Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 970 din 27 august 2013        Toate Articolele Autorului

Confesiunea-amintire ca retorică, cronică de Al.Florin Ţene
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cronică de Al.Florin Ţene 
  
Confesiunea – amintire ca retorică 
  
Volumul de povestiri Unde se adapă fluturii, semnat de cunoscuta prozatoare Voichiţa Pălăcean-Vereş, apărut la Editura Napoca Nova, 2013, reuneşte 15 povestiri ce se înscriu pe palierul confesiunilor, ca mărturisire a unor fapte trăite în mod nemijlocit, în contextual unghiului retoricii, luată ca artă de a convinge cititorul adus de autoare în faţa unor amintiri, ca imagine păstrată în memorie. 
  
Practic, volumul poate fi considerat un roman, un corpus de puzzle ce articulează viaţa familiei Vaida, care îşi cumpără o casă şi un teren în arealul satului Ruginoasa, component al comunei Cuzăplac.  
  
Cartea, având motto poezia Fără ţară de Octavian Goga, se deschide cu povestirea Bonus ... bones, făcând aluzie la mormintele din livada cumpărată de Eric şi Lea, împreună cu fiul lor George. 
  
Matur scris, volumul, ce vădeşte o mare precizie a stilului, este de extracţie analitică şi seamănă foarte bine cu tehnica pieselor lui Ibsen, aceea a reactivării trecutului, a aducerii lui în scenă pentru a-l supune prezentului. Întreaga carte cuprinde nuvele ce relatează întâmplăr le prin care trec protagoniştii pentru a reconstrui şi amenaja o casă veche cumpărată, împreună cu o ogradă şi livada în care dorm străbunii foştilor proprietari. În contextul negocierii preţului casei, preotul Nastur îşi povesteşte o parte din viaţă cu întâmplări petrecute pe când era medic veterinar la CAP-ul din sat: „– Eu, domnule, iubesc animalele! Prima dată, am fost medic veterinar, c-asta am vrut să mă fac de când eram copil. Am lucrat zece ani la ferma din Gilău înainte să mă duc la Seminar.  
  
De nu trăiam pe vremurile alea, şi-acuma tot doctor veterinar eram. Da´ comuniştii îşi băteau joc de zootehnie! N-aveam ce da de mâncare la animale. Ca să se poată ţine pe picioare, le dădeam injecţii cu calciu! Injecţii în picioare, nu grăunţe sau fân să mănânce!... Când am fost criticat în şedinţa de partid de la C.A.P. că n-am grijă de vaci, m-am enervat şi le-am zis-o de la obraz: «Păi, voi ce credeţi, mă?! Că aşa cresc viţeii, cu aer?! Credeţi că treburile-s aşa cum zic tovarăşii de la judeţeana de partid şi că ai productivitate la lapte, dacă umfli vacile cu calciu?! Aduceţi-ne furaje, s-avem ce le pune-n iesle şi dup-aia să veniţi să ne criticaţi că nu ne facem planul şi să ne sancţionaţi că n-am respectat cotele de lapte contractate!». Drept răspuns, am fost chemat peste-o săptămână la prim-secretar, că îi raportase careva ce-am zis în şedinţă. Primu´ m-o ameninţat că, de-mi mai moare măcar un viţel, mi-l impută şi, de mai leapădă vreo vită, în puşcărie mă bagă!  
  
În seara aia, m-am întors cătrănit acasă la părinţi. »Eu nu mă mai duc la lucru, tată!», am zis.” 
  
Odată cumpărată casa, cu morţi cu tot, încep relaţiile familiei Vaida cu vecini. În povestirea La noi!... constituie pentru autoare pretexul de a se documenta cu privire la aşezarea localităţii Ruginoasa, ceea ce o face pe autoare să studieze „Monografia judeţului Sălaj“ din 1972, să cerceteze harta iosefină a Transilvaniei din 1769-1773.  
  
În timp, eroii au prilejul să-şi cunoască vecinii şi mai ales vecinele, care “înţăpau” cu vorba noii sosiţi de la oraş, în vreme ce familia Vaida se străduieşte să se integreze în noua comunitate sătească. 
  
Povestirile din volumul Unde se adapă fluturii sunt confesiuni în care retorica amintirii fuzionează, însă fără cusur, căci amestecă stilul ca artă a relatării cu timpul epic, desigur din dorinţa de a face convingătoare reconstituirea, aşa cum descoperim în povestirea Facebook. George, fiul Leei şi al lui Eric – aceştia sunt protagoniştii povestirilor – descoperă în timpul curăţeniei din casă o ladă de zestre pe capacul căreia se aflau notate datele de naştere ale copiilor propietarului de odinioară. Tânărul Vaida numeşte ineditul înscris strămoş al ... Facebook-ului. 
  
În fapt, toate povestirile din carte (Firicelul, Afaceri cu un bursier, Dar de suflet, Poveste de amor cu final tragic, “Mi-i şi mie văr“, Unde se adapă fluturii, Aşa vă trebe! Principiu, Deasupra, Grade, Soare pe un cer cu cenuşă, Acasă) narează întâmplări legate de renovarea unei case de vacanţă şi de încercările de integrare a unei familii de orăşeni în comunitatea sătească. Naraţiunile trebuie citite în fluxul unei conştiinţe învolburate, cu dragoste de pământ, prinse între patetism şi toleranţă, între freamătul incendiar – când aşteaptă topograful împreună cu preotul Nastur Iuliu, de unde nu lipseşte doamna Mârzan, bine portretizată în Firicelul – nuvela ce are în centru ... prima plantă crescută în grădina familiei Vaida, importalizată pe telefonul mobil. Naratorul, care e şi erou al evenimentelor, trăieşte o experienţă hotărâtoare, ce pune în alţi termeni adaptarea orăşeanului, născut şi crescut la oraş, în comunitatea sătească care are alte obiceiuri şi mentalităţi – descoperim în Poveste de amor cu final tragic:  
  
„Lea Vaida depunea, anume pentru el, arogantul cocoşel, coji de pepene verde, frunze ofilite de salată, resturi de pâine, coji de castravete şi de ceapă verde, să aibă ce mânca atunci când ei se găsesc în oraş. Iar el se îndestula zile în şir la acest ospăţ al cărui singur invitat era.  
  
Acum, că l-a prins în flagrant delict şi ştie că el este responsabil pentru prăpădul din stratul de ceapă, doamna a schimbat foaia. Nu-i mai vorbeşte cu duioşie, dimpotrivă, percepe răutate în gla-sul aceleia când îl interpelează: «Mai vrei ceapă, dragule? Vai, ce tocană gustoasă vei fi!».  
  
– No, doamnă, dacă-i aşa, io-l tai!, promite Nica Mânzan, ca să-şi împace vecina.  
  
Lea se dezmeticeşte. – Oh, nu! Cum să-l tăiaţi?!  
  
Pe de-o parte, ştie că tot aşa a zis şi despre Tomiţă tanti după ce a furat o bucată de carne din oală, c-o să-l omoare cum o pune mâna pe el; totuşi, după ce i-a trecut supărarea, motanul s-a putut plimba fără griji prin ocol, fără a-l paşte vreun pericol din partea stăpânei. Pe de altă parte, Leei îi este clar că bietul cocoşel ar putea deveni, extrem de uşor, victimă în următorul măcel făcut în beneficiul lui Viorel. De-aceea repetă:  
  
– Oh, nu! Vă rog să nu-l tăiaţi! Nu mi-l tăiaţi pe ... Cepulică!  
  
Realizează imediat că numele ce i l-a dat nu-i tocmai fericit şi că va da, astfel, prilejul bărbaţilor din familie s-o ironizeze pentru ca-lamburul involuntar. Era cât pe ce să-i zică «Fripturică» – doar aşa-l botezaseră Doru şi George – şi, astfel, ar fi împins-o pe bătrână în direcţia greşită, adică exact într-acolo unde Lea n-ar fi dorit să se ajungă.  
  
– Poate nu-l tai ... Tică zice că puiu´ ăsta o să fie un cocoş bun ... , că deja cântă şi se ia la harţă cu-ăla bătrân ...  
  
– Vedeţi?! Ştiţi şi dumneavoastră că este special ... de-aia mi-e mie drag ...  
  
După două săptămâni, la revenirea la casa de vacanţă, Lea Vaida are senzaţia că lucrurile nu sunt tocmai în regulă. Ceva nu e la locul său, însă nu realizează ce lipseşte, până n-o aude pe vecină strigându-i de peste gard:  
  
– No, doamnă, puteţi sta liniştită cu grădina, nu v-o mai strică nime´; l-am tăiat ieri pe Cepulică-al dumneavoastră!”Am citat din”Poveste de amor cu final tragic “. 
  
Naraţiunile din carte sunt un caleidoscop de depoziţii, prinse în şuvoiul rapid al rememorărilor, fiind acte de exorcism trăite cu febrilitate şi sub tensiunea momentului, constituind o încercare de eliberare, de purificare, prin adaptarea la viaţa arhaică a satului românesc contemporan şi prin spovedania făcută înaintea cititorului.  
  
Povestirile sunt broderii foarte fine de fragmente confesive, adaptate la situaţiile şi personajele evocate, încărcate de autenticitate, când se aplică vieţii din Ruginoasa; ele constituie prilejul reflexivităţii, fiind cu totul aureolate de o puternică notă morală şi de iubirea faţă de familie, moşie şi satul ardelean. Naraţiunile sunt scrise în stilul concis, sentenţios al reflecţiei înfrigurate:  
  
„– Ce bine-ar fi de am cunoaşte un entomolog ... , ne-ar putea explica de ce au venit aici toţi ... , spune pentru sine Eric.  
  
– Ştiu eu de ce au venit!, ţipă la fel de veselă Manuela. Uitaţi-vă! Totul în jur e pârjolit, doar aici, în grădină, pământul e umed ... S-au adunat să bea apă!...  
  
Emoţionată până la lacrimi, cu privirile aţintite pe tabloul incredibil desfăşurat înaintea lor, Lea rosteşte cu glas tremurat:  
  
– Aici este ... raiul nostru personal ... E raiul ... tuturor vietăţilor ... Aici, la noi, e-atâta frumuseţe! E locul unde ... suntem fericiţi! ... E locul incredibil... unde ... vin să se adape fluturii ... ” (Unde se adapă fluturii). 
  
Cartea se încheie cu povestirea Acasă, în care descoperim poezia dragostei pentru glia străbună. 
  
„– De i-or fi spunând ruginoşenii pieptăruşului pasărea-plugului, în loc de coadă-roşie?, întreabă visător Eric, deşi cunoaşte răspunsul, i l-a dat tanti Nuţa: «C-asta-i prima pasăre ce apare când ies oamenii-n câmp..., umblă după plug şi caută seminţe».  
  
– Suntem un neam de truditori ai gliei, cum spunea Goga, ... un popor de plugari, «urziţi din lacrimi şi sudoare», Puiule. Alte neamuri au pasărea-liră, pasărea-paradisului...  
  
Nu se zăreşte ţipenie de om. Ca anul trecut la Sfânta Maria, când, după plecarea sătenilor în pelerinajul organizat de părintele Andrei la Mănăstirea Strâmba, au resimţit acut senzaţia că au rămas singurii oameni de pe pământ, şi acum soţii Vaida au sentimentul că numai ei tulbură pacea locului. Cam aşa trebuie să se simtă vecinii lor Mânzan în fiecare zi; până vin ei, vineri la amiază, bătrânii n-au pe nimeni în preajmă, numai case goale şi pustii. Nuţa şi Nicuţă sunt la o aruncătură de băţ, peste drum de ei locuieşte Tiţa şi un pic mai în sus Neli, şi ea înconjurată numai de locuinţe abandonate sau vizitate rareori. Tică Mânzan şi nevasta lui au preluat sarcina de-a se îngriji de toate casele fără locuitori permanenţi de la intrarea în sat până la biserică.  
  
Din acest motiv, au în bucătăria joasă unde dorm un cui mare, de care atârnă cheile de la porţile vecinilor. «Stăpânul Cheilor» l-a numit Eric într-o zi pe nea Tică vorbind cu ai lui, impresionat de gravitatea cu care septuagenarul – asemenea lui Frodo al lui J.R.R. Tolkien în momentul când i s-a încredinţat preţiosul obiect menit a-i salva specia – a preluat cheia de rezervă de la poarta lor nouă, încuiată cu yală.” 
  
E mult fast emoţional, multă lumină în prozele Voichiţei Pălăcean-Vereş şi mai ales multă poezie în descrieri; în povestirile sale, fuzionează o sensibilitate fragilă şi o percepţie inflamată de melancolii secrete. Acest nou volum o aşează pe autoare în galeria celor mai bune prozatoare contemporane din Transilvania. 
  
Al.Florin Ţene 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Confesiunea-amintire ca retorică, cronică de Al.Florin Ţene / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 970, Anul III, 27 august 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!