Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Stihuri > Semne > Mobil |   



Parola care deschide calea vieţii este Iubirea

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Constanţa Abălaşei-Donosă, născută în luna februarie, Cal de lemn după zodiacal chinezesc, este artist plastic cu vocaţie înaltă, spirit scormonitor, dedat meditaţiei, fiinţă care are drept reper în viaţă creativitatea prin fuziunea artelor. Începând cu anul 1999, pe lângă numeroasele expoziţii personale de artă plastică, a publicat, în regie proprie, deşi încă înainte de studenţie debutase ăn Convorbiri Literare şi Luceafărul, mai multe cărţi de poezie: Sonate; Anotimpuri pentru prietenii mei; Epistole şi flori; La uşa iubirii; Poezii pastelate; Lirica gândului meu . Aceasta din urmă, Lirica gândului meu, este tipărită recent ( Editura InfoRapArt, 2014, Galaţi ), cu 75 de poeme în limbile Română şi Engleză, illustrate cu 16 desene / grafică în peniţă, executată de autoare. Înţelept elaborate, Autoportretul în peniţă, lasă loc candorii şi uimirii, iubirii faţă de natură şi faţă de semeni, prin linii uşor unduite şi frânte pe neaşteptate, într-o rigoare bine strunită. Constanţa Abălaşei-Donosă afişează în grafica ,, Autoportret ,, un chip senin – victorios ca ghiocelul care a învins pojghiţa de gheaţă de la suprafaţa zăpezii; are evident aer de copilă candidă răsfrântă în afară maschează îngândurarea inimii răsucită în ea însăşi la gândurile nedemne ale altora; frunte înaltă, ochi migdalaţi şi uşor pastelaţi de culoarea cerului, nasul bine modelat pe mijlocul feţei, buze păstoase, proferând virtuţi ca geana de mesteacăn, într-o expresie dragă artistei. Se cuvine spus de la început că, la Constanţa Abălaşei-Donosă, ceea ce noi numim poezie este de fapt meditaţie lirică. Poemele sunt expresii ale unor scene de pe pământ şi raze de soare din neant. Sunt notaţii directe, transpuneri în cuvânt a ceea ce ochiul pictorului înregistrează de multe ori cu fidelitate – tablouri de viaţă. Ele aglomerează cu preferinţă elemente ale regnului vegetal, cu care artista se simte îngemănată, încât în unele autoportrete se confundă pe sine în peisaj. Nu ţine cont de nici o regulă prozodică. Un non – poetic voit ! Scenariile nu sunt complicate, reţine spontaneitatea şi extragerea esenţelor. Ies în evidenţă aerul sensibil, foamea de lirism, deşi uneori dă cu tifla prin meşteşugul poetic. De aceea, poemele, să le zicem totuţi poezii, nu sunt atât formele prozodice pe cale mai veche sau mai nouă, ci gând grav, pur, tăios, incitant. Ele pulsează de vibraţii nebănuite, ignorate la o lectură uşoară. Peste pagini se răsfaţă o tandreţe infinită, izvorâtă din prea plinul inimii; dovadă că artista iubeşte natura, pământul unde vieţuieşte, oamenii. Iubirea , scrisă în cuvinte sub cele mai diferite ipostaze, este liantul cărţii şi îi oferă succesul, deşi se străvede sufletul trist, însingurat al artistei, împovărat de uitări nemeritate ori nopţi pline de frământări, inadaptarea. Cu ,, A mai trecut o zi ,, de exemplu, Constanţa Abălaşei-Donosă transmite ceva dincolo de cele douăsprezece versuri, exprimare întretăiată de geniu ! În ,, Geneza pentru natură ,, un poem extreme de închegat, reuşit, este o altă dovadă . Imaginile se încheagă de multe ori poate fără voia autoarei, la fel cum în faţa şevaletului, pensula întinde uneori culoare parcă cu de la sine putere, pentru că, aşa cum scriam mai sus, ea nu face poezie, ci aşterne pe hârtie cu migală, ca în pictură, trăirea inimii, dorinţa de a iubi mult, libertatea de a fi ea prin dorinţele sale, prin gândul suprem: ,, vântul violet închis de timpuriu în murmur ţesut peste gândul meu incert. ,, Iată alte imagini poetice necăutate, dar de reţinut, prin expresivitate şi noutate: aerul cu transparenţe vibrând; prin iubire zburător; darul lacrimei din cer; suspinul prelung al durerii; mângâieri de cuvinte şi multe altele. Constanţa Abălaşei-Donosă, nu caută, insistăm pe această idee, nici formele prozodice pe care le ignoră pur şi simplu, nici metafora sau alte căi de potenţare a versului. La ea, poezia e gând, o spune şi în titlul cărţii, iar forma de transcriere a gândului, în propoziţii întretăiate, în vers scurt, nu este decât o modalitate de-a pune în evidenţă sentimentele, trăirile ei intime triumfale ori neîmplinite, percepţia meditativă asupra lumii. Scenele descrise, peisajele, falsele pasteluri, sunt pur şi simplu mijloacele ei de a transmite idei. Un singur reproş, o recomandare: cele câteva diminutive, rătăcite ici-colo nu ştim cum, se cuvin scoase. Întru totul, cartea Lirica gândului meu de Constanţa Abălaşei-Donosă, este o meditaţie în lanţ. De la poezia care deschide volumul, ,, Pentru tine, pentru mine, şi până la împlinitele cincisprezece elegii de la sfârşit, se trece dintr-o stare în alta, privire gravă asupra lumii sentimentelor. Bucureşti, Iulie, 2014 Constantin Lupeanu
Referinţă Bibliografică:
Parola care deschide calea vieţii este Iubirea / Constanţa Abălaşei Donosă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1296, Anul IV, 19 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Constanţa Abălaşei Donosă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Constanţa Abălaşei Donosă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!