Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 186 din 05 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

Compasiunea Salvatorului Nostru - Calea Compasiunii
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
(Fragment din cartea: „Trepte pe Calea Credinței)  
 
„La 6 august 1945 bomba atomică cunoscută ca „Little Boy“ a fost aruncată deasupra orașului Hiroshima și trei zile mai târziu, la 9 august 1945, cea de-a doua bombă atomică, cunoscută ca „Fat Man“, a fost detonată deasupra orașului Nagasaki. În toată lumea, dar mai ales în Japonia, aceste zile au rămas să fie comemorate în speranța că astfel evenimente nu se vor mai repeta. Un poem afișat în holul unui templu Budist din Hiroshima spunea astfel:  
 
  1. Binecuvântat fiind cu această prețioasă și irepetabilă viață omenească, fie să ofer gânduri pline de compasiune chiar și unei singure flori, care din iubire nesfârșită înflorește pentru noi!
  2. Binecuvântat fiind cu această prețioasă și irepetabilă viață omenească, fie să practic bunăvoința și grija față de cei care sunt alături de mine în viața de fiecare zi!
  3. Binecuvântat fiind cu această prețioasă și irepetabilă viață omenească, fie să îmi găsesc timp să mă minunez de miracolul vieții ce se află în strălucirea și stingerea picăturii de rouă de pe fiecare fir de iarbă!
  4. Binecuvântat fiind cu această prețioasă și irepetabilă viață omenească, fie să construim o lume plină de pace și lumină!”
Ce părere aveți despre aceste cuvinte, izvorâte din mijlocul tragediei ce a lovit aceste două mari orașe japoneze?  
 
Manifestarea compasiunii față de cei care trec prin suferință, trebuie să fie motivată prin dorința restaurării relaționale și materiale a celor afectați. În primul rând, orice experiență dureroasă traumatizează întreaga viață a oamenilor, afectând bunul mers al întregii societăți. Prin urmare, restaurarea relațională vizează redobândirea încrederii în ceilalți oameni, în special față de cei care ni s-au arătat vrăjmași prin faptele lor. Dar acest lucru necesită mai mult decât vorbe, fapt care se leagă de a doua etapă, adică restaurarea concretă, în sensul manifestării vizibile a iubirii și compasiunii, prin ajutorul oferit în vindecarea rănilor cauzate de acțiunea distructivă a răului. În această lume în care trăim, păcatul a fost aruncat asemenea unei imense bombe atomice, care a cauzat distrugere, durere și suferință nespusă. Compasiunea lui Dumnezeu este răspunsul la situația disperată a lumii în care trăim și în care vedem ruinarea produsă de păcat la fiecare pas, care a fost manifestată prin Iisus Hristos.  
 
Vom începe prin a urmări o declarație plină de sensibilitate despre sentimentele pe care Iisus Hristos le avea față de oameni, citind următoarele:  
 
Iisus Hristos străbătea toate cetățile și satele învățând pe oameni în sinagogi, predicând Evanghelia Imperiului și vindecând orice fel de boală și neputință, care era în popor. Când a văzut mulțimile, I s-a făcut milă pentru că erau necăjite și risipite, ca niște oi fără păstor.” — Matei 9:35-36  
 
De ce Îi era milă lui Iisus Hristos de mulțimile care Îl urmau? Ce învățăm din exemplul Său pentru a face și noi la fel?  
 
Mila este sentimentul pe care L-a avut Dumnezeu văzând condiția umanității după căderea în păcat. Compasiunea Sa a îmbrățișat mica noastră planetă de-a lungul întregii istorii cu o dorință vie de a ne recupera din condiția nefericită în care ne aflăm. Când Moise a cerut să vadă slava lui Dumnezeu, nu i s-a oferit o manifestare a forței, ci una a iubirii, cuvântul „slavă” fiind înlocuit cu cel de bunătate.  
 
Când Iisus Hristos a văzut mulțimile de oameni care veneau după El, a retrăit sentimentul pe care L-a avut în ceruri, pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu, văzând suferința oamenilor de pe pământ. De aceea, fiindcă nu a rămas indiferent la ce se întâmplă în lume, a ales să vină, să trăiască alături de noi și să Își dea viața ca jertfă pentru păcat. El este exemplul nostru, în sensul de a fi sensibili față de suferința care există în jurul nostru și să contribuim la îndreptarea realităților negative. Pasivitatea este cel mai grav păcat al timpului nostru.  
 
Ce exemplu de dragoste și acceptare ne-a fost dat de Iisus Hristos? Ce ne spune acest lucru despre El? Dar despre ce ar trebui să fim noi?  
 
Iisus Hristos nu a respins pe nici un om care a venit la El. Dimpotrivă, cu brațele deschise, El a primit pe oricine a dorit să Îl urmeze. Dând la o parte sentimentele de respingere și afirmând universalitatea salvării oferite de Dumnezeu, El ne-a arătat practic ce înseamnă iubirea Creatorului față de noi, intervenind pentru a restabili sănătatea celor bolnavi. Această vindecare s-a adresat deopotrivă minții și trupului, învățând pe oameni ce trebuie să facă pentru a se apropia de Dumnezeu și redefinind noțiunea de religie. Prin puterea Duhului Sfânt, El a împărtășit vindecare trupului, ilustrând puterea regeneratoare a mesajului Său, adică al Evangheliei. Și noi, cei care chemăm Numele Său, trebuie să facem această lucrare de vindecare, manifestând iubirea Sa față de omenirea suferindă. Individual sau prin intermediul unor instituții specializate, biserica trebuie să ofere vindecare sufletului și trupului oricărui om. Prin manifestarea puterii lui Dumnezeu, biserica lui Iisus Hristos, adică noi, cei care credem în El, trebuie să facem același gen de lucrare, adaptată bineînțeles, condițiilor epocii în care trăim.  
 
Să citim mai departe din Evanghelia după Matei o descriere succintă a activității Salvatorului divin:  
 
„Iisus Hristos străbătea toată Galileea, învățând pe oameni în sinagogi, predicând Evanghelia Imperiului și vindecând orice boală și orice neputință care erau în popor. I s-a dus vestea în toată Siria. La El erau aduși toți cei care sufereau și se chinuiau cu diferite boli: posedați demonic, somnambuli și neputincioși, iar El îi vindeca. De aceea, L-au urmat multe persoane din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea și de dincolo de Iordan.”  
 
Care a fost reacția maselor la vindecarea pe care o împărtășea Iisus Hristos? Ce ne învață acest lucru despre eficiența slujirii Sale?  
 
Reacția oamenilor a fost una de acceptare și de urmare a marelui Model, adică a Celui trimis pentru salvarea noastră. Trebuie să înțelegem că pentru acești oameni, salvarea nu a fost un lucru abstract, un punct de doctrină sau o idee, ci pentru ei salvarea a însemnat prezența vindecătoare a lui Iisus Hristos pe străzi și în biserici. Toți au fost vindecați de suferința pe care o aveau, devenind părtași puterii regeneratoare a lui Dumnezeu manifestată prin Fiul Său. Biserica va fi acceptată și urmată de masele secularizate ale timpului nostru, numi dacă va proceda la fel ca Maestrul ei. Dacă ne vom dedica lucrării lui Dumnezeu, vom experimenta vindecarea lui Dumnezeu manifestându-se în noi spre binecuvântarea întregii lumi. Eficiența slujirii nu depinde de marile talente ale unui om sau ale unui grup, ci de consecvența de a urma pașii făcuți de Iisus Hristos.  
 
Care erau motivele pentru care oamenii veneau la Iisus? Ce îi determina să asculte cuvintele Sale?  
 
Motivațiile celor care Îl urmau pe Iisus Hristos erau dintre cele mai diferite, pornind de la dorința de a fi vindecat, continuând cu satisfacerea curiozității și încheind cu invidia și ura fățișă. Indiferent de motivația cu care veneau, în urma contactului cu Iisus Hristos, inimile se schimbau și principiul egoist era abandonat. Nu puteai să rămâi același om după ce ascultai cuvintele Sale și intrai în contact cu persoana Sa. De piatră dacă ai fi fost și tot te-ar fi atins ceea ce El spunea sau făcea. Chiar și dușmanii Săi de moarte au recunoscut că nimeni nu a vorbit vreodată ca El.  
 
Să citim acum alte lucruri importante despre lucrarea de slujire din Evanghelia după Matei:  
 
Veniți la Mine toți cei obosiți și împovărați și vă voi da odihnă! Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și umil cu inima, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre! Fiindcă jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară!”  
 
Cât de importantă era relația directă pe care Iisus Hristos căuta să o stabilească cu cei pe care îi vindeca? De ce este necesar să fim „atinși” personal de mâna Sa pentru a fi eliberați de păcat și condamnare?  
 
Nu este suficient să auzim cuvintele Sale și nici să ne atingem de veșmintele pe care El le purta sau de orice alte obiecte cu care a venit în contact. Dimpotrivă, noi trebuie să venim aproape de El ca să fim atinși de degetele Sale, să fim strânși la pieptul Său și topiți de căldura iubirii ce se revarsă neîncetat din inima Sa. Aceasta este o atingere personală, o comuniune ce definește cea mai tainică legătură dintre om și Dumnezeu ce poate exista în univers. Iisus Hristos nu s-a mulțumit să învețe pe oameni, ci El a intrat într-o conexiune cu noi mai puternică decât viața și moartea. Expresia supremă a acestei legături poartă numele de „comuniune” cu Dumnezeu, o unire profundă dintre Creator și cel ce I se închină, dintre Salvator și cel credincios.  
 
Ce fel de odihnă ne va oferi Iisus Hristos în schimbul poverilor pe care El cere să I le aducem? Ce fel de „jug” vrea El să ne dea în schimb?  
 
Odihna comuniunii cu Iisus Hristos a fost asemănată cu un jug la care noi ne alăturăm sau o sarcină pe care o purtăm alături de El. Creștinismul nu este o eliberare ieftină de poveri și o așezare comodă pe scaunul mulțumirii de sine. Mai degrabă, el presupune o acțiune perseverentă de a duce până la capăt planul de salvare, alcătuit ca o expresie perfectă a compasiunii lui Dumnezeu față de noi. Lăsând înaintea Sa povara blestemată a legăturii cu păcatul, mai precis: obiceiuri murdare, motivații egoiste și altele în genul acesta, cel credincios primește sarcina de a continua lucrarea de vindecare a Maestrului Său, urmând să avanseze în comuniune și cunoaștere de Dumnezeu.  
 
Să urmărim în continuare modul în care Iisus Hristos va locui cu noi și vom citi din Epistola către Efeseni:  
 
„Să nu întristați Duhul Sfânt al lui Dumnezeu prin care ați fost sigilați pentru Ziua Răscumpărării! Să abandonați suspiciunea, mânia, ura, cearta, batjocura și răutatea! Să fiți buni unii cu alții! Să aveți o inimă amabilă! Să vă iertați unii pe alții după modelul îndurării lui Dumnezeu dovedit prin Hristos față de voi!” — Efeseni 4:30-32  
 
Cât de importantă este iertarea în lucrarea pe care o desfășoară Iisus Hristos? Este acest principiu la temelia planului de salvare a omenirii?  
 
Dacă nu ar fi existat iertare din partea lui Dumnezeu, atunci nu ar fi existat planul de salvare al omenirii. Compasiunea constituie temelia intervenției divine și fundamentul experienței recuperatoare. Înainte de a fi început să lucreze pentru noi, Iisus Hristos ne-a iertat și a luat decizia să dea la o parte orice urmă de vinovăție. De fapt, întregul plan de salvare se rezumă la acest transfer de vinovăție de la noi către El, ca astfel să fim eliberați de orice condiționare care ne-ar ține legați de păcat. Când conștiința iertării lui Dumnezeu se manifestă cu putere în mintea noastră, atunci tot ce înseamnă legătură cu principiile rele se desface pentru a face loc Duhului Sfânt.  
 
Cum să reflectăm iertarea divină pentru a ajunge la o atitudine similară cu a Salvatorului nostru? Cum să eradicăm mânia, resentimentul și amărăciunea din interiorul minții noastre?  
 
Dacă beneficiezi de iertarea lui Dumnezeu, atunci automat și spontan vei acorda o compasiune similară celor cu care întri în contact. Dacă refuzăm să iertăm, înseamnă că nu suntem într-o relație corectă cu Dumnezeu și trebuie să ne întrebăm cu seriozitate dacă avem parte cu adevărat de îndurarea Sa. Iertarea semenului reprezintă un test al atitudinii și alegerii noastre de a primi salvarea lui Dumnezeu prin Iisus Hristos, adică o absolvire deplină a oricărei vinovății. Dacă blocăm iertarea către ceilalți, mânia și resentimentul se vor strânge asemenea unei furtuni puternice, nimicind zăgazurile sufletului și împingându-ne la rău. De aceea, trebuie să acordăm o iertare necondiționată pentru a nu fi nedrepți cu noi înșine și pentru a nu respinge îndurarea lui Dumnezeu.  
 
Să citim mărturia apostolului Ioan despre venirea Fiului lui Dumnezeu în lume conform cu Evanghelia după Ioan:  
 
Dar tuturor celor care L-au primit, adică celor care cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se devină copii ai lui Dumnezeu născuți, nu din sânge, nici din dorința naturii sau a vreunui om, ci din Dumnezeu. Și Cuvântul a luat trup și a venit alături de noi plin de har și de adevăr. Iar noi am privit slava Lui, a singurului născut de Tatăl.” — Ioan 23:12-13  
 
Ce dovedește venirea Fiului lui Dumnezeu ca om despre compasiunea divină față de noi și despre dorința Sa de a fi alături de noi pe pământ? Cum ne pregătește această experiență pentru a fi cu El în Imperiul veșnic?  
 
Dorința lui Dumnezeu în ce privește omenirea își găsește deplina expresie în transformarea celor care aderă la planul Său de salvare. Pentru aceștia este rezervată experiența „renașterii” prin intermediul căreia viața lor este adusă în armonie cu principiile lui Dumnezeu manifestate prin Iisus Hristos. Întruparea Sa reprezintă mărturia deplină a intenției ferme de a salva pe oamenii acestei planete. Ea reprezintă asigurarea îndeplinirii a tot ce s-a spus prin intermediul Bibliei. Iisus Hristos a fost cu noi pe pământ pentru ca noi să I ne alăturăm în Imperiul cerurilor, acesta fiind sensul final a tot ce a făcut Dumnezeu pentru noi.  
 
Cum putem să fim transformați în decursul acestei vieți pentru a deveni copii ai lui Dumnezeu?  
 
Transformarea interioară, adică „renașterea”, se realizează prin intermediul primirii Duhului Sfânt ca răspuns la credința pe care o manifestăm în Iisus Hristos. Pare un lucru tainic și miraculos, dar realitatea este că numai astfel putem să fim eliberați de conexiunea cu păcatul, care ne ține în starea de robie față de principiul răului pentru întreaga viață. Să nu ne mulțumim cu un nivel scăzut sau mediu de însușire a vieții care se revarsă de la Dumnezeu prin Iisus Hristos, ci să dorim o experiență plenară de manifestare a divinității în natura noastră umană, în sensul locuirii depline și definitive a Duhului Sfânt în noi. Acestea sunt cuvinte misterioase, dar ele exprimă o realitate înțeleasă de cei care merg pe calea vieții.  
 
Ce învățătura a transmis Iisus Hristos apostolului Filip, așa cum citim din Evanghelia după Ioan 14:8-10, după cum urmează:  
 
— Doamne, i-a zis Filip, arată-ne pe Tatăl și ne este de ajuns!  
 
Iisus Hristos i-a răspuns:  
 
— De atâta timp sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl?’ Nu crezi că Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în Mine? Cuvintele, pe care vi le spun Eu, nu sunt de la Mine, ci Tatăl, care locuiește în Mine, El face aceste lucrări!”  
 
Cum ajungem la conștiința că Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul sunt uniți în mod tainic și pentru veșnicie? Cât de mare a fost onoarea ce ne-a fost acordată să să-L vedem pe Fiul lui Dumnezeu?  
 
O altă mare taină în fața căreia stăm fără a spune multe cuvinte, este cea a legăturii dintre Dumnezeu Tatăl și Fiul Său, Iisus Hristos. Nu este vorba de o unitate între două persoane care merg în aceeași direcție și au același obiectiv, ci se face referință la o conexiune tainică între Cei doi, un lucru care nu are nici început și nici sfârșit. Deși nu înțelegem modul în care se realizează acest lucru, noi suntem convinși de ceea ce poate fi văzut și anume că autoritatea lui Iisus Hristos este deopotrivă cu a Tatălui și prezența Tatălui în Fiul este deplină, incluzând perioada istorică ce a început după întruparea Fiului ca om în persoana lui Iisus Hristos. De aceea, ocazia pe care am primit-o de al vedea și avea printre noi pe Fiul lui Dumnezeu, reprezintă o onoare fără de margini la care să luăm aminte ori de câte ori se strecoară în suflet îndoiala despre intenția lui Dumnezeu în ceea ce ne privește.  
 
Cum suntem aduși în unire cu Fiul lui Dumnezeu ca astfel să fim puși în legătură cu Dumnezeu Tatăl, cea mai înaltă autoritate din ceruri și de pe pământ?  
 
Unirea cu Iisus Hristos se realizează prin intermediul credinței, această formidabilă încredere pusă acțiune, care depășește cadrul a ceea ce simțim și percepem în relație cu mediul în care trăim și cu universul. Prin credință și printr-o deplină asumare a adevărului exprimat în Biblie, un element nou și divin este adus în mintea noastră, care ne determină să privim totul într-o perspectivă nobilă diferită. Deși rămânem să locuim în lume, înțelesul se schimbă radical, fiindcă prin unirea cu Iisus Hristos, viața Sa începe să se reverse în noi și să se manifeste prin tot ceea ce suntem sau întreprindem.  
 
Să urmărim ce metodă a utilizat Salvatorul nostru pentru a vorbi maselor într-un limbaj accesibil. Vom citi din Evanghelia după Matei 13:34-35, după cum urmează:  
 
Iisus Hristos a spus mulțimilor toate aceste lucruri în pilde. Nu le vorbea deloc fără pildă, ca să se împlinească ce fusese spus prin profetul care zicea:  
 
— Voi vorbi în pilde și voi spune lucruri ascunse de la creația lumii!”  
 
De ce Salvatorul nostru a utilizat pilde pentru a vorbi maselor de oameni? Cum a reușit să exprime lucrurile tainice ale lui Dumnezeu în cuvinte pe înțelesul oricărui om?  
 
Prin intermediul pildelor se exprimau adevăruri profunde folosind cuvinte simple și ilustrații din lumea înconjurătoare. Nu avem de-a face cu o încifrare a mesajului, ci mai degrabă cu o descifrare a lui și o adaptare pentru a putea fi înțeles de orice om. Ar fi fost cu neputință pentru Iisus Hristos să ne vorbească direct despre realitățile veșnice. Prin intermediul a ceea ce era cunoscut, a fost mult mai simplu să ne redea esența învățăturilor spirituale, ce sunt fundamentul Imperiului cerurilor.  
 
Dacă Iisus Hristos ar fi astăzi în mijlocul nostru, credeți că ar utiliza o metodă similară pentru a exprima aceleași idei?  
 
Cu siguranță, în zilele noastre Iisus Hristos ar utiliza o metodă similară, adaptând mesajul Său la cei care trăiesc acum pe fața pământului. Folosirea de ilustrații pentru a reda o idee, altminteri abstractă, stă la baza prezentărilor de succes, chiar și în timpul de față. Este posibil, ca în loc să mai fie utilizate metafore și personificări desprinse din realitatea muncilor agricole, care constituiau baza de subzistență pentru mulți oameni din acele zile, să fie folosite simboluri și concepte din realitatea tehnologizată a lumii contemporane. În orice caz, mesajul Său ar fi redat în cuvinte accesibile, pentru a fi înțelese de orice om, fie el educat sau nu. Principiul rămâne valabil pentru orice timp.  
 
În concluzie, cum să urmăm exemplul oferit de Iisus Hristos și să devenim o parte a discipolilor din toate timpurile, ce au lucrat spre slava Celui ce a părăsit cerurile pentru a veni în ajutorul nostru și a ne lua în Imperiul veșnic?  
 
Exemplul oferit de Iisus Hristos trebuie să fie urmat de fiecare dintre noi, fiindcă metodele Sale de lucru sunt infailibile, succesul fiind sigur. În primul rând, nu trebuie să ne ascundem în spatele diferitelor bariere ridicate artificial în mijlocul acestei lumi, în funcție de naționalitate, cultură sau altele în felul acesta. Trebuie să mergem direct la oameni, să le vorbim într-un limbaj accesibil, să manifestăm îndurarea pe care Dumnezeu ne-o oferă și să îi conducem la o decizie corectă de a-L urma pe Salvatorul nostru. În al doilea rând, nu trebuie vreodată să ne declarăm mulțumiți în ce privește nivelul la care am ajuns în copierea Marelui Model, fiindcă nu există practic o limită a creșterii noastre în asemănare cu Iisus Hristos. Fie ca aceste gânduri să fie mereu vii în inimile noastre și să manifestăm compasiunea Salvatorului față de fiecare om, indiferent de timp sau de loc.  
 
Octavian Lupu  
București  
15 august 2016  
(republicare)  
Referinţă Bibliografică:
Compasiunea Salvatorului Nostru - Calea Compasiunii / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 186, Anul I, 05 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!