Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Accente > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 19 din 19 ianuarie 2011        Toate Articolele Autorului

Câteva consideraţii istorice despre Mitropolia Ortodoxă Română a Basarabiei – trecut, prezent şi perspective
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
  
  
1. Scurtă retrospectivă şi incursiune istorică 
  
             
  
Teritoriul din stânga râului Prut, locuit de strămoşii românilor încă din secolele III - IV d.Hr., a depins din punct de vedere canonic-duhovnicesc, de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol. În anul 1401, când Patriarhia Ecumenică l-a recunoscut pe Iosif I Muşat ca Mitropolit canonic al  Mitropoliei Moldovei (înfiinţată în anul 1386), acest teritoriu făcea parte din Mitropolia Moldovei, care era păstorită de ierarhi români, cu reşedinţa la Suceava şi apoi la Iaşi[1]. Când Biserica Ortodoxă Rusă l-a ales, în anul 1448, pe Mitropolitul Iona (fără a avea binecuvântarea Patriarhului Ecumenic de Constantinopol), considerându-se ca fiind autocefală (recunoscută ca atare de Patriarhia Ecumenică de abia în anul 1589, în timpul primului patriarh cu numele de Iov), aceasta nu avea jurisdicţie canonică asupra teritoriului dintre râurile Prut şi Nistru. Foarte târziu, în anul 1812 - anul anexării lui injuste de către Imperiul Ţarist - acest teritoriu a fost inclus, în mod necanonic, în jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse, care, în anul 1813 a înfiinţat pe acest teritoriu - reorganizat ca o nouă gubernie, numită Basarabia - eparhia de Chişinău condusă de Gavriil Bănulescu-Bodoni, cu scopul rusificării populaţiei româneşti din partea de răsărit a Moldovei. După moartea lui, în anul 1821, Biserica Rusă nu a mai acceptat în Basarabia decât episcopi ruşi. În urma tratatului de pace de la Paris din anul 1856, Moldovei i-a fost retrocedată o porţiune din Basarabia de miazăzi: judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail, astfel că în anul 1864 se înfiinţează la Ismail Episcopia Dunării de Jos cu jurisdicţie asupra teritoriului eliberat. Această stare de lucruri a fiinţat până în anul 1878 când în urma congresului de la Berlin cele trei judeţe din sudul Basarabiei au fost încorporate din nou la Imperiul Rus iar bisericeşte acest teritoriu a trecut din nou sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse[2]. Cu alte cuvinte, după cum bine se ştie, în anul 1812, prin tratatul de la Bucureşti, Rusia ţaristă anexa teritoriul românesc dintre Prut şi Nistru, care va deveni cunoscut sub numele de Basarabia.  
  
 
  
Din punctul de vedere al organizării bisericeşti, credincioşii ortodocşi din această regiune făcuseră parte din cuprinsul Mitropoliei Moldovei şi al Mitropoliei Proilaviei, aflate sub ascultarea canonică a Patriarhiei de Constantinopol. Fără a lua în seamă vechile rânduieli, autorităţile ruse au creat o nouă structură eclesiastică, Arhiepiscopia de Chişinău şi Hotin, subordonată Sinodului rusesc, în fruntea eparhiei fiind instalat Gavriil Bănulescu Bodoni, român de neam, care a păstrat în timpul păstoririi sale caracterul românesc al Ortodoxiei din regiune.După moartea lui Gavriil, nici un arhiepiscop de Chişinău nu a mai fost român. 
  
Din anul 1839 eparhia pierdea teritoriile de peste Nistru şi se instaura un amplu şi aspru proces de rusificare a vieţii bisericeşti, fenomen care merge mână în mână cu dezvoltarea teoriei "moldovenismului" şi a afirmării ideii că Basarabia este parte a teritoriilor tradiţional locuite de slavii de răsărit. Basarabia devenea prin urmare un spaţiu rusesc, care trebuia în mod legitim să se afle sub jurisdicţia Sinodului rus. Toate aceste lucruri au fost completate cu o amplă campanie de colonizare a Basarabiei cu elemente alogene, care au schimbat dramatic profilul etnic al provinciei. Toate aceste probleme erau cunoscute românilor de dincoace de Prut, însă teama de ameninţarea rusească a făcut ca mult timp aceste chestiuni să fie trecute sub tăcere. În anul 1856, prin decizia Congresului de la Paris, trei judeţe din sudul Basarabiei reveneau în hotarele Principatului Moldovei, fiind reintegrate şi din punct de vedere bisericesc în structurile eclesiale româneşti (Cahulul în Episcopia Huşilor, Ismail şi Bolgrad în nou-înfiinţata Episcopie a Dunării de Jos, cu sediul la Ismail). În aceste teritorii s-a încercat renaşterea unei vieţi bisericeşti de expresie română, care însă a fost atentă la diversitatea etnică din zonă. În anul 1878, la presiunile ruseşti, România a fost nevoită să cedeze cele trei judeţe, în care s-a reinstaurat autoritatea Arhiepiscopiei Chişinăului. Atitudinea Imperiului Rus faţă de România după Războiul de Independenţă din anii 1877-1878 nu a fost de natură să încurajeze relaţiile dintre cele două părţi, fapt care a condus şi la răcirea raporturilor bisericeşti. Prutul devenea o barieră foarte greu de trecut, din voinţa Rusiei, fapt care nu încuraja deloc dezvoltarea relaţiilor bisericeşti şi naţionale dintre românii de pe cele două maluri ale râului devenit frontieră între fraţi. 
  
  
  
2. Despre Renaşterea naţională şi bisericească 
  
  
  
Lucrurile se vor schimba abia spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul veacului XX, când are loc şi o îmbunătăţire a relaţiilor diplomatice dintre România şi Rusia. Acest lucru coincide cu extraordinara dezvoltare în Rusia a unei spiritualităţi de inspiraţie ortodoxă, exprimată deopotrivă în mediul clerical, dar şi în cel laic, în studiile teologice de specialitate, dar şi în literatură. Era un demers care a lăsat deoparte academismul uscat şi formalismul impus Bisericii de către puterea politică după reformele lui Petru cel Mare. În acelaşi timp, a început, mai ales după mişcările din anul 1905, o tot mai insistentă campanie de emancipare a Bisericii Ortodoxe Ruse de sub influenţa statului, de renunţare la rolul de agent al acestuia şi de regăsire a adevăratei misiuni, cea duhovnicească. Efervescenţa din cadrul societăţii ruse la începutul secolului al XX-lea a însemnat şi o afirmare a românilor din Basarabia, inclusiv pe plan bisericesc. Tot mai mulţi clerici basarabeni militează pentru utilizarea limbii române, limba poporului, în biserici.  
  
Este perioada de afirmare a unor mari clerici şi patrioţi români, precum Gurie Grosu, Dionisie Erhan sau Alexandru Baltaga. Lucrurile nu au trecut neobservate dincoace de Prut, unde începe să fie abordată tot mai îndrăzneţ chestiunea Basarabiei, inclusiv în presa bisericească. Problema emancipării naţionale în Basarabia a devenit şi mai acută după răsturnarea regimului ţarist în luna februarie anul 1917 şi reconfigurarea dramatică a realităţilor politico-sociale din Rusia. Apoi, lovitura de stat dată de bolşevici şi evenimentele istorice care i-au succedat au condus în cele din urmă la unirea Basarabiei cu Regatul României şi la revenirea Bisericii Ortodoxe din teritoriul dintre Prut şi Nistru în cadrele Ortodoxiei româneşti. Nu este deloc lipsit de interes să marcăm pe scurt cronologia evenimentelor care au condus la reunificarea bisericească de după Primul Război Mondial, mai ales că încă se mai vehiculează ideea că atunci a avut loc un "rapt" neloial făcut de Biserica Ortodoxă Română pe seama unei Biserici-surori. 
  
  
  
3. Schimbări în viaţa bisericească dintre Prut şi Nistru după prăbuşirea ţarismului 
  
  
  
În perioada 19-25 aprilie anul 1917, a avut loc la Chişinău, sub preşedinţia Arhiepiscopului Anastasie, "Adunarea extraordinară a clerului şi mirenilor din Eparhia Chişinăului", care trebuia să se pronunţe asupra viitorului Bisericii Ortodoxe într-o Basarabie care, deocamdată, se dorea autonomă în cadrele statului rus. Urmând procesul "revoluţionar" prin care trecea întreaga Biserică Ortodoxă Rusă, din ale cărei coordonate amintim: refacerea patriarhatului, emanciparea de sub controlul statului, ideea unei biserici a "poporului", alegerea ierarhilor de organisme din care să facă parte şi credincioşii, cu alte cuvinte, "democratizarea" bisericii, clerul basarabean a propus o serie de măsuri care se înscriau într-un proces de "naţionalizare" (termenul este contemporan) a Bisericii dintre Prut şi Nistru. Se afirma deocamdată păstrarea legăturilor canonice cu Biserica Ortodoxă Rusă, însă alegerea ierarhilor basarabeni urma să fie făcută de o adunare eparhială extraordinară, compusă din reprezentanţi ai clerului şi mirenilor. Basarabia urma să fie o mitropolie cu mai multe episcopii sufragane, toţi episcopii trebuind să fie oameni ai locului, cunoscători ai limbii "moldoveneşti". În toate parohiile curat "moldoveneşti" slujbele urmau să se facă în limba română, iar în parohiile mixte, în română şi slavonă. La 24 august anul 1917 s-a constituit Sfatul Superior Eparhial din Chişinău, organism cu replici în toate eparhiile din Rusia, expresie a spiritului "revoluţionar" al timpului. Treptat, numeroşi membri ai clerului au început să afirme din ce în ce mai limpede rolul naţional pe care trebuie să-l joace preoţii în Basarabia, autonomia Bisericii "moldoveneşti", cu mitropolit moldovean în frunte, preeminenţa limbii române în actele de cult şi în învăţământul religios. La 21 noiembrie anul 1917, în urma dezbaterilor unui larg sobor, la care a luat parte şi arhiepiscopul Chişinăului, Atanasie, era înscăunat la Moscova patriarhul Tihon, care era de acord cu "democratizarea" Bisericii, însă se pronunţa pentru menţinerea unităţii Bisericii ruse, aşa cum fusese ea în perioada imperială. Preluarea puterii de către bolşevici şi evenimentele politice internaţionale au schimbat însă dramatic şi cursul evenimentelor pe plan bisericesc în Rusia. Tot pe 21 noiembrie anul 1917 se forma la Chişinău "Sfatul Ţării", prilej cu care s-a ţinut o slujbă în limba română în catedrala din centrul oraşului, semn al schimbărilor care se preconizau, iar la 24 decembrie, în condiţii istorice dificile, se proclama independenţa Republicii Moldoveneşti.  
  
  
  
4. Atitudinea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române faţă de situaţia Bisericii din Rusia 
  
  
  
În toată această perioadă, România a urmărit cu atenţie evenimentele din Rusia, cu care era aliată în război, în general, şi pe cele din Basarabia, în special, însă a evitat să facă vreun gest care să afecteze un stat şi aşa extrem de slăbit de marile pierderi de pe front şi de frământările interne. Unul din semnele raporturilor bune dintre cele două state a fost şi invitaţia adresată Bisericii Ortodoxe Române de a participa cu o delegaţie la lucrările soborului din vara-toamna anului 1917, acela care urma să dea o nouă organizare Bisericii Ortodoxe Ruse. Delegaţia română a fost condusă de Episcopul de Huşi, PS Nicodim Munteanu, cel care, în calitate de patriarh, va efectua, peste aproape 30 de ani, o nouă vizită la Moscova, atunci însă în cu totul alte condiţii. Conform raportului întocmit de înaltul ierarh, delegaţia română a sosit la Moscova pe data de 31 august anul 1917, fiind primită foarte bine. În cadrul diverselor solemnităţi, fiecare parte a avut ocazia să-şi exprime punctul de vedere asupra modului în care trebuiau să evolueze raporturile bisericeşti româno-ruse. Astfel, PS Episcop Nicodim a salutat transformările pe care le cunoştea Biserica Rusă, a subliniat unitatea de credinţă dintre cele două Biserici şi a insistat pe ideea sobornicităţii, una din expresiile acesteia fiind cunoscutul Sinod de la Iaşi din anul 1642. În răspunsul său, IPS Arsenie, vicepreşedinte al soborului, a amintit la rându-i de momente importante de apropiere între cele două Biserici, nu fără oarecare tuşe de "paternalism", spunând, printre altele: "Biserica rusească îmbrăţişează pe cea românească cu dragoste şi nădăjduieşte că împrejurările grele, prin care trec acum popoarele rus şi român, faptul că poporul românesc a luat parte la marele război european alături de cel rus, trimiterea PS voastre de către Sfântul Sinod, toate acestea vor apropia şi mai mult Biserica rusească şi românească. Biserica rusească regretă că, în timpurile din urmă, relaţiunile nu s-au menţinut tot aşa de strâns ca în trecut". 
  
  
  
5. Despre unitatea naţională şi unitatea bisericească 
  
  
  
Proclamarea independenţei Republicii Democratice Moldoveneşti a adus în discuţie, printre membrii clerului din Basarabia, şi chestiunea "autocefaliei". Unirea după o sută de ani a provinciei româneşti ocupate la anul 1812 cu Ţara-Mamă a eliminat această posibilitate şi a pus acut problema unificării bisericeşti în cadrele unei Biserici Ortodoxe Române unice. În Basarabia se formează două tabere: o tabără cuprinzând persoane de diverse etnii, reprezentanţi ai vechiului regim imperial, nostalgici ai "Sfintei Rusii", care militează pentru menţinerea Bisericii Basarabiei sub ascultarea Patriarhiei Ruse, în pofida schimbărilor politice, şi o tabără "naţională", care s-a exprimat pentru unitatea bisericească a românilor. Această "secesiune", condamnată de Patriarhia Moscovei, nu va fi un gest izolat. Din contră, în toate teritoriile desprinse de sub oprimarea ţaristă şi devenite independente de noua Rusie sovietică (Polonia, Finlanda, Ţările Baltice, Gruzia) au existat curente pentru înfiinţarea de biserici autocefale locale, în virtutea drepturilor canonice, a tradiţiei istorice din spaţiul ortodox şi pentru evitarea amestecului în treburile interne, prin biserică, a fostului stăpânitor. Patriarhatul Moscovei, fie din proprie voinţă, fie la presiunile puterii sovietice, nu va recunoaşte niciodată în perioada interbelică noile schimbări de jurisdicţie, intrând într-un conflict acut cu Patriarhia Ecumenică, care, în virtutea drepturilor sale în lumea ortodoxă, a acordat tomosuri de recunoaştere mai multor biserici nou-formate. S-a aşteptat până la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, când o parte din aceste teritorii au fost reocupate de noua putere sovietică şi a devenit limpede că altele, precum Polonia sau Finlanda, nu pot fi integrate URSS. Atunci Biserica Ortodoxă Rusă, în acord cu puterea sovietică, a "reintegrat" pe credincioşii ortodocşi din teritoriile reocupate şi a acordat autocefalia celorlalte Biserici ortodoxe rămase în afara graniţelor sovietice, dar care, la un moment dat, avuseseră de-a face cu Biserica Ortodoxă Rusă. În anul 1918, la 7 aprilie, după proclamarea independenţei Basarabiei şi votarea de către Sfatul Ţării de la Chişinău a unirii cu Ţara Mamă, Mitropolitul de Iaşi a arătat că toate problemele acestui ţinut privesc Biserica Ortodoxă Română, ceea ce a dus la retragerea la Petersburg a arhiepiscopului Anastasie[3], Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române înfiinţând Arhiepiscopia română a Chişinăului. 
  
  
  
6. Despre dialogul dintre Biserica Ortodoxă Română şi Sinodul Rus în anul 1918 
  
  
  
În cazul concret al Basarabiei, Mitropolitul Pimen al Moldovei, pe atunci preşedinte al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a adresat la 17 aprilie anul 1918 o telegramă Arhiepiscopului Atanasie, prin care i se făcea cunoscut că este recunoscut drept chiriarh legiuit al Bisericii Ortodoxe, fiind invitat să se alăture Sinodului românesc. În răspunsul său, arhiepiscopul rus argumenta că "sfintele canoane nicidecum nu pun în atârnare jurisdicţia bisericească de jurisdicţia statului", însă în aplicarea acestui principiu asupra faptelor istorice folosea două măsuri diferite. În opinia sa, ocuparea Basarabiei în anul 1812 şi modificările operate atunci în jurisdicţia bisericească, fără nici o consultare sau acord, erau perfect legitime (conform dreptului de cucerire), în timp ce crearea statului naţional român şi, mai ales, unificarea bisericească a românilor ortodocşi şi refacerea jurisdicţiilor istorice în Moldova nu erau posibile! În încheierea mesajului său, vlădica Atanasie arăta: "Fără orice relaţiuni cu Biserica Rusă, nu poate hotărî soarta singur eparhia Chişinăului şi nici Biserica Română, pentru că asta ar însemna din partea ei însuşirea unei moşteniri care este străină de dânsa. Lucru evident că chestiunea cu privire la situaţia Basarabiei, mai departe, din punct de vedere bisericesc, trebuie să se hotărască numai după o prealabilă discuţiune a acestei chestiuni în acelaşi timp de Biserica Rusă şi de Biserica Română şi în urma unor relaţiuni între ele, în conformitate cu canoanele; totodată trebuie luat în consideraţie şi glasul clerului şi a întreg poporului ortodox care locuieşte în limitele Basarabiei".  
  
La 21 aprilie anul 1918, episcopatul rus din Basarabia s-a întâlnit la Iaşi cu delegaţia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Argumentele invocate de partea română, pe baza canonului 17 al Sinodului al IV-lea ecumenic şi canonului 38 al Sinodului al VI-lea ecumenic, care veneau în sprijinul revenirii bisericii basarabene în cadrul Sinodului românesc, au fost respinse. De asemenea, Atanasie nu a acceptat să-l pomenească la rugăciuni pe primatul României, să promoveze limba română în biserică şi şcolile teologice şi să accepte o dezvoltare a bisericii basarabene în limitele impuse de legile statului român. Plecând la Moscova, pentru a lua parte la lucrările Sinodului rus, Atanasie a cerut patriarhului Tihon să trimită o "scrisoare irenică" mitropolitului Pimen al Moldovei (datată 23 mai anul 1918). Prin această scrisoare, Patriarhul Rus punea la îndoială realitatea unirii Basarabiei cu România, cerând ca problemele bisericeşti să fie discutate abia după încheierea păcii şi retrasarea noilor graniţe. La fel ca şi Atanasie, Tihon afirma că modificarea graniţelor nu trebuie, de la sine, "să rupă imediat legăturile canonice cu Biserica Rusă şi să se supună jurisdicţiei canonice a Bisericii Române". Din nou, patriarhul rus venea cu eternul argument al "Sfintei Rusii", invocând faptul că situaţia din anul 1918 nu poate fi comparată cu cea din anul 1812, deoarece atunci Rusia "a eliberat" pe creştinii basarabeni de sub oprimarea otomanilor musulmani, a refăcut provincia şi a "civilizat-o", în timp ce se sugera că evenimentele din anul 1918 ar fi un gest neprietenesc la adresa unei Biserici-surori! În finalul mesajului, Patriarhul Tihon propunea totuşi soluţia ca soarta bisericii basarabene să fie hotărâtă de basarabenii înşişi: "Este cu totul natural şi chiar necesar în momentul de faţă a întreba clerul şi poporul basarabean cum şi în ce formă ar dori ei să-şi organizeze viaţa lăuntrică a Bisericii lor şi să stabilească relaţiile ei cu Biserica Rusă şi Biserica Română". "Poporul" trebuia să-şi exprime voinţa prin Soborul local sau prin Adunarea Eparhială şi, în funcţie de deciziile adoptate, Sinodul rus urma să ia o hotărâre. 
  
  
  
7. Despre integrarea Basarabiei în cadrele Ortodoxiei româneşti - expresie a voinţei poporului 
  
  
  
Scrisoarea Patriarhului Tihon a fost privită de către basarabeni drept semnul prin care Patriarhia Moscovei deschidea posibilitatea reunirii bisericeşti a românilor. În schimb, partea rusă va interpreta în mod diferit gestul. Loviturile primite de Biserica Rusă în acei ani din partea bolşevicilor au împiedicat continuarea dialogului, fapt interpretat ulterior de Moscova drept o ocazie pentru români de a acţiona fără a ţine seama de Patriarhia moscovită. De fapt, în toţi aceşti ani, au existat numeroase adunări şi întâlniri prin care românii basarabeni şi-au exprimat în mod limpede voinţa ca Biserica Ortodoxă a Basarabiei să devină parte integrantă a Bisericii Ortodoxe Române. La 14 şi 16 iunie anul 1918, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române emitea două documente istorice: o "hotărâre" privind afacerile bisericeşti ale Basarabiei şi o "carte pastorală" către "clerul şi norodul Basarabiei", consfinţind, pe de-o parte, revenirea bisericii basarabene în sânul Bisericii-mamă şi constatând, pe de altă parte, părăsirea scaunelor episcopale de către episcopii ruşi, care au refuzat să recunoască autoritatea Sinodului român, plecând în exil. Pentru o perioadă, treburile bisericii din Basarabia au fost girate de Episcopul de Huşi, PS Nicodim Munteanu, pentru ca în următorii ani să se organizeze alegeri episcopale, iar viaţa bisericească a Basarabiei să se desfăşoare firesc în cadrele Bisericii Ortodoxe Române. Din 19 februarie anul 1919 scaunul arhiepiscopal este ocupat de Gurie Grosu, iar la 30 decembrie Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române realizează unitatea bisericească "pe întreg pământul României reîntregite, într-o singură Biserică Autocefală Ortodoxă".  
  
În anul 1922, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înfiinţat încă două eparhii în Basarabia – Episcopia Hotinului, cu reşedinţa la Bălţi şi Episcopia Cetăţii Albe, cu reşedinţa la Cetatea Albă. Ridicarea la rang de Mitropolie a avut loc în anul 1927, Arhiepiscopia Chişinăului fiind ridicată la rang de Mitropolie şi având ca eparhii sufragane episcopiile menţionate mai sus. Acestora li s-a adăugat, în anul 1941, din raţiuni pastoral-misionare (ţinând seama de persecuţia stalinistă împotriva Bisericii Ortodoxe din zonă), Misiunea Ortodoxă Română pentru Transnistria, cu statut de eparhie. În iunie anul 1940, ca urmare a Pactului Hitler-Stalin ( Molotov - Ribbentrop) încheiat la 23 august anul1939, Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa au fost invadate şi anexate la Uniunea Sovietică. Mitropolia Basarabiei a fost defiinţată şi întreg teritoriul ei a ajuns sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei. În 1941 Basarabia revine la sânul României, Mitropolia Basarabiei cu cele patru eparhii sufragane ale sale menţionate mai sus funcţionând până în anul 1944, după care a fost forţată de către regimul comunist sovietic să-şi întrerupă activitatea. Primii mitropoliţi ai Basarabiei, până la ocupaţiile sovietice din anii1940 şi 1944, au fost Gurie Grosu şi Efrem Enăchescu. 
  
  
  
  
  
8. Lupta pentru recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei 
  
             
  
La 14 septembrie anul 1992, un numar însemnat de preoti si credinciosi ortodocsi, constituiti într-o Adunare eparhiala, au decis reactivarea Mitropoliei Basarabiei, drept pentru care au trimis la Bucuresti o delegatie pentru a adresa Patriarhiei Romane rugamintea de a primi Mitropolia sub jurisdictia sa canonica. Existenta Mitropoliei si apartenenta ei la Biserica Ortodoxa Romana au fost recunoscute prin „Actul Patriarhal si Sinodal” al Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane de la 19 decembrie 1992[4]. De remarcat aici că Patriarhia Română este singura entitate bisericească şi persoană juridică din lume care putea beneficia de dreptul de succesiune pe linie ascendentă în raport cu Mitropolia Basarabiei. Legea Republicii Moldova cu privire la proprietate nr. 459-XII din 22.01.1991, Articolul 30 (Proprietatea organizaţiilor religioase) prevedea ca „...După încetarea activităţii organizaţiei religioase chestiunea folosirii bunurilor care s-au aflat în proprietatea ei este rezolvată de către organele de conducere ale acestei organizaţii  sau de către organizaţia religioasă ierarhic superioară, cu participarea organelor locale ale puterii de stat. Bunurile care s-au aflat în proprietatea organizaţiilor religioase, după încetarea activităţii lor, trec către organizaţia  religioasă  ce le-a format...”[5]. Patriarhia Moscovei a acuzat Patriarhia României că se amestecă în treburile canonice ale Bisericii Rusiei şi într-o scrisoare către Patriarhia Română a făcut şi puţină istorie, cu interpretări cel puţin forţate ale datelor istorice, vorbid de drepturile canonice ale Bisericii Ruse asupra Bisericii Basarabiei, care de fapt au fost, necanonice, urmări ale diferitelor ocupaţii armate ale Basarabiei[6]. Ce ar trebui să ştie Patriarhia de la Moscova? Că în canonul 34 apostolic se spune limpede: „fiecare episcop şi credincioşii săi, vor asculta de cel mare din neamul lor”[7]. Ori moldovenii sunt români şi Patriarhul românilor este la Bucureşti. Biserica rusă şi-a arogat de la sine putere jurisdicţia canonică asupra Basarabiei, în urma unui fals istoric, pactul Hitler-Stalin. Mai mult, ocupaţia politică a însemnat şi ocupaţia canonică, chiar şi fără un tratat, fie el legal sau mai puţin legal. Oare aşa cum Patriarhia Română şi-a menţinut jurisdicţia în Banatul Sârbesc, în fosta Jugoslavie, în Ungaria, în Basarabia de ce nu a putut sa o facă? Pentru că Biserica Ortodoxă Română nici nu a fost întebată, nu i s-a cerut permisiunea, orice i-a aparţinut de drept fiindu-i confiscat cu arma în mână. În perioada anilor 1992-2002 Mitropolia Basarabiei a dus o luptă acerbă cu instituţiile din Republica Moldova pentru recunoaşterea dreptului de succesiune[8].  
  
La 8 octombrie anul 1992, Mitropolia Basarabiei solicita Guvernului Republicii Moldova să fie recunoscută, dar nu primeşte răspuns. La 16 octombrie anul 1992, Ministerul Culturii şi Cultelor cere Guvernului un aviz favorabil recunoaşterii Mitropoliei Basarabiei. Guvernul refuză sa dea acest aviz, deşi Ministerul de Finanţe (la 14 noiembrie 1992), Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (la 8 februarie 1993), Ministerul Învăţământului (la 8 februarie 1993) şi Departamentul de Stat pentru Privatizare (la 15 februarie 1993) comunică Guvernului şi Preşedintelui Republicii Moldova că nu au obiecţii în legătură cu recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei. Chiar şi Comisia pentru Cultură şi Culte a Parlamentului Republicii Moldova face cunoscut la 11 martie anul 1993 (în urma unei scrisori a Episcopului de Bălţi Petru Păduraru) că statutul şi activitatea Mitropoliei Basarabiei sunt în conformitate cu legislaţia statului şi cere Guvernului să recunoască noua Mitropolie pentru a nu agrava situaţia socială şi politică din Republică[9]. La 8 august anul 1995, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor Petru Păduraru, invocând articolul 235 al Codului de Procedură civilă, referitor la recursul judiciar în privinţa unui act al administraţiei, contrar unui drept recunoscut, reclamă Guvernul în faţa Judecătoriei de circumscripţie a sectorului Buiucani din Chişinău. El a solicitat anularea deciziilor de refuz în recunoaştere. Judecata a satisfăcut cererea lui şi a emis la 12 septembrie anul 1995 o hotarâre prin care se dispunea recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei. La 15 septembrie anul 1995 procurorul de Buiucani a introdus un recurs împotriva hotărârii Judecătoriei Buiucani din 12 septembrie anul 1995 iar la 18 octombrie anul 1995, Curtea Supremă de Justiţie a anulat hotărârea din 12 septembrie 1995, pe motivul că judecătoria Buiucani nu era competenta să examineze cererea de recunoaştere a bisericii petiţionare. În urma reformei sistemului judiciar moldovenesc, dosarul Mitropoliei Basarabiei a fost expediat la Curtea de Apel a Republicii care a dat dreptate Mitropoliei, însă la 9 decembrie anul 1997 Colegiul civil al Curţii Supreme de Justiţie a pronunţat o hotărâre, prin care a refuzat să admită cererea Arhiepiscopului Chişinăului şi Mitropolitul Basarabiei Petru Păduraru, şi altora de a obliga Guvernul Republicii Moldova să recunoască această Biserică şi să aprobe statutul Mitropoliei Basarabiei. La 3 iunie anul 1998 Mitropolia Basarabiei, reprezentată de Mitropolitul Petru Păduraru şi alţi 12, a depus o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). La 13 decembrie anul 2001 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Republica Moldova pentru violarea drepturilor prevăzute de articolele 9 şi 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, în urma refuzului de a repune Mitropolia Basarabiei în legalitate. 
  
  
  
9. Lupta pentru succesiunea juridică 
  
             
  
Realizând că dosarul Mitropoliei Basarabiei la CEDO urmează a fi pierdut de către Republica Moldova, Guvernul Tarlev, la 26 septembrie anul 2001, adoptă Hotărârea nr. 1008[10] privind aprobarea modificării introduse în statutul Bisericii Ortodoxe din Moldova (Mitropolia Moldovei), conform căreia această Mitropolie a Patriarhiei Moscovei se autodeclară succesoare de drept a Episcopiei Chişinăului, Hotinului şi a Mitropoliei Basarabiei[11]. În momentul în care s-ar fi deschis procedura de restituire a acestor bunuri de către Stat ar fi rezultat, în termenii acestei hotărâri de Guvern, că Mitropolia Basarabiei nu şi-ar putea redobândi aceste proprietăţi, întrucât ar fi succedată de structura locală a Patriarhiei Ruse de la Moscova, fapt ce constituie o violare flagrantă a drepturilor de proprietate ale Mitropoliei Basarabiei, creatoarea şi deţinătoarea legală a acestor bunuri până la confiscarea sau naţionalizarea lor abuzivă. Hotărârea de Guvern contestată este un act de dezmoştenire a Mitropoliei Basarabiei şi echivalează cu o uzurpare a totalităţii drepturilor ei, înainte ca Guvernul să admită Mitropolia Basarabiei în legalitate şi să-i acorde protecţia prevăzută de legi, la care era şi este pe deplin îndreptăţită[12]. Puternic contestată şi atacată în justiţie în fata Curţii Supreme de Justiţie, care a dat câştig de cauză reclamantului (Mitropolia Basarabiei), Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1008 din 26 septembrie anul 2001 a fost anulată. Deoarece Curtea Supremă de Justiţie a anulat, la 2 februarie anul 2004, Hotărârea nr. 1008 a Guvernului Republicii Moldova din 26 septembrie anul 2001 prin care Mitropolia Moldovei a fost recunoscută succesoarea juridică a Mitropoliei Basarabiei, dar în acelaşi timp statuase ca Mitropolia Basarabiei ar putea fi doar succesoare istorică, canonică şi spirituală a Mitropoliei Basarabiei de până la anul 1944, Mitropolia Basarabiei a iniţiat în anul 2004 un nou dosar la CEDO pentru a demonstra ca în accepţia legilor Republicii Moldova, a CEDO şi a primului protocol din Convenţia Europeană, ratificat de Republica Moldova, succesiunea istorică, canonică şi spirituală înseamnă, de fapt, succesiunea de drept. Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 31 martie anul 2004 se stabilea ca aprecierea referitoare la inexistenţa succesorilor de drept nu contravine legislaţiei şi este adecvată. Sentinţa a fost confirmată printr-o nouă hotărâre a aceleiaşi instante din 14 aprilie anul 2004 privind cererea de revizuire înaintată de Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor. În noiembrie anul 2004, Adunarea Generală a Mitropoliei Autonome a Basarabiei a încheiat procesul de reactivare a vechilor sale eparhii sufragane (început încă din anul 1992), având următoarele titulaturi: Arhiepiscopia Chişinăului, Episcopia de Bălţi, Episcopia Basarabiei de Sud şi Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria (s-a ţinut seama de configuraţia actuală a graniţelor Republicii Moldova). În anul 2006, Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova a recunoscut Mitropolia Autonomă a Basarabiei, ca „succesoare spirituală, canonică şi istorică a Mitropoliei Basarabiei care a funcţionat până în anul 1944 inclusiv”, cu eparhiile ei componente: Arhiepiscopia Chişinăului (înregistrată juridic încă din decembrie anul 2004), Episcopia de Bălţi, Episcopia Basarabiei de Sud şi Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria[13]. Această hotărâre a confirmat juridic un drept istoric şi canonic al Mitropoliei Basarabiei. Prin urmare, în luna octombrie anul 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a luat act, cu binecuvântare, de această recunoaştere oficială a reactivării eparhiilor care au aparţinut Mitropoliei Autonome a Basarabiei. 
  
Atitudinea autorităţilor de la Chişinău faţă de Mitropolia Basarabiei a atras o mustrare din partea Consiliului Europei deoarece, potrivit Raportului Internaţional cu privire la libertatea religioasă pentru anul 2005, Biserica Ortodoxă din Moldova (Mitropolia Moldovei) a fost favorizată în comparaţie cu alte grupări religioase[14]. Aceste constatări survin Raportului Internaţional cu privire la Drepturile Omului din anul 2003, care făcea referire la libertatea religioasă din Moldova arătând că, deşi a reuşit să se înregistreze şi să activeze în calitate de cult recunoscut de stat, reprezentanţii Mitropoliei Basarabiei susţin că dreptul de proprietate este, în continuare, violat. În acelaşi sens, Raportul din anul 2005 menţiona că Mitropolia Moldovei a avut de înfruntat doar mici dificultăţi în redobândirea proprietăţilor sale – biserici, scoli, spitale, orfelinate şi proprietăţi administrative, iar în cazul celor distruse Guvernul a oferit compensaţii alternative. În schimb, litigiile de proprietate dintre Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei nu au fost rezolvate. În plus, în cadrul şedinţei Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei de la 8 februarie anul 2006, fiind discutată problema respectării de către Guvernul moldovean a deciziei CEDO din anul 2001 privind Mitropolia Basarabiei, s-a constatat că decizia nu a fost implementată pe deplin deşi au trecut patru ani de la emitere. De asemenea, se constată necesitatea accelerării procesului legislativ în sensul adoptării unei noi legi privind cultele, lege care să fie în concordanţă cu decizia CEDO. Cu toate că instanţa a dat câştig de cauză Mitropoliei Basarabiei, recuperarea proprietăţilor ce au aparţinut instituţiei religioase în perioada interbelică este împiedicată de faptul că nu s-a stabilit dacă există o legislaţie naţională adaptată regulilor europene pentru revendicare, precum şi dacă Mitropolia va trebui să se adreseze în acest sens instanţelor naţionale imediat după adoptarea legislaţiei de retrocedare a proprietăţilor înstrăinate ale cultelor sau instanţei europene (până la adoptarea unei legislaţii naţionale concordante). Atât în anul 2007 cât şi în anii 2008 şi 2009, oficialii Mitropoliei Basarabiei au făcut cunoscuta Curţii Europene situaţia precară în care se află demersurile autorităţilor moldovene, privind respectarea drepturilor Mitropoliei Basarabiei. În procesul de recuperare a proprietăţilor cel mai dificil este să se facă proba dreptului de proprietate a Mitropoliei Basarabiei asupra diferitelor imobile şi obiecte de cult din perioada interbelică, situaţie determinată de faptul că arhivele fostei Mitropolii, care cuprindeau actele şi inventarele de bunuri ale instituţiei ecleziastice, fie au rămas în Basarabia ocupată de sovietici în anul 1940, fie, cele care au fost parţial transferate în Romania, la Craiova şi Râmnicu Vâlcea, în anul 1944, au fost cedate Uniunii Sovietice, respectiv R.S.S. Moldoveneşti, în anul 1952. 
  
  
  
10. Câteva date concrete cu privire la încălcările grave ale legislatiei naţionale şi internaţionale în cazul Mitropoliei Basarabiei 
  
             
  
Conform Raportului Internaţional al Biroului pentru Democraţie, Drepturile Omului şi Muncă, SUA, cu privire la Libertatea Religiei anul 2008 - Moldova „Înregistrarea oferă grupurilor religioase statut juridic, care le permite să aibă proprietate, să deschidă conturi bancare, precum şi să angajeze personal la serviciu. Comunităţile religioase sau părţile componente ale cultelor religioase înregistrate, nu sunt obligate să se înregistreze la Ministerul Justiţiei, atât timp cât nu efectuează tranzacţii juridice şi nu primesc donaţii ca persoane juridice în condiţiile legii. Cultul religios, a cărei parte componentă sunt acestea, trebuie să exercite autoritatea în aceste domenii pentru comunităţile locale neînregistrate. Comunităţile neînregistrate nu pot avea proprietate, nu pot obţine autorizaţii de construcţie pentru biserici sau seminarii, nu pot deschide conturi bancare, nu pot angaja personal la serviciu sau să obţină spaţiu în cimitirele publice în numele lor”[15]. Însă din mai anul 2007 nici o parte componentă a Mitropoliei Basarabiei nu a mai fost admisă în legalitate, în pofida multiplelor cereri în acest sens. Toate aceste cereri au fost şi sunt tratate de Ministerul Justiţiei cu exces de birocraţie şi fără bună credinţă. De fiecare dată reprezentanţii comunităţilor locale solicitante din cadrul Mitropoliei Basarabiei s-au conformat pe deplin tuturor cerinţelor Ministerului Justiţiei, însă la fiecare nouă prezentare a setului de acte necesare înregistrării, Ministerul avansa noi şi noi cerinţe, care, de asemenea au fost acceptate de fiecare dată. Există cazuri în care pachetul de documente a fost refăcut de 7 ori şi tot nu a fost acceptat şi aprobat de către Ministerul Justiţiei, care avansa noi şi noi cerinţe. Din iunie anul 1995 Republica Moldova a devenit stat membru al Consiliului Europei. În avizul său nr. 188 (1995) adresat Comitetului de Miniştri privind admiterea Moldovei în cadrul Consiliului Europei, Adunarea Parlamentară de la Strasbourg a recunoscut angajamentul de a respecta prevederile legale internaţionale pe care le-a contractat cu această ocazie. Printre aceste angajamente, reafirmate înainte de adoptarea Avizului menţionat figura şi acela de a asigura „o libertate completă a religiei pentru toţi cetăţenii, fără nici o discriminare” şi „o soluţie paşnică a conflictului dintre Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei”[16]. Mitropolia Basarabiei există de facto şi de jure şi acest drept de existenţă este garantat de Constituţia şi legile ţării, precum şi de cadrul juridic internaţional în materie, în special de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care a fost încălcată de Guvernul Republicii Moldova prin neadmiterea premeditată a intrării în legalitate, timp de 10 ani, a Mitropoliei Basarabiei[17].  
  
Prin urmare, dreptul la existenţă presupune dreptul natural de a avea bunuri. Dar şi viceversa: dreptul de a avea bunuri presupune obligatoriu dreptul la existenţă. Iată de ce devine cât se poate de evident că atunci când Guvernul îi refuză Mitropoliei Basarabiei dreptul de susccesiune în sens larg şi dreptul de proprietate în înţeles îngust, doreşte să-i refuze însuşi dreptul la existenţă, aşa cum şi Curtea de Apel a Republicii Moldova a observat şi a susţinut prin Hotărârea sa din 19 august 1997, când a dat câştig de cauză Mitropoliei Basarabiei[18]. Negarea personalităţii juridice şi a dreptului la existenţă a Mitropoliei Basarabiei şi dorinţa de a o discrimina şi de a-i bloca acesteia pe viitor accesul în justiţie pentru apărarea bunurilor şi patrimoniului său au fost adevăratele scopuri urmărite de cei doi copârâţi, Mitropolia Moldovei (Patriarhia Moscovei) şi Guvernul Republicii Moldova, iar acest fapt cade sub incidenţa mai multor Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului[19]. Aceasta prevede prin art. 9. 2 că „libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile, nu poate face obiectul altor constrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice, sau protecţia drepturilor şi libertăţilor altuia”[20]. Mitropolia Basarabiei nu a atentat nici o dată la securitatea publică, protecţia ordinii ci invers, faptele atestă că stoparea reactivării ei duce la anumite conflicte nedorite între enoriaşi. 
  
Fiind vorba de culte, ca entităţi sociale specifice, divino-umane, Guvernul ar fi trebuit să evite amestecul în astfel de chestiuni, întrucât, Legea despre culte, ca şi Constituţia Republicii Moldova le recunoaşte cultelor, adică bisericilor, dreptul la urmarea tradiţiilor şi normelor proprii, tradiţii şi norme care încorporează şi dreptul canonic, astfel încât, prin intervenţia sa, Statul să nu se facă vinovat de parţialitate, ilegalitate şi de generarea inutilă de probleme. Potrivit dreptului canonic, toate înstrăinările făcute fără respectarea condiţiilor canonice sunt nule. Pe de altă parte, dacă Mitropolia Moldovei ar fi indicat ca temei al uzurpării drepturilor Mitropoliei Basarabiei la acel moment pretinsa necanonicitate a acesteia, i-ar fi fost amintit onoratei Curţi că nu ţine de comptetenţa Statelor sau Guvernelor acestora să aprecieze canonicitatea sau legalitatea unei sau altei credinţe religioase ori Biserici, fapt confirmat din abundenţă şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului[21]. Cadrul legislativ naţional, respectiv Codul civil, articolul 39 prevede că „În caz de fuziune sau divizare a persoanelor juridice patrimoniul (drepturile şi obligaţiile) trece la noile persoane juridice care au luat naştere.  
  
Dacă o persoană juridică este absorbită de o altă persoană juridică, patrimoniul ei (drepturile şi obligaţiile) trece la aceasta din urmă. Patrimoniul (drepturile şi obligaţiile) trece din ziua semnării bilanţului de transmitere, dacă legea ori hotărârea cu privire la reorganizare nu prevede altfel”. Legea Republicii Moldova privind cultele religioase şi părţile lor componente nr. 125-XVI din 11/05/2007 nu a suportat nici o modificare în sensul cerut de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei şi nici o iniţiativă legislativă de modificare nu a fost introdusă în Parlament[22]. Nici una din cererile parohiilor Mitropoliei Basarabiei nu a fost rezolvată pozitiv după Reuniunea a 997-a ( DH) a Comitetului de Miniştri din 6 iunie 2007 şi Reuniunea a 1007-a ( DH) a Comitetului de Miniştri din 18 octombrie anul 2007, chiar dacă, în conformitate cu noile prevederi, aceste cereri trebuiau a fi rezolvate. Recunoaşterea altor culte. De la adoptarea Legii despre culte, Guvernul a recunoscut un anumit număr de culte. Pe data de 7 februarie anul 1993, Guvernul a aprobat statutele Bisericii Mitropoliei Moldovei, afiliată Patriarhiei de la Moscova. La 28 august anul 1995, Guvernul a recunoscut o altă biserică creştin-ortodoxă Eparhia Ortodoxă Rusă de rit vechi din Moldova, afiliată şi ea Patriarhiei de la Moscova. La 22 iulie anul 1993, Guvernul a recunoscut “Biserica Adventiştilor de ziua a şaptea”şi la 19 iulie anul 1994 a recunoscut “Biserica Adventiştilor de Ziua a Şaptea – Mişcarea de Reformare” . La 9 iunie anul 1994, Guvernul aprobă statutul şi a recunoscut “Federaţia Comunităţilor Evreieşti (religioase) “, in timp ce la 1 septembrie anul 1997, a fost aprobat statutul “Uniunii Comunităţilor Evreieşti mesianici “. 
  
  
  
11. Legislaţie şi practici de restituire a bunurilor bisericeşti în statele ex-comuniste europene 
  
             
  
În majoritatea statelor ex-comuniste din Europa au fost adoptate legi şi hotărâri privind retrocedarea proprietăţilor bisericeşti preluate, confiscate, naţionalizate sau ridicate în orice mod de regimurile impuse de Moscova. În multe dintre aceste ţări procesul de retrocedare a fost încheiat. În Cehia, Legile 298/1990 şi 338/1991 reglementează retrocedarea unor proprietăţi ce au aparţinut ordinelor religioase sau altor congregaţii. În Estonia, după restabilirea independenţei de stat şi reactivarea în cadrul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol a Bisericii Ortodoxe Apostolice Estoniene de până la ocupaţia sovietică, Guvernul i-a recunoscut anume acestei Bisericii dreptul exclusiv de proprietate asupra tuturor bunurilor bisericeşti ortodoxe, ceea ce a provocat nemulţumirea structurii locale a Patriarhiei Ruse de la Moscova. După un deceniu de dispută, în august 2002, cele două Biserici locale au ajuns la un acord privind folosirea proprietăţilor bisericeşti retrocedate Bisericii Ortodoxe Apostolice Estoniene. Statul estonian s-a angajat să acorde compensaţii băneşti Bisericii Ortodoxe Apostolice Estoniene în valoarea bunurilor pe care le-ar putea ceda cu titlu de proprietate structurii locale a Patriarhiei Ruse. Două dintre comunităţile extrateritoriale ale Mitropoliei Basarabiei, cea din Lituania şi cea din Letonia, erau şi sunt persoane juridice ale statelor în cauză. Acestea sunt prezumate a deţine în proprietate de ani de zile, după cum şi deţin, bunuri cu destinaţie bisericească, sacre şi profane şi ca persoane juridice letonă şi, respectiv, lituaniană, beneficiază de un ansamblu de drepturi şi au contractat o sumă de obligaţiuni cu mult mai largi decât cele privind proprietatea lor bisericească şi cu ani de zile mai înainte ca Guvernul Republicii Moldova să emită Hotărârea contestată nr. 1008 din 26 septembrie 2001[23].  
  
Între timp şi alte comunităţi ale Mitropoliei Basarabiei din afara Republicii Moldova au dobândit personalitate juridică, şi anume: Parohia Ortodoxă Autonomă  „Sfinţii Petru şi Pavel” din satul Komâşivka (Hagicurda), raionul Ismail, regiunea Odesa, Ucraina, înregistrată de Secţia pentru Problemele Religiilor din cadrul Administraţiei de Stat a regiunii Odesa, Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Apostol Andrei” din Chicago, Parohia Ortodoxă Română „Pogorârea Sfântului Duh” din Dallas, Texas şi Mănăstirea Ortodoxă Română „Sfântul Antonie cel Mare” din Cleveland, Ohio, Statele Unite ale Americii, în timp ce comunităţile canonice ale Mitropoliei Basarabiei din Federaţia Rusă au statut oficial de „grupuri religioase” şi administrează mai multe bunuri în nume propriu[24]. La 11 iulie anul 2002 a fost adoptată Legea nr. 501 din pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România. Iar la 17 octombrie anul 2002 Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 1164 din pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind organizarea şi funcţionarea Comisiei speciale de retrocedare[25].  La 14 mai anul 2002 Ministrul Administraţiei Publice a semnat un document de restituire a 13 proprietăţi, dintre care 9 aprţinând Bisericiilor (maghiare). Decizia ministerială s-a bazat pe Hotărârea de Guvern nr. 1334/2000. Alte documente oficiale în materie de restituire a averilor bisericeşti sunt Hotărârile de Guvern nr. 13/1998, 112/1998 şi 83/2000. La 24 octombrie anul 2003 Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 1255 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 950/2001 cu privire la înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru urmărirea aplicării unitare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie anul 1945 – 22 decembrie anul 1989, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 790 din 10 noiembrie anul 2003. În ceeea ce priveşte persoanele fizice refugiate din Basarabia (plus nordul Basarabiei şi ţinutul Herţa), România oferă despăgubiri şi compensaţii pentru pagubele suportate ca urmare a ocupaţiei militare sovietice.  
  
  
  
12. Despre presiunile exercitate asupra desfăşurării activităţii Mitropoliei Basarabiei 
  
             
  
În data de 1 decembrie anul 2007 Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a declarat la postul de televiziune NIT că va contesta Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 13/12/2001, în cazul în care Mitropolia Basarabiei nu va reveni asupra hotărârii privind trei din cele patru episcopii istorice, componente ale sale. "Nu dorim repetarea situaţiei din Kosovo în Moldova. De aceea vom răsturna Decizia Curţii de la Strasbourg, dacă dezordinea în jurul Mitropoliei Moldovei nu se opreşte. Asta e o declaraţie oficială, eu nu arunc cu cuvinte când e vorba de astfel de probleme. Nu putem să ne târguim cu credinţa noastră şi nu vom face din credinţă un ostatec al politicii. Dacă aceste evenimente vor continua şi mai departe, ne rezervăm dreptul să ieşim din Hotărârea CEDO (Mitropolia Basarabiei vs. Moldova –  n.n.) pentru că toţi înţelegem că pe parcursul civilizaţiei umane au fost foarte multe războaie, din care 90% au avut loc din cauza problemelor religioase, când o ţară a vrut să impună religia sa unui altei ţări”[26], a spus Preşedintele Vladimir Voronin. Asemenea declaraţii a făcut Vladimir Voronin şi în anul 2009, când acesta a dat asigurări oficiale clerului din Mitropolia Moldovei (Patriarhia Moscovei) că în următorii patru ani nici o comunitate locală a Mitropoliei Basarabiei nu va fi înregistrată de către Ministerul de Justiţie şi că „Guvernul va face tot posibilul pentru a anula înregistrarea Mitropoliei Basarabiei”[27]. La 26 decembrie anul 2007, la revenirea sa în Republica Moldova prin punctul Sculeni de trecere a frontierei moldo-române, Mitropolitul Basarabiei a fost reţinut, percheziţionat timp de două ore, umilit şi tratat ca un contravenient de către grănicerii şi vameşii moldoveni, fără a i se aduce la cunoştinţă cauzele reţinerii. După ce grănicerii moldoveni şi reprezentanţii organelor de securitate nu au găsit nimic asupra sa, i-au cerut mitropolitului să semneze pe proprie răspundere un act prin care confirma că nu deţine asupra sa substanţe narcotice. Nici un fel de explicaţii nu au fost prezentate în legătură cu această situaţie nici de responsabilii din Vama Sculeni, nici de reprezentanţii Serviciului de Informaţii şi Securitate deplasaţi special din centrul raional Ungheni şi din capitala Republicii Moldova - Chişinău. Presa scrisă şi audiovizuală au relatat pe larg despre acest incident organizat de autorităţi[28]. Asemenea cazuri sunt într-un număr destul de mare şi nu fac altceva decât să încerce intimidarea bunei desfăşurări a activităţii Mitropoliei Basarabiei, mergând până la ideea lichidării ei.  
  
În cocluzie şi în încheiere, putem afirma că atitudinea oamenilor politici din fruntea Republicii Modova, cât şi atitudinea Mitropoliei Moldovei faţă de reactivarea Mitropoliei Basarabiei este identică cu cea a Patriarhiei Moscovei, această atitudine explicând şi ilustrând foarte bine situaţia din Basarabia, coordonatele pe care sunt trimise direcţiile de urmat pentru „organizarea” Republicii. Aşadar, în acest context putem vorbi de perspective mai bune? Probabil că da numai atunci când în plan politic deciziile vor fi luate fără a urma indicaţiile venite pe filiere estice iar convenţiile şi tratatele democratice internaţionale vor fi respectate cu sfinţenie. De fapt, soluţia unică, veşnică şi imbatabilă este ancorarea noastră în Dumnezeu, iar în cazul de faţă respectarea grilei morale creştine a fost şi este barca de salvare din marasmul comunist (sovietic), dar şi din nebunia disonantă şi grăbită a lumii noastre, postmoderne, contemporane. 
  
  
  
Material documentar întocmit de Stelian Gomboş. 
  
 
  
[1] http://www.patriarhia.ro/ro/relatii_externe/probbas1.html 
  
[2] Patriarhia Română sub îngrijirea Inalt Prea Sfintitului Nestor Vornicescu Mitropolitul Olteniei ; apare cu binecuvântarea Prea Fericitului Parinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,  Adevărul despre Mitropolia Basarabiei , Bucuresti, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1993, p.6.  
  
[3] http://www.biserici.org/show_events.php?id=23014 
  
[4] http://www.dejure.md/library_upld/d22.txt 
  
[5] http://www.law-moldova.com/laws/rom/o_sobstvennosti_ro.txt. 
  
[6] Patriarhia Română, Op. Cit., p. 106. 
  
[7] Ibidem. 
  
[8] http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=6546 
  
[9] Hotarârea Curţii Europene a Drepturilor Omului la Cererea nr. 45701/99, 13.12.2001. 
  
[10] Hotărâre privind aprobarea modificării introduse în Statutul Bisericii Ortodoxe din Moldova (Mitropolia Moldovei) nr. 1008 din 26 septembrie 2001, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 116-118 din 27 septembrie 2001. 
  
[11] http://cubreacov.wordpress.com/2009/05/02/vlad-cubreacov-cazul-privind-succesiunea-juridica-a-mitropoliei-basarabiei-1/. 
  
[12] Ibidem. 
  
[13] http://www.patriarhia.ro/ro/relatii_externe/probbas1.html 
  
[14] http://www.usembassy.md/ro-IRF2004.htm. 
  
[15] http://romanian.moldova.usembassy.gov/media/irfr-2008-rom.pdf  
  
[16] http://cubreacov.wordpress.com/2009/05/02/vlad-cubreacov-cazul-privind-succesiunea-juridica-a-mitropoliei-basarabiei-1/ 
  
[17] http://www.bice.md/?cid=22&link=43&sublink=136 
  
[18] http://cubreacov.wordpress.com/2009/05/02/vlad-cubreacov-cazul-privind-succesiunea-juridica-a-mitropoliei-basarabiei-1/ 
  
[19] Ibidem. 
  
[20] Patriarhia Română, Op. Cit., p. 74. 
  
[21] http://www.scj.ro/decizii_strasbourg.asp 
  
[22] http://www.mitropoliabasarabiei.ro/evolutia_dupa_octombrie.html 
  
[23] http://cubreacov.wordpress.com/2009/05/02/vlad-cubreacov-legislatie-si-practici-de-restituire-a-bunurilor-bisericesti-in-statele-ex-comuniste-europene-3/. 
  
[24] Ibidem. 
  
[25] http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.lista_mof?idp=18395 
  
[26] http://www.bbc.co.uk/romanian/moldova/story/2007/12/071201_voronin_mitropolie.shtml 
  
[27] http://www.flux.md/editii/200923/articole/6101/ 
  
[28] http://2007.informatia.ro/index.php?name=News&file=article&sid=233968&theme=Printer 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Câteva consideraţii istorice despre Mitropolia Ortodoxă Română a Basarabiei – trecut, prezent şi perspective / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 19, Anul I, 19 ianuarie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!