Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   


Autor: Rodica Stan         Publicat în: Ediţia nr. 292 din 19 octombrie 2011        Toate Articolele Autorului

Confortul - saltul spre moarte
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Toţi dorim, conştient sau nu, să avem confort. Sperăm adesea să fi depăşit situaţia societăţilor primitive în care oamenii munceau doar pentru hrană şi adăpost. Toţi credem că viaţa nu constă doar în lupta pentru supravieţuire. Trebuie să fie ceva mai mult. Şi adesea acest ceva “mai mult”, noi îl considerăm a fi confortul. ”Dacă aş avea asta, dacă aş avea cealaltă…” spunem adesea. Şi aşa, fie nu mai cunoaştem nicio limită şi ne dorim din ce în ce mai multe, pierzând bunul simţ al limitei de confort, fie ne facem de bună voie robi muncii pentru a achiziţiona acel ceva ce ne-ar putea garanta confortul, fie ne plafonăm atingând confortul însuşi. Confortul, prin urmare, nu este decât saltul spre moartea sufletului, o moarte ce nu ne lasă nici măcar conştiinţa că odată am fost vii.  
Îmi amintesc de păpuşa copilăriei mele. Bunicul din partea mamei făcuse războiul. Era în Rusia. O bombă tocmai aruncase în aer un magazin cu jucării. O ploaie de ţărână, moloz şi cioburi căzuse peste bunicul meu. Când a ridicat capul, lângă el, la o distanţă de un braţ, de sub ţarină şi cioburi, zări zâmbetul inocent al unei păpuşi. Un zâmbet ce se încăpăţâna să persiste în ciuda mizeriei, durerii, frigului şi terorii. Era o păpuşă de cârpe. Aşa cum stătea, încă culcat la pâmânt, bunicul a întins încet mâna, a luat păpuşa, a scuturat-o de ţarină şi privind-o mai atent, şi-a amintit de zâmbetul fiicei lui. Aproape instinctual a pus păpuşa la piept, sub vestonul hainei, să o păstreze ca dar pentru fiica lui, mama mea. A purtat acea păpuşă la piept tot războiul, mai bine de doi ani. Aşa am moştenit eu păpuşa de la mama. Numai că păpuşa copilăriei mele nu mai avea nici ochi, nici gură şi nici nas, le pierduse probabil la frecuşul cu haina bunicului. Dar l-am rugat pe bunicul să le deseneze cu creion chimic.

Ce bucurie să ai o păpuşă cu ochi şi nas şi gura. Această păpuşă mi-a luminat copilăria. O chema Ana şi îi făcusem o păturică cu care o înveleam în fiecare noapte. Aveam şi eu o grijă, grija păpuşii. Anii au trecut, eu am mai crescut şi am văzut o fetiţă îndestulată ce primea câte o păpuşă aproape în fiecare zi de la mama ei. Văzusem la ea dorinţa nepotolită de a avea ceva mai mult. Însă bucuria ei nu ţinea decât câteva minute, minutele în care păpuşa stârnea o mică curiozitate prin noutatea ei. Toate acele păpuşi fără nume şi fără păturici, şi fără cineva care să le învelească, sfârşeau într-un sac anonim, aruncate la grămadă, contorsionate grotesc, uneori fără picioare şi mâini. Am văzut atunci la fetiţa aceea o lipsă a ataşamentului, a prieteniei şi a milei. Îndestularea şi dorinţa împlinită de “mai mult” omorâse ceva în sufletul ei de copil.  
Nu la mult timp după ce am ajuns în America, eu şi soţul meu am vizitat nişte prieteni plecaţi din România de vreo 10 ani. Dumnezeule, aveau o casă ca un palat! Un pod imens în interior traversa partea de sus a living-ului şi unea cele doua aripi ale casei. Spaţii imense! Am vizitat toată casa, totul era într-o ordine desăvârşită. Totul părea un muzeu! M-a cuprins întristarea - mă uitam în jur să caut urme de viaţă, o carte deschisă, un pullover lăsat la întâmplare pe speteaza unui scaun, o geantă aruncată în fuga într-un fotoliu… nimic… Am bolborosit ceva către soţul meu când am aflat că imensa baie cu jacuzi nu era folosită decât o dată pe an, dar am păstrat un ton jos şi o voce scăzută, aproape inperceptibilă. Păstram liniştea ce se cade păstrată în urma cortegiului mortuar. Mi se părea că o bombă distrusese oraşul şi oamenii şi că doar această casă rămăsese în picioare cu o monumentalitate ridicolă ce incerca să sfideze moartea, să rămână în picioare victorioasă. Să rămână în picioare pentru ce? Nu mai avea nicidecum niciun rost… nu mai slujea nimănui. Lipsa rostului mă chinuia. M-am oprit brusc şi am privit chipul gazdelor mele. O adâncă oboseală săpase cute adânci pe chipul lor. Nu numai atât, un grotesc al grabei în mişcări, mişcări repezite şi dezordonatate ce aminteau de mişcările unui animal hăituit… M-am cutremurat… Aproape nu mai rămăsese nicio amintire pe chipul lor, o urmă că au fost şi ei cândva oameni. Munceau zi şi noapte ca să plăteasca rata la bancă pentru frumoasa lor casă. Adesea el făcea curse lungi de câteva mii de mile şi era nevoit să doarmă în tir, îmbăiat sau nu, mâncat sau nu. A doua zi o lua de la capăt strâns de robia muncii pentru confort. M-am întrebat atunci, la ce bun o casă aşa frumoasă şi mare pentru un om ce doarme în tir şi vine acasă doar la o săptămână?! Iată robia de bunăvoie în iluzia confortului…  
După alte câteva luni am vizitat un alt prieten, tot în Statele Unite, un prieten ce studiase filosofia în Romania. Părea un om realizat; un job bun, o soţie iubitoare, două fetiţe la şcoli bune, o casă frumoasă şi cochetă. Ba încă reuşise să-şi aducă şi părinţii aici. Mi-am zis, oare ăsta să fie visul american? Ceva însă contrasta izbitor cu toată aparenţa realizării. Deşi vorbeam în româneşte, ceva parcă făcea comunicarea imposibilă, îmi dădea impresia unor disonanţe lingvistice. Îl uitase şi pe Socrate şi pe Kant şi pe Kirkegaard. O plafonare a autosuficienţei se citea pe chipul lui. O lipsă totală a dorinţei făcea să emane mirosul greu al unui suflet stătut. Privirea pierduse agerimea şi voiciunea de odinioară. O lipsă a mişcării sufleteşti îi încremenise chipul. Nimic nu mai amintea de bucuria conversaţiilor de demult despre “ideile lui Platon”, sau “teză şi antiteză la Hagel”. Totul devenise plat, inert… Atmosfera dădea impresia unui pian blocat pe nota “do” de jos. Atunci am realizat brusc, că de fapt el murise, murise sufleteşte demult. Doar corpul animat biologic se mişca aidoma figurinelor de la teatrul de păpuşi. Iată un mort ambulant, mi-am zis. Un om pe-a cărui cruce nu se va pune niciodată data reală a morţii.  
Atunci am realizat că procesul morţii sufletului nu este unul brusc, şi nici moartea nu ţi se înfăţişează în culori sumbre. Este o cochetare cu moartea în fiecare clipă, în fiecare alegere, în fiecare simţire, ea nu vine în înfăţişări monstruoase, că aşa te-ai lupta din răsputeri. Ea te ademeneşte, te seduce, te acaparează prin confort. Confortul îţi anulează vigilenţa şi încet, încet, te anesteziază în vederea morţii. Şi nici măcar nu ştii că ai murit, să-ţi fi rămas totuşi conştiinţa morţii, dar moartea pare a lua cu ea şi conştiinţa că odată ai fost viu.  
 
Referinţă Bibliografică:
Confortul - saltul spre moarte / Rodica Stan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 292, Anul I, 19 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Rodica Stan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Rodica Stan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!