Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Evaluari > Mobil |   


Autor: Ştefan Lucian Mureşanu         Publicat în: Ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

CONCEPTUL DE AUTORITATE ÎN BASMUL POPULAR ROMÂNESC
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CONCEPTUL DE AUTORITATE ÎN BASMUL POPULAR ROMÂNESC 
  
Concept de l'autorite dans le recit merveilleux populaire roumaine 
  
Ştefan-Lucian MUREŞANU 
  
Summary, 
  
Authority concept well established in the whole system of existence of human society, made from the cell and the family continued with the rest of the world in which the individual will develop, identify influence, generally accepted, a person ... in the various fields of social life. In the world of the story is far from wonderful father, emperor, king, old etc.. son, son, daughter or other creatures who transform themselves have committed one of the wonderful achievements of the peace in the world. Peace is calm, harmonious members of society, good conscience as a form of charity. 
  
Cuvinte cheie: basm, autoritate, împărat, tărâm, voinic, prinţesă, metamorfoză.  
  
le recit merveilleux, l'autorite, l'empereur, l`au-del , brave, princesse, metamorphose. 
  
Cum se poate defini autoritatea în basmul popular românesc? 
  
Fiinţă conştientă de existenţa sa, ca exponent al unei naţiuni, omul a privit cu multă simpatie şi interes faptele trecutului. Niciodată nu a fost mai necesară ca astăzi o cunoaştere atât de profundă a modului de rezolvare a acestui fapt, de către lumea veche, privind problema autorităţii, care nu trebuie înţeleasă numai ca o întâmplare impusă. După modul cum este percepută în societate, autoritatea poate fi: individuală sau colectivă. La rândul lor, cele două concepte, ar putea fi structurate în alte două categorii: autoritate individuală superficială sau carismatică, aşa cum cea colectivă am putea-o împărţi în autoritate colectivă de stat sau familială. În basmul popular românesc se avansează două posibilităţi de autoritate: individuală superficială, care poate fi negativă sau pozitivă, depinzând de situaţia de fapt şi individuală carismatică. Basmul Sarea în bucate prezintă un caz impus, neputinţa tatălui de a înţelege compararea dragostei fiicei sale mezine cu semnificaţia sării în bucate. Împăratul decide alungarea celei mai mici fete fără să discearnă importanţa acestui produs alimentar în prepararea mâncărurilor: Atunci a întrebat-o pe fata cea mică: - Şi tu fetiţo, cât de mult mă iubeşti? - Eu te iubesc ca sarea în bucate, tată - răspunse mezina. Apar intermediarii, cei care influenţează prin gesturi, în basmul nostru, hotărârea celui menit să decidă: Surorile ei au început să râdă de ea şi împăratul s-a înfuriat. - Ce fel de răspuns este acesta. Să pleci din casa mea! În basm, autoritarul superficial este iritat din următorul motiv: gestica insinuantă a celor două surori, care îl face să nu dea posibilitatea mezinei să se justifice: Fata nu a fost lăsată să dea nici o explicaţie şi a fost alungată. El este uşor influenţabil de mijloace care profită de naivitatea lui, de lipsa de documentare şi a neputinţei de a înţelege sensurile cuvintelor: Surorile şi-au bătut joc de prostia ei şi s-au bucurat că pleacă, fiindcă tot nu prea o aveau la inimă. Prin cuvântul prostie autorul popular nu vrea să scoată în evidenţă partea negativă, apreciată ca nesăbuinţă din partea celor două surori, ci tocmai sensul pueril, dar înţelept al mezinei.  
  
Este de urmărit în continuarea hotărârii împăratului, ca autoritate supremă, decizia fetei de a părăsi palatul într-o altă ţinută vestimentară decât cea potrivită gradului său nobiliar. Faptul că îşi dezbracă hainele de prinţesă şi-şi ia o îmbrăcăminte modestă, sugerează capacitatea mezinei de a demonstra că vechea ţinută nu-şi mai avea rostul, în noul său drum de viaţă, considerând-o nevrednică puterii ei în a-şi susţine părerea: Mezina s-a îmbrăcat în nişte haine simple şi a plecat mâhnită, cu lacrimi în ochi.(1) Lipsa sării din mâncare are aceeaşi importanţă ca lipsa din organism a acestei substanţe chimice, fără de care viaţa nu ar exista.  
  
Tendinţa de a o nesocoti poate izvorî ori dintr-o frivolă încredere în valoarea neverificată a celor din jur, ori dintr-o condamnabilă necunoaştere a insuficienţei puterii de a discerne. Basmele sunt coduri ale înţelepciunii omului venit din străfundurile istoriei, aşezări măreţe ale cuvintelor cu tâlc, în rotonde solare. Exegeţii, care au dat la o parte colbul de pe paginile îngălbenite de timp ale scrierilor marilor gânditori, despre lume şi viaţă, au înţeles necesitatea de a-şi căuta rădăcinile în gândirea veacurilor trecute. Astăzi, numai un naiv mai poate crede că se poate adânci studiul unui astfel de concept, fără ajutorul luminaţilor din popor, gândirea lor materializându-se în literatura populară.  
  
Autoritatea, concept bine pus la punct în întregul sistem de existenţă a societăţii omeneşti, conştientizat începând cu celula familială şi continuat cu lumea în care individul va avea să se dezvolte, desemnează influenţa, general acceptată, a unei persoane ... , în diferite domenii ale vieţii sociale. Ea se referă la faptul că un ordin este autorizat dacă se conformează la tradiţie(2), care poate fi înţeleasă fie ca o manieră de a face, a fi sau a simţi, la care cei ce receptează acest gen de ordin se aşteaptă ca o legătură ce le permite să se supună fără a-şi pierde identitatea. În lumea basmului autoritatea este în cea mai mare măsură tatăl: împărat, rege, unchiaş(3) etc. al fiului, fiilor, fiicelor sau al altei creaturi metamorfozate(4), ce au de săvârşit una dintre minunatele realizări ale lumii, pacea. Pacea înseamnă linişte, dezvoltare armonioasă între membrii societăţii, binele ca formă conştientă a generozităţii. Lumea este un tot, un fapt dat al subordonării unui sistem. Nu există individ care să nu se subordoneze cuiva sau la ceva considerat în sine ca autoritate a existenţei sale. Teama poate fi învinsă prin curaj şi autoritatea curajului stă în capacitatea noastră de a învinge teama. Curajul dezvoltă în psihicul nostru vitejia, act conştient al menirii noastre, mai bine spus a unora care ştiu să gândească pozitiv sau cum bine spune Rollo May(5): curajul este fundaţia pe care se clădesc toate celelalte virtuţi şi valori personale şi doar curajul poate face ca acestea să fie reale. Feciorul de împărat este voinicul, tânărul dăruit încă de la naştere luptei pentru dreptate. Venirea acestuia este anunţată ceremonios de divinitate tatălui, autoritatea desemnată a se îngriji de dezvoltarea pruncului, în lumea în care urma să vină, pregătit fiind de părinţi până la momentul despărţirii de casa şi de locurile dragi, în lungul drum al iniţierii. Pentru tânărul ales supunerii încercărilor casa este adăpostul structurii vii, cea care condensează energia şi protejează germenii vieţii. Spaţiul naturii va reprezenta pentru el împrăştierea, diluarea vieţii şi a energiei până la conştientizarea iniţiatică a existenţei. Drumul pe care voinicul îl va străbate este un drum ca al fiecăruia dintre noi, metaforizat cu drumul biblic al poporului ales şi continuat cu drumul Golgotei. Toţi oamenii au o cale de străbătut în viaţă, cu denivelări, cu întinderi de spini dar şi cu pajişti pline cu flori frumos mirositoare, cu răspântii, cu hotărâri greu de luat, toate ţesându-ne haina ninsă a vieţii ce ne dă înţelepciunea cu care trecem pe lumea cealaltă. În sensul ideii tolkiene,(6) lumea de început, a haosului cosmic, este a tuturor, faţă de lumea secundară care poartă pecetea unui anumit făptuitor. Dacă basmul popular urmează un plan clar, elaborat cu înţelepciune, înfăţişând o lume a raţiunii, solară, ordonată, stabilă, structurată de legi care acţionează sistemic şi organic, basmul modern pătrunde în cotloane întunecate, explorează zone necunoscute, poartă pecetea unor angoase, iar farmecul naraţiunii cade sub umbra unei magii sumbre, risipite în final: echilibrul senin şi formalizat al binomului stabil lumea aceasta, tărâmul celălalt este dizolvat, fiind înlocuit de modelul şovăitor al unei proiecţii fantomatice: lumea primară devine punctul de iradiere al unui şir nesfârşit de lumi între care se nasc şi pier, în degringoladă, raporturi stranii şi contradictorii. Supranaturalul nu mai încape în scheme şi în structuri, ci se revarsă / pătrunde / se insinuează în lumea naturală şi o "corupe", îi schimbă semnul (şi sensul) fără veste.(7) Privit ca un rezultat al nevoii de organizare, conceptul de autoritate poate fi analizat cel puţin din două perspective: a) a celui care emite un ordin sau o comandă, în basm, de obicei, împăratul: - Măi băiete, acu să te porneşti şi să-mi aduci la masă peşte cu solzul de aur(8) şi b) a celui care receptează acest ordin: supuşii împăratului, fiii, fiicele etc. sau necuvântătoarele alese a fi în slujba voinicului: - Să trăieşti, stăpâne; sunt gata chiar de azi, de porunceşti, îi răspunse calul.(9) Totemic, nobilul patruped (equus caballus) sugerează blândeţe, iuţeală, cutezanţă, cel în slujba căruia intră calul absoarbe energetic gingăşia acestui animal ce ni s-a alăturat existenţei de mai bine de şapte mii de ani. Ca relaţie socială autoritatea este bazată pe un principiu de legitimitate, în care unul dintre personajele basmului acceptă să-şi modifice comportamentul, recunoscând voinţa activă a celuilalt în virtutea principiului de drept, în care agentul activ are justificaţia de a comanda, iar agentul pasiv să recunoască acest drept în virtutea unui principiu de legitimitate: - Luminate împărate, zise el, se poate să se facă voia măriei tale ... (10). 
  
Basmul popular este superior cunoaşterii tocmai prin modul său uzitat de transmitere directă, de mişcare continuă de idei şi de completări orale, transformabile de la un emiţător la altul. Pentru a înţelege vechimea şi puritatea gândirii creştine a românilor, consemnează doamna academician Sabina Ispas, în lucrarea sa, Sub aripa cerului,(11) după lungi cercetări în domeniu: precum şi lipsa de antagonism din această gândire la nivelul diverselor grupuri sociale din cadrul culturii naţionale româneşti, mai ales perioada medievală, ar trebui reanalizat întregul sistem ... spune domnia sa, gândind şi regândind asupra studiului textelor rituale, ceremoniale sau chiar a acelor de divertisment, comparând toate acestea cu formele folclorice existente la purtătorii de folclor din comunităţile vecine, din centrul şi sud-estul european ... . Basmul este bulgărele de zăpadă în permanentă rostogolire: în plan oblic, când acumulează rapide tensiuni creative ale emiţătorului, dă valori exprimate în acţiuni iar în plan orizontal transformările îi sunt lente şi chibzuite în pasul care-i măreşte volumul. Nu s-a putut şi nici nu se va putea vreodată să se dovedească vârsta basmului; este de demult, de când omul există ca subiect al Universului, îndeplinindu-şi dezideratele prin basm şi copilărind cu el. Basmul este o reprezentare a noastră, a dorinţei materializate, o existenţă aşa cum am fi dorit-o. În conţinutul lui apare o luptă aprigă între bine şi rău, cu acea dorinţă ca binele să învingă mereu. Binele este frumos, o gentileţe cum numai în poemele medievale o mai întâlnim, când cavalerul conştientizează că nu poate trăi fără să fie iubit şi fără să iubească iar pentru ce îndrăgeşti trebuie să lupţi, să îţi tezaurizezi taina vieţii. Sufletul omenesc îşi păstrează unitatea fiinţei lui peste veacuri şi dragostea de copil se va stinge din conştiinţa unui tată sau al unei mame, când va dispărea ultima lumină din viaţa omenească. Omenirea este un fapt împlinit căci însăşi compunerea acestui cuvânt vizează ceea ce se doreşte a fi pentru urmaşi: o menire, singularizată prin numeralul o şi substantivul feminin menire, din seva căreia se naşte ideea de a ne cere nouă să existăm ca dat al unui perpetuum mobile. 
  
Cavalerul din basm are un statut aparte, are drumuri destinate să le străbată şi pe care să nu le poate ocoli: în interiorul sistemului categoriilor etice, spune profesor doctor, Ion Bâtlan(12), datoria ocupă unul dintre cele mai importante locuri, ea fiind definitorie pentru morală şi pentru moralitate: toate normele de comportament dintre oameni se raportează la datorie. El se va supune acestui destin ce îi este hărăzit încă de la naştere, fiinţând cu promisiuni: - Taci, dragul tatei – zicea împăratul – că ţi-oi da împărăţia cutare; taci, fiule, că ţi-oi da de soţie pe cutare sau cutare fată de împărat, şi alte multe d-alde astea; în sfârşit, dacă văzu şi văzu că nu tace, îi mai zise: Taci, fătul meu, că ţi-oi da tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte,(13) pe care soarta îl face să şi le ducă la bun sfârşit pentru a îndeplini ceea ce îi este scris.  
  
Urmărind firul basmelor vom observa că avem de-a face cu o autoritate deontică(14), ce aparţine personajului superior, referindu-se la acţiuni şi reguli de comportament, este acea autoritate carismatică, de care aminteam mai sus, pe care o alegi ca model de viaţă. Astfel, un subiect acceptă un obiectiv şi consideră că singura cale pentru a-l atinge este acceptarea concomitentă a ordinelor primite de la împărat. Arnold von Gennep(15), prin teoria originii totemice, afirmă că basmele sunt rezultatul transformării succesive a credinţelor în sacralitatea unui animal protector al comunităţii, teorie puternic argumentată prin rolul pe care unele animale din basme îl au în evoluţia naraţiunii: Atunci calul cu soarele-n pept şi cu luna-n spate începu să-i grăiască: - Stăpâne, aşa viteaz îmi trebuia mie. Află că şi eu sunt în stare, dar căpăstru ca al meu nu mai e nicăierea, că e vrăjit nevoie-mare: când îl scuturi de trei ori, şi se face orice ţi-e voia. Încalică-mă, şi să pornim mai iute, că n-ai trecut toate primejdiile.(16) Permisiunea încălecării calului este un semn al recunoaşterii autorităţii eroului. Animalul se supune acelei puterii omeneşti pe care o simte şi o înţelege ca făuritor de bine. 
  
Ca în orice creaţie literară şi în basmele populare, tematica, cu şirul ei de evenimente, implică existenţa personajelor sau a eroilor. Nu ne-am putea imagina conţinutul unei astfel de opere artistice, care în timpul lecturării să nu expună evenimentelor un tânăr ales pe nume: Făt-Frumos, Ţugulea, Greuceanu, Prâslea, Siminoc sau a unei fete isteţe şi frumoase fără măsură: Ileana Cosânzeana, având acelaşi comportament şi gingăşie ca a fetelor satului, pe care naratorul le-a cunoscut în viaţă. Cuvântul ales dovedeşte isteţimea, curajul, voinicia, calităţi ce desemnează însăşi existenţa tânărului ca exponent al binelui. Prin toate aceste calităţi alese eroul se detaşează de toate celelalte personaje ale basmului, devenind unic, radiind caracterul personajului carismatic. Devine un simbol, automatism acceptat în dorinţa de a face bine şi de a linişti sufletul cititorului doritor de pedepsire a răufăcătorului. Basmele populare sunt parte a memoriei colective, a ceea ce Jung numeşte inconştient colectiv, eu mi-aş permite să îl numesc strat protector al memoriei imaginare colective, moştenit în subconştient şi dirijat spre eternitate. Sensibilitatea femeii s-a dovedit activă în făurirea acestei lumii a basmelor pentru că ele au fost primele care le-au cules, îmblânzind caracterele răufăcătorilor, mângâind prin cuvinte drumul spinos al eroului, deşi marii povestitori europeni au fost bărbaţi.  
  
O perspectivă europocentristă este destul de periculoasă deoarece există foarte multe basme şi în afara spaţiului european: basme arabe (culese în ciclul O mie şi una de nopţi), persane (Corbul cel îndărătnic, Povestea fetei de croitor şi a feciorului de împărat), basme africane (Povestea cu leul şi taurul, Uriaşul de piatră), basme chinezeşti (Voinicul şi tigrii, Phönixul cu două capete, Cele două curcubee), basme coreene sau basme japoneze (Balaurul cu opt capete, Unchiaşul făcător de minuni, Povestea celor doi fraţi, Izvorul tinereţii). La fiecare dintre aceste basme eroul este aproape întotdeauna un element pozitiv, însă poporul din care îşi trage obârşia îşi pune amprenta caracteristică asupra fiecărui protagonist în parte. Atât mediul social, obiceiurile, datinile cât şi mediile cosmice, orografice cât şi cele climatice contribuie la particularizarea comportamentului personajului principal din basmul popular. 
  
Prin natura lor basmele sunt fantastice, împletind realul cu irealul. Eroii basmului sunt mânaţi de dorinţe, pentru a căror îndeplinire întreprind acţiuni. Între ei se stabilesc relaţii de opoziţie: - Ia taci, mă tontule şi flecarule, ce tot stai tu de vorbeşti; mare lichea ai mai fost, gură de cârpă ce eşti!(17) sau compensaţie: - Bine aţi venit sănătoşi; dar ce îmbli, împărate, să afli? Dorinţa ce ai o să-ţi aducă întristare.(18) Eroul se destăinuie unor anumite fiinţe, alese după trebuinţă, care îi devin confidente: - Stăpâne, strânge chinga cât poţi de mult, şi, încălecând, să te ţii bine şi în scări, şi de coama mea, picioarele să le ţii lipite pe lângă subţioara mea să nu mă zăticneşti în zborul meu.(19)  
  
O particularitate a basmului românesc, pe care nu am întâlnit-o în celelalte basme ale lumii este transpunerea vieţii de fiecare zi, în fapt a creatorului popular, în subiectul fabulos al acestor creaţii literare, în care împăratul ia locul tatălui, autoritatea de drept, recunoscută de toţi ceilalţi membrii ai familiei. Dacă am face excepţie la numirile: împărat, prinţ, prinţese, zâne, zmei etc. folosind în locul lor apelativele: tatăl, mama, măştihoaie(20) etc. basmul ar putea fi considerat o monografie a familiei ţărăneşti, cu trăsături fireşti, în care lumea ce intră în contact cu familia aleasă de creator, a fi cea împărătească, este lumea obişnuită a satului, cu oameni gospodari, înstăriţi, cu bune şi cu rele, cu împliniri şi ezitări. Pentru a se impune în pedepsirea celui rău, acel perturbator al liniştii satului, creatorul popular foloseşte ca mijloc expresiv, fabulosul. Autoritatea fabulosului este exprimată atât prin superlativul adjectivelor, a adverbelor folosite, cât şi a uzitării imperfectului verbelor, ca timp fără limite, început şi continuu neterminat, dar şi a prezentului etern, în acţiunea naraţiunii dar şi în dialogul dintre personaje: - Dragul nostru drag, noi pornim să ne căutăm fata care ne-a pierit, iar dumneata ia-ţi nevasta şi mergeţi sănătoşi acasă! Nu ne jeliţi!(21)  
  
Desigur, poate părea o intenţie ambiţioasă să scrii despre lucruri atât de cunoscute, aduse din vremuri de demult, despre care deja se ştiu, şi s-au spus atâtea! Însă, nu intenţionăm, în cadrul acestei lucrări, o dezbatere literară, ci o abordare mai curând personală a analizei unui concept, punând accent pe frumuseţea spirituală şi înţelepciunea acestor basme. Nestemate presărate în marele univers al creaţiilor epice narative, basmele ne-au mişcat existenţa interioară în copilărie, ni-l mai mişcă şi acum, ori de câte ori deschidem aceste minunate creaţii literare populare. Cu adevărat, unele opere au în ele ceva nemuritor, care transcende timpul şi spaţiul. Ne naştem în urma unei dorinţe, mai mult sau mai puţin acceptate, trăim ca robi ai caracterelor noastre şi murim îngropând doar trupul. Moartea, în basm, reprezintă autoritatea sistării răului. Este singura formă prin care se întrerupe, total, iritarea spiritelor asupra lumii: Ieşiră câteşitrei fraţii în curte, dinaintea palatului, aruncară săgeţile în sus şi, când căzură, ala fraţilor celor mai mari le căzură drept în creştetul capului şi-i omorâră, dar a celui mai mic îi căzu dinainte.(22) Imaginarul lumii noi, cea bună, se creează pe un piedestal spinos, peste care se va aşeza biruitor, ca şi îngerul Mihail, eroul aureolat.  
  
Nu vom insista în cuprinsul acestui eseu asupra prezentării, în detaliu, a fiecărui protagonist al acestei specii literare atât de iubite de noi. Nici asupra descrierii drumului iniţierii eroului, a probelor sale de voinicie, de multe ori prea dure pentru un tânăr pornit din spaţiul ocrotit al casei părinteşti, şi greu de imaginat că un om normal ar putea să le facă faţă. Basmul este o plăsmuire, o dorinţă şi, totodată, o dovedire a putinţei prin care se înving răutăţi, o narare fabuloasă a vieţii eroului popular, în care irealul devine real iar fantasticul umbră a mimesisului aristotelic. Periplul iniţiatic însumează sărăcia, umilinţa, neînţelegerea şi răutatea, însă sufletul său nu-şi va pierde strălucirea, păstrând acea scânteie sublimă de candoare şi de frumos, care transpare în basmele populare româneşti. Din anumite puncte de vedere, încercările personajului principal (Greuceanu, Prâslea, Făt-frumos, Aleodor, Câmpan, Ionică etc.) se aseamănă cu probele lui Iov...  
  
Cine nu a citit în viaţa lui măcar un basm? Dacă, totuşi, cineva a pierdut o astfel de trăire, îi recomandăm să treacă peste această lipsă, lăsându-vă inima să se bucure, visând şi trăind cu lumea basmelor, indiferent de vârstă. Întrucât, dincolo de basm, există întotdeauna o dorinţă de a visa, aceste creaţii literare sunt gândurile cele mai adevărate, şi mai vechi, ale omenirii. Informaţia conţinută în basme ascunde, de multe ori, conotaţii spirituale, şi chiar metafizice. Sau unele basme sunt descrieri hiperbolice ale condiţiei umane aflată în faţa multiplelor probe, le-am putea spune ale existenţei şi devenirii. Copiii, ale căror suflete sunt mai apropiate de matrice, prind aceste conotaţii rapid, deşi nu ştiu să le exprime. Ceea ce avem de consemnat este faptul că atât binele cât şi răul devin entităţi absolute, nu doar relative, iar eterna luptă dintre aceste două stări de fapt depăşeşte cadrul mitologic, pătrunzând chiar în vieţile lor. Binele reprezintă autoritatea în sine, o dorinţă a receptorului despre care emiţătorul are cunoştinţă. 
  
Să activăm implicarea noastră, conştientă, în lumea basmului, şi cât de mult ne cutremură nedreptăţile! Cât de clar este definită, pentru cititor ascultător, limita dintre bine şi rău. Aş putea spune că în subconştientul nostru se produc compromisuri, sau nuanţe puerile fapt ce ne face să amintim un paragraf din Evanghelii: Dacă nu veţi deveni ca nişte copii, nu veţi vedea Împărăţia Cerurilor! 
  
Revenind la basm, am putea spune că există anumiţi oameni care pot avea acces la acea lume a idealurilor, despre care vorbeşte şi Platon, el însuţi caracterizat de blândeţe şi puritate şi aş încheia cu un alt exemplu Mozart, supranumit compozitorul cu suflet de floare. Cine ar putea înţelege mai bine suferinţele unui băiat sărman, supus unui handicap, cum este personajul principal din basmul Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşii, decât un suflet asemănător, de copil, care cunoaşte această durere a neputinţei de a merge? Şi, care inimă nu a tresărit citind, sau ascultând cu respiraţia întretăiată, povestirea faptelor minunate ale Greuceanului.  
  
Cine oare nu a simtit o mare încercare emoţională citind finalul basmului Prâslea cel voinic şi merele de aur? Şi, atunci, conceptul de autoritate nu domină fiinţa noastră în tot ceea ce ne dorim să fim?  
  
Note: 
  
1 Sarea-n bucate, basm popular cules de Petre Ispirescu, Editura Corint Junior, Bucureşti. 
  
2 Tradiţia (lat. traditionem, acc. traditio = a înmâna, a da mai departe) înseamnă transmiterea continuă a unui conţinut cultural de-a lungul istoriei de la un eveniment generator sau un trecut imemorabil. Acest patrimoniu intangibil poate fi vectorul identităţii unei comunităţi umane. În sensul său absolut, tradiţia este o memorie şi o idee, într-un cuvânt o conştiinţă colectivă; o amintire a ceea ce a fost, alături de datoria de a transmite mai departe şi a îmbogăţii. Nedefinit, o tradiţie poate însemna totodată o mişcare religioasă, sau mai degrabă, o anumită practică simbolică cum ar fi tradiţiile populare. 
  
3 Fata uncheşului cea fără noroc, basm popular românesc cules de Tudor Pamfile. 
  
4 Pescăruş-împăratul, basm popular românesc cules de C.Rădulescu-Codin. 
  
5 Rollo May, (1909-1994), filosof şi psiholog american, care, în lucrarea sa Existential Psychology, scrisă în urmă cu peste 40 de ani, sintetizează gândirea psihologică a vremii completată de o listă bibliografică importantă şi perpetuu valabilă. Părerile selecţionate în acest volum sunt un bun câştigat în studii despre existenţialism. Filozofi şi scriitori, adepţi ai acestui curent, sunt citaţi în această lucrare, redusă ca întindere, dar concentrată sub aspectul informaţiei. 
  
6 John Ronald Reuel Tolkien (3 ianuarie 1892-2 septembrie 1973) scriitor englez, poet, filolog şi profesor universitar, cunoscut cel mai bine pentru cărţi fantastice clasice: Hobbitul şi Stăpânul Inelelor. A fost profesor de anglo-saxonă la Oxford din 1925 până în 1945 şi profesor de limbă şi literatură engleză din 1945 până în 1959. A fost un Romano-catolic devotat şi prietenul lui C. S. Lewis - amândoi fiind membri ai clubului de discuţie cunoscut ca şi Inklings. Între 1951 şi 1955, Tolkien a publicat un Legendarium al acestor povestiri. Lucrările lui Tolkien au inspirat o serie de multe alte romane şi nuvele fantasy şi science-fiction. În 2008 The Times l-a pus pe locul 6 în lista celor mai buni scriitori britanici din 1945 încoace. 
  
7Mihaela Cernăuţi-Gorodeţchi - Poetica basmului modern, Editura Universitas XXI, Iaşi, 2002. 
  
8Pescăruş-împăratul, basm popular cules de C. Rădulescu-Codin, volumul Basme populare, Editura Blassco, Bucureşti, 2006. 
  
9 Idem 5. 
  
10 Fiul vânătorului, basm popular cules de Petre Ispirescu publicat în volumul Legende şi basmele românilor în anul 1827, volumul Basme populare, Editura Blassco, Bucureşti, 2006. 
  
11 acad. Sabina Ispas, Sub aripa cerului, antologie, Comentarii etnologice asupra colindei şi colindatului, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998. 
  
12 Ion Bâtlan, Philosophia moralis – prelegeri de etică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2008. 
  
13 Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, basm popular cules de Petre Ispirescu publicat în volumul Legende şi basmele românilor în anul 1827, volumul Basme populare, Editura Blassco, Bucureşti, 2006. 
  
14 Deóntic, -ă I. adj. (germ. deontisch, /II/ deontik), referitor la deontică; necesar, obligatoriu. II. s. f. disciplină care studiază aspectele logice şi structurale ale formelor de gândire normative şi imperative, precum şi ale sistemelor de norme şi obligaţii morale.  
  
15 Arnold Van Gennep (1873-1957), etnograf şi folclorist, celebru antropolog francez, autor al unor lucrări care au marcat istoria disciplinei în care s-a afirmat: Riturile de trecere; Formarea legendelor; Totemismul. 
  
16 Basme române, auzite şi scrise de G. Dem. Teodorescu, Colecţia Restituiri – Bucureşti, 2002. 
  
17Ioviţă, făt-frumos, basm popular cules de Petre Ispirescu publicat în volumul Legende şi basmele românilor în anul 1827, Colecţia Restituiri – Bucureşti, 2001.  
  
18Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, basm popular cules de Petre Ispirescu publicat în volumul Legende şi basmele românilor în anul 1827, Colecţia Restituiri – Bucureşti, 2001.  
  
19 Idem 13. 
  
20Măştihoaie, mamă vitregă în zona de Nord a Ardealului. 
  
21Fata uncheşului cea fără noroc, basm popular cules de Tudor Pamfile, volumul Basme populare, Editura Blassco, Bucureşti, 2006. 
  
22 Prâslea cel voinic şi merele de aur, basm românesc cules de Petre Ispirescu, volumul Poveşti nemuritoare, Editura Tineretului, Bucureşti, 1968. 
  
BIBLIOGRAFIE 
  
1. Vladimir Iakovlevici Propp, Morfologia basmului, Bucureşti, Editura Univers, 1970. 
  
2. Orlando Balaş, Reprezentări ale feminităţii în eposul germanic medieval, Cluj Napoca, Editura Echinox, 2007; 
  
3. Saga despre Njal, traducere Ioan Comşa, Bucureşti, Editura pentru literatură universală, 1963; 
  
4. Trei saga islandeze, traducere Valeriu Munteanu, Bucureşti, Editura Eminescu, 1980; 
  
5. Robert Lazu, Lumea lui Tolkien, Editura Hartmann, Arad, 2004; 
  
6. Credinţă şi imaginaţie, antologie, Editura Hartmann, Arad, 2006;  
  
7. Enciclopedia lumii lui J.R.R. Tolkien, Editura Galaxia Gutenberg, 2007;  
  
8. Ion Pachia Tatomirescu, Dicţionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicaţiei..., Timişoara, Editura Aethicus, 2003;  
  
9. George Călinescu, Estetica basmului, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1965;  
  
10. Ion Horaţiu Crişan, Spiritualitatea Geto-dacilor, Bucureşti, Editura Albatros, 1986; 
  
11. Basmul cu Soarele şi Luna (din basmele timpului şi spaţiului – antologie, prefaţă şi bibliografie de Iulian Chivu), Bucureşti, Editura Minerva, 1988.  
  
12. Sabina Ispas, Cultură orală şi informaţie transculturală, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2003. 
  
13. Ion Bâtlan, Philosophia moralis. Prelegeri de etică, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 2008. 
  
14. A. Van Gennep, Formarea legendelor, Iaşi, Editura Polirom, 1997. 
  
15. Ivan Evseev, Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie, Timişoara, Editura Amarcord, 1998. 
  
16. Alain Montandon, Despre basmul cult sau Tărâmul copilăriei, Bucureşti, Editura Univers, 2004. 
  
17. Ion Muşlea, Ovidiu Bârlea, Tipologia folclorului, Bucureşti, Editura Minerva, 1970. 
  
18. Tzvetan Todorov, O introducere în literatura fantastică, Bucureşti, Editura Univers, 1973. 
  
19. Tzvetan Todorov, O introducere în literatura fantastică, Bucureşti, Editura Univers, 1973. 
  
20. Tudor Vianu, Arta prozatorilor români, Bucureşti, Editura Minerva, 1981. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
CONCEPTUL DE AUTORITATE ÎN BASMUL POPULAR ROMÂNESC / Ştefan Lucian Mureşanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 211, Anul I, 30 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Ştefan Lucian Mureşanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ştefan Lucian Mureşanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!