, fu adorat mai târziu el însuşi ca zeu... La traci, zeul national era Sabazius, numele trac al zeului aric universal, care la greci se numea Dionisos şi la romani Bacchus, zeul veseliei, al vinului şi inspiratiei profetice.” A.D.Xenopol (Istoria Românilor, Vol I, pag.82-85).  
 
Ei bine, Constantin Brancusi s-a născut in teritoriul indicat ca fiind locuit de daci, adică poalele munţilor Parâng, azi judeţul Gorj – România.  
 
Născut în Hobiţa, în mediu ţărănesc privit ca o stare de spirit de excepţie ca intoarcere la imemorialul trecut al poporului de la Dunare, locul l-a ajutat pe Brancusi să-şi urmeze Calea. Amintindu-şi de la el de acasă, ca sub arborii mari nu creşte nici iarba, avea să-i spună mai târziu lui Rodin în fraza ramasă celebra : ”Nimic nu se inalţă la umbra măreţilor arbori ”.  
 
Ajuns la Şcoala de meserii din Craiova a găsit profesori deosebiti care aparţineau unei Frăţii a meşteşugarilor care aveau legaturi cu cei din Viena , Praga şi indirect cu cei din Paris. De la aceşti profesori a auzit el prima oara despre iniţiere şi despre mijloacele de a o înfăptui: pelerinajul ca scop al cunoaşterii lumii! Simţea că aparţine unei lumi profunde, a tradiţiilor care aveau o anumită semnificaţie, un înţeles ascuns. Când era la Şcoala de Belle -Arte la Bucureşti afirma că este un prinţ-ţăran... je suis une prince-paysan!.  
 
Prin al şaptelea simţ, sau ceea ce numim azi “feeling” Brâncuşi a simţit că în lume exista deja constituit un mediu în care spiritul său însetat de infinit şi dumnezeire se poate maturiza.  
 
Drumul spre Paris înfaptuit a pied (pe picioare, pe jos),a creat in jurul său o aură de legendă care ne impresionează şi azi.. Aceasta călătorie, indică momentul, semnul declanşării trezirii spirituale asemeni filozofilor şi artistilor antici din culturile mediteraneene, cărora marea le oferea nemărginirea propriului suflet.  
 
”Eu merg pe drumul meu, un drum foarte lung care îmi va fi curmat într-o zi, însă nu ştiu când...”  
 
S-a documentat şi a învăţat permanent din cărţi dar mai ales de la oameni, ca un adevarat discipol conştient de valoarea sa, care urma sa iasă la lumină.  
 
Mărturie?  
 
Maximele sale de mai târziu:  
 
“Nu mai sunt demult al acestei lumi, sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup mă aflu printre lucrurile esenţiale”  
 
sau adorator al creatiei divine, formulează:  
 
“Nudurile din arta plastică nu sunt atât de frumoase ca nişte broaşte râioase”.  
 
dar şi:  
 
” Tot ceea ce încerc să fac este să împing graniţele artei tot mai adânc în necunoscut”  
 
În bogata sa biblioteca în opere filozofice şi ezoterice se găseau autori ca : Platon, Aristotel, Maria Blavatschi etc, la care se adaugă Misterele eleusine in traducerea lui Victor Magnien, Steiner -Misterul creştin şi misterele antice, Matila Ghyka -Numarul de aur, Se întreţinea des cu Mario Meunier -fostul secretar a lui Rodin, care se spune ca i-a adus in dar Vieţile filozofilor.  
 
Este cunoscut că atelierul lui Brâncuşi din Paris devenise loc de întâlnire al artiştilor, loc unde se dezbăteau multe idei, se năşteu polemici, se întemeiau relaţii. Prietenia lui Brâncuşi cu compozitorul Erik Satie – a prilejuit cu sigurantă multe ore de dezbatere despre Socrate, învăţăturile si discipolii săi, încât Satie compune Oratoriul inchinat morţii lui Socrate iar Brâncuşi ”culege Cocoşul de pe buzele invineţite de cucută ale lui Socrate după ce sorbise din căuc zeama dătătoare de moarte”  
 
Aşadar, Brâncuşi era în bună cunoaştere a misterelor antice, recte Misterele eleusine – atât cât au traversat vremurile până la finele sec al XIX-lea.  
 
Iniţierea -aşa cum este cunoscut- constă într-un ritual care presupune : muza, somnul mistic, moartea simbolică, purificatoare, stropitul cu apă sau cufundarea pâna la gât în apă, în borboros – care semnifică mlaştina ce desemna starea majorităţii oamenilor din care iniţiatul se desprinde, iese purificat, schimbat , adică ”înainte de a se căţăra de stele, (sallire alle stelle) oamenii trebuie să elimine posibilităţile lor infernale”.  
 
Dintre lucrările lui Brâncuşi : Muza adormită, Cupele şi Cocoşul sunt capodoperele maestrului care au fost etichetate ca fiind simboluri înspirate din studiul misterelor, din iniţiere- lucru stabilit în urma a numeroase studii şi cercetări din partea mai multor autori ca: Barbu Brezianu, Cristian Robert Velescu, C Zărnescu, Radu Varia ş.a.  
 
Iată o listă ( dupa R Velescu) din care rezultă gruparea cronologică pe aceste teme care l-au preocupat ani în şir pe Constantin Brâncuşi:  
 
Somnul 1908  
 
Muză adormită I 909-1910  
 
Muză adormită 1I 917-1918  
 
Muză adormită III  
 
Muză adormită mijlocul anilor 1920  
 
Cupele  
 
Cupa 1914-15,16  
 
Cupa II  
 
Cupa III  
 
Cupa IV -1925  
 
Cocoşul:  
 
Cocoşul galic 19922  
 
Cocoşul galic 1923  
 
Cocoşul 1924  
 
Cocoşul 1935  
 
De altfel, preocuparea lui permanentă a fost aceea de a reda oamenilor ceea ce unii dintre ei simţeau că există dincolo de faţa văzută a lucrurilor..  
 
Plecat in suflet cu imaginile plaiurilor natale, cu arborii seculari sub care se odihnise răcorindu-şi corpul şi privirea în copilărie în zilele fierbinţi ale verii, cu tradiţiile de nuntă şi înmormântarea tinerilor când este folosit ritualic bradul – în ce-a de-a doua situaţie cu vârful în jos, ca simbol al tristeţii şi participării naturii la necazul oamenilor, C Brâncuşi şi-a dat seama că doar folosind ca punct de plecare elementele primordiale ale artei ţărăneşti autohtone poate uimi lumea saturată de arta clasică şi modernă a timpului său.  
 
Critica vremii amintea în mod oarecum acuzator aparentul dezinteres al sculptorului în a lua pozitii explicite faţă de suferinţele acumulate în anii razboiului prim mondial. Ar fi însa total eronat de presupus ca Brâncuşi asistase placid, impenetrabil, din tihna atelierului din Impasse Ronsin, la drama Europei sfâşiate.  
 
Cu toate acestea, nimic nu contravenea mai flagrant vocatiei sale decât să se investeasca spiritual in anatemizarea realitaţii imunde. Constient ca soarta ii pregatise alt drum, i se parea ceva obişnuit şi oarecum inadecvat să compună, dupa modelul lui Rodin, încă o... Poarta a infernului.  
 
Conştient de sine, cu o perceptia reală despre sinele său, artistul se releva, deloc surprinzător dar neaşteptat, în textul unei comparatii lapidare descoperite între notele păstrate în atelierul său.  
 
Când te consideri „scafandru al luminii“, refuzul de a vorbi despre tenebre ţine, în ultima instanţă, de un scrupul de competenţă. „Dacă lucrarea pe care o faci, notează el, nu are de-a face cu necesitatea absoluta a evolutiei, ea este inutila si dăunatoare.“  
 
Complexul de la Târgu Jiu – a cărui analiză face obiectul altei lucrări – conceput după război, constituit din: Coloana infinitului, Poarta sărutului şi Masa tăcerii aşezata în proximitatea apei Jiului , incluzând în aliniamentul său şi biserica, a fost gândit tot prin prisma cunoştinţelor lui de mare iniţiat.  
 
În opera sa a reuşit să înlăture la toate lucrările – cu câteva excepţii - aproape tot ce le ţine legate de materie, însufleţindu-le cu esenţa! Prin lumină a scos la lumină ocultul pentru cei cere pot să-l vadă! „descatusarea de materie“ neţintind un conflict afirmat de artist intre spirit si materie ci, mai degrabă o revalorizare a binomului spirit – materie.  
 
Înafara acestor trei teme majore: Muza, Cocoşul şi Cupele este suficient să amintim tema Pasările care culminează cu Măiastra temă care devenise aproape obsesivă.  
 
Ani de-a rândul Brâncuşi a căutat esenţializarea zborului...  
 
Brancusi nu vede păsările sale cum le văd ceilalţi oameni, el le inchipuie ţâşnind impetuos spre cer, spre focul solar, apte sa urce direct spre bolta siderală, acolo unde materia îşi pierde, în fapt, greutatea.  
 
Cu credinţa creştin ortodoxă adânc înradăcinată în suflet, pătruns de ideea nemuririi sufletului, mostenita de la dacii nemuritori, convingere care coincide cu dogma creştină, Brancuşi s-a regăsit şi în ideile lui Socrate transcrise de Platon, si credea că înainte de a se uni cu trupul, sufletul contemplă lumea ideilor. El căuta transcenderea teluricului, aspiratia către veşnicie!  
 
De altfel era nelipsit de la liturghie şi se spune că din contemplarea flăcării unei lumânări a realizat ultima variantă Pasărea măiastră!Pasare galbenă, moment în care introduce un motiv nou in creatia sa – cel al zborului vertical.  
 
Pasarile brâncuşiene evoca entuziasmul unui mariaj al pietrei sau al metalului cu focul, un incendiu ce, odata pornit, nu se mai poate stinge. Astfel, „infidelitatea“ artistului fata de marmora, ca suport material al lucrarii, este reala, asa cum observa Athena T. Spear. Dar ea apare drept corolar al fidelitatii fata de exigentele cu care dorea să sugereze flăcările focului interior, materia ideatica de referinta a Pasarilor.  
 
„Spre imensitatea vazduhului: asta e pasarea mea, se confesa Brancusi. Copil fiind am visat intotdeauna ca zbor in copaci si in cer. Am ramas la nostalgia acestui vis si, de 45 de ani, fac pasari. Nu pasarea vreau sa o redau, ci harul ei, zborul, elanul. Nu cred ca am sa reusesc vreodata. Dumnezeu este peste tot. Dumnezeu este cind uiti de tine, si cind esti umil, si cind te daruiesti, Dumnezeu este in opera ta. Ea (opera n.n.) este magica. O doamna de la New York, care a simtit asta, a ingenuncheat si a plins in fata uneia dintre pasarile mele. Iubesc tot ce se inalta...“.  
 
„descatusarea de materie“ nu privea un conflict afirmat de artist intre spirit si materie. Ci, mai curind, o revalorizare a binomului spirit – materie.  
 
Pentru sculptor, materia sublimată devine spirit. Nu exista mesaj mai emblematic în întreg cuprinsul operei brancuşiene, decit acela că spiritul uman se hrăneste perpetuu de la izvorul nesecat de cunoaştere constituit de sursele oferite de materie. „Pasarea, afirma sculptorul in romanul lui Peter Neagoe, este simbolul zborului, iar zborul îl va scoate pe om din limitele înguste ale materiei grele. Separarea spiritului de materie, ca si orice alta dualitate, ramine o iluzie. Spiritul şi materia formează un tot unitar.“  
 
Brâcuşi acorda o importanţă exclusivă luminii. Ca Fiu al luminii înzestrat cu ceea ce azi am numi puteri paranormale (de la intuiţie la clarviziune) el a încercat să redea lumina interioară, duhul si nu părţile fizice cu detaliile cunoscute – ale fiecărei reprezentări -lucru, obiect ori vietate - fie pasăre, broască ţestoasă, coloana ori masă, fiinţă umană.  
 
Printre cei care l-au cunoscut îndeaproape amintesc pe Profesorul universitar al catedrei de anatomie Facultatea de Medicină Bucureşti-doctorul Gerota ( a cărui prietenie şi colaborare a sa cu Brâncuşi s-a dovedit a fi fost prolifică pentru că a dat naştere celebrului ecorseu, adică o reprezentare a corpului omenesc fără piele cunoscut sub titlul Jupuitul bazat pe disectiile făcute în cadrul Facultătii de Medicina şi Muzeului de Anatomie Comparată) şi pe scriitorul român Petre Pandrea care povesteşte despre îndelungatele dialoguri pe teme esoterice purtate în anul 1938, după întoarcerea artistului din India.  
 
Brancuşi avea obiceiul să aşeze operele în aşa fel încât lumina să cadă într-un anumit unghi pe una din feţele lucrării. Există relatări despre ritualul vizitarii atelierului din Impasse Ronsin. ”Sculptorul îşi întretine câtva timp interlocutorii comentând diverse lucrări, iar la un moment dat, pe neasteptate, trage jos pânza ce acopera o Pasăre din metal şi, atunci, de pe suprafaţa şlefuita a ciocului cade spre ochii noului venit un fascicol orbitor de lumina. Impresia, confirmata de mărturii, era aceea a unui efect aproape hipnotic”.  
 
Brâncuşi cunoştea şi folosea din plin efectele luminii!  
 
A vorbi despre strălucirea spiritului folosind strălucirea luminii, a focului, iată o noua abordare în artă la Brancuşi care poate fi definită o atemporala descoperire a artei, o refundamentare prin prisma unei noi conştiinte a pactului dintre om si materii – afirma unul din exegeţii operei sale.  
 
Privind mijloacele folosite pentru a reda ce-şi dorea, ce vedea cu ochii minţii, Brancuşi a recurs la modelarea bronzului. Lemn, marmură. Bronz... I s-a reproşat de unii critici infidelitatea faţă de marmură, dar folosind bronzul, el a reuşit să ne ofere o operă unică:  
 
„Nu cunoaştem până la Brancusi, observa Cristian Robert Velescu, un alt sculptor care să fi transformat suprafaţa metalică şlefuită pâna la a obţine efecte de oglindire în mijloc expresiv al artei sale.“. „Bronzul, scrie William Tucker, devine pentru sculptor un material de sculptura, ceva diferit de simpla modalitate de a permanentiza lutul. El a lucrat aceste bronzuri, facind fiecare copie sa devina diferita, iar din marmora Prometeu a realizat primul bronz slefuit. Polizarea, observa in continuare criticul-sculptor tâlcuind finalitati ale lucrului în metal, este rafinamentul ultim al sculpturii, abraziunea şi îndepartarea unor cantitati infime de material. Suprafata reflectanta trebuie sa depăşeasca în perfectiune marmora netedă si translucidă; la bronz, suprafata devine un cadru pentru imaginea spectatorului şi a ambientului, configurată ş modulată în forma obiectului.“  
 
Se spune că vedem aşa cum suntem! Brâncuşi era un perfecţionist şi perseverent totodată. Se străduia să desăvârşească lucrarea sa până îi da forma şi strălucirea pe care o vedea el. Vedea în miezul lucrurilor frumuseţea nepieritoare, fiind convins că energia emanată de ochi, privirea este cea care se ţine minte chiar şi după vreme îndelungată ( motiv pentru care a gândit şi lucrat mult la sublinierea expresivităţii ochilor domnisoarei Pogany). El era înzestrat nativ cu gena ancestrală de a putea vedea frumosul!  
 
Pentru că maestrul era un creştin ortodox practicant imi permit să adaug o scurtă relatare esoterică:  
 
^Într-o excursie prin Alpii elveţieni, călăuza arăta frumuseţea impresionantă a piscurilor acoperite de zăpadă, a zglobiilor izvoare de munte, a lacurilor asemănătoare cu oglinzile şi a liniei maiestuoase a orizontului. Unul dintre drumeţi tot comenta: "Ce este atât de minunat în acestea?"  
 
Călăuza i-a răspuns: "Omule, dacă nu ai nimic în interior, nu vei vedea nimic în exterior". Ceea ce este înăuntru este extrem de important. Dacă nu îl avem pe Dumnezeu înăuntrul nostru, nu îl vom vedea niciodată în afară. Dacă îl avem înăuntrul nostru, nu putem decât să îl vedem pretutindeni: în fiecare pasăre, în fiecare apus de soare, în fiecare copac, în fiecare om care este flămând sau însetat.Iisus a spus : "Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!" (Matei 6,22-23)^  
 
La Paris , împreună cu prietenii săi iniţiaţi ( Victor Magnien, Matila Ghyka , Mario Meunier ş.a ) Brâncuşi a citit sau a comentat desigur Rosarium Philosophorum (Gradina Filosofilor) care este un tratat de alchimie din secolul al XVI-lea. ( alchimia este o formă de cunoaştere protoştiinţifică, specifică etapelor din vechime ale istoriei cunoaşterii umane (antichitate şi evul Mediu), care avea trei obiective principale:1) transmutaţia metalelor în aur şi argintş 2) crearea unui homunculus, un om artificial 3) obţinerea aurului din metal; substanţa magică ar fi fost piatra filosofală (o licoare sau o pulbere).  
 
Acest tratat a fost publicat în 1550 la Frankfurt, ca partea a doua a lucrarii De Alchimia Opuscula complura veterum philosophorum. Termenul de rosarium din titlu nu are o conotatie religioasa, ci se refera la o "gradina de trandafiri", metafora unei antologii sau colectii de citate, de unde a tras concluzia unei exprimari sintetice a ideilor lui principale si principiale totodata ca in citatele ce urmeaza, din care înţelegem cel mai uşor cum era sufletul şi gândirea marelui sculptor, citate care-i apartin Asa cum aminteam, maximele sale sunt sugestive pentru a ne convinge că maestrul trecuse hotarele unei existente obişnuite:  
 
• Trupul omenesc este frumos, numai în măsura în care oglindeste sufletul  
 
• Cine nu iese din Eu, nu atinge Absolutul şi nu descifrează nici viaţa.  
 
• Ceea ce legi tu aici pe pământ - se leagă şi in ceruri.  
 
• In timpul copilariei, am dormit în pat. In timpul adolescentei, am aşteptat la uşă. In timpul maturităţii, am zburat înspre ceruri...  
 
• Să creezi ca un zeu, să poruncesti ca un rege, şă muncesti ca un rob!  
 
• Simplitatea nu este un ţel in arta - dar ajungi fara voie la ea, pe masura ce te apropii de sensul real al lucrurilor.  
 
• Nu trebuie sa silim materialele să vorbeasca in limba noastra, ci trebuie sa le aducem pâna la acel punct, unde altii vor întelege limba lor.  
 
• Eu am pornit, intotdeauna, de la o idee, de la Natura.  
 
• Nu vom fi niciodata destul de recunoscatori fata de pamantul care ne-a dat totul.  
 
• Iubirea cheama iubire. Nu este atat de important sa fii iubit, cat sa iubesti tu cu toata puterea si cu toata fiinta.  
 
• Când nu mai suntem copii, suntem deja morţi.  
 
• Noi nu intelegem, nu vedem viata reala, decat prin răsfrangerile, prin stralucirile ei!  
 
• Simplitatea este in sine o complexitate - si trebuie sa te hranesti cu esenta, ca sa poti sa ii intelegi valoarea.  
 
• Exista un scop în orice lucru. Pentru a-l atinge, trebuie sa te lepezi de tine însuţi.  
 
• Elibereaza-te de pasiuni, eliberează-te de pofte, eliberează-te de greşeli – acestea sunt trei precepte, zale si scut, pentru orice Spirit. Purtând această armură, esti puternic în contra răului - devii invulnerabil.  
 
• Viata se aseamana cu o spirală. Nu ştim în ce direcţie este ţinta ei, dar trebuie să mergem în direcţia pe care o credem cea justă.  
 
• Oamenii văd lumea ca pe o piramidă fatală şi se înghesuiesc înăuntru-i, pentru a ajunge cât mai sus, înspre vârfu-i; drept pentru care, se şi sfâşie între ei şi sunt cu totul nefericiţi (nemulţumiţi)... Pe când, dimpotriva, dacă ar creşte şi s-ar împlini în chip firesc, dacă s-ar dezvolta ca si spicul de grâu pe câmpie, fiecare ar fi ceea ce trebuie să fie, sau ce ar putea fi...  
 
• Arta - poate cea mai desavarşită - a fost concepută în timpul copilăriei omenirii. Căci omul primitiv uita de grijile cele domestice şi lucra cu multa voiosie. Copiii posedă această bucurie primordială. Eu aş vrea sa redeştept sentimentul acesta, în sculpturile mele.  
 
• Aş vrea ca lucrarile mele să se ridice în parcuri şi grădini publice, să se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat peste pietre şi monumente născute din pământ, nimeni să nu ştie ce sunt şi cine le-a facut - dar toata lumea sa simtă necesitatea şi prietenia lor, ca ceva ce face parte din sufletul Naturii.  
 
. Din toată lumea, numai romanii şi africanii au ştiut cum sa sculpteze în lemn.  
 
• Lectura-viciu şi conversatia-sporovaiala ne impiedică şi meditaţia, şi visarea. Lectura-viciu, fără de studiu, nu ar trebui să rămână nepedepsită.  
 
Aceste cugetări ale lui C Brâncuşi m-au facut să meditez asupra soartei limitate de pământean aflat în trecere, destin pe care-l putem influenta prin gândurile şi faptele noastre.  
 
Cum ? Cu “ armele” iubirii şi luminii, pentru a triumfa asupra destinului şi pentru a intra în ordinul Providenţei. Din acest moment, nu mai există destin pentru omul ce s-a hotărât să trăiască în lumină. El a schimbat planul, legile nu mai sunt aceleaşi, a ieşit din lumea fatalităţii pentru a intra în cea a graţiei.  
 
Îl evocam azi pe Brâncuşi pentru comorile de suflet pe care le-a dăruit el umanităţii în numele neamului său de obârşie, adică cel daco-român, pentru că de aici au fost extrase acele forme spiritualizate, din cultura acestui popor, au trecut prin mintea sa unde au fost metabolizate până la sublimarea în artă... (E.A.)  
 
Nimic nu a putut să-l captiveze şi să-l înstrăineze de ceea ce avea înscris în codul său genetic, în memoria sa ancestrală!  
 
Conştient că aparţine unei vechi culturi care are multe de spus lumii într-un stil originar şi autentic, gândul şi sufletul său s-au întors şi statornicit în ceea ce văzuse şi atinsese în copilărie: stâlpii casei părinteşti, tradiţiile de la nunţi ori înmormântări, lumânările care ard şi se topesc ca viaţa omului, evenimente (ale comunităţii), la care copiii născuţi la ţară sunt totdeauna prezenţi – obiceiuri care veneau din timpuri îndepartate, imemoriale, de la geto-dacii al căror urmaş se considera, lasând cu timpul să i se întremeze un chip asemănător cu acela al dacilor din Vatican ori de pe arcul de trimf a Împăratului Constantin Cel Mare adică al celui care după moarte a fost declarat sfântul Constantin, nume pe care-l purta!  
 
Alături de poemul subsemnatei intitulat Foc piramidal rezultat dintr-un joc al imaginaţiei ce-mi sugera o stare sufletească, un foc interior care face să ardă -metaforic - inima şi gândul artistului, poem inspirat din imaginea Amfiteatrului sapiential aflat în piramida acelui foc nevăzut ce a contribuit şi la transformările interioare ale maestrului Brâncuşi, de multe ori plătite cu un tribut greu numit suferinţă, în încheiere vreau să redau nu un gând al meu care se înţelege că ar fi elogios, dar pentru cei care presupun că suntem puţini la număr care cred în dacism le răspund prin câteva fraze găsite drept răspuns la întrebarea :  
 
Ce scriu azi românii pe internet vis-vis de această temă? Sunt ei pătrunşi de sentimente cu amprentă strămoşească, veche, dacică, după toate informaţiile din ultima vreme (şi sunt convinsă că vor apărea noi dovezi palpabile!) din moment ce Eminescu, încă de acum peste o sută de ani afirma cu tărie în scrierile sale, citez: în ţara asta (România) totul trebuie dacizat !  
 
Iată răspunsul unui anonim: ”Acel stâlp ancestral, acel pilon care ne leagă pe noi, cei de azi cu ei, cei de acum mii de ani, prin coloana lui Brâncuşi este simbol al unei moşteniri comune care azi ne defineşte ... noi suntem coloana infinitului, noi românii, împreuna cu toate gândurile noastre, împreună cu suferinţa şi speranţele noastre. Coloana infinitului este expresia cea mai completă şi corectă a sufletului românesc”, răspuns în deplin acord cu convingerea lui Constantin Brâncuşi:  
 
„Bucuria cea mai mare, e contactul dintre esenţa noastră şi esenta eternă"  
 
.  
 
NB In timp ce citesc poemul, doresc sa fie proiectat filmul si sa se asculte în surdină minunata muzică a lui  
 
G Enescu: Poema română.  
 

A Romanian Poem:Constantin Brancusi - YouTube

www.youtube.com/watch?v=7mMj9-LUhKU3 Oct 2009 - 4 min - Uploaded by gabidra1
music:George Enescu - Poem Constantin Brancusi (February 19, 1876 March 16, 1957) was an ...
 
A Romanian Poem:Constantin Brancusi - YouTube  
 
Foc piramidal  
 
N-am crezut că voi cunoaşte  
 
suferinţa, împietrirea  
 
Piramidal focul acela  
 
În care agonizau copacii  
 
Scrâşnind de atâta transformare  
 
Piramidal focul acela  
 
Ce ne trimite în auz  
 
Mesajele lui reformatoare  
 
Piramidal focul acela  
 
Cu limbile lui de balaur confuz  
 
Ce ne-ar fi devorat la cină  
 
Fără să considere  
 
că făptuieşte un abuz  
 
Scântei cât stelele-n azur  
 
Se îndreptau din noi spre cer  
 
Din tine piatră  
 
Din mine piatră  
 
Scântei din piatră adevărată  
 
De suferinţă asaltată  
 
Coagulată în mister  
 
Am întins spre tine mâna mea  
 
Frăţească mână  
 
Şi mâna ta mă descărna  
 
Cu mii de fulgere mă biciuia  
 
Ca într-o perpetuă pedeapsă  
 
Mult prea puternică, prea aspră  
 
Spre a o mai putea răbda.  
 
Piramidal focul acela  
 
În care chinurile înţelepţilor se perindau  
 
Şi semne magice-mi făceau  
 
De mântuire.  
 
Piramidal focul acela  
 
dogorâtor  
 
Din poarta amfiteatrului  
 
Sapienţial, salvator.  
 
Elena Armenescu  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Constantin Brancuşi – iniţiat şi sculptor al gândului şi sufletului / Elena Armenescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 557, Anul II, 10 iulie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Elena Armenescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Armenescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!